INTERVIU CU CONF. UNIV . IOANA BARZA

0
75
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Am cunoscut-o pe doamna conf. univ. Ioana Bârză în 1999 la Catedra de matematică din cadrul U.T.C.B. O remarcasem cu uşurinţă tocmai pentru discreţia şi modestia sa, atributele oamenilor care năzuiesc permanent spre frumos, spre nobil. Viaţa, după legile ei ascunse şi greu de înţeles, ne-a adus iar faţă-n faţă, ca pe un dar miraculos, ca un semn divin.

– Doamnă Ioana Bârză, studenţii vă adoră şi colegii vă onorează cu preţuirea lor. Toată lumea regretă că, după atâţia decenii de activitate v-aţi pensionat. Rămân în schimb amintirile frumoase, activitatea dv ştiinţifică.

– Aşa este. Pe lângă colaborări şi coordonări de cărţi am scris 15 cărţi de matematică, cuprinzând cursuri şi culegeri de probleme rezolvate (am preferat cu precădere acest gen, gest preluat apoi şi de alţii) pentru analiză matematică, algebră liniară, geometrie analitică, geometrie diferenţială, matematici speciale pentru anul II sau masterat, în română şi franceză.

Şansa vieţii mele şi marele privilegiu a fost de a avea drept conducător de doctorat un mare matematician român Octav Onicescu, şef de şcoală matematică în domeniul calculului probabilităţilor. Aceasta mi-a marcat semnificativ activitatea ştiinţifică ulterioară. El m-a încurajat să perseverez şi pe lângă lucrările ştiinţifice publicate în ţară, am publicat şi nouă lucrări într-o revistă a Academiei Bulgare şi o monografie (în engleză) la Editura Heron a Academiei Bulgare. Că profesorul Oniceascu a avut dreptate o dovedeşte un mic amănunt de recunoaştere academică: sunt referent la Mathematical Review Ann Arbor S.U.A !

– Locul dvs. natal este Gura Râului, Sibiu. Este locul de care amintiţi foarte des, cu plăcere. Este raiul din care aţi plecat…

– Da, Gura Râului reprezintă cel mai frumos loc din Mărginimea Sibiului. Este o localitate situată la poalele munţilor Cindrel şi e una dintre puţinele zone care au păstrat intacte obiceiurile specifice satului românesc, în care tradiţionalismul se îmbină armonios cu modernismul. Turiştii pot lua contact direct cu tradiţiile, portul popular, precum şi cu vechile meşteşuguri reprezentate prin instalaţiile hidraulice în stare de funcţionare: piua de postav şi presa de ulei (pentru obţinerea uleiului din seminţe de dovleac). Se păstrează încă multe datini, deosebit de interesante prin ineditul lor: butea sau ceata junilor, obicei legat de sărbătorile de iarnă; chematul fetelor la juni, obicei ce are loc imediat după instalarea primăverii astronomice; opăiţatul, care premerge lăsatului secului din postul mare. De asemenea Rusaliile şi Ispasul au, la Gura Râului, particularităţi specifice. Astfel, de Rusalii, naşii oferă finilor micuţi cupe emailate sau din ceramică, pline cu bomboane ori biscuiţi, pentru ca acestora să le meargă bine tot anul. De Ispas, bătrânii satului îşi confecţionează brâie din leuştean, cu care se încing pentru a fi feriţi de boli.

La Gura Râului există însă şi o serie de obiective turistice extrem de interesante: lacurile glaciare “Iezeru Mic” şi “Iezeru Mare”, rezervaţia omonimă, declarată monument al naturii în anul 1961. Mai e lacul de acumulare din comună, al cărui baraj, cu o înălţime de 72 m, a fost construit în 1981 şi utilizat pentru alimentarea cu apă a municipiului Sibiu. În Gura Râului mai există şi trei biserici, două ortodoxe şi o alta de rit greco-catolic. Una din ele e mai deosebită, biserica ortodoxă “Cuvioasa Parascheva” reprezentând un monument istoric care datează de la începutul secolului al XIII-lea (1202). Biserica cu hramul “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, chiar dacă de dată mai recentă (1847) e şi ea o construcţie monumentală, ctitorul acesteia fiind chiar mitropolitul Andrei Şaguna.

– Este evidentă dragostea dvs. pentru locul unde v-aţi născut şi copilărit. Poate ne povestiţi puţin şi despre familia dvs.

– Tata, Ioan Bârză, s-a născut în 1894, 9 februarie, tot în Gura Râului din Mărginimea Sibiului, unde a făcut şi şcoala elementară. Zona aparţinea Imperiului Austro-Ungar. Pe atunci erau obligatorii 6 (şase) clase elementare şi 3 (trei) ani de repetiţie. În aceşti trei ani copiii mergeau la şcoală doar de trei ori pe săptămână şi învăţau toate îndeletnicirile necesare unor buni gospodari, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Când tata avea 19 ani, Austro-Ungaria se pregătea să atace România. Băieţii care nu aveau încă vârsta necesară pentru stagiul militar, erau folosiţi la transportul cu carele cu boi a alimentelor necesare frontului. Mulţi tineri nu au acceptat ideea de a contribui la atacul împotriva românilor de dincolo de munţi şi s-au decis să treacă clandestin graniţa, refugiindu-se în România. Printre ei a fost şi tata, care a ajuns astfel în Bucureşti unde avea să stea vreo trei ani, practicând diverse meserii pentru a-şi câştiga existenţa… Era un bărbat înalt, 1,90 m, drept la stat şi mare la faptă.

Când România a intrat şi ea în război, refugiaţii ardeleni încercau să plece spre America. Mulţi nu au reuşit, aşa că unii, printre care şi tata, au plecat spre est, în Rusia. Împreună cu un prieten, avocat, aveau să petreacă nişte ani înaintând de-a lungul Transiberienei. Avocatul cunoştea legile, iar tata avea o gândire profundă şi rapidă, găsind imediat soluţii pentru orice situaţie dificilă ce apărea. Au stat mai mult timp la Vladivostok, dar au colindat mult în China, Japonia, Singapore, Sumatra etc.

Atunci când Uniunea Sovietică şi-a închis graniţele, au reuşit, în ultimul moment, să se îmbarce pe un vapor cu care aveau să ajungă la Hamburg. Tata stapânea engleza şi rusa şi avea şi câteva noţiuni de chineză, germană, maghiară. Ajungând atât de aproape de casă, după 10 ani de peregrinări, s-a grăbit să-şi viziteze mama. A venit pentru o scurtă perioadă, lăsându-şi tot avutul pe vapor. Mama lui a început să plângă în ziua în care trebuia să plece şi l-a determinat să mai rămână puţin. A rămas dar, între timp, regele României a închis graniţele. A fost pentru el o suferinţă de moarte. S-au împlinit vorbele unei clarvăzătoare care i-a spus la Bucureşti: “Te vei întoarce în sat, te vei însura cu o fată Maria şi vei avea mulţi copii”. Maria – mama – era fiica unuia dintre morarii din sat, cu 12 ani mai mică.

Locuind într-o zonă submontană, pământul pentru agricultură era puţin. Tata a realizat o gospodărie închisă, aproape toate cele necesare fiind produse în interior. El cunoştea pomicultura, apicultura, tâmplăria, cizmăria, argăsitul pieilor, croitoria pentru bărbaţi. Mama cunoştea toate deprinderile necesare femeii. Deşi eram 10 copii, o duceam mai bine decât mulţi din familii cu mai puţini copii, datorită acestei organizări. Copiii erau antrenaţi la muncă, fără a fi extenuaţi. Fiecare era mândru să ştie a face cât mai multe lucruri. Aveam o grădină minunată, raiul nostru, plină de fructe de tot felul. Prin altoire, tata obţinea noi soiuri de pomi, cu fructe de calitate deosebită. Învăţătorul din sat l-a numit pe tata “Miciurin al satului”. La un moment dat, trecând prin multe încercări, a fost învins… La moartea lui bruscă, în 1957, mama a rămas cu 7 copii şi zero lei venit!

Valentina Sen


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here