Festivalul “Enescu” ca o caracatiţă

1
53
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

A început o nouă ediţie a Festivalului “George Enescu”, având la conducere oameni noi, doi muzicieni de mare clasă, din generaţii diferite, amândoi dirijori: Zubin Mehta, preşedinte onorific al Festivalului, şi Vladimir Jurowski, director executiv, un tânăr dirijor de origine rusă, dar aflat de ani buni la pupitrul Filarmonicii din Londra, care a şi deschis această ediţie a Festivalului cu opera-concert „Oedipe”. Concertul a fost programat la Sala Palatului, acolo unde se desfăşoară programul orchestrelor mari.

Dar faţă de alte ediţii, acum festivalul a început în trombă, cu programări în toate sălile şi locurile de referinţă. Adică din prima zi, mai exact, din prima seară şi noapte au fost concerte şi la Sala Palatului, şi în Piaţa Festivalului, şi la Ateneul Român, secţiunea “Concertele de la miezul nopţii”, şi în unele săli din ţară, iar a doua zi a intrat în rol şi sala Auditorium, urmând să intre şi sala Radio, şi altele din ţară. Ca o caracatiţă, festivalul vrea să cuprinde tot ce respiră într-o sferă tot mai largă, ce depăşeşte muzica, şi se interferează cu filmul, spectacolul de teatru sau divertismentul.

Aşa cum organizatorii au spus la Conferinţa de presă ce a deschis Festivalul, această ediţie ambiţionează să prezinte muzica clasică într-o nouă formă, mai exact, “să pună tehnologia în serviciul muzicii clasice”. Acest lucru s-a prefigurat încă de la ediţia trecută, când s-a încercat să se prezinte lucrări cunoscute într-o nouă abordare, aşa cum fac folkiştii, care convertesc folclorul clasic la muzica de jazz, să spunem. Ba, mai mult, să pună muzica simfonică în slujba tehnologiei, a proiecţiilor multi-media, cum vom vedea că se încearcă acum. Şi ne îndepărtăm astfel de specificul Festivalului Enescu, un festival de muzică simfonică, şi ne ancorăm în alte zone, pe principiul că Festivalul vrea să-i atragă pe câţi mai mulţi, să fie ca o mamă bună!

Dar, parcurgând programul, am văzut că nu sunt noutăţi radicale în timpul celor 22 de zile, când se vor derula 80 de evenimente, cu participarea a 3 000 de muzicieni. O noutate ar fi invitarea unora dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai momentului şi punerea în prim-plan a muzicii contemporane, deşi şi acest lucru s-a petrecut la o ediţie anterioară. În rest, aceeaşi invitaţi, aceleaşi mari orchestre, aceleaşi nume de muzicieni de la ediţiile precedente, în alte combinaţii, desigur, şi cu alte partituri în faţă.

Ne bucurăm că vor fi prezentate şi un număr record de lucrări din creaţia lui George Enescu: 37!

Deci programul este extrem de bogat, ba chiar stufos, se întinde ca o caracatiţă, devine de necuprins. Un meloman nu poate face faţă, nu poate fi în acelaşi timp la mai multe concerte, care se desfăşoară în paralel sau aproape, dar la distanţe care nu pot fi acoperite repede. Este tocmai ceea ce am spus de atâtea ori: tendinţa spre populism a Festivalului Enescu, atunci când lam apropiat de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aşa devenise şi Festivalul Naţional de Teatru, dar şansa a fost să le vină mintea la cap organizatorilor şi să se păstreze în limitele artei scenice. Dar la Sibiu nu mai avem teatru, avem o gogoşerie, un carnaval, o megalomanie. Aşa arată şi Festivalul Enescu, megalomanic, cu mari stridenţe. Sigur, totul se învârte în jurul muzicii, a concertelor simfonice, dar în acelaşi timp există şi compromisul populist, prin altoiuri de genul “Bucureşti creativ” sau schizofrenii de neoprit, precum proiecţiile video pe pereţii Ateneului sau în timpul concertelor. Imaginea programului ne oferă o disipire a focarului muzical spre periferie. De toate pentru toţi.

Nu se poate. Un festival nu poate ţine şi locul şcolii, şi al televiziunilor, şi al distracţiilor, şi al tarabelor cu mititei. Repet ce am scris în volumul Spiritul critic, Festivalul Enescu a fost şi trebuie să rămână un eveniment de elită al ţării, un simbol al identităţii României, fiindcă ceea ce a pierdut România în comunism şi în post-comunism este elita ei. Iar muzica simfonică se adresează oamenilor de elită, celor iniţiaţi în muzică simfonică, adică melomanilor, nu melomacilor, amatorilor de tot felul, care la Festival se află în treabă sau, în cel mai fericit caz, vin din snobism.

De zeci de ani se tot coboară arta cultă în stradă, până am ajuns o societate kitsch, nu e timpul să ridicăm şi strada la Idee? Acest lucru l-am semnalat şi la Conferinţa de presă, dar mi sa răspuns că Festivalul trebuie să aibă porţile deschise pentru toţi, fiindcă el trăieşte din bani publici. Câţi? 33 de milioane de lei, cel mai mare deviz din istoria Festivalului. Acest lucru obligă. Sper ca obligaţiile să nu-l transforme întrun festival de vitrină”.

Vom reveni cu analiza evenimentelor la zi.

Grid Modorcea, Dr. în arte


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Ultimul cincinal a lansat lozinca : ,,Cantitatea , o noua calitate” . Acest lucru e valabil si azi in multe domenii . Actualii guvernanti au promis ca vor lucra 24 de ore din 24 . Si Sisif a fpst un mare stahanovist . Dar el a fost condamnat , nu a fost numit politic .
    Totusi trebuie sa avem intelegere si pentru acesti oameni . Au o suma de bani care trebuie cheltuita , inclusiv pe salariile lor si nimeni nu le cere calitate . Cantitatea e un lucru simplu de obtinut . Cu calitatea este alta problema . Si pana la urma , ,,de unde nu-i , nici Dumnezeu nu cere” asa ca de ce sa aveti pretentii mai mari decat le-ar putea avea Creatorul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here