Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii Gazeta de Bistrita : ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR...

Gazeta de Bistrita : ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE (IX)

129
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE (IX)

Speranţa în legalitatea instanţelor de judecată, în justiţie, a fost cea care m-a susţinut să nu schimb titlul serialului. Nu am scos din context de la primul articol substantivul „LEGALITĂŢI”. Cuvânt şi principiu de drept, pentru mine azi compromise şi întinate de oamenii politici numiţi în acest caz sau speţă şi de câţiva judecători (pe care îi voi nominaliza). Dar, departe de a confunda particularul cu generalul, câteva mere putrede în cantitatea din lada cu cele sănătoase. Ce s-ar fi întâmplat în ţară dacă nu aveam o justiţie majoritar, dominant curată şi chiar curajoasă în fronturile sale principale? Am fi ce este acum sărmana Basarabie. De aceea mă asociez celor mulţi şi strig vivat justiţia cea bună, lucrând în deplină competenţă şi legalitate.

Din interior, la alegeri pornind grosolana şi ilegala încălcare a Statutului U.C.G.N., pătrunzând vreo 18 primari politici, din totalul de 44 reprezentanţi, am încercat o înlocuire a lor din interior. Pe cale amiabilă. După ce am scris preşedintelui nou ales Gheorghe Onul, primarul din Salva, am trimis a doua zi o scrisoare la alţi doi strâns legaţi de soarta Uniunii, Ioan Nistor şi Antonel Ionel Pop, cu următorul cuprins:

 

Cluj-Napoca, 25 mai 2014

Dragii mei, Nelu şi Antonel,

Ca semn de stimă şi afecţiune ce vă port, vă scriu rândurile acestea cu informaţii care le-aţi putut afla şi pe altă cale, până acum sau le-aţi fi aflat peste câteva zile de la noul preşedinte al U.C.G.N., căruia i-am adresat o scrisoare. Şi anume, că în urma rezultatului alegerilor starea Uniunii din nou a căzut într-o prăpastie, aceea a desfiinţării şi dispariţiei ei, dacă nu are un patrimoniu pe care l-a moştenit. Este o politică perfidă, duşmănoasă şi răutăcioasă care o duce primarul Năsăudului, ca om de afaceri, mafiot, împotriva bunurilor Uniunii. De aceea am deschis proces împotriva tuturor ilegalităţilor comise cu prilejul alegerilor. Termen este 10 octombrie a.c.

Aşa bună-rea, cum a fost, vechea conducere dacă rămânea să parcurgă măcar încă un mandat, deşi în ilegalitate şi aceasta, mai toleram starea de lucruri. Dar constatând că s-a trecut la atac făţiş împotriva recuperărilor bunurilor naţionalizate, şi preşedintele îşi aduce slujitorul care amână sau sabotează procesele pe rol, tergiversează ca să treacă alegerile şi primarul să-şi facă interesele până atunci, nu am mai aşteptat şi procesul civil a pornit, cu deschidere şi spre unul penal cu implicaţia voastră. Căci „căpuşa” a înviat şi este la putere. Atât de mari sunt presiunile asupra mea venite prin toate mijloacele, telefoane, scrisori şi direct personale cu tot felul de insulte, aluzie la concepţia voastră şi a „mea” cu voi că „v-am iertat de recuperarea banilor” în urma auditului, încât am fost obligat să acţionez, implicându-vă. Dacă ar fi numai bârgăuanii n-ar fi aşa de grav, însă persoane din Năsăud, importante mi-o impun să acţionez legal. Îmi dau exemplu al începutului corupţiei neinvitarea mea la prima şedinţă a Consiliului director; într-adevăr, preşedintele a spus în faţa mai multor martori că trimite maşina ca să mă aducă. Eu am refuzat şi am spus că am tren foarte pozitiv. Voi veni cu drag… Nici vorbă de a fi fost măcar anunţat de şedinţă. Totul a pornit sub decizia primarului pentru pierderea proceselor şi a bunurilor ce le mai are Uniunea, să devină de drept comunelor administrative şi nu celor 44 comune politice-grănicereşti.

În ce vă priveşte, pe voi v-am acţionat în calitate de foşti gestionari şi cu ilegalităţi prin intermediul „căpuşei” şi nu cer decât plecarea din conducere şi aparatul administrativ al Uniunii. Prin urmare, vă propun:

  • Nelu să demisioneze imediat;
  • Antonel să-şi caute post şi să plece de la Uniune;
  • Doamna Lia Pop să rămână pe un post important de secretară sau director administrativ;
  • Maşina să se vândă imediat;
  • Maşina să fie scoasă din circulaţie încă la aflarea acestei propuneri, în caz contrar să fie plătite daune de către cine o foloseşte;
  • Preşedintele să fie remunerat cu o jumătate de normă dacă prestează zilnic 4 ore de serviciu, în caz contrat să demisioneze imediat şi să-i ţină locul până la alegeri vicepreşedintele.

Acestea ar fi primele măsuri la care voi doi să reflectaţi şi să decideţi ce aveţi de făcut. Repet, nu doresc să fiţi implicaţi mai mult. Voi retrăgându-vă, eu la primul termen voi cere scoaterea voastră din cauză.

Dacă puteţi să mă credeţi, acestea nu sunt ameninţări, ci sugestii. Antonel cunoaşte nemijlocit sinceritatea mea, îşi aduce aminte când i-am spus între patru ochi că voi deschide proces împotriva „căpuşei” şi voi câştiga, asta încă în hotel la Vatra Dornei. Am studiat bine şi cauza aceasta şi promit să fie salvată Uniunea, cu toate politicalele primarului oraşului Năsăud. El ştie ce îl aşteaptă şi unde îi va fi locul după ce am auzit prezentarea cazului baronilor din judeţ la un post al Televiziunii. Iar voi ştiţi bine care îi este oful lui în Năsăud şi pe ce vrea să pună mâna. Deocamdată i s-a dat peste mână. Încă mai este justiţie în ţara asta.

Sper să am înţelegerea voastră, ajutorul vostru în ceea ce am datoria să facem pe calea justiţiei, şi sinceritatea voastră să fie adevărată, precum eu am dovedit-o faţă de voi.

Aştept răspuns scris!

Cu consideraţie şi drag,

Teodor TANCO

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here