Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura estnews.ro : Ce bine cu asfaltarea asta la Bârlad!

estnews.ro : Ce bine cu asfaltarea asta la Bârlad!

29
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Dacă am avea pe unde, am putea chiar să circulăm

de Simona MIHĂILĂ

Nici bine n-a ajuns asfaltul pe străzile Doctor Bogdan Bagdasar, Bicaz, Ioan Vodă și Poșta Veche, intrate recent în lumea civilizată, că a și devenit scump la vedere! Mașinile parcate pe drum, care ocupă mai mult de jumătate din partea carosabilă abia modernizată, fac traficul aproape inaccesibil.

Paradoxul civilizației din Bȃrlad e că, odată ajunsă în oraș, se împiedică de incompetența ori lipsa de reacție a autorităților. Cel mai recent exemplu se vede cu ochiul liber pe străzile Doctor Bogdan Bagdasar, Bicaz, Ioan Vodă și Poșta Veche, singurele străzi pentru asfaltarea cărora actuala administrație a urbei a reușit să obțină suma de 448.000 lei, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Finalizată cu mare întȃrziere, după ce muncitorii au reușit performanța să rupă țevile de apă și să spargă canalele cu utilajele pe care le-au folosit pentru lucrările de asfaltare, investiția are toate șansele să fie una eșuată din punct de vedere al eficienței.

Din cauză că locurile de parcare lipsesc cu desăvȃrșire, străzile proaspăt asfaltate în cadrul PNDL II au ajuns repede să fie folosite pe post de garaje de locuitorii din zonă sau ca parcări temporare, gratuite, pentru toți cei care își fac cumpărăturile în Piața ″Sf. Ilie″, mai ales la sfȃrșit de săptămȃnă.

Construite cu o lățime de doar 3 pȃnă la 5 metri, aceste patru străzi nu pot face față circulației intense pe ambele sensuri, dar edilii noștri sunt încă în așteptarea ideii prin care autoritățile municipiului Vaslui, de exemplu, au reușit fluidizarea traficului. Aceea de a stabili sensul unic de circulație, aspect care nu necesită nici fonduri europene, nici fonduri locale, nici studii costisitoare. Implică doar voință, spirit gospodăresc și o minte isteață.

Până când bârlădenii vor avea norocul unui edil care să posede aceste atribute, nu le rămâne decât să privească neputincioși cum Vasluiul găsește rezolvări fără bani a unor probleme identice cu ale Bârladului.

Pe străzile mai sus pomenite, la orele dimineții, aglomerația de pietoni și mașini face ca străzile recent modernizate să devină periculoase, cu atȃt mai mult cu cȃt nu toate au trotuare.

Dacă pe bȃrlădenii care locuiesc în zonă adresa de domiciliu îi îndreptățește să-și lase mașinile în fața porții, nu același lucru se întȃmplă cu cei care vȃnează locuri de parcare gratuite, pe care le ocupă zile la rȃnd, fără ca Poliția Locală să-i vadă și să-i ″taxeze″. Blocarea, împiedicarea sau îngreunarea cu intenție a circulației pe drumurile publice constituie contravenție și, în alte orașe civilizate, pentru aceste lucruri, polițiștii locali aplică amenzi consistente. Rezultatul: curățenie pe străzi, condiții civilizate de trafic!

La Bȃrlad, pe această temă și pe multe altele semnalate de ziarul nostru, lipsa de reacție a autorităților locale e soră cu indolența. Sau, poate, pe principiul struțului care își îngroapă capul în nisip, așa consideră primarul Boroș că rezolvă problema parcărilor: cu bani de la Guvern. ″Parcările″ de pe străzile Dr. Bagdasar, Bicaz, Ioan Vodă și Poșta Veche ar fi, astfel, cele mai scumpe din istoria Bȃrladului și a PNDL-ului!


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

1 COMENTARIU

  1. Asfaltarea acestor străzi nu sa terminat , diferența dintre asfalt și borduri este foarte mare și este imposibil sa îți bagi mașina in curte

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here