INDEPENDENT Ialomita : Concursul directorilor de școli agită spiritele în Educație

0
88
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Sindicatele reclamă politizarea unităților de învățămînt

Pe data de 12 octombrie, în 95 de școli și grădinițe din Ialomița se va organiza un concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt reclamă public faptul că maniera în care se desfășoară testările reprezintă o încercare de a se politiza toate instituțiile de învățămînt. Ca reacție a acuzațiilor publice, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precizează faptul că testările corespund metodologiei promovată de Ministerul Educației și nu au legătură cu politica.

Șefi noi în școlile din Ialomița
Ultimul concurs organizat pentru ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul școlilor ialomițene s-a desfășurat în anul 2008. De atunci și pînă în prezent, Ministerul Educației a transmis în teritoriu o circulară în baza căreia profesorii care doresc să devină directori sau directori adjuncți o pot face prin semnarea unei declarații privind detașarea pe aceste funcții în interesul Învățămîntului. În realitate, decizia Ministerul Educației a permis sistemului să schimbe șefii școlilor și grădinițelor în funcție de partidele politice care s-au aflat la putere. După 8 ani de numiri și demisii continue, Ministerul Educației a decis ca pe data de 12 octombrie 2016 să organizeze un nou concurs pentru funcțiile de conducere din cadrul unităților de învățămînt. Încercarea pare să fie oportună Educației ialomițene, însă reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt atrag atenția asupra faptului că acest concurs nu schimbă cu nimic controlul politic exercitat în școli în ultimii ani. «Este evident faptul că organizarea concursului în acest moment, în contextul legislativ actual, nu va conduce la depolitizarea funcțiilor de directori și directori adjuncți, în condițiile în care, 2 dintre membrii comisiei de concurs sînt reprezentanți ai administrației publice locale, evident cu orientare politică, care foarte probabil vor veni cu nota în plic, și un membru este reprezentantul Inspectoratului Școlar, iar cei doi reprezentanți ai cadrelor didactice din unitate sînt minoritari și nu au un rol decizional și nici determinant în desfășurarea acestui concurs!» este poziția lui Simion Hancescu, președinte al FSLÎ, exprimată printr-un comunicat de presă remis publicității. Semnalul de alarmă tras de sindicate vizează printre altele și o serie de deficiențe în organizarea concursului. Este vorba despre timpul limitat pe care îl au la dispoziție candidații pentru a se pregăti în vederea susținerii probelor (n. red.: maxim o lună potrivit metodologiei Ministerului Educației) și faptul că metodologia de desfășurare nu a fost supusă dezbaterii publice, potrivit Legii Educației. «Organizarea acestui concurs va avea un singur rezultat: numirea unor directori fără legitimitate în fața cadrelor didactice din unitățile școlare și care vor fi controlați politic!» mai explică Simion Hancescu, președinte al FSLÎ.

«Concursul se va susține!»
În Ialomița, ultima schimbare a directorilor de școli și grădinițe s-a produs înainte cu cîteva săptămîni de debutul noului an școlar. Acuzată de faptul că încearcă să exercite un control politic asupra școlilor, Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, a declarat public faptul că decizia a fost motivată de mai multe criterii. «Schimbările care au fost făcute în privința directorilor nu au legătură cu politicul. Deciziile au fost generate de mai mulți factori, în unele cazuri fiind vorba despre un management deficitar. Am precizat încă de la numirea mea în funcție faptul că nu voi numi oameni implicați politic în fruntea școlilor!» a explicat Luminița Barcari într-un interviu acordat ziarului nostru pe tema noilor numiri din fruntea școlilor. În privința acuzațiilor publice aduse de reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precizează faptul că acestea sînt nefondate. «Concursul se va desfășura în condițiile prevăzute de metodologie. Nu este vorba despre nicio încercare de politizare. Organizarea acestui concurs a fost realizată în cele mai bune și obiective condiții!» a precizat Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here