Acasă Istorie Dezvaluiri G4Media.ro – Firmele lui Firea :

G4Media.ro – Firmele lui Firea :

44
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

 Important lider sindical, membru în consiliul de administrație al Companiei Muncipale Colsolidări S.A./ Hadăr: Rezistența materialelor nu are culoare politică

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Alma Mater, Anton Hadăr, și unul dintre cei mai vizibili lideri sindicali români face parte din Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Consolidări S.A, firmă înființată la inițiativa primarului Gabriela Firea și controlată de Consiliul General al Municipiului București. ”Nu văd de ce aș fi incompatibil. Eu n-am negociat niciodată cu doamna primar general, noi negociem cu guvernul. Doamna Firea nu e membru al guvernului. Rezistența materialelor nu are culoare politică. Dacă dvs. mă convingeți că are, plec în cinci minute de acolo”, a declarat Hadăr pentru G4Media.ro.

(Foto: Opinia Studențească)

Decizia de numire a fost luată, la jumătatea anului trecut, încă de la înființarea societății metropolitane care are drept obiect de activitate derularea de lucrări de construcție.

  • Contactat de G4media.ro, Anton Hadăr nu vede o problemă în numirea sa într-o structură înființată și controlată politic: “Am depus un CV, sunt professor de rezistența materialelor. Nominalizarea s-a făcut prin competiție. Eu nu mă bat cu doamna primar, nu sunt posturi politice. În companie sunt oameni din toate zonele. Pot să vă spun că este una dintre companiile care merge cel mai bine, au început să reabiliteze clădiri, au angajat oameni. Dacă nu mergea, eu plecam în cinci minute. Eu cu doamna Firea nu am avut în această companie nici măcar un minut de discuție, nu ne întâlnim cu domnia ei. Când am acceptat, nu m-am gândit că mă va pune cineva vreodată să fac ceva împotriva federației pe care o conduc. E un loc pur de profsionist, nu o funcție de reprezentare politică. Noi ne ocupăm de clădirile astea cu risc seismic și de repararea lor. Dacă eram profesor de Educație Fizică și eram acolo, puteam să ne întrebăm. Ca profesionist în domeniu, nu am nicio interfață cu factorul politic acolo. Nu sunt genul care să își riște cariera și imaginea pentru ceva care să implice chestii politice. Nu văd de ce aș fi incompatibil. Eu n-am negociat niciodată cu doamna primar general, noi negociem cu guvernul. Doamna Firea nu e membru al guvernului. Rezistența materialelor nu are culoare politică. Dacă dvs. mă convingeți că are, plec în cinci minute de acolo”.

Pe lângă Hadăr, din Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Consolidări S.A. mai fac parte: Nicolae Noica – fost ministru al Lucrărilor Publice în perioada guvernării CDR 1996-2000, un anume Gabriel Lica din Ploiești care apare pe site-urile de specialitate ca fiind expert în Thetahealing și Ultramind, Alexandrescu Alexandru Adrian jurist, candidat Alde la Senat în 2016 și, conform CV-ului, președinte al Camerei de Comerț Ghana-România, Monica Mîndru – director executiv al Direcției Management, Proiecte si Finanțări Externe la Primăria București si un anume Mihălchioiu Cristian, administrator și electrotehnist.

Directorul companiei este Lucian Voicu, fost inspector în Primăria Voluntari condusă de soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele.

Implicarea Consiliului de Administrație în deciziile companiei a fost redusă, așa cum arată niște decizii de modificare a statutului societății municipal depuse la începutul acestui an. Directorul general încheie, ratifică, aprobă, modifică sau reziliază contracte comerciale de până la la 1.000.000 de lei. Contractele de execuție lucrări, indifferent de valoarea acestora se asumă direct de către Directorul General.

In declarația de avere depusă în 2017, Anton Hadăr arată că obține venituri din șapte surse – ca profesor universitar la Politehnica București, în calitate de membru al Asocieației Române de Asigurarea Calității în învățământul Românesc, ca membru al comisiilor de doctorat ale Universităților din Sibiu, Galați și Craiova, de la Academia Oamenilor de Știință din România unde este membru corespondent, de la o instituție subordonată Ministerului Transporturilor – Agenția de Investigare Feroviară din România, de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale și de la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. În total, Anton Hadăr a obținut, în 2016, venituri de 278.454 mii de lei.

Este președintele Alma Mater din 2009.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here