Acasă Supliment Cultural Recenzii filme/carti În numele familiei franceze, partea I: Să păstrăm ce există

În numele familiei franceze, partea I: Să păstrăm ce există

127
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Filmele franceze beneficiază în ultimul deceniu de un compartament tehnic remarcabil, care face concurenţă filmelor americane. Printr-un sistem dezvoltat de coproducţii internaţionale, autorii totali reuşesc să conceapă cu suficientă libertate filme de artă cu mesaje nealterate şi care pun spectatorii pe gânduri. Zecile, chiar sutele de autori francezi fac din industria cinematografică franceză un peisaj divers, cu suficient loc pentru toate genurile şi pentru mulţi actori talentaţi. Desigur, în Franţa sistemul de distribuţie al filmelor funcţionează la standarde înalte, atât calitativ, cât şi cantitativ – ceea ce le permite producătorilor să scoată bani inclusiv din filmele de artă.Astăzi am hotărât să încep să vă prezint câteva filme franceze recente care s-au bucurat de prea puţină atenţie din partea spectatorilor români, deşi unele din ele au avut premiera în cinematografele din Bucureşti şi alte câteva oraşe.

La Guerre est declaree

La Guerre est déclarée / Războiul s-a declarat (2011) Regia: Valérie Donzelli Distribuţia: Valérie Donzelli, Jérémie Elkaïm, Brigitte Sy producţie Franţa

O tulburătoare dramă psihologică, despre un cuplu recent căsătorit (Romeo şi Julieta) care se luptă cu boala băiatului lor, Adam. Valérie Donzelli este o talentată autoare totală (regie, scenariu, interpretare) despre care vă recomand să aflaţi cât mai repede, căci veţi mai auzi de ea. Un film de o frumuseţe rară, care suprinde personajele cu blândeţe, cu gingăşie, cu umanitate, cu afecţiune în drama lor. Un film despre triumful speranţei şi al perseverenţei în faţa unei morţi anunţate. Războiul la care titlul face referire este unul invizibil, este al luptei personajelor însele cu sine, pentru a continua să lupte pentru fiul lor. Producţia se axează în principal pe jocul celor doi actori principali, care întruchipează pe de-o parte, pe cont propriu, şi pe de altă parte, un efort conjugat pentru a rămâne împreună şi pentru a trăi. Chiar dacă filmul are umor şi cântec, nu e romantic, iar la sfârşit personajele sunt răvăşite, mai puternice, mai realiste.

8 premii în Franţa, Spania şi China, pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cei mai buni actori. Nominalizat la 7 premii Cesar, inclusiv film, regie, scenariu şi actriţă.

Punctajul meu: 7.5/10

l-enfant-d-en-haut-8

L‘enfant d’en haut / Sister (2012) Regia: Ursula Meier Distribuţia: Kacey Mottet Klein, Léa Seydoux, Martin Compston, Gillian Anderson coproducţie Elveţia-Franţa

Simon şi Louise alcătuiesc o familie cel puţin neobişnuită, care trăieşte de azi pe mâine în zona Alpilor elveţieni. Simon, un copil de vreo 13 ani, se dă drept Julien şi îşi face veacul pe pârtia de schi, unde caută schiuri şi accesorii uitate şi se ocupă cu mici furtişaguri, pentru a vinde câte ceva turiştilor, astfel încât să îşi poată cumpăra de mâncare. Un film cu peisaje superbe, cu imagine splendidă, care mai mult arată, nu spune. Bogăţiei turiştilor străini veniţi să se distreze li se opune sărăcia lucie în care Simon trăieşte. Astfel, Alpii elveţieni ni se descoperă pe de-o parte ca loc de vis şi loc de coşmar. Relaţia sa cu Louise este una conflictuală, iar certurile din cauza banilor agravează situaţia, care devine una de anticomunicare. Simplitatea şi profunzimea mesajului se regăseşte în scena de final. O capodoperă a tăcerii, o cronică a non-comunicării, un film psihologic de studiat. Probabil asta încearcă multe filme româneşti să fie, dar nu reuşesc.

Premiu: Ursul de Argint, Berlin, 2012

Punctajul meu: 8/10.

Vizionare plăcută!

Ştefan Alexandrescu.

Ocazional, critic de film.

Discerne.wordpress.com

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here