Acasă Colţul specialistului Sanatate HotNews : Florian Bodog sustine ca proiectul noii legi a transplantului

HotNews : Florian Bodog sustine ca proiectul noii legi a transplantului

27
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Florian Bodog sustine ca proiectul noii legi a transplantului nu va ajunge in Parlament fara sa se tina cont de propunerile pacientilor, dupa ce Vlad Voiculescu a avertizat ca noua lege deschide calea abuzurilor de tip Lucan

Florian Bodog si Vlad Voiculescu
Foto: Colaj foto: Agerpres / gov.ro
Ministrul Sanatatii sustine ca proiectul noii legi a transplantului, elaborat de Agentia Nationala de Transplant si de directia de specialitate din minister, nu va fi trimis la aprobare in Parlament fara sa se tina cont de obseratiile si propunerile pacientilor. Fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, a atras atentia recent ca proiectul noii legi a transplantului, postat pe site-ul Ministerului Sanatatii in octombrie anul trecut, prevede ca decizia privind beneficiarul unui organ prelevat revine sefului echipei medicale care realizeaza transplantul. Vlad Voiculescu a subliniat ca, printr-o astfel de propunere, nu numai ca nu se ia nicio masura impotriva abuzurilor de tipul celor facute de medicul Mihai Lucan, ci se face “exact pe dos”, iar “faradelegea devine lege”.

Florian Bodog s-a intalnit, joi, cu reprezentantii pacientilor transplantati, arata Ministerul Sanatatii, intr-un comunicat. “Este un proiect care necesita o ampla dezbatere. Imi doresc o lege clara si functionala, care sa respecte directivele europene si care sa elimine orice suspiciuni. Va rog sa faceti propuneri in favoarea pacientilor. La fel cum am analizat impreuna proiectul legii inainte ca acesta sa fie postat in dezbatere publica, vom discuta cu dumneavoastra si forma finala inainte de a fi trimisa spre adoptare”, a declarat Florian Bodog, in cadrul intalnirii de joi.

“Art. 57, alin. (2) Alegerea receptorului apartine sefului echipei chirurgicale care efectueaza procedura de transplant uman, dupa consultarea cu ceilalti specialisti implicati.” – formularea-cheie din proiectul noii legi a transplantului.

Fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, a atras atentia, la inceputul acestei saptamani, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca “In timp ce o tara intreaga este oripilata de faradelegile domnului Lucan, de modul in care viata pacientilor depindea de toanele si de pofta de imbogatire a acestuia, domnul Bodog, ministrul Sanatatii de mai bine de 12 luni, nu doar ca nu ia nicio masura pentru a opri abuzurile si crimele… dar face exact pe dos! Conform noii propuneri de Lege privind transplantul uman propusa de echipa domnului Bodog si de echipa Zota-Deac de la ANT, faradelegea devine lege!!!”

Vlad Voiculescu a descris “cum se face alocarea organelor in lumea PSD-ALDE”: “Alocarea devine in mod legal privilegiul sefului echipei chirurgicale, care va avea, de data asta cu legea in mana, drept de viata si de moarte asupra pacientilor sai, fara sa fie tinut de absolut nicio regula.”

Fostul ministru al Sanatatii a descris si “cum se face alocarea organelor intr-o tara civilizata”: “Sa luam modelul Eurotransplant – organizatia internationala in care Romania a fost invitata in repetate randuri, invitatie refuzata de tot atatea ori de sefii transplantului de la noi. De indata ce un donator devine disponibil in zona Eurotransplant, laboratorul cel mai apropiat determina grupa de sange al donatorului si caracteristicile tesutului. Toate informatiile relevante (medicale) despre donator, precum si informatii despre organele specifice sunt transferate in baza de date Eurotransplant. Eurotransplant genereaza o lista de potrivire pentru fiecare organ. Lista de potriviri este generata de un algoritm computerizat care ia in considerare toate criteriile medicale si etice. Regula generala:  toate organele de la donator dintr-un stat membru Eurotransplant vor fi transplantate in acea tara daca exista receptori compatibili. Doar in cazul in care nu exista receptor compatibil in acea tara, organele sunt directionate catre centre de transplant din alte state member Eurotransplant.”

Proiectul noii legi a transplantului a fost elaborat de Agentia Nationala de Transplant si de directia de specialitate a Ministerului Sanatatii “in vederea armonizarii legislatiei nationale cu directivele europene privind standardele de calitate si siguranta referitoare la organele umane destinate transplantului si simplificarea cadrului legislativ prin preluarea in noua lege a 11 acte normative din domeniul transplantului uman”, arata Ministerul Sanatatii, intr-un comunicat.

Proiectul noii legi a transplantului a fost publicat pe data de 6 octombrie pe site-ul Ministerului Sanatatii. Documentul este disponibil aici.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here