Ironia sortii: M.M. – Salvat de securistii pe care i-a combatut in Piata Universitatii

0
36
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Marian Munteanu a fost salvat politic – presupunînd că realmente ar avea o carieră politică în față – exact de cei pe spatele cărora și-a făcut renumele în 1990: securiștii, politicienii oneroși, slugile vechiului regim. În ultimele două zile el a jubilat după ce CNSAS a decis că nu a făcut poliție politică. Conform legii, M.M. este ”curat”, nu a turnat de rău. E la fel de onorabil ca un cetățean care mergea zilnic la bordel, pe ușa din dos, dar nu făcea mare lucru din pricina unor disfuncții erectile. Teoretic, el poate candida cu fruntea sus în parteneriat – culmea – cu partidul marelui Coposu și al lui Ticu Dumitrescu, artizanul legii deconspirării Securității. Practic, însă, aceeași mînă care l-a salvat de sintagma ”colaborator” l-a ucis civic și moral.

Ziarele ”Evenimentul zilei” și ”Adevărul” titrează: Marian Munteanu a colaborat cu Securitatea. Cel în cauză spune contrariul: verdictul CNSAS arată că nu a colaborat.
Pînă la un punct, el are dreptate.
Un punct care nu are legătură, însă, cu legendarul punct 8 de la Timișoara, clamat de golanii din Piața Universității.
Ci cu punctul de vedere al securiștilor și comuniștilor vopsiți în politicieni onești după Revoluție.

Să reamintim, pe scurt: după ce, timp de doi ani, o mare parte a societății a cerut imperios deconspirarea foștilor călăi securiști, în mai 1992 încep demersurile pentru o lege care să permită acest lucru. Primul pas a fost o întîlnire a unor activiști civici cu actualul președinte al Germaniei, pastorul Joachim Gauck, pe atunci militant cunoscut pentru deconspirarea securității RDG-iste, care a împărtășit din experiența sa liderilor Alianței Civice.

În 1993, fostul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu începe să lucreze la proiectrul noii legi, dar lucrurile se mișcă greu din cauza opoziției discrete ori fățișe a securiștilor din sistem. În 1997, Gauck revine în România, salută proiectul legii Ticu și cere adoptarea ei cît mai rapidă.
Din nefericire, odată intrată în parlament, legea începe să fie mutilată feroce de aleși.
Inițial, legea își propunea să stabilească, simplu și direct, la fel ca legile similare din restul blocului răsăritean, dacă cineva a avut sau nu relații de colaborare cu fosta Securitate. Punct.

Pentru securiștii omniprezenți în parlamentul României, însă, era de netolerat așa ceva. Soluția salvatoare s-a numit introducerea conceptului de ”poliție politică”. Altfel spus, erai declarat oficial colaborator numai dacă membrii CNSAS apreciau că notele informative date Securității ”au vizat  îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
(În treacăt fie spus, în 2013, un grup de parlamentari inițiau o modificare a legii, prin care formula ”au vizat îngrădirea ” era înlocuit cu ”au lezat”, astfel încît CNSAS să fie obligat să devină, efectiv, o instituție de tip procuratură, care să ancheteze și să producă probe concrete ale efectelor turnătoriilor(!!!). O misiune practic imposibilă.)

Ne-am trezit, în consecință, că o avalanșă de turnători cu angajamente semnate, cu nume de cod și retribuiți gras pentru delațiuni era albiți de CNSAS pentru că nu se putuse dovedi intenția de activitate de poliție politică.
Să luăm un caz bine cunoscut: Mircea Ionescu Quintus, președinte al PNL exact în anii în care se trăgea din greu pentru promovarea legii lui Ticu.


Turnător dovedit la Securitate, plătit și cu nume conspirativ.

Și extrem de zelos: potrivit lui Ticu Dumitrescu însuși, la CNSAS existau, acum cîțiva ani, nu mai puțin de 188 de note informative date de Quintus Securității, deși acestea erau doar cele care supraviețuiseră. În schimb, în dosarul de rețea nu se mai găseau angajamentele sale, noroc că fuseseră salvate pe microfilm.
Cu tot zelul lui, Quintus a scăpat de sintagma de colaborator, pentru că, nici el, nu făcuse ”poliție politică”. Și-a continuat, deci, senin, cariera politică, a fost avansat general de brigadă în rezervă, iar azi e una dintre vocile moralității în PNL.
În calitate de președinte al comisiei Juridice a Senatului, fostul turnător Quintus a introdus în lege, cu ani în urmă, unul dintre cele două mari articole care au castrat-o, e vorba de cel care stipula că dosarele care țin de ”siguranța națională” rămîn obligatoriu în custodia serviciilor secrete.
(Al doilea, era cel privind sintagma ”securitatea ca poliție politică”, de care am vorbit mai sus.)

Paradoxal, deci, Ticu Dumitrescu s-a ciocnit de obstacole ridicate nu doar de oamenii lui Iliescu, ci și de cei din propriul partid, PNTCD, din care a și fost exclus finalmente, din PNL etc.

Pe 5 decembrie 1999, legea Ticu a fost promulgată, după sute de modificări suferite în parlament, dar autorul ei s-a dezis categoric de ea, spunînd că nu mai are nicio legătură cu ceea ce preconizase el.

Bătălia era, oricum, greu de cîștigat; conform datelor existente în acel moment, în România fuseseră recrutați de Securitate, între 1948-89, cca.486.000 de informatori din afara PCR, la care se adăugau cca.100.000 din interiorul partidului. 52.000 de informatori proveneau din rîndul partidelor istorice PNT, PNL, PSD plus Mișcarea Legionară, iar 3753 din rîndul foștilor deținuți politici.

Legat de aceștia din urmă, Munteanu se apăra, pînă deunăzi, cu argumentul că nu putea fi colaborator al Securității atît timp cît fusese chiar anchetat de ea. Ba se prea poate, dovadă că mulți au fost nu doar anchetați, ci chiar condamnați și tot au colaborat.

Cîțiva ani după promulgarea legii, în 2008, ea a suferit o nouă lovitură, din partea CCR, sesizată de turnătorul Dan Voiculescu, care acuza CNSAS că a devenit o instituție suprastatală care, prin verdictele sale, se substituie justiției. Membrii CCR au declarat, astfel, mai multe articole ale legii ca fiind neconstituționale. Interesantă coincidență, CNSAS tocmai se pregătea să înceapă verificările în cazul judecătorilor CCR. După verdict, Mircea Dinescu, membru CNSAS, afirma ca declararea drept neconstituțională a legii Ticu este dovada faptului ”că epoca Ceaușescu nu a murit și că România e condusa in continuare de servitorii sai si ai Securitatii”.

De la promulgarea într-o formă complet rejectată de autor pînă azi, legea deconspirării a suferit multe modificări, care au îngropat aproape complet scoaterea la lumină a foștilor turnători.

Ultimul albit, în sensul înfierat chiar de Ticu Dumitrescu, este fostul lider al studenților, care turnat la greu, a avut nume de cod, a fost și plătit, potrivit dezvăluirilor presei din ultima perioadă, bazate pe documentele de la CNSAS. Dar nu a făcut ”poliție politică”.


Nici că se putea o mai amară ironie a sorții.

Marian Munteanu a devenit celebru strigînd ”Mai bine mort decît comunist” și ”Jos securiștii” în Piața Universității.
Azi, cariera lui politică primește undă verde exact din partea unei legi pritocite de securiștii și comuniștii răspîndiți în mai toate partidele post-decembriste.

Și omul e mîndru și fericit, își clamează victoria, în aplauzele epigonului lui Coposu de la PNȚCD, camaradul Aurelian Pavelescu.

În spatele său, umbra hîdă a Securității rînjește, la fel de fericită: pare că a mai cîștigat o bătălie.

Un rînjet inutil, zicem noi: în fapt, fostul ”Crist” al Golaniadei e ucis moral tocmai de aparenta lui salvare. Că nu își dă seama de asta, încă, e cu totul altă problemă.

Sursa: Inpolitics.ro


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here