HARTA ŞI TERITORIUL ÎN PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICĂ, PARTEA I

1
72
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

 

Motto:

« Omul îşi petrece timpul căutând un adevăr care să se potrivească realităţii sale. Dată fiind realitatea noastră, adevărul nu ni se pare potrivit. Dacă aveţi experienţa lui, este adevărul. Dacă doar îl credeţi, este o minciună. În viaţă, a înţelege este preţul consolării. »

WernerEhrard.

Există o dispută în programarea neuro-lingvistică, cu privire la « Harta nu e teritoriul ». Majoritatea celor care ştiu despre programarea neuro-lingvistică, ştiu că fondatorii ei au fost Richard Bandler şi John Grinder. Ei sunt vedetele. Capul de afiş.

Dar puţină lume ştie că de fapt nu ar fi existat nici mama programării neuro-lingvistice dacă nu ar fi fost munca epistemologică a filosofului Alfred Korzybski, autorul uneia din cele mai revoluţionare, apreciate şi vizionare cărţi din domeniul epistemologiei în secolul al XX-lea. Cartea Science and Sanity a fost publicată iniţial în 1933.

La momentul respectiv, noţiunile pe care le conţinea Science and Sanity erau mult prea avansate pentru a pute fi prelucrate de nivelul de inteligenţă existent atunci în lumea ştiinţifică, ce pur şi simplu bâjbâia şi dezbătea pe marginea ideilor filosofului. Cartea a fost editată, republicată şi adăugită, ultima ediţie fiind publicată în 1993, după moartea autorului. Are aproape 1000 de pagini. Este una din cele mai dificile lecturi posibile. Autorul avertizează cititorul cu privire la asta încă din primele pagini, cartea trebuie citită cel puţin de 2 ori cu maximă atenţie pentru a fi înşeleasă.

La aproape 70 de ani de la apariţia acesteia şi la aproape 40 de ani de existenţă dovedită cu succes a programării neuro-lingvistice, încă există oameni care se îndoiesc de lucrurile care pot fi realizate cu ajutorul acestor instrumente. Şi am făcut această paranteză pentru că doresc să menţionez că, după părerea mea, nimeni nu poate crede că a înţeles cu adevărat ce e programarea neuro-lingvistică până când măcar nu a citit această carte.

Este o adevărată provocare. Putem să citim articole despre indici de acces vizual până ni se duc ochii la spate. Poţi să faci şi n formări în programare neuro-lingvistică, toţi care cunosc cu adevărat te vor trimite la această carte. Nu la Bandler, nu la Grinder, ci la Korzybski.

În carte, Korzybski pomeneşte că « Harta nu e teritoriul », lucru citat şi răs-citat de toţi NLP-iştii. Dacă vreţi însă să faceţi zile fripte unui PNL-ist care suţine asta în public, precizaţi şi cum continuă Korzybski: « Dar, deşi harta nu e teritoriul, conţine în ea însăşi o reprezentare la nivel structural a teritoriului ». Şi că fiecare hartă, dacă ar conţine la rândul ei o hartă despre cum a fost făcută acea hartă, am tinde din aproape în aproape la teritoriu, fără însă a-l atinge. Ce înseamnă asta, ca impact ideologic asupra programării neuro-lingvistice? Cîteva lucruri extrem de importante, despre care voi detalia în articolul următor.

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here