Generalii Iulian Vlad și Aurel Rogojan au recunoscut că Securitatea a trădat în decembrie 1989!

0
80
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru Sorry, there are no polls available at the moment.

de justitiarul

      Generalul Aurel Rogojan continuă seria prezentărilor cărții Factorul intern: România în spirala conspirațiilor, București, Editura Compania, 2016. […]

Generalul Aurel Rogojan continuă seria prezentărilor cărții Factorul intern: România în spirala conspirațiilor,
București, Editura Compania, 2016. De curând a prezentat cartea la
Arad, Timișoara și Oradea, ultimul oraș fiind în „fieful” lor, Aurel
Rogojan și doamna Vlad fiind bihoreni. În finalul cărții, autorul îmi
acordă și mie un spațiu generos: nu mai puțin de 17 pagini, referitoare
la cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989,
București, Editura Elion, 2015, pe care o înfierează cu mânie
proletcultistă, afișând o aroganță dusă uneori până la grețoșenie și
formulând judecăți de valoare în domeniul Istoriei, cu nonșalanță,
uitând că este doar un fost ofițer al fostului aparat de securitate,
studiile juridice fiind obținute prin examene de „diferență”, în regim
de „fără frecvență”.  Ca ofițer operativ a fost în cea mai mare parte
descalificat, întrucât timp de peste 13 ani a desfășurat activitate în
cadrul Oficiului Juridic al Departamentului Securității Statului, de
unde a fost trecut în funcția de secretar al generalului Iulian Vlad.

Am să fac o serie de referiri la ceea
ce scrie autorul Rogojan în textul său încărcat de obrăznicia
purtătorilor de bocanci ieftini. Spunând acest lucru, mai trebuie să fac
o precizare: de la calitatea de ofițer în aparatul de securitate și de
secretar tehnic, care ține hârtiile în ordine și până la calitatea de
profesor universitar și cercetător științific în domeniul Istoriei,
absolvent de facultate de Istorie și lucrător toată viața în domeniul
Istoriei, situație în care mă găsesc eu, este o cale lungă și grea și
nici un argument de falsă modestie nu mă poate opri să relev această
distanță care mă separă de Aurel Rogojan, autor care este doar un amator
și nimic mai mult. Prea mulți impostori se implică în analiza și în
cercetarea domeniului Istoriei. Persoane de cu totul alte meserii se
pronunță cu tărie, contrazic specialiștii în domeniul Istoriei și aruncă
cu noroi în lucrările lor. Una din cauzele acestei situații este cea în
care se găsește generalul Aurel Rogojan, fostul securist care se crede
mare istoric: pe de o parte frustrarea de privilegiile pe care le-a
deținut în anii în care avea toată România la picioare și nu-l putea
contrazice nimeni, pentru că era secretarul temutului șef al
Securității, pe de altă parte, că el și grupul din care face parte a
fost deconspirat pentru mizerabila trădare a României din decembrie
1989, de care se face vinovat acel grup.

Aurel Rogojan scrie despre multe și
de toate, îi judecă pe toți, în toate domeniile, cu un aer de
superioritate care nu are decât parțial acoperire. Privitor la decembrie
1989, pentru că doar la aceste evenimente mă voi referi eu în
prezentele rânduri, Aurel Rogojan a văzut multe secrete și știe multe
fapte, majoritatea mizerabile, disparate, care s-au petrecut când lucra
el la cabinetul generalului Vlad. Astea ar putea să ni le scrie, dacă ar
vrea, să ne lase pe noi să le determinăm, să le clasificăm și să le
judecăm, dar pentru asta ar trebui o bună-credință față de adevăr pe
care nu a dovedit-o până în prezent și de care nu cred că este în stare.
De oprit nu-l oprește nici o lege. Nu mai este legat de jurământul față
de fosta Securitate, instituție desființată. Actualele servicii de
informații au repudiat fosta Securitate, chiar dacă i-au folosit mulți
dintre foștii lucrători și nu se revendică și nu se recunosc a fi
continuatoare ale ei.

Aurel Rogojan este un judecător
aspru, pe bună-dreptate, a regimului politic actual, pe care nu-l iartă
deloc, ci îl „execută” cu sânge rece, dar se face că uită că toate
mizeriile post-comuniste își au sorgintea în momentele istorice ale lui
decembrie 1989, momente marcate decisiv și negativ de trădarea
Securității și de abandonarea României de către Securitate și trădătorii
din Armată și de punerea ei pe tava viitorilor jefuitori de țară.

În cele 17 pagini dedicate cărții Trădarea Securității…
și persoanei mele, Aurel Rogojan face tot felul de afirmații mărunte,
privitoare la detalii, cărora le dă o mare importanță, unele dintre ele
denaturate, după modelul securist, deja cunoscut de opinia publică. Nu
poate însă combate fondul cărții mele. Esența ei este neatinsă. Totuși,
eu cred că Aurel Rogojan speră ca cei care citesc cartea Factorul intern… să nu citească și Trădarea Securității…,
pentru că în acest caz, textul său ar fi anulat, în cea mai mare parte.
Nu am să mă refer la detaliile pe care Rogojan le inserează alambicat
și complicat, încât cititorul nu reține decât faptul că există un
„filolog”, Corvin Lupu, care are doar doctoratul în Istorie, care scrie o
mulțime de prostii într-o carte care poartă un titlu urât.  De altfel,
nici nu merită să mai fac multe eforturi referind-u-mă la detaliile
scrise de Rogojan, ci consider că este bine, pe scurt, să fac câteva
referiri la problema de fond a discuțiilor: a trădat sau nu a trădat
Securitatea, în frunte cu generalul Iulian Vlad, în decembrie 1989?

Desigur că cei care au citit cartea Trădarea Securității în decembrie 1989,
distribuită actualmente prin lanțul de librării „Diverta”, au înțeles
despre ce este vorba, dar și pentru dânșii, rândurile de mai jos pot fi
utile.

De-a lungul timpului, generalii Aurel
Rogojan și Iulian Vlad, au susținut cu tărie că Securitatea nu a
trădat, că a fost „de partea poporului” și a făcut tot ce a fost mai
bine pentru popor, argumentând cu tot felul de afirmații, referitoare la
diverse fapte și combătând cu determinare/brutalitate/obrăznicie/lipsă
de obiectivitate/îngâmfare, inclusiv cu minciuni, pe cei care au
îndrăznit să scoată la lumină adevărul din spatele cortinei, mai ales pe
subsemnatul, cu a mea carte Trădarea Securității… și pe editorul ei, prof. univ. dr. Cristian Troncotă.

Dar, dincolo de negaționismul
trădării Securității, în efortul celor doi generali de a se disculpa în
fața Istoriei, ni se spun unele lucruri foarte importante, care, de
fapt, reprezintă RECUNOAȘTEREA  TRĂDĂRII  comandanților Securității în
decembrie 1989. L-am inclus aici și pe generalul Iulian Vlad, pentru că
în cartea Factorul intern…
este publicat un interviu cu domnia sa și autorul se raportează
permanent, plin de admirație, la fostul său șef. Fac mențiunea că
generalul Iulian Vlad este o veche cunoștință personală a mea, fapt
irelevant în fața cercetării istorice, care nu se poate lăsa influențată
de prietenii personale, actuale sau trecute, dar care mi-a ușurat mie
înțelegerea personalității fostului șef al DSS. Scriu acest lucru pentru
că mi s-a reproșat faptul că nu l-am menajat pe gl. Vlad și în cărțile
mele nu i-am acoperit trădarea.

Desigur, referindu-mă la aceste
aspecte, eu cunosc și am în vedere toate afirmațiile făcute mie pe
parcursul unui lung șir de ani de către generalul Iulian Vlad, dar și
interviurile date de domnia sa după apariția cărții mele și în cadrul
unei cuvântări ținută la Târgu-Jiu, inclusiv într-un interviu dat
revistei „Vitralii”, în care afirma că cea mai urâtă carte pe care a
ținut-o în mână în toată viața lui este această carte a mea, Trădarea Securității
!!! Ani de zile, mi-a lăudat alte cărți, iar în public m-a apreciat ca
pe „un mare istoric”. Acum, dacă adevărul nu-i mai convine, aruncă cu
noroi, dovedind că funcțiile înalte nu schimbă natura omului. Eu îi dau o
circumstanță atenuantă: înalta trădare a țării este o faptă
îngrozitoare și când cineva te acuză de așa ceva și când chiar ești și
vinovat de înaltă trădare, desigur că acesta este faptul cel mai urât
din viața ta și reacția este pe măsură. Făcând afirmațiile de mai jos,
eu judec din punct de vedere militar, istoric și juridic, nu din punct
de vedere politic, cum judecă acești doi domni generali. Politic, se
poate interpreta în orice fel. Politic, fiecare poate avea o părere și
poate enunța judecățile de valoare prin prisma acelei păreri. Politic,
poate fi bine că ai omorât pe cineva, poate fi bine că ai trădat, poate
fi bine că te-ai pus în slujba străinilor, care se vor dovedi mai târziu
a fi dușmani etc. Domniile lor judecă politic, dar ei nu au fost
politicieni și nu le-a cerut nimeni să acționeze sau să interpreteze
politic. În toată activitatea lor li s-a cerut doar să fie militari.
Dacă le-a plăcut politica, de ce nu or fi intrat în aparatul Partidului
Comunist? S-au făcut militari ai aparatului de securitate și ne spun
astăzi că nu le-au plăcut legislația și regulamentele în vigoare. Acum
domniile lor fac politică, își interpretează propriile acțiuni din
această perspectivă, după ce, toată viața, au avut doar obligații
militare, de apărare a țării de străini și de trădătorii din interior.

Revenind la titlul prezentului
articol, iată câteva mostre de recunoaștere a trădării de către cei doi
foști importanți generali.

În 31 martie 1990, generalul Iulian
Vlad i-a trimis un memoriu președintelui Ion Iliescu prin care îl roagă
insistent să nu fie judecat după legile militare, pentru că atunci ar
trebui să fie condamnat la moarte, ci cerea să fie judecat politic și
iertat. De asemenea, în Dosarul 81/P/1990,
al Tribunalului Militar, în cuprinsul declarației sale, generalul
Iulian Vlad, recunoaște că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în
decembrie 1989 și nici pe perioada mai multora dintre ultimii ani ai
regimului trecut, ceea ce a condus la prăbușirea regimului. Recunoaștere
clară, limpede, fără echivoc. Asta nu este trădare? Ba da, este! Este
sigur că ceea ce a recunoscut generalul Vlad că a făcut, se numește
TRĂDARE!

După părerea mea aceste documente
reprezintă acte indubitabile de recunoaștere a trădării generalului
Iulian Vlad. Documentele au fost publicate de reputatul cercetător
Cristian Troncotă, profesor universitar și general S.R.I. (r)  în
lucrarea Duplicitarii,
Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, Editura Elion, 2014,
ceea ce i-a atras autorului supărarea mare a aripii trădătoare a fostei
Securități și destituirea din funcția de redactor șef al revistei
„Vitralii”, revistă a rezerviștilor, condusă de col. Filip Teodorescu.
După cum se vede, supărarea unor securiști pe adevăr este mare. Ei
dovedesc că doresc să continue să susțină manipularea și minciuna
privitor la istoria Securității, cu deosebire la istoria evenimentelor
din decembrie 1989. Cred că acesta este și motivul pentru care unii
dintre securiști, cu ceva mai multă carte, încearcă să se metamorfozeze
în istorici. Stop! Degeaba au citit d-nii Rogojan, Teodorescu și alții
vagoane de cărți, domniile lor nu au fundamentul pregătirii de istorici
și de cercetători în domeniu și nu au viziunea de ansamblu a istoriei
universale pe care ți-o conferă doar studiile adânci de specialitate,
viziune fără de care nu poți formula concluzii corecte. Privind lumea
prin prisma propriilor constatări în spațiul și în timpul în care te-a
surprins un eveniment sau altul, nu poți proiecta adevăruri solide.
Apoi, securiștii au lucrat toată viața sub imperiul conspirativității și
compartimentării muncii și, cu 2-3 excepții, inclusiv generalul Vlad,
ei nu știau ce fac cei din biroul alăturat. Iar când toate aceste
lipsuri se completează și cu lipsa bunei-credințe, iese o mizerie. O
astfel de mizerie a produs dl. Rogojan în cele 17 pagini dedicate cărții
Trădarea Securității în decembrie 1989.

Lucrurile sunt limpezi! Generalul
Vlad scrie explicit, olograf, că el și-a dat seama de evoluțiile
evenimentelor și le-a lăsat să-și urmeze cursul. Eu completez: până la
prăbușirea țării! Privitor la acest adaos al meu, mă rezum  să spun doar
că, în anul 2015, 88% din capitalul din România aparținea străinilor,
iar dezastrul social-economic și moral al societății românești actuale
nu mai este contestat decât de rău-voitori sau de cei interesați de
menținerea acestui dezastru.

Este bine că Iulian Vlad a recunoscut
cu sinceritate actul de trădare, de încălcare a legilor, a
regulamentelor și a ordinelor care îi stabileau atribuțiile. Pentru
aceasta îi mulțumesc, dar asta trebuia să facă un apărător al țării?
Categoric nu! Avea de făcut multe altele. Avea de făcut, în primul rând,
munca preventivă. Avea de anihilat toate persoanele străine venite să
destabilizeze România, iar dacă erau prea mulți asemenea
destabilizatori, avea de blocat frontierele. Cum a știut să blocheze
frontierele pentru cetățenii români, trebuia să le fi blocat și pentru
provocatorii și agenții străini. Generalul Vlad și Securitatea aveau de
alungat din țară o mulțime de străini care acționau pentru
destabilizarea României, străini pe care Securitatea i-a încurajat prin
neimplicare. Avea de informat corect și complet cu ceea ce se întâmpla,
nu doar cu cele care să-l încurajeze pe Ceaușescu să renunțe la putere.
Nu avem spațiu, dar eu pot înșira o listă întreagă de evenimente și de
fenomene despre care Ceaușescu nu a știut nimic, iar generalul Vlad face
mare caz că l-ar fi informat corect pe Ceaușescu. Că l-ar fi informat
destul de corect, pot să accept, dar în mod sigur nu l-a informat
complet. 

În finalul demersului de blocare a
acțiunilor străinilor în România, dacă eșua în munca preventivă, gl.
Vlad și Securitatea avea de luptat „cu prețul vieții”, așa cum a jurat,
pentru apărarea României și a conducătorilor țării, atribuție pe care o
avea cu prioritate. Este simplu, dar generalul Vlad și clica
conducătoare a Securității, cu câteva excepții remarcabile (Nuță,
Trosca, Niculicioiu, Ceaușu ș.a.), a ales calea comodă în care să nu
sacrifice nimic și să-și păstreze puterea, privilegiile și uriașele sume
de bani pe care Securitatea le-a adunat din munca poporului român și
le-a dosit ani la rând prin diverse conturi, pentru a menține criza
alimentară, energetică și a bunurilor de larg consum, cu ajutorul căreia
să poată să-i răscoale pe români și să-l înlăture pe Ceaușescu.
Ulterior, aceste sume au fost furate. Acesta este purul adevăr pe care
securiștii îl ascund de 27 de ani și pentru a cărui deconspirare sunt
supărați de moarte pe Corvin Lupu și pe Cristian Troncotă.

Dar să revenim la cartea lui Aurel
Rogojan. După ce mă combate pe mine, dl. Rogojan publică un interviu cu
generalul Vlad. În cuprinsul său, printre multe altele, se scriu și
următoarele.

La p. 522 autorul afirmă: „În
decembrie 1989, generalul Iulian Vlad a luat pe proprie răspundere
decizii de importanță istorică…” La p. 524 scrie: „Într-o a doua fază,
generalul Iulian Vlad a deschis calea populației Bucureștiului, a
muncitorilor de pe marile platforme industriale ale Capitalei, care, în
dimineața zilei de 22 decembrie 1989, se îndreptau către sediul
Comitetului Central al P.C.R.” La aceeași pagină, autorul amintește de
propunerea pe care generalul Iulian Vlad i-a făcut-o generalului Milea,
de a-l aresta pe Nicolae Ceaușescu. La pp. 24 și 25 este reamintit
ordinul generalului Vlad, dat în dimineața de 22 decembrie 1989, la
câteva minute după împușcarea lui Vasile Milea, de retragere a forțelor
de securitate care apărau sediul puterii și de permitere a pătrunderii
unor persoane neautorizate în clădirea C.C. al P.C.R. La p. 536, Iulian
Vlad afirmă: „În decembrie 1989, prin tot ce am făcut, eu am venit,
implicit și explicit, în sprijinul lui Ion Iliescu.”

Câteva scurte comentarii pe marginea
celor de mai sus. Militarul nu ia decizii „pe proprie răspundere”, ci
doar în baza legii, a regulamentelor și a ordinelor. De aceea este
militar. Deci, după cum vedem, gl. Vlad „a deschis calea” muncitorilor
către centrul orașului, pentru ca tot dumnealui să spună ulterior că nu
poate trage în ei. Duplicitatea de care scrie profesorul Cristian
Troncotă este vizibilă cu ochiul liber. Propunerea de a-l aresta pe
Ceaușescu, făcută de Iulian Vlad generalului Milea și refuzul de a mai
apăra sediul puterii, sunt fapte de trădare care nu mai au nevoie de
comentarii. Gl. Vlad, ca și autorul Aurel Rogojan, afirmă că Ceaușescu
ar fi plecat/fugit intempestiv din sediul puterii, ceea ce nu este
adevărat. Dar și dacă ar fi fost adevărat, acest lucru s-ar fi făcut
doar pentru că gl. Vlad a permis unor civili străini de sediu să intre
în clădire. Nu cumva i-a adus în clădire ca să-l poată forța pe
Ceaușescu să plece? Eu sunt sigur că răspunsul este „DA”! În orice caz,
pe coridoarele C.C. al P.C.R., când trecea gl. Vlad, acești falși
revoluționari se dădeau la o parte și îl salutau cu maxim respect cu „Să
trăiți!” Toți au primit certificate de revoluționari, iar când s-a
creat Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității și s-au
verificat „revoluționarii”, s-a constatat că majoritatea celor care
intraseră în dimineața de 22 decembrie în sediul puterii erau
informatori ai Securității. Revoltații adevărați erau în stradă și
strigau „Jos Securitatea!”, nu-i spuneau „Să trăiți!” lui Vlad. Apoi,
cum s-a văzut, gl. Vlad recunoaște că l-a susținut pe conspiratorul Ion
Ilici Iliescu, favoritul sovieticilor.

Toate aceste afirmații sunt
recunoașteri ale TRĂDĂRII!!! Nu pot să cred că cei doi generali nu sunt
conștienți de acest lucru. Eu cred că „domniile lor” sunt conștienți,
dar vor să-i mintă pe români în continuare, în față, cum au mai făcut-o
și aceasta este un semn al falsității lor colosale.

După ce am arătat faptele de trădare
recunoscute de cei doi generali, doresc să mă opresc asupra afirmațiilor
mincinoase făcute de generalul Iulian Vlad în acest interviu din carte.
La p. 526, gl. Vlad afirmă că Ceaușescu a fugit din sediul C.C. al PCR,
lucru neadevărat. În realitate, Ceaușescu a fost îndemnat insistent să
plece și a fost scos forțat din sediu. De altfel, la Târgoviște, la
„proces”, Elena Ceaușescu a spus explicit că ei nu au vrut să plece din
sediul C.C. al P.C.R. Și gl. Stănculescu a recunoscut că Ceaușeștii nu
au vrut să plece. Eu am explicat limpede acest moment în cartea mea. Dl.
Vlad minte!

La pp. 526 și 527, gl. Vlad vorbește
despre faptul că a refuzat să reprime. Dincolo de faptul că el era
obligat și să reprime, el ocolește cele mai importante atribuții
premergătoare reprimării și, eventual, deschiderii focului, care,
conform legilor de atunci și de astăzi, trebuia făcută doar în ultimă
instanță. El ascunde atribuțiile Securității de prevenire a revoltei
populare, din faza ei „în fașă”. Securitatea a lăsat provocatorii cu
bună-știință și cu rea-credință să dezvolte revolta și să se ajungă în
faza în care el să spună că „nu poate trage în popor”, că urla
conștiința în el. În 21 decembrie, seara, s-a dus la baricada de la
Intercontinental-Sala „Ion Dales” și le-a spus militarilor săi să nu
intervină împotriva celor câteva zeci/o sută/două sute de oameni, a
căror neutralizare ar fi fost o joacă, un mic antrenament pentru
luptătorii Trupelor de Securitate ca să-i disloce. Acolo, la baricadă,
cadrele de securitate i-au încurcat doar pe militarii M.Ap.N. și pe
milițieni să-și facă datoria. La fel a făcut Securitatea și la
Timișoara. A doua zi, pe 22 decembrie, după cum afirmă Aurel Rogojan, a
„deschis calea” mulțimii, după ce l-au împușcat pe Milea. Nu mai insist.
Am scris în carte totul. Deci, în rezumat, dacă Iulian Vlad nu voia să
reprime, ar fi trebuit să înăbușe revolta în fașă și să mențină măsurile
preventive.

La p. 527, gl. Vlad spune că el a
ordonat ca Securitatea să se retragă din stradă, pentru că, după părerea
lui, prezența ei în stradă ar fi fost ilegală, ca și prezența Armatei.
Afirmația este o prostie fără seamăn și o ticăloșie, care va trebui
analizată în viitoarea lucrare „Manipulatorii”. Păi obligațiile Trupelor
de Securitate și a altor formațiuni ale D.S.S., ca și obligațiile
Armatei de a restabili și de a menține ordinea publică erau prevăzute de
legi la a căror elaborare gl. Vlad a lucrat nemijlocit, făcând unele
dintre cele mai importante propuneri. Dacă nu i s-au părut bune legile
la a căror elaborare a contribuit direct, ce a mai căutat în sistem? De
ce nu a plecat prin demisie, boală, sau din orice alt motiv? Să se fi
făcut din nou învățător. Sau nu a vrut să renunțe la puterea uriașă și
la privilegiile funcției? Vine acum să ne spună că legile nu erau
legale! Este ca și cum ai spune astăzi că Jandarmeria, continuatoarea
Trupelor de Securitate, nu are ce căuta în stradă!!! Mă întreb: să fi
început vârsta să-i joace feste grave generalului? Ultima oară când am
vorbit cu dumnealui, n-am simțit nimic.

Iată acțiuni pe care generalul Iulian
Vlad nu le avea de făcut, sub nici o formă. Iulian Vlad era un militar
care trebuia să respecte și să aplice o serie de legi, de regulamente și
de ordine. Iulian Vlad nu a avut nici o atribuție de factor
deliberativ. El nu era un filozof al societății, nici decident politic
sau administrativ. După cum am mai arătat, dar simt nevoia să repet, el
era un militar-securist care trebuia să-i apere pe conducătorii țării,
să apere sediile puterii, să apere întreprinderile economice ale țării,
să restabilească și să mențină ordinea publică, să controleze intrarea
și ieșirea din țară, să facă asigurarea contrainformativă și să
alimenteze conducerea țării cu informațiile necesare analizei și
deciziilor politice, administrative și militare care trebuiau luate.
Asta trebuia să facă. Generalul Vlad și cei care-i cântă în strună, în
primul rând Aurel Rogojan, fostul și actualul său cirac, susțin că ei
s-ar fi pus „în slujba poporului” și nu au mai făcut ce trebuiau să
facă. Păi de ce? Păi cum? Păi, „în slujba poporului” nu te pui după
capul tău, după părerea ta, după interesele tale, după dorințele tale,
ci după legi și după regulamente!

În așa fel s-au pus acești trădători
„în slujba poporului”, încât au distrus și jefuit România și tot ce s-a
construit în țara asta. Da, ei, securiștii, au jefuit primii România
post-comunistă! Cine au fost „Bobby” Păunescu, Ioan Nicolae, Viorel
Cataramă, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Mugur Isărescu și mulți alții?
Păi nu au fost securiști? Ba da, au fost! Unde sunt cele 30 de miliarde
de dolari din conturile celor 332 de ofițeri de securitate care dețineau
calitatea de „director de credit”? Unde sunt cele patru miliarde de
dolari de pe conturile I.C.E. „Dunărea ” a Securității? Unde sunt cei
1,7 miliarde de dolari din contul al cărui director a fost generalul
Stănculescu, colaboratorul cel mai apropiat al gl. Vlad, până în 22
decembrie ora 12.09, când, la ordin sovietic, au devenit adversari?

O altă idee pe care cei doi generali o
servesc „la tavă” opiniei publice este cea referitoare la pericolul
invaziei străine, menționat și la p. 523 din cartea la care ne referim.
În istorie, toate țările au fost și sunt în pericol de invazie străină.
România este și astăzi în pericol de invazie străină, chiar dacă,
deocamdată, nu se vede acest lucru, la nivelul opiniei publice. În
decembrie 1989, pericolul invaziei străine s-a mărit mult datorită
trădărilor din Securitate și din Armată, care au făcut posibilă
pătrunderea a 70.000 de „turiști” ruși (cifra lui Aurel Rogojan) și
altor multe mii de agenți ai altor state, care nu au fost anihilați.

De fiecare dată când trădătorii din
decembrie 1989 se referă la evenimentele de atunci, își justifică
faptele prezentând marile pericole care pândeau și arată ce nenorociri
mari ar fi urmat, dacă nu trădau ei. La fel au procedat și cei care au
dat lovitura de stat de la 23 august 1944 și alți trădători, din alte
țări. Pericole sunt mereu, dar nimic nu îndreptățește pe nimeni să-și
trădeze țara și să nu-și facă datoria, în conformitate cu legislația
care ne ghidează fiecăruia obligațiile. De asemenea, dacă nu mai vrem să
ne respectăm jurământul dat, toți avem dreptul, inclusiv securiștii, să
ne dăm demisiile din funcții și să ne retragem. Dar nu avem dreptul să
ne punem acțiunile în acord cu serviciile secrete străine și cu alți
trădători din interiorul țării și să aruncăm țara în aer. Asta au făcut
securiștii, în frunte cu gl. Iulian Vlad, iar acum se declară eroi, vor
recunoașterea unor merite pe care nu le-au avut și, bineînțeles, pensii
ca și când ar fi fost niște eroi.

În finalul cărții, autorul prezintă
un moment pe care s-a mai pus accentul și în alte scrieri: momentul
arestării generalului Vlad, la sediul Ministerului Apărării, în prezența
ambasadorului U.R.S.S. și a generalului Nicolae Militaru (Lepădat),
punând accent pe calitatea de agent sovietic a acestuia și dând senzația
cititorului că generalul Vlad ar fi fost o victimă sovieticilor. Nu. Nu
a fost așa. Generalul Vlad a făcut studii la Moscova (1956) într-o
perioadă în care TOȚI cei care treceau pe acolo erau recrutați ca
agenți. Inclusiv Ceaușescu! Și el a fost recrutat ca agent, dar, după
ani, a rămas doar în slujba propriei țări. Arestarea unor șefi ai
Securității a fost un proiect al noilor conducători ai României, care
presupune explicații elaborate, la care am să mă refer într-o lucrare
viitoare. Este cert că toate acțiunile gl. Vlad s-au pus în acord cu
cele ale trădătorilor din Armată și, după împușcarea gl. Milea, au fost
coordonate de generalii sovietici Bociaev și Mihailov, care se găseau în
sediul Ministerului Apărării Naționale, unde veniseră la ora 9.00, după
împușcarea generalului Milea.

Fără să mai dau alte amănunte, doresc să menționez în continuare două clișee.

Când generalul Iulian Vlad a ieșit de
la închisoare a venit și m-a vizitat la Sibiu. Într-una din zile, l-am
invitat, împreună cu soția dumnealui, la o plimbare în municipiul Mediaș
și l-am prezentat unor cunoștințe. Gazde ne-au fost șeful Poliției
Municipiului Mediaș, un colonel cult, artist plastic și directorul
general al Societății Naționale a Gazului, cercetător științific și
profesor universitar. Am petrecut împreună o zi întreagă. În vara anului
2016, cu ocazia unei prezentări la Mediaș a cărții mele Trădarea Securității…,
cu prilejul discuțiilor purtate cu participanții, acel domn fost
director general al Societății Naționale a Gazului a dorit să menționeze
că atunci, în 1994, generalul Iulian Vlad ne-a destăinuit la masă că a
ținut legătura telefonic și cu serviciile secrete sovietice și cu cele
americane. A spus-o în fața unei săli pline.

Un alt clișeu. Când generalul Iulian
Vlad a împlinit 75 de ani, a organizat o serbare într-un local al unui
prieten comun, la care au participat un număr de 50-60 de colaboratori
apropiați și prieteni. Eu am fost singurul invitat cu soția mea,
ceilalți au fost invitați fără soții. Eu am fost așezat lângă dl.
general Vlad, în fața sălii, ceilalți participanți fiind așezați pe două
rânduri laterale, în prelungirea mesei noastre. După vreo două ore, dl.
gl. Vlad m-a întrebat dacă mă supăr că punem un scaun între noi doi pe
care să se așeze ministrul Securității din Serbia. Totul OK și pe la
16.30 a venit comandantul securității sârbe, însoțit de un translator,  sârb din Arad. Împreună cu gl. Vlad, l-am întreținut pe oaspetele sârb.
Am purtat multe discuții cu el. A văzut că sunt foarte apropiat de gl.
Vlad și și-a dat drumul. Printre altele, a afirmat cu claritate că a
colaborat foarte bine cu gl. Vlad și a spus apăsat că dacă nu era gl.
Vlad, Ceaușescu nu putea fi înlăturat. Pe moment, mă opresc aici, dar
rog cititorii să nu uite că în evenimentele din decembrie 1989
serviciile secrete iugoslave erau racordate din plin la agresiunea
internațională împotriva României.

Acești securiști au un tupeu maxim!
După ce au făcut grozăviile pe care le-au făcut, pozează acum în fete
mari! Cât timp au tăcut, le-a stat ceva mai bine. Acum, mint în față
poporul român, după ce l-au îngropat și, prin intermediul susținătorilor
lor, își creează o imagine idilică, total falsă, cu care încearcă să se
prezinte noilor generații, care cunosc încă puține dintre faptele
odioase ale unora dintre acești securiști trădători. Nu mă mai refer la
crimele de care capii Securității, inclusiv generalul Iulian Vlad nu
este străin. Despre unele dintre ele am scris în cărțile mele. Acești
securiști se prezintă pe ei înșiși ca fiind niște personalități,
patrioți dedicați binelui poporului, chiar eroi. S-a întrecut orice
limită a îndrăznelii!

Oricum, cartea Factorul intern… reprezintă noi recunoașteri ale trădării Securității de către generalii Vlad și Rogojan.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

P.S. Din cuprinsul cărții nu reiese
semnificația titlului „Factorul intern”. După apariția cărții, postul
Realitatea TV i-a oferit o lungă emisiune generalului Rogojan, în care
moderatorul i-a „ridicat mingea la fileu” în fel și chip, iar în final
l-a întrebat ce semnificație are noțiunea de factor intern.
Aurel Rogojan a spus că factorul intern a fost un conclav al mai
marilor Securității care au monitorizat activitatea conducerii politice a
statului, într-o lungă perioadă de timp și, ajungând la concluzia că
liderii au derapat, au decis să-i înlăture…

Ce-i asta? Cine i-a împuternicit pe
ei să facă treaba aceasta? Ei sunt deliberatorii țării? De când au ajuns
torționarii și duplicitarii înțelepții națiunii? Securiștii trebuie să
decidă soarta țării? Dacă da, atunci nu vă mirați că România este la
periferia Europei, tot ce mai există în această țară nu le mai aparține
românilor, iar etnia română a fost înlăturată de la conducere și
înlocuită cu minoritari etnici.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here