Grid Modorcea Corespondenţă de la New York – US Open: europenii, lideri absoluţi ai tenisului mondial

    38
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    US Open: europenii, lideri absoluţi ai tenisului mondial

    S-a încheiat o ediţie excepţională a US Open, ultimul Grand Slam al anului, un adevărat maraton al sportului alb, cu transmisii care au racordat întreaga planetă, cu meciuri formidabile şi cu o imagine clară a viitorului acestui sport, încăput pe mâini foarte îndemânatice. În urma rezultatelor, avem la fete un nou lider mondial, nemţoaica Angelique Kerber, apoi consfinţirea absolută a şcolii cehe de tenis, Karolina Pliskova fiind cea mai în formă sportivă a acestei şcoli. Ea a reuşit în semifinală să o învingă, cu multă şansă, pe favorita nr. 1, americanca Serena Williams, singura speranţă a americanilor, după ce o învinsese în sferturi şi pe Venus, Pliskova fiind unica jucătoare care a reuşit performanţa să le învingă chiar la US Open pe cele două surori Williams, fericirea ei fiind îndreptăţită, iar la băieţi John Sock fusese eliminat în optimi, iar fraţii Bryan, la dublu, în sferturi. Doar la dublu fete, două americance au ajuns în semifinală, iar una în finală, Bethanie Mattek Sands, care a făcut un excelent cuplu cu cehoaica Lucie Safarova, această pereche câştigând finala cu favoritele nr. 1, franţuzoaicele Garcia-Mladenovic. Serena a acuzat oboseala, dat fiind că ea a jucat semifinala la doar câteva ore după meciul din sferturi cu Halep, neavând o zi de pauză şi neputând să se recupereze.

    Această ediţie a US Open a adus, deci, răsturnări radicale în clasamentul mondial, deşi noul lider feminin, Kerber, este tot o jucătoare matură, 28 de ani, din generaţia Serenei. Cu excepţia Pliskovei (24 de ani) şi a lui Pouille (22 ani), care l-a eliminat pe Nadal, US Open a consfinţit victoria tenismenilor maturi, în jur de 30 de ani, câştigătorul la simplu băieţi, elveţianul Stan Wawrinka, care l-a învins în finală pe imbatabilul Djokovic, având 31 de ani, dar noul val a creat pe toate fronturile o presiune puternică. Cel puţin până în sferturi, noul val şi-a spus cuvântul, şi-a făcut simţită puternic prezenţa prin meciuri extraordinare, unele de excepţie, precum cel dintre Tsonga şi americanul John Sock, 23 de ani, un jucător complet, spontan şi supertehnic, de mare viitor. Şi victoria lui Pouille în faţa lui Nadal trebuie considerată tot o victorie a noului val. Ca şi aceea a lui Edmund, 21, în faţa lui Isner, 31.

    Oricum, unele meciuri au fost atât de echilibrate încât pe drept cuvânt se poate spune că şi cel învins a câştigat. A câştigat în faţa publicului, un public senzaţional, aşa cum nu se poate vedea pe alte arene ale lumii, un public cunoscător al tenisului, care ştie să-l aplaude şi pe adversarul favoritului lor, aşa cum l-au aplaudat pe Tsonga. Şi pe Pliskova, deşi turneul s-a jucat pe teren american. Însă în acest sport nu ai cum să trişezi. Nici un arbitru nu poate fura puncte, fiindcă sunt zeci de ochi care văd o greşeală, plus sistemul Hawk-Eye, cu celebrul challenge, care nu iartă. Tenisul este unul dintre puţinele sporturi unde mafia pariurilor are puţine şanse de intervenţie, cu toate că este sportul cel mai bine răsplătit băneşte.

    Iar publicul cunoscător este adevăratul arbitru. M-am bucurat când, la meciul Serenei cu Simona Halep, l-am văzut în tribune pe Stan Smith, jucătorul care le-a făcut nu o dată peri albi lui Năstase şi Ţiriac, mai ales acasă, la Bucureşti. Fantastic a fost în acest an nivelul atins de bătrânii Tsonga şi Monflis, care şi-au arătat clasa, un tenis de o mare frumuseţe, rafinat, elegant, putere de concentrare, self-control, stăpânirea emoţiilor la mingi-cheie, show adevărat, lecţii de perfecţiune. De altfel, Franţa se poate mândri că a avut trei jucători în fazele finale ale competiţiei, Tsonga, Monfils şi Pouille. Această performanţă nu a mai atins-o altă ţară. Nici gazdele, americanii, care la această ediţie nu a avut decât un finalist învingător, pe Mattek Sands, la dublu. Sigur, e de aşteptat reacţia viitoare a Americii, care are sute de mii de tensimeni, o pepinieră din care vor apare indiscutabil jucătorii de clasă. America este ţara care a ţinut acest joc în fruntea spectacolului sportiv, a dat cele mai strălucite nume ale tenisului mondial. Şi o va face cu siguranţă şi în viitor.

    Evident, campion la rafinament, la ştiinţa răbdării şi a construirii unui punct, ca un bijutier, rămâne japonezul Kei Nishikori, care în meciul cu Murray s-a dovedit un mare artist al mingii galbene. A pierdut semifinala la vulpoiul Wawrinka, care îl învinsese şi altă dată în meciuri cheie. De altfel, Wawrinka, care câştigă pentru prima oară US Open, având în total 3 Grand Slam-uri, este prin excelenţă un jucător mental, aşa cum  recunoaşte şi Djokovic, pe care Wawrinka l-a năucit (stuns, zic americanii) în finală, deşi în cele 24 de întâlniri anterioare Wawrinka nu câştigase decât 5! Dar a câştigat când trebuie. A mai câştigat o finală de Grand Slam cu Djokovic, la Roland Garros, anul trecut. Şi era de aşteptat, mai ales după parcursul excelent de la US Open, când a învins numai jucători de clasă. În ultimii ani, Wawrinka a fost cea mai constantă prezenţă fruntaşă a tenisului mondial. Merita acest titlu!

    Victoria surprinzătoare pentru unii a Pliskovei a fost anunţată într-un turneu anterior lui US Open, cel de la Cincinnati, unde ea a câştigat finala, învingând-o chiar pe Kerber! Dar n-a mai repetat figura, oricum, nu are stil de mare campionană! Madison Keys a pierdut în optimi la Wozniacki, care şi-a amintit că a fost cândva lider mondial. Semifinala ei cu Kerber a fost de kinogramă. Au fost mingi de o mare frumuseţe, o lecţie de profesionalism, multă seriozitate, ambiţie şi un angajament total în joc. Splendidă, plină de nobleţe, a fost prestaţia Robertei Vinci, o jucătoare admirabilă, pe care a elimina-o în sferturi o jucătoare matură, completă, Angelique Kerber, care a putut s-o învingă doar prin forţă şi rezistenţă.

    Halep a avut mult noroc în toate meciurile. Cel mai neinteresant a fost cu Navarro, iar cel mai bun cu Safarova, care însă a mizat numai pe lovituri în forţă şi a făcut zeci de greşeli neforţate, s-a bătut singură. Ca şi Babos, de altfel, dar care, deşi a dominat finalul, a făcut o dublă greşeală fatală. Ca şi Kvitova în meciul cu Kerber, ca şi Serena în meciul cu Pliskova, aşa e la tenis, mingea e rotundă. Serena, cum  am spus, a acuzat o mai veche accidentare, dar Kvitova s-a dovedit greoaie, fără nerv, faţă de compatrioata ei, zebra Pliskova, care în semifinală i-a spulberat visul Serenei, acela de a câştiga acasă cel de-al 23-lea trofeu de Grand Slam.

    Simona Halep a dovedit că are resurse nebănuite, dar, cert lucru, nu ştie, nu a învăţat-o încă nimeni, să şi le pună în valoare. A avut şi are antrenori modeşti, fără intuiţia sportivei pe care o antrenează. Dovadă că ei au învăţat-o să-şi piardă din viteză, care era calitatea ei numărul 1. Se mişca iute, venea des la fileu, şi asta îi aducea agresivitate. Acum ea e tot mai statică, joacă exclusiv de pe fundul terenului, stă mult în expectativă, e fragilă, victimă sigură, cum a fost pentru Serena. În meciul cu Nr. 1 mondial, Halep părea bătrână, epuizată, oricum, nu i-a pus nici o problemă adversarei ei, pe când Serena, deşi cu 10 ani mai în vârstă, a zburdat, a practicat un tenis model, cu servicii puternice urmate de veniri la fileu. Finalul setului doi a fost o demonstraţie în acest sens, când a avut 5 sau 6 mingi de break! Simona, ca de obicei, a avut şansă. La multe mingi era spectatoare. A jucat total previzibil. E prea delicată pentru un sport tot mai dur.

    De ce spun că a avut noroc? Fiindcă, până la Serena, nu a întâlnit jucătoare de amplitudine, ca Kvitova, Wozniaki, Pliskova, Kerber, Muguruza sau Keys. Nu a întâlnit nici jucătoare rafinate, ca Vinci sau Venus.

    Multe jucătoare valoroase au părăsit competiţia fiindcă n-au avut noroc ca Halep, să întâlnească adversare ca Navarro, care nu a excelat prin nimic, întâlnirea a fost ca un meci de antrenament. Apoi e o chestiune de educaţie, de limbă de lemn să tot declare, înainte de un meci important, cum a făcut şi acum, înainte de meciul cu Serena, că “o să dau totul. N-am ce pierde”. Ba are ce pierde, meciul. Apoi pierde psihic, fiindcă îşi face un fix şi nu mai poate trece de obstacolul respectiv. Nu mai vorbesc de faptul că pierde încrederea noastră, a spectatorilor. Să renunţe la astfel de declaraţii. Să-şi aducă aminte că sloganul lui Ceauşescu era “Să facem totul”. Şi a făcut totul praf sau prost. Acum avem un alt preşedinte care şi-a propus să facă din România “ţara lucrului bine făcut”. Adică a spus când a câştigat alegerile. Dar acum a uitat, fiindcă n-a făcut nici un lucru, ca să ştim cum a ieşit! Nici Dumnezeu nu cred că a putut face totul. Oricum, creaţia Sa nu e terminată încă.

    Cred că trebuie să avem măsură, să fim mai modeşti, e bine să facem puţin, cât ne ţin puterile, dar bine. Halep trebuie să renunţe la limba asta de lemn. Astfel de declaraţii le-a dat la 18 ani, le dă şi acum. Ce se va face când va avea vârsta lui Roberta Vinci? Şi Roberta ar putea să spună, dau totul. Nu mai am ce pierde! Şi o credem. Când te apropii de final, chiar că nu mai ai ce pierde. Dar când eşti tânăr, în creştere, nu poţi să gândeşti aşa. Ce-ar spune oare tânăra de 18 ani, Ana Konjuh, care a eliminat-o pe Radwanska?

    La US Open cred că apele s-au limpezit. A apărut clar oglinda valorică a tenisului mondial. La băieţi, deşi acum a pierdut finala la US Open, dar a pierdut-o la un mare jucător, totuşi Djokovic este lider autoritar, ca şi Serena la fete. Ea şi-a demonstrat clasa şi în meciul cu Pliskova, dar durerile fizice au împiedicat-o să fie în forma care a dorit. Antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, a explicat durerile pe care le-a acuzat, datorită cărora a fost atât de imobilă pe teren, ea, care într-un set are “cel puţin 30 de veniri la fileu, faţă de trei, câte a avut azi”. Plus serviciul ei, imbatabil, cel mai puternic din lume. Ori în tiebreak-ul cu Pliskova a fost de nerecunoscut, a avut două duble greşeli. Formidabilă şansă pentru Pliskova, care e departe de a avea calităţile Serenei. Finala sa cu Kerber a fost searbădă, nu s-a ridicat la nivelul competiţiei. A fost un meci provincial, nu de elită. Fără Serena şi Sharapova, tenisul feminin nu mai are splendoare, forţă, miză. Dar sperăm ca măcar Serena să revină, să fie din nou busola competiţiilor, căci ea nu şi-a spus ultimul cuvânt. Mă gândesc la cum s-a terminat meciul ei cu Pliskova, cu o dublă ratare la serviciu, după ce începuse jocul cu un as! Indiscutabil, Serena nu este învinsă, iar Pliskova nu a fost mai bună decât ea, sunt multe alte jucătoare mai bune, a fost mai tânără, mai motivată şi a avut şansa să întâlnească o Serena accidentată.

    Desigur, ar fi bine să existe şi la fete un grup valoric de vreo 10 jucătoare, aşa cum există la băieţi, care îşi schimbă succesele între ei, dar la fete e o mare discrepanţă şi inconstanţă. Mâine, la nu ştiu ce turneu, Pliskova poate fi învinsă de o jucătoare din coda topului 100. Aici se disting două grupe valorice, sportivele puternice, greu de învins, gen Serena, Sharapova, Kerber sau Azarenka, şi sportive mai delicate, cu date naturale mai modeste, gen Halep. Evident, există imixtiuni, sportivele puternice au şi momente delicate, aşa cum sportivele din grupa a doua au momente de forţă. Idealul era, sperăm că mai este, o sportivă ca Maria Sharapova, care îmbina cele două stiluri sau calităţi sportive şi umane, pur feminine. Fiindcă e păcat să se piardă feminitatea acestui sport, inundat şi de arătări, de trupuri total inestetice. Remarcabilă este ţinuta Serenei, la fiecare meci ea îşi arată o altă toaletă, o altă faţă îngrijită. Niciodată să nu uităm că, totuşi, tenisul este un sport, care excelează prin frumuseţea sportivilor, chiar dacă sumele exorbitante care se pun  în joc fac din tenis o competiţie adesea mercantilă, dură, exclusivistă şi elitistă. Splendidă este lecţia Serenei, o mare sportivă, care ştie să piardă, care defineşte tenisul ca un sport plin de hazard, fiindcă mingea e rotundă (dovadă loteria tiebreak-ului), iar la conferinţa de presă a dovedit că are resurse de demnitate inepuizabile, imaginea ei fiind un model, un reper de urmat.

     

    Grid Modorcea

    Corespondenţă de la New York


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here