Întâlnirea ministrului român al afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu Mikheil Janelidze, ministrul georgian al afacerilor externe

    0
    19
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut o întrevedere cu șeful diplomației georgiene, Mikheil Janelidze, in marja reuniunii miniştrilor de externe ai NATO de la Bruxelles.
    Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale, precum și ale relației Georgiei cu UE și NATO. Au trecut, de asemenea, în revistă, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre.
    Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a salutat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale, exprimând interes pentru dezvoltarea în continuare a cooperării, inclusiv în domeniul economic. A evidenţiat rolul activ asumat ţara noastră în ceea ce priveşte consolidarea parteneriatului cu NATO, precum şi în promovarea aspiraţiilor europene și euro-atlantice ale Georgiei. A reiterat, totodată, susţinerea deplină pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în interiorul granițelor sale recunoscute internațional.
    Cei doi înalţi oficiali şi-au exprimat preocuparea cu privire la evoluţiile din zona Mării Negre, care afectează atât securitatea regională, cât şi securitatea euro-atlantică în ansamblul său. Au salutat măsurile adoptate de NATO în vederea gestionării provocărilor din regiune, atât prin consolidarea posturii de descurajare şi apărare, cât şi prin intensificarea cooperării cu partenerii din zonă.
    Demnitarul georgian a mulţumit pentru sprijinul constant şi valoros oferit de ţara noastră Georgiei în vederea aprofundării relaţiei cu NATO şi a promovării aspiraţiilor sale euro-atlantice, inclusiv din poziţia de Punct de Contact NATO, exercitată de Ambasada României la Tbilisi în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2016.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here