Funia de nisip

0
660
Raspandeste cu incredere
  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    19
    Shares

Sondajul nostru

după George Baden

Într-o ţară îndepărtată, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari slujitori ai ţării? Cât avem să ne mai scoatem căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau acei tineri. Şi aşa, într-o noapte, s-au apucat voinicii de tineri de au reuşit să ucidă pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l putea găsi.

Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă, n-ai fi putut lega o bidinea.

Ţara aceea era vecină cu un neam duşman care pândea ca uliul, de mult timp, să pună gheara pe bogăţiile ei.

– A sosit ceasul, ziseră cârmuitorii neamului vecin. Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara!

Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii?

– Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor lor. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, atunci le luăm ţara amanet şi amanetul rămâne pe urmă al nostru pe vecie.

Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?

– Funia împrumutată de la strămoşii noştri – ziceau ei – era împletită din fire de nisip.

– Ei, ce mare lucru? – ziseră sfetnicii lui Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie. O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri.

Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie. Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis?

– Vom face iute alta.

Şi, imediat, pe toate drumurile, răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o să le iasă câştig mare.

Se adunară mulţi meşteri, cărora slujitorii lui Vodă le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei.

Şi au început lucrul! Au frământat nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Se apropia termenul pus de neamul duşman, dar funie… nimic.

Atunci vecinul viclean se pregăteşte să declare un război împotriva tineretului.

– Vai, ce ne facem? – se întrebau cu toţii

– Suntem pierduţi!

Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până seara.

Iată, că între sfetnici era şi feciorul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat în divan, noaptea merge la peşteră să-i ducă tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină şi ca să-şi ia rămas bun în caz că nu se vor mai vedea, căci a doua zi se aştepta la război. Fiul îi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.

– Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii? Răspundeţi-i duşmanului aşa: „Noi am încercat să facem rost de funia despre care ne-aţi zis, dar nu am reuşit. Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia de nisip, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că daţi-ne doar capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă”.

Cârmuirea tânără făcu după sfatul bătrânului, iar vecinul cel viclean de la hotar, ruşinat, constată pentru sine:

Tot mai au un bătrân, care să-i sfătuiască. Se vede că nu i-au omorât pe toţi!

”””””””””””””””””””””””””””””

Morala sa faca aluzie si la guvernul Ponta sau e vorba numai de MFP  ?


Raspandeste cu incredere
  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    19
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here