gandul : Dosarul Gheorghe Ursu, trimis în judecată după 31 de ani de la moartea sa

    0
    42
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Procurorii militari au trimis instanţei dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu, 4 persoane urmând să fie judecate pentru infracţiuni contra umanităţii şi complicitate la această infracţiune, cu privire la acţiunile represive la care acesta a fost supus în perioada regimului comunist. Este vorba despre maiorul de Securitate Marin Pârvulescu şi colonelul de Securitate Vasile Hodiş, cei care au coordonat ancheta Securităţii în cazul lui gheorghe Ursu, dar şi de fostul ministru de Interne George Homoştean şi de fostul şef al Securităţii, Tudor Postelnicu. Este pentru prima oară când foşti ofiţeri de Securitate sunt judecaţi pentru abuzurile şi crimele comise în timpul comunismului. Anchetarea responsabililor din Securitate şi aparatul de stat comunist pentru anchetarea şi moartea lui Gheorghe Ursu a fost respinsă sistematic de justiţia românească până în 2014 când, în plină campanie electorală şi ca urmare a unei greve a foamei de 17 zile a fiului disidentului, Andrei Ursu, autorităţile au acceptat redeschiderea anchetei în acest caz, pentru care până acum au răspuns în faţa justiţiei doar foşti şefi din Miliţie şi un infractor de drept comun, Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu.

    Procurorii militari ai Parchetului General i-au trimis în judecată pe maiorul de Securitate Marin Pârvulescu şi pe colonelul de Securitate Vasile Hodiş pentru infracţiuni contra umanităţii, iar pe fostul ministru de Interne George Homoştean şi pe fostul şef al Securităţii Tudor Postelnicu pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii.

    Procurorii arată că în perioada ianuarie-noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a fost urmărit informativ şi judiciar pentru fapte considerate „ostile regimului comunist”, el fiind arestat pe 21 septembrie 1985.

    Ursu a murit în spitalul penitenciar Jilava pe 17 noiembrie 1985, după ce a fost supus bătăilor repetate în arestul Miliţiei.

    „Pentru a disimula adevăratul obiect al cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil  şi pentru a putea face „dovada” că nu există un dosar politic pe numele acestuia,  organele de securitate au „inventat” infracţiunea de deţinere şi operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine”, arată procurorii militari.

    De fapt, Securitatea era interesată de legăturile lui Gheorghe Ursu cu postul de radio „Europa Liberă”, de relaţiile şi discuţiile cu lumea literară şi artistică din ţară şi din diaspora, de impresiile consemnate în jurnalul său personal despre politica statului şi despre conducătorii partidului şi statului comunist, mai arată procurorii militari.

    Ofiţerii de Securitate Pârvulescu şi Hodiş, din cadrul Direcţiei a VI-a cercetări penale a Securităţii, „au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra victimei inginerul disident Ursu Gheorghe Emil, acţiuni care au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să-i aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”, arată Parchetul Militar.

    Ministrul de Interne George Homoştean şi şeful Securităţii, Tudor Postelnicu, au trimis în octombrie şi noiembrie 1985 către ambasadele României din SUA şi Franţa documente oficiale prin care „au disimulat caracterul represiv şi politic al acţiunilor întreprinse de inculpaţii maior (rez.) Pârvulescu Marin şi col. (rez.) Hodiş Vasile împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru opinii considerate ostile regimului comunist”.

    Cei doi au ascuns faptele comise de cei doi securişti asupra lui Gheorghe Ursu, atunci când comunitatea internaţională şi oameni politici din SUA au cerut informaţii privind situaţia disidentului român, „înlesnind astfel săvârşirea faptelor comise de inculpaţii maior (rez.) Pârvulescu Marin şi col. (rez.) Hodiş Vasile”, consideră procurorii.

    Cei doi foşti demnitari sunt acuzaţi şi că au întreprins „demersuri dolosive” (făcute cu rea-credinţă, pentru a înşela), pentru a ascunde cauzele reale ale cercetării lui Gheorghe Ursu, apoi cauzele decesului acestuia în arestul Miliţiei Capitalei, mai scriu procurorii în rechizitoriu.

    Dosarul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Istoria unui dosar refuzat sistematic de justiţia din România

    Urmaşii lui Gheorghe Ursu şi în special fiul acestuia, Andrei Ursu, au făcut demersuri încă din 1990 pentru stabilirea adevărului în justiţie, în cazul morţii disidentului. Încercările lor au rămas de cele mai multe ori fără succes, singurii judecaţi pentru această crimă fiind un fost deţinut care împărţise celula cu Gheorghe Ursu şi care îl bătuse, Marian Clită. El a fost condamnat pentru uciderea lui Ursu în arestul Miliţiei, iar foştii şefi ai Miliţiei Capitalei, Tudor Stănică şi Mihail Creangă, au fost şi ei condamnaţi pentru omor. Cei doi au executat fracţiuni infime din pedepsele lor, din cauza vârstei şi a bolilor. Acuzaţiile privind responsabilitatea Securităţii şi a şefilor ei în acest caz nu au fost niciodată cercetate temeinic într-o anchetă, până de curând, diverşi procurori sau judecători, militari sau civili, respingând mereu anchetarea acestora.

    Procurorii militari au decis să deschidă ancheta împotriva ofiţerilor de Securitate responsabili de anchetarea disidentului Gheorghe Ursu, după ce justiţia militară a blocat sistematic anchetarea maiorului Marin Pârvulescu. Decizia a fost luată în plină campanie electorală, în octombrie 2014, după ce Andrei Ursu a făcut 17 zile greva foamei. În ultimul an, mai mulţi foşti angajaţi ai Miliţiei şi Securităţii au vorbit ca martori cu procurorii, descriind ce s-a întâmplat în arest cu Ursu. Procurorii militari l-au audiat pe fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, iar ancheta a scos de asemenea la iveală faptul că dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu a fost falsificat grosolan, după 1990, conform CNSAS.

    Decizia finală a judecătorului militar Gabriel Gunescu a conţinut o motivare incredibilă a verdictului prin care Marin Pârvulescu scăpa de cercetarea faptelor sale: magistratul a susţinut că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, că opoziţia sa la regim a fost „nesemnificativă”, ba chiar că a fost „un privilegiat” al regimului comunist, făcându-şi concediile în străinătate.

    „Mi se pare că s-a făcut o anchetă foarte solidă, detaliată, s-au luat foarte multe declaraţii. Este o nouă abordare, asta am auzit de multe ori la Parchetul Militar: avem o nouă abordare. Au dat declaraţii şi ofiţeri superiori, inclusiv fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad. Din toate aceste declaraţii se conturează că Pîrvulescu a fost clar torţionarul care l-a torturat pe tatăl meu în toată perioada de detenţie, dar că probabil ordinul a venit mai de sus”, spunea Andrei Ursu, fiul disidentului, în noiembrie 2015, la 30 de ani de la moartea tatălui său.

    Motivarea incredibilă a unui judecător militar care a împiedicat anchetarea ofiţerului de Securitate Pârvulescu

    Judecătorul militar colonel Gabriel Gunescu, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, arăta în motivarea sentinţei sale din 2013, prin care respingea definitiv posibilitatea ca maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, cel care coordonase direct anchetarea lui Gheorghe Ursu, că nu se poate pune problema unei crime împotriva umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, din mai multe motive. Unul dintre acestea este că „această exterminare sistematică trebuia să fie făcută din motive politice”.

    „Or, în speţă, este totuşi dificil de considerat că victima a fost un adevărat ‘dizident politic’. Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a ţării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiţi cetăţeni şi sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mişcare, etc. De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuşi cei care urmau să părăsească definitiv ţara, precum şi rudele acestora; pe de altă parte, celor plecaţi ilegal, li se confiscau proprietăţile, cei care plecau legal erau obligaţi să ‘vândă’ statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietăţile deţinute, iar dacă le înstrăinaseră, erau obligaţi să le răscumpere şi să le vândă statului comunist la valoarea precizată mai sus. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci neclaificate pentru a-şi câştiga mijloacele de existenţă. În aceste condiţii însă, victima, care avea un fiu stabilit legal şi definitiv în SUA, nu numai că nu a fost dată afară de la serviciu, dar a şi făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, ţară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicţie cu situaţiile descrise mai sus, valabile pentru toţi românii de rând. (…) După cum am arătat, ‘opoziţia’ victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”, arată colonelul Gabriel Gunescu, în motivarea sentinţei sale, făcând referire la perioada din tinereţea lui Gheorghe Ursu, când acesta a fost membru al Partidului Comunist Român.

    Magistratul militar nu a precizat în motivare sursele pe care s-a bazat când a făcut aceste afirmaţii referitoare la concediile lui Gheorghe Ursu şi nici cele despre practicile regimului comunist faţă de cei cu rude în străinătate.

    Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, susţine că a ordonat oprirea anchetei

    În 1985, cu câteva luni înainte ca Gheorghe Ursu să fie ucis în bătaie în arestul Miliţiei Capitalei, şeful Securităţii, generalul Iulian Vlad, îi trimitea o notă şefului Direcţiei a VI-a, Vasile Gheorghe, care se ocupa de anchetarea lui Gheorghe Ursu şi a multor altor opozanţi ai sistemului comunist.

    În această notă, prezentată de Andrei Ursu, fiul disidentului, din dosarul de anchetă privind moartea tatălui său, reiese că Vlad era implicat direct în cazul Gheorghe Ursu. Audiat în 2015 de procurorii militari, fostul şef al Securităţii a declarat că Direcţia a VI-a a Securităţii nici măcar nu era sub coordonarea sa şi că habar nu avea că ancheta lui Ursu nu fusese oprită, înainte ca acesta să ajungă să fie ucis. Ordinele sale însă îl contrazic, arată Andrei Ursu, cu documentele pe care le-a văzut în dosarul procurorilor.

    În nota din 1985, Vlad ridică mai multe probleme privind ancheta lui Gheorghe Ursu:

    „1. Nu rezultă suficient de bine conturate elementele constitutive ale infracţiunii de propagandă impotriva orinduirii socialiste.
    2. Unde şi în ce mod au proliferat actiunile celui în cauză ?
    3. Ce s-a reţinut, cu valoare de probă, din declaraţiile persoanelor audiate ?
    4. Ce poziţie a avut în timpul cercetării ?
    5. De ce nu s-au aprofundat pînă acum legăturile în rîndul scriitorilor? Despre ce este vorba mai concret?
    6. Ce rămîne efectiv pentru instanţă, dacă piesele din jurnal, dat fiind caracterul lor, nu pot fi folosite ?
    7. Anexa 4 – chiar dacă are un substrat – nu are nici o valoare probatorie şi nici nu poate fi reţinută ca piesă incriminată”.

    „Atât în discuţia cu cei doi şefi de direcţie (Macri şi Vasile Gheorghe), cât şi în nota pe care am trimis-o oficial la Direcţia a VI-a am concluzionat că nu sunt elemente care să ducă la continuarea cercetărilor pentru infracţiunea la securitatea statului şi, mai mult, nu avea niciun suport propunerea de arestare preventivă. Ordinul meu a fost clar, să sisteze cercetarea, să propună soluţia procurorului pentru această faptă, iar dacă mai erau fapte de drept comun să le decline organelor competente”, ar fi declarat procurorilor Iulian Vlad pe 21 septembrie 2015, conform extraselor din dosar prezentate de Andrei Ursu.

    Vlad a susţinut că Marin Pîrvulescu nu putea să mai continue anchetarea lui Ursu, pentru că el ar fi ordonat oprirea ei. Procurorii i-au prezentat însă un document care îl contrazice:

    „Mi se prezintă, astăzi, la Secţia Parchetelor Militare, raportul cu propunerea de închidere a dosarului de urmărire deschis asupra numitului Ursu Gheorghe Emil şi constat că, închiderea dosarului s-a făcut la aproape doi ani de la decesul lui Ursu Gheorghe Emil, respectiv după 01.08.1987. Şi această situaţie o consider inadmisibilă”, arată un alt extras prezentat de Andrei Ursu.

    Cum a fost falsificat dosarul lui Gheorghe Ursu după 1990. Germina Nagâţ, CNSAS: „Arăta halucinant”

    În noua anchetă a procurorilor militari, aceştia au solicitat în ianuarie 2015 şi ajutorul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru a investiga dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, de la Securitate. Oficialii au constatat însă că acesta fusese falsificat, cel mai probabil după 1990, şi că ce se afla pe microfilmul dosarului de la SRI nu avea nicio legătură cu dosarul original, pe hârtie care oricum arăta fabricat. Procurorii au fost astfel nevoiţi să lucreze cu un fals, susţine Germina Nagâţ, şefa Departamentului de Investigaţii de la CNSAS.

    „Am primit de la Parchetul Militar în foarte scurt timp 7 volume care arătau halucinant, dacă ne referim la un dosar de urmărire informativă. Nu avea legătură cu nimic din ce văzusem până atunci. Era neverosimil. Am văzut DUI descompletate, în care se simţea lipsa unor părţi, dar nu mai văzusem un dosar care pretinde că este făcut de Securitate şi care nu are aproape nicio legătură cu dosarul original, mai puţin în volumul I. Am făcut operaţiuni standard de citire foarte atentă, de punere cap la cap a unor informaţii. La sfârşit am cerut şi microfilmul de la SRI, l-am primit cu maximă promptitudine, în două zile, în februarie 2015. Atunci am făcut o operaţiune banală – confruntarea microfilmului cu originalul. Nu am mai văzut până atunci un dosar de urmărire în care 5 volume să fie fotocopii din orice. Adică erau fotocopii bizare, care nu semănau cu originalul care se păstrase în volumul 1. S-a văzut clar că avem cel puţin un volum de tehnică operativă lipsă – volumul 2. Întreaga copertă a dosarului prezintă diferenţe semnificative între microfilm şi original”, a povestit Germina Nagâţ.

    Specialista de la CNSAS este de părere că falsul a avut loc după 1990 şi speră că procurorii se vor autosesiza şi vor investiga şi această falsificare petrecută la SRI.

    În 2000, SRI dădea un comunicat prin care se apăra şi respingea acuzaţiile de falsificare a dosarului de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, încă de pe atunci ieşind la iveală că în dosar fuseseră inserate materiale de presă şi documente de după 1990, până în 1994. SRI motiva că aceste documente fuseseră adăugate la dosar pentru că SRI a considerat că ar putea fi de folos procurorilor care anchetau cazul. Confruntarea cu microfilmul SRI s-a făcut în 2015, la CNSAS, care a constatat acelaşi lucru: aşa-zisul original nu are nicio legătură cu microfilmul, care oricum conţine multe documente fotocopiate fără legătură cu cazul Ursu, conform Germinei Nagâţ.

    Citește și

    Primii securişti anchetaţi pentru crime împotriva…

    Istoria unui caz vechi de 30 de ani. Cum a fost…


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here