Elegii ( grupaj de versuri) Moise Andreea

0
111
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

“ELEGII ”

grupaj de versuri semnate de

MOISE ANDREEA, CLS A VIII-A B

LICEUL TEORETIC “MARIN PREDA”  BUCUREȘTI

Fii aici,

murmură-mi apusul şi devino-mi eclipsă.

Fii aici

când stelele se vor ciocni în găuri negre.

când valurile se vor tulbura întru eternitate,

iar galaxiile se vor îneca în pierzare.

Fii aici

când toţi vor pleca;

fii aici pentru mine.

leagă un jurământ de inelele lui Saturn

şi, mai ales,

fii aici.

Dacă

 

Dacă îmi vei da un etern,

îţi voi fi datoare cu un univers.

Dacă-mi împrumuţi o lacrimă,

m-aş simţi obligată să-ţi returnez cascadă.

Dacă îmi dai Crăciun,

îţi voi trimite un ren.

Iar dacă vei aprinde o lumânare,

promit să-ţi tai moţul.

 

Deoarece Crăciun

deoarece Crăciunul,

când e la zi cu bucuria,

naşte clopote de biserică.

 

deoarece Crăciunul,

când împarte zâmbete,

e un ultimatum al fericirii.

deoarece un Crăciun

împărţit la un revelion,

poate naşte doar un copil fericit.

deoarece Crăciunul,

fie înmulţit cu paştele

sau împărţit la soartă,

rămâne acelaşi.

deoarece Crăciunul nu e

doar luminiţe şi parade;

e soarta unui brad

jertfit pentru fericire.

deoarece Crăciunul

e zâmbetul ce se topeşte al

unui om de zăpadă.

deoarece eu sunt,

acum,

în toiul zăpezii,

bucurându-mă.

deoarece Crăciunul

e infinit prin existenţă.

deoarece Crăciun….,

iar asta explică tot.

 

Dezlănţuie-ţi

Dezlănţuie-ţi visele când ei

vor ignora prezenţa.

Dezlănţuie-ţi partea paşnică

atunci când întru lei ei se preschimbă.

Fii acolo,

când vântul va şuiera întru pustiu.

Nu-ţi pierde speranţa

când briza o va spulbera.

Nu purta soarta unui brad

apus după sezonul sărbătorilor.

Fii mai mult de atât,

astfel încât o constelaţie întreagă

ȋți va zâmbi

când o vei întâlni.

 

La fiecare reflux

Nu-mi pasă dacă în timp ce voi traversa

Lacteea,

ei vor pieri în găuri negre.

Dacă atunci când părul îmi va arde,

ei se vor grăbi să-l preschimbe în aur.

Dacă tot ce eu ştiam ca bun,

ei l-au transformat în regret.

Voi încerca valurile la fiecare reflux,

până când voi fi sigură că

Poseidon nu le va dezlănţui din nou.

Îmi voi găsi pacea într-o algă

de pe fundul unei speranţe

şi-odată cu furtuna,

voi deveni una cu marea.

 

Mereu am vrut pistrui

mereu am vrut pistrui.

Am vrut constelaţii înşirate pe faţa-mi,

pentru a purta cu mine universul.

Briza unei gravitaţii cosmice

să-i spulbere pe ei,

când şansa la efemer

îmi e furată.

 

Zero

dacă aş fi o cifră, aş fi zero.

Dacă m-ai înmulţi cu tine te-aş roade pe dinăuntru,

până când ai ajunge ca mine…

adună-mă şi nu va conta

scade-mă şi nu vei păţi nimic

împarte-te la mine şi vei deveni unul de al meu,

dar nu mă enerva.

te împart la mine şi ajungi doar

o ecuaţie fără rezolvare.

 

Un infinit cu un infinit

Dacă un infinit cu un infinit fac o eternitate,

fii steaua mea.

Iar dacă ei vor fi întru totul visători,

încearcă-le şansele la pierzanie.

Fii întru totul alături de şansa unei naţiuni,

iar şansele vor spori.

Iar dacă tot ce considerai

a fi constelaţie

s-a preshimbat în amurg,

încearcă o Lactee.

Găseşte drumul de întoarcere

prin simpla visare la lucruri imposibile,

iar eternul îţi va privi talpa o întreagă Cale.

 

Fii steaua mea,

iar supernova ce vei deveni

va rămâne simpla amintire

a ceva ce-a traversat

eternul.

 

Îmi cresc salcie

Îmi cresc salcie înlăuntru-mi.

O ud zilnic cu speranţă,

printr-un zâmbet îi dau viaţă

şi-i ofer

căldură.

Îngrăşăminte îi sunt

cuvinte blânde

rostite la timpul potrivit,

iar sezon ploios

săgeţi de foc aruncate-n van.

Îmi mărşăluiesc paşii

pe pământ fertil

pentru a o ţine

în viaţă.

Ea-mi oferă rodul,

eu îi dau fiinţă.

Ea îmi dă speranţă,

eu o ud în tihnă.

Dar gândesc la ziua

aceea,

în care gâtul salcia mi-l va fi

umplut cu frunze,

când tulpina îi va creşte în

aşa măsură,

încât eu voi fi

dată

în lături.

 

Aş rămâne un susţinător,

o bucată

de sânge viu,

ce o alimentează;

încât creşte,

nu se-o opreşte,

mă nimiceşte,

mă secătuieşte,

dar

contează

că ea creşte.

 

 

Am sfârşit

 

doar în ziua în care noaptea şi ziua vor fiinexistente.în care lumea va deveniobscuritate.şi oamenii se vor prăbuşiîn uitare.voi şti că am fost o stea pe cerul eternităţii,că am fost absorbită de o gaură neagră

în timp ce-mi căutam destinul prinvrăji de pulberi.voi şti că noi am fost puncte în planulfeeric al sorţii.am trăit cu destinul unei păsări prădătoare;am fost cei ce produceau durere,erau superiorii,dar,

în finalul elegiei, am sfârşit aşa cum am trăit.iar în soarta unei vieţi netrăite,am fost ceea ce niciodată nu am putut atinge.

am reprezentat infinitulşi eternitatea unui cosmos.iar viaţa ne era inferioară.am preţuit după ce am pierdut,şi am sfârşit aşa cum ne-am născut.pentru căsuntem steleiar universul e nervos.

 

 

 

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here