Eduard Drăgușin ține, cu succes, grefa și poezia

4
155
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

IMG_0959A urmat cursurile Universității Valahia-Facultatea de Drept și Științe Social-Politice din Târgoviște, provine din municipiul Ploiești, Prahova, are vârsta de 24 de ani și scrie poezie. Este vorba despre Eduard Drăgușin, un tânăr care are chemare către înșiruirea cuvintelor într-un mod aparte: cu ajutorul creației literare în versuri. Nu are un poet preferat, fiind surprins de geniul eminescian, din clipa când, vizitând Casa Memorială a lui Mihai Eminescu, a descoperit că marele poet se inspira din notițe sub forma unor dicționare de rime. Întâiul contact cu liricul l-a avut în anii gimnaziului, urmat de apariția stihurilor sale în revistele școlii.

Poemele însăilate de Eduard se apleacă preferențial către stilul filosofic, deși, așa cum îi place să spună, filosofia, ca și morala, este relativă în zilele noastre. Ar putea scrie despre societate, dar fără indulgență, ”o satira perfida”, după cum o numește, având, pe lângă anumite trăiri interioare, și nemulțumiri legate de ceea ce se întâmplă în jur.

Momentele în care compune versuri sunt alternate cu activitatea de bază, cea de grefier la Tribunalul București, profesie despre care afirmă că l-a ajutat să înțeleagă mai bine mersul societății. ”Îmi plac oamenii, îmi place să știu ce gânduri au, ce idealuri au, ce așteptări au. Pot spune că profesia m-a făcut mai puțin tolerant față de anumite defecte ale oamenilor, însă, nu are vreo legatură cu poezia, versurile vin, ies și pleacă”, mărturisește tânărul poet.

În scrierile sale, Eduard nu este influențat de starea de moment, unele versuri fiind foarte triste, contrare felului său de a fi. Cât despre a fi un nume pe o carte, acesta crede că recunoștința față de scriitori vine, de obicei, după moartea lor și, mai în glumă, mai în serios, spune că nu are de gând să facă asta prea curând. Iar dacă va considera un moment prielnic pentru următorul pas, nu va sta pe gânduri în a-și face cunoscute strofele în cărți care să-i poarte semnătura. (Monica Vasilescu)

Facultate
Era luni când am venit,
Paşii mici, introvertit.
Nu ştiam ce căutam,
Însă gânduri mari aveam.
Ne mai ştiam de la cămin,
Însă era prea puţin.
Şi am simţit totul ca atare,
Nu eram singurul din acea zare,
După un discurs încurajator,
Ne-am mai cunoscut, cu mare odor.
Nişte simpli bobocei,
Dar mai erau şi-nsurăţei.
Am început pe neştiute,
Multe cărţi, multe volume.
După primul an mai radical,
Dura lex sed lex toţi cunoşteam.
Profesorii ne-au învăţat,
Că latina nu-i de neglijat.
A venit şi anul doi
Deja ştiam ce cu noi.
Penalul nu ne-a mai dat pace,
De prin anul doi încoace.
Nici restanţele nu ne-au lipsit,
Au fost multe, ne-au înmărmurit.
Am învăţat pentru promovare,
Ca-n anul 4, să nu dăm spre uitare.
Au mai fost şi mici dispute,
Că aşa-i, cu fete multe.
A venit şi anul 3,
Comorienţii, ce ne-am fi făcut fără ei.
Ne-am cunoscut şi mai profund,
Prieteniile s-au legat la rând.
De trăznăi nu discutăm,
Le ştim doar noi şi le păstrăm.
Dar toate acum sunt desuete,
Viaţa ne aşteaptă, să ne certe!

Interogație
De ce ar trebui să-mi pese,
De ce ar trebui să știu,
De oamenii cei răi,
Cu sufletul pustiu.
De ce să duc eu grija,
De ce să mă consum,
De ce e viața scurtă,
Când are-un singur drum.
De ce scriu asta eu,
În loc să dorm, să plec,
Nu pot să strâng mai tare mâna,
Cu sufletul mă-ntrec.

Tablou
Frunze verzi şi veştejite,
Feţe triste, clipe înghiţite,
Aer rece vânt molcom,
Distanţă mare, suflet om.
Nori grei soare schimbat,
Oameni puţini, mers împiedicat,
Ploaie latenţă umbră uscătură,
Caractere moarte, inteligenţă umplutură.
Pământ uscat crăpat arid,
Tipar uman, ticălos avid,
Toamnă grea aici acum,
Societate mizeră, viitor scrum.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here