Gazeta de Maramures : Apele Române vor falimentul Remin.

0
68
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Cercul vicios al neputinţei!

de Nicolae Teremtus

Remin este la un singur pas de închidere. Definitivă. Un proces început încă din 1990, timid, dar la care se lucrează puternic din 2000. În folosul unora şi în defavoarea României, a românilor. Aşa cum minunatul nostru săptămânal a spus-o de multe ori, baza unei economii sănătoase este industria productivă, iar baza industrie este mineritul. Probabil, închiderea mineritului, fără vreo speranţă de a redeschide producţia, înseamnă că economia merge în jos, iar în Maramureş chiar va deveni o amintire. Puţinele excepţii nu fac decât să întărească această regulă a dispariţiei în nord. Zilele trecute Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a depus o cerere de intrare în faliment a Companiei Remin ca urmare a înregistrării unei datorii de peste 72 de milioane de lei.

 

Săptămânile trecute s-a dat sentinţa într-un proces între Apele Române şi Remin prin care cei de la Ape vor să recupereze datoria de 72 de milioane de lei, bani datoraţi de Remin companiei în urma mai multor amenzi date pentru poluarea apelor cu ape de mină scurse în diverse râuri maramureşene. La prima vedere pare o problemă corectă, ce ţine de obiectivele de mediu pe care România doreşte să le atingă, pentru a intra şi din acest punct de vedere în Europa, respectiv un mediu curat fără poluări ale agenţilor economici.

Dar situaţia este mai complicată şi arată neputinţa statului de a gestiona o problemă generată de entităţi ale statului, societăţi cu capital integral de stat. După ce această cerere a fost depusă, la Prefectura Maramureş a avut loc o întâlnire pe această temă la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, subprefectul Alexandru Bondrea, Marius Cristian Ciulbea, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, Ioan Nechita, inginer şef în cadrul Companiei Naţionale Remin Baia Mare, Ştefan Petricean, coordonator regional al Confederaţiei Meridian, Florin Hossu, liderul Cartel Alfa, şi Vasile Ghişe, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Maramureş.

 

Şedinţa a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ.

Datoria este defalcată pe mai multe sume, dintre care cea care a ridicat probleme este o creanţă de 471.000 lei, existând riscul intrării în prescriere. În aceste condiţii, singura cale legală pe care ABA Someş-Tisa o putea urma era să solicite falimentul companiei REMIN.

Reprezentanţii companiei susţin că falimentul reprezintă un potenţial pericol pentru situaţia tuturor zonelor din Maramureş afectate de activitatea minieră. Datoria de aproximativ 70.000.000 lei către ABA Someş-Tisa provine din constatarea depăşirii concentraţiilor admise de metale grele în apele uzate, în perioada aprilie-decembrie a anului 2010. REMIN a contestat în instanţă procesele verbale, însă instanţa a dat dreptate ABA Someş-Tisa.

 

Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, a arătat că datoria trebuie recunoscută, la fel şi hotărârea instanţei. Ceea ce se poate face este să se ajungă la o înţelegere între cele două instituţii şi să se stabilească un program de plată eşalonat. De asemenea, Gabriel Zetea a afirma că va trimite o adresă din partea Consiliului Judeţean şi a parlamentarilor maramureşeni către Guvernul României, prin care să facă cunoscută direcţia dorită de Maramureş în ceea ce priveşte activitatea minieră a judeţului.

 

Prefectul Sebastian Mihai Lupuţ a spus că, atâta timp cât o societate nu realizează venituri din exploatare, este greu să fie menţinută mult timp starea de insolvenţă. Acesta a afirmat că va cere poziţia Ministerului Economiei, a Ministerului Mediului şi a administratorului special în această problemă. El a propus, de asemenea, ca la următoarea întâlnire a Comisiei de Dialog Social să se reia problema falimentului REMIN şi să se ia o decizie în funcţie de răspunsurile ministerelor şi al administratorului special.

 

Aceasta este poziţia celor din administraţia judeţului, o poziţie corectă. Acum este greu de reparat ce s-a făcut greşit în urmă cu şase ani.

Pentru a înţelege mai bine situaţia am vorbit cu cei de la Remin. Inginerul şef, Ioan Nechita ne-a explicat lungul drum al unor amenzi date din motive greu de înţeles.

 

”În total este vorba de circa 72 de milioane de lei. Datori care sunt compuse din mai multe părţi. Circa 1,3 milioane lei sunt dinainte de a intra în insolvenţă şi vreo 70 de milioane sunt creanţe născute după intrarea în insolvenţă. Facturi întocmite în urma constatării unor depăşiri a concentraţiilor admise de metale grele. Singura chestiune e că acele procese verbale s/a făcut într-o perioadă relativ scurtă, respectiv şase luni de zile în 2010. Şi aici trebuie făcute nişte precizări deoarece au loc tot felul de confuzii.

Apa care provine din mină este o apă industrială care în mod normal şi conform Legii apelor este preluată de la unicul administrator Apele Române. Această apă industrială este trecută printr-un proces industrial, iar ce rezultă se transmite mai departe în emisar cu alte caracteristici. Noi, după 2007 după ce am încheiat activitatea de producţie nu am mai utilizat apă industrială în procesul de producţie, drept urmare nu am trimis ape industriale în emisar. Apa care curge afară din mine este apa rezultată din precipitaţii sau din infiltraţii. Şi aceste ape spală mineralizaţiile şi se duce în emisar cu anumite încărcări de metale grele.Am avut mai multe discuţii pe acest subiect. Noi nu mai preluăm apă să o introducem în procesul de producţie deoarece nu mai avem proces de producţie. Este apă provenită de la Mama Natură!”, ne-a spus Nechita.

Explicaţiile inginerului şef sunt aproape incredibile.

Din 2007 Remin nu mai foloseşte apa industrială de la Apele Române, neavând producţie, iar ce se deversează sunt ape ce provin din infiltraţii, din ploi, etc.Din 2007 până la jumătatea anului 2010 când au început amenzile, a fost aceiaşi situaţie.

Şase luni, până în decembrie 2010 au fost acordate amenzi pentru depăşirea concentraţiilor la metale grele, iar din decembrie nu s-au mai dat amenzi deşi situaţia a rămas aceiaşi. Şi în 2011 şi în 2012 şi în 2016. Este un mister de ce Apele Române au dat amenzi timp de şase luni după care s-au oprit. Nu am putut obţine un punct de vedere al celor de la Ape. Probabil vom reveni!Nu se ştie exact cine a dorit ca aceste amenzi să fie ”funcţionale” din moment ce toate discuţiile pe această temă ale Remin cu administratorul unic al apelor româneşti, au eşuat. Şi nu au fost puţine.

 

Cert este că, până la urmă, Apele Române au acţionat în instanţă Compania, a câştigat procesul, iar acum vor punerea în aplicare a sentinţei, ceea ce este corect.

Nu este corect că trei instituţii ale statului nu au reuşit să se înţeleagă pe un subiect simplu!

Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei ar fi trebuit să se pună la aceeaşi masă pentru a rezolva problema.

Mai mult, necesitatea de a epura apele ce provin din mine, o cerinţă de mediu importantă nu are o rezolvare tot din cauza unor instituţii tot ale statului. Un perfect cerc vicios din care iasă la vedere, vinovatul de serviciu, Remin.

 

La momentul intrării în UE, România şi-a asumat multe prevederi de mediu printre care şi epurarea apelor de mină. Ar fi trebuit ca până în 2014 să avem staţii de epurare la toate gurile de mină pentru a nu mai deversa ape cu încărcătură de metale grele.

Nici până acum nu s-a făcut nimic, nici măcar proiectele acestor staţii de epurare. Şi pentru aceste lipsuri nu este vinovat Remin, care nu are producţie din 2007, respectiv venituri care i-ar fi permis să facă investiţii de mediu.

Situaţia este gravă şi lasă impresia că cineva, undeva doreşte ca Remin să închidă definitiv după care toate activele acestei Companii ar fi luate de grupul celor care cunosc aceste probleme. Altfel spus, Remin este încă o „vacă bună de muls”.

Vom reveni!

 

Subiectul este de interes general, de aceea am cerut o părere unui cunoscut analist economic, un colaborator de-al GAZETEI.

A fost odată, ca niciodată…

Amendarea Companiei Remin din Baia Mare de către Apele Române, în condiţiile în care pe rolul instanţelor judecătoreşti figurează acţiunea de insolvenţă, o întâlnire pe această temă la Instituţia Prefectului Maramureş au trecut la capitolul banalităţi în peisajul informaţiilor publice. Era normal întrucât mineritul se mai găseşte doar în memoria generaţiilor foste active, trecute în „rezervă” începând cu 1 ianuarie 2007.

A fost un pumnal în inima unui muribund, spre satisfacţia celor care aveau în portofoliu rezolvarea problemelor Companiei Remin.

 

Povestea a început de mult. Imediat după 1989 când problema eficienţei economice a devenit primordială, de altfel normal într-o economie de piaţă. Mineritului i s-a pus apostila de consumator nejustificat de fonduri, fiind obligat să se gestioneze majoritar din valorificarea producţiei proprii.

Dispariţia, voită sau nevoită, a pieţelor tradiţionale, incapacitatea exercitării unui managementului specific economiilor performante financiar, au condus la dispariţia treptată a exploatărilor miniere din cadrul fostei Centrale, cu alternativa închiderii ecologice a perimetrelor miniere şi a fostelor mine. Era vorba nu numai de minele însele ci şi de haldele de steril şi alte active care funcţionau in cadrul activităţii de bază.

 

Au fost şi specialişti care s-au gândit la ziua când poate această activitate este posibil să fie reactivată, atunci când pe piaţă preţul metalelor neferoase va fi favorabilă exploatării resurselor. Această ipoteză a fost în contra aceleia care susţinea că o ţară care dacă are bani de ce să se preocupe de exploatarea neferoaselor, când acestea poate fi procurate de pe bursă. A învins ultima variantă şi astfel în cadrul Acordului de negociere cu Uniunea Europeană s-a convenit asupra a ceea ce s-a şi întâmplat. Activitate minieră propriu zisă a dispărut, însă au rămas nenumărate active importante ( clădiri, amenajări, utilaje, halde de steril ) care trebuiau să fie gestionate de cineva, aceasta fiind Compania Remin.

 

Dar să revenim la amenda Apelor Romane. Activităţile productive au încetat, însă acestea au lăsat în urmă agenţi poluanţi sub forma apelor de mină neepurate, a prafului dispersat de vânt de pe haldele de steril, a iazurilor cu pereţi instabili, terenuri afectate de metale grele etc.

 

Aceşti poluanţi trebuie anihilaţi, altfel s-ar perpetua situaţia de dinainte când de dragul cantităţii calitatea, îndeosebi protecţia mediului, era un subiect care nu era admis să se discute. Dar aceste activităţi de depoluare costă, cheltuieşti fără nici un profit monetizat, ori în privinţa sănătăţii pierderile naturale sunt acceptate mai rapid decât cele financiare.

Apa de mină sau cea de suprafaţă poluată ar fi trebui să fie gestionate, prin staţii de epurare sau alte tehnologii de neutralizare. Aşa ne-am angajat faţă de alţii şi faţă de noi. Apele Române alături de alte instituţii ale statului român au tratat această problemă conjunctural. Când cineva ne lua la rost sau apărea un conducător “ neiniţiat” sau “neorientat politic” treceau cu mare zel la măsuri punitive.

Ce se putea face sau ce s-ar putea face. Nicidecum o şedinţă care are drept urmare o scrisoare de atenţionare. Către cine?…. Afirmam că au rămas multe active, extrem de valoroase, acestea pot fi risipite sau valorificate în favoarea proprietarului , adică al nostru. Doresc în acest punct să lămurim faptul că dreptul de administrare nu este identic cu dreptul de proprietate. Aceste bunuri nu sunt a Companiei Remin. Diversele ministere care gestionează problema poate ar fi bine să nu uite că fac parte din Guvernul României. A te aşeza la o masă pentru rezolvarea unei probleme, în spatele căreia se află miliarde de lei trebuie să depăşească orgoliile unor vremelnici “demnitari”. Ce nu vor rezolva ei vor rezolva companiile private care de mult stau cu ochii pe bogăţiile supra şi subteranului nostru.

Poate că cei care fac filosofia cedării sau necedării suveranităţii vor fi conştienţi că nu numai guvernamental, în limbaj mătăsos, diplomatic, se poate discuta această problemă. Desigur globalizarea este trendul actual, dar mai sunt generaţii din acest areal geografic, nenăscute care, posibil, ar vrea să trăiască şi ele.

 

Alecsandru C.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here