Gazeta Noua : Oltenii au datorii la Fisc de peste 150 milioane de lei

0
59
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Agenţii economici din Olt datorează Fiscului peste 134 milioane de lei
Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) au înfiinţat în primele opt luni ale anului peste 15.000 de popriri pe conturile oltenilor, suma totală a datoriilor înregistrate la începutul lunii septembrie atât de persoanele juridice, cât şi fizice depăşind 152 milioane de lei.

de Ilie Bîzoi
[email protected]

Pentru recuperarea creanţelor datorate bugetului general consolidat, inspectorii AJFP Olt au instituit modalităţile de executare silită prevăzute de lege. Potrivit Codului de procedură fiscală, pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare.

 

La data de 31 august 2015, arieratele bugetare recuperabile înregistrate de contribuabilii, persoane juridice şi fizice, din judeţul Olt totalizau 152.557.158 lei, în creştere faţă de luna trecută cu 3.191.974 de lei, din care 134.195.158 lei înregistrau persoanele juridice din judeţ şi 18.362.000 lei persoanele fizice.

 

„În perioada ianuarie – august 2015 au fost comunicate debitorilor un număr de 27.944 de somaţii, pentru o valoare a creanţelor bugetare de 110.404.491 lei. Ca urmare, în primele opt luni ale anului curent, au fost înfiinţate 15.572 de popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale agenţilor economici pentru o valoare a creanţelor bugetare restante în sumă de 95.129.680 de lei. De asemenea, în acelaşi interval calendaristic, au fost înfiinţate 2.564 de popriri pe veniturile terţilor pentru o valoare a datoriilor de 33.625.693 lei”, a declarat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

 

100 de sechestre

Totodată, organele de executare silită au procedat la identificarea şi indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile şi imobile existente în patrimoniul debitorilor, aplicând în perioada ianuarie – august 2015 un număr de 100 de sechestre asupra acestor bunuri, dintre care 36 de sechestre pe bunuri mobile şi 64 sechestre pentru bunuri imobile, în sumă de 10.427.474 lei.

 

Rezultatul acţiunilor de executare silită desfăşurate în primele opt luni ale anului s-a materializat prin încasarea sumei totale de 66.373.083 de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu suma de 9.759.492 lei, adică un procent de creştere de 17,24%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în sumă de 56.613.591 lei.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here