Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank Rose

    0
    20
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a avut o întrevedere cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank Rose. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele de implementare a principalelor decizii adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent asupra măsurilor de consolidare a prezenţei aliate pe flancul estic. Au subliniat importanţa deciziei adoptate la nivel înalt în această vară de declarare a capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului NATO de apărare antirachetă, prin integrarea facilităţii de la Deveselu. În context, au evidenţiat necesitatea continuării eforturilor pentru atingerea capacităţii operaţionale depline a sistemului NATO.
    În cursul discuţiilor, au fost abordate, de asemenea, aspecte de interes referitoare la evoluţiile în domeniul controlului armamentelor, în contextul recent încheiatei reuniuni ministeriale a OSCE de la Hamburg. Secretarul de stat Dan Neculăescu a exprimat susţinere pentru lansarea unui dialog structurat pe această temă în cadrul OSCE, în vederea modernizării instrumentelor relevante, pe baza principiilor existente şi îndeplinirii angajamentelor asumate.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here