gandul.info : Cum au dispărut Insula Belina şi Braţul Pavel…

    96
    1
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Cum au dispărut Insula Belina şi Braţul Pavel de pe harta PSD. Nicolicea: Pot să vă arăt şi fotografia

    Cum au dispărut Insula Belina şi Braţul Pavel de pe harta PSD. Nicolicea: Pot să vă arăt şi fotografia

    Că era nevoie de hotărâre de guvern sau nu, deputaţii din comisia juridică au fost mai interesaţi să dezbată dacă Insula Belina şi Braţul Pavel mai există, decât de actele pe care Rovana Plumb şi-a pus semnătura.

    În spatele uşilor închise ale Comisiei Juridice care dezbătea cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, apărarea Rovanei Plumb, susţinută chiar de preşedintele Comisiei, pesedistul Eugen Nicolicea, a mers pe varianta că Braţul Pavel şi Insula Belina, care i-au atras problemele penale fostului ministru, nu mai există. Potrivit acestei teorii, cele două nu s-ar mai afla în albia minoră a Dunării, drept urmare nu mai fac obiectul legilor pe care Rovana Plumb le-ar fi încălcat.

    „Deci albia minoră înseamnă între mal şi mal, cu insula (Belina, n.r.) din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – braţul Pavel – atunci malul s-a mutat pe partea ailaltă a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră. (…) În decursul apelor, să ştiţi şi dumnneavostră, că datorită eroziunii se schimbă şi cursurile de apă. Corect?”, a spus Nicolicea, după şedinţa Comisiei Juridice în care s-a votat împotriva cererii DNA de începere a urmării penale.

    Potrivit lui Nicolicea, acolo „nu mai este apă curgătoare”, de vreme ce braţul Pavel s-a colmatat şi s-au creat patru lacuri care nu mai au legătură cu Dunărea. Întrebat cum dovedeşte aceste lucruri, Nicolicea a spus că poate arăta şi fotografia zonei.

    Cupşa: Ni s-a prezentat un ortofotoplan unde s-a sugerat că nu ar mai exista acest braţ Pavel 

    „S-a făcut o nouă construcţie, o altă apărare din punct de vedere juridic, arătându-se că de fapt nu există acest braţ Pavel, de asemenea, insula Belina nu există, nu este insulă şi drept urmare Legea 213, Legea apelor române, textele din Constituţie nu se aplică în legătură cu aceste bunuri imobile. Aceasta este în mod esenţial schimbarea de paradigmă în ceea ce priveşte apărarea pe care o face avocatul doamnei Rovana Plumb, Rovana Plumb şi colegii săi de partid”, a explicat şi deputatul PNL, Ioan Cupşa, după audierea Rovanei Plumb de către Comisia juridică.

    Întrebat dacă această apărare a Rovanei Plumb a beneficiat şi de o expertiză făcută de un expert, Cupşa a precizat că „expertul” a fost preşedintele Comisiei juririce, deputatul PSD Eugen Nicolicea.

    „Nicolicea e expertul. Ni s-a prezentat un ortofotoplan unde s-a sugerat că nu ar mai exista acest braţ Pavel de vreme ce este întrerupt, apa nu mai curge, sunt de fapt 3-4 lacuri mici şi, drept urmare, neexistând braţul Pavel, nu mai există nici insula Belina. Acesta a fost un argument pe care dânşii (deputaţii PSD-ALDE, n.r) l-au considerat hotărâtor”, a spus Cupşa.

    Teoria vine în contextul în care procurorii susţin că Insula Belina şi Braţul Pavel ţineau de albia minoră a Dunării şi nu puteau face obiectul unui transfer prin HG. Potrivit legii, mai exact codului civil, bunurile care sunt proprietatea exclusivă a statului potrivit unei legi organice nu pot fi transferate decât printr-o modificare a legii. În cazul de faţă, Insula Belina şi Braţul Pavel erau în patrimoniul Apelor Române.

    Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, luni, cu 14 voturi ”împotrivă” şi nouă ”pentru”, să respingă cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru Rovana Plumb.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    1 COMENTARIU

    1. Iar ni se demonstreaza ca suntem tratati ca niste prosti . Poate au dreptate , ei stiu mai bine ca niste oameni inteligenti nu i-ar fi votat . Ce se fac ca uita e ca votul primit de PSD , reprezinta putin peste 20% din numarul total al cetatenilor cu drept de vot . Si nu pot fi siguri ca o parte din acestia nu vor veni sa voteze .

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here