Gazeta de Bistrita : Cei care sună la 112 să reclame posibile furturi de lemn,…

0
43
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Cei care sună la 112 să reclame posibile furturi de lemn, descurajaţi de instituţiile statului! Jurnalista Florica Dura a scăpat de amendă, dar s-a ales cu un avertisment

De către
Sondajul nostru

Liana Muresan

Amenda aplicată de Poliţie jurnalistei Florica Dura, din cauză că aceasta a avut „tupeul” să sesizeze de două ori prin SNUAU 112 două transporturi ilegale de lemn pe raza localităţii Bîrla, comuna Mărişelu, a fost anulată de instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Însă jurnalista nu a reuşit să scape fără nicio sancţiune, fiindcă magistraţii care au judecat cauza au transformat amenda în avertisment, întrucât au considerat că „apelul SNUAU 112 nu este justificat, nefiind necesară intervenţia urgentă a organelor de intervenţie specializate, fiind suficientă sesizarea organelor competente a face verificări şi a lua măsuri”. Să facă verificări şi să ia măsuri probabil după ce dispare pădurea, spunem noi, pentru că nu este musai să se fure lemnul cu tirul sau vagonul, ci şi cu căruţa, pic cu pic, zi de zi. Ajungem astfel la concluzia că Radarul Pădurii este fix degeaba.

Pe 3 septembrie 2016, jurnalista Florica Dura l-a surprins pe un cetăţean din comuna Mărişelu, transportând lemne care proveneau din pădurea proprietate a unităţii administrativ-teritoriale. Numai că cetăţeanul cu pricina nu era chiar unul obişnuit, fiindcă el fusese consilier local, apropiat al celor cu putere în comună. În plus, Dura avea informaţii că respectivul, Gavril Pop pe numele său, nu era la primul transport de acel fel. Drept urmare Florica Dura nu a pregetat şi a sunat rapid la numărul unic de urgenţă 112, reclamând o posibilă faptă ilegală, respectiv o tăiere ilegală de lemne. Cei care au verificat cele semnalate de jurnalistă au fost doi poliţişti de la Postul local de poliţie al comunei Mărişelu, Ioan Sabo şi Maria Mureşan, aceasta din urmă îmbrăcând haina de poliţist cu doar 3 săptămâni înainte de ziua în care a avut loc evenimentul de care facem vorbire.

Câteva ore mai târziu, apelul s-a repetat, jurnalista văzându-l pentru a doua oară pe respectivul transportând din nou lemne, însă de data aceasta s-a precizat că omul în cauză transportă lemnele cu un mijloc de transport neînmatriculat, pe un drum public.

Şi prima dată, dar şi a doua oară, cel împotriva căruia s-a făcut reclamaţia prin 112 a prezentat avize de însoţire.


Aflaţi cum a ajuns jurnalista Florica Dura să fie amendată de poliţie, cum au judecat cele două instanţe bistriţene sentinţele pronunţate şi de ce Radarul Pădurii devine inutil, cumpărând ziarul Gazeta de Bistrița de la orice punct de vânzare a presei, începând de luni, 29 ianuarie 2018.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here