Jocul de-a Carcassonne!

0
57
Raspandeste cu incredere
  • 92
  •  
  •  
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
    99
    Shares

Sondajul nostru

Thomas CSINTA

Redactor – Corespondent (Franta)


Carcassonne este un joc de societate (interactiv, în retea) creat în 2000 de catre profesorul  de muzica german Klaus-Jürgen Wrede (n.1963), având ca tema constructia unui peisaj medieval (specific orasului Carcassonne, fondat în secolul al XIII-lea) „în care harta este construită de catre jucători prin plasarea pieselor (pătrate cu peisaje) pe care le vor trage la întâmplarePiesele pot conține un oraș, un drum, o pajiște, o mânăstire sau o combinație din cele enumerate. Apoi acestea trebuie plasate adiacente cu celelalte piese jucate astfel încât să se potrivească (oraș cu oraș, pajiște cu pajiște, drum cu drum, etc). După plasarea piesei, jucătorul decide dacă plasează un omuleț (meeple) pe acea zonă pentru ca atunci când aria este completă să poată câștiga puncte. În timpul unui Joc de Carcassonne, jucătorii se confruntă cu decizii ce trebuie luate: să plaseze ultimul meeple pe o arie sau să își extindă orașul, să încurce alți jucători plasându-le piese greu de completat sau să le folosească pentru ei. Cum jucătorii vor extrage câte o piese, jocul se va mișca rapid chiar dacă se joacă cu toate opțiunile și posibilitățile” (Regatul jocurilor)

            PREAMBUL

            Un studiu aprofundat (cu ajutorul teoriei grafurilor) al „traiectoriei” socio-profesionale, respectiv, al celei judiciare, a mujahedinilor europeni francofoni, „precursori” sau „fondatori” ai (lumpen)terorismului, terorismul modern, contemporan, este, oarecum, asemanatoare, iar între acestia exista o oarecare corelatie, mai mult sau mai putin „tare” (vizualizabila printr-un „graf” (ne)orientat jihadist), pusa în evidenta clara, în particular, în cadrul nebuloasei (galaxiei) jihadiste franco–belgiene care a generat dupa atacul terorist al lui Mohammed Merah (Toulouse Métropole – Toulouse si Montauban: pe 11, 15, 19 martie 2012) si al lui Mehdi Nemmouche (Bruxelles: pe 24 mai 2014), o serie de alte atacuri teroriste islamiste deosebit de sângeroase: la Paris (între 7-9 ianuarie 2015 la Charlie Hebdo, Montrouge, respectiv, Hyper Cacher Center, revendicate de catre AQPA – Al Qaeda în Peninsula Arabica bazata în Yemen si Statul Islamic/17 morti, dintre 9  jurnalisti si 3 politisti, respectiv, 21 de raniti – cei 3 teroristi, fratii Chérif si Saïd Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly – ucisi  de catre politistii de la BRI[1], RAID[2] si GIGN[3], iar pe 13 noiembrie la Stade de France, Sala de Spectacole Bataclan, berariile Le Petit Cambodge si Le Carillon, cafeneaua Bonne Bière si restaurantul Casa Nostra, barul La Belle Équipe si beraria-restaurantul Comptoir Volta, revendicate de catre Statul Islamic/130 de morti, dintre care 106 francezi si 413 raniti – 7 teroristi: Bilal Hadfi, Brahim Abdeslam, Chakib Akrouh, Abdelhamid Abaaoud, Ismaël Omar Mostefaï, Samy Amimour si Foued Mohamed-Aggad – ucisi de catre politistii de la BRI si  RAID), la Nisa (pe 14 iulie 2016, de ziua nationala a Frantei, pe Promenade des Anglais, revendicat de catre Statul Islamic/86 de morti si 458 de raniti–teroristul Mohamed Lahouaiej-Bouhlel–ucis de catre politistii de la Politia Nationala), la Bruxelles (pe 22 martie 2016 pe Aeroportul Bruxelles – Zawentem si în metroul metropolitan la statia Maelbeek, revendicate de catre Statul Islamic, comise de catre 3 teroristi–kamikaze: Najim Laachraoui, Ibrahim si Khalid El Bakraoui, Mohamed Abrini/32 de morti si 340 de raniti), cu o „prelungire prin continuitate” la Berlin (pe 19 decembrie 2016 în Breitscheidplatz din Charlottenbourg, revendicat de catre Statul Islamic/12 morti, dintre care 7 germani si 56 de raniti–teroristul Anis Ben Amri–ucis în gara Sesto San Giovanni din regiunea urbana Milano de catre o patrula de carabineri, în timpul unui control de rutina), la Londra (pe 22 martie la Westminster–Big Ben, revendicat de catre Statul Islamic/5 morti–3 britanic, 1 american si 1 român, respectiv, 44 de raniti – teroristul Khalid Masood ucis de catre membri Garzi de Protectie si Parlamentara, iar pe 3 iunie pe London Bridge si la Borough Market, revendicat de catre Statul Islamic/8 morti dintre care 3 francezi, 2 australieni si cate un britanic, canadian si spaniol, respectiv, 48 de raniti dintre care 21 în stare grava – 3 presupusi teroristi arestati si inculpati: Youssef Zaghba, Rachid Redouane si Khuram Shazad Butt), respectiv, la Manchester (pe 22 mai 2017, dupa concertul lui Ariana Grande din Manchester Arena, revendicat de catre Statul Islamic/23 de morti si 512 raniti – comis de catre teroristul – kamikaze  Salman Abedi), pentru ca pe 1 octombrie 2017, teroristul islamist tunisian  Ahmed Hanachi (n. 1987 la Zarzouna, Guvernoratul Bizerte în Tunisia, fara domiciliu fix, expulzat în repetate rânduri din Europa si aparent fara niciun fel de semne de radicalizare) sa ucida cu o arma alba (cutit de bucatarie având o lama de cca 20cm lungime) 2 tinere, verisoare (Mauranne Harel–în vârsa de 21 de ani, studenta în anul 3 la facultatea de Medicina la Marsilia si Laura Paumier–în vâtsa de 21 de ani, studenta în anul 2 la Scoala de Infirmiere la Lyon) la Gara Saint-Charles din Marsilia, în jurul orei 13h45. Cu acest eveniment sângeros, începând cu 2015, numarul persoanelor ucise în atacuri teroriste islamiste în Franta devine 241.

             Revendicat de catre Statul Islamic, atacul are loc pe 1 octombrie, adica în ziua care precede deschiderea procesului complicilor lui Mohammed Merah [care în zilele de 11, 15 si 19 martie 2012 a ucis 7 persoane – 3 militari  si 4 persoane de confesiune evreiasca, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea I); Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea II)], fratele acestuia, Abdelkader Merah si Fettah Malki, prietenul acestuia, care se va desfasura de altfel, în perioada 2 – 30  octombrie 2017. Atacatorul este ucis de catre un militar (caporal, în vârsta de 24 de ani) rezervist în cadrul Companiei a 5-a creata în 2002 si formata din 12 ofiteri, 34 subofiteri si 64 militari profesionisti) al Primului Regiment de Geniu apartinând Legiunii Straine (REG), bazat la Laudun (Departamentul Gard, în sudul Frantei), în cadrul „Operatiunii Sentinelle” al Armatei francez (creata dupa atacurile teroriste din 7-9 ianuarie 2015 de la Charlie Hebdo si supermarketul evreiesc Hyper Cacher Center, consolidat dupa atacurile teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015, a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Adio Charlie!; “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015].

               Îndoctrinat, probabil de catre fratele sau Anis Hanachi care a combatut în Irak si Siria în cadrul Daesh între 2014-2016 (arestat pe 7 octombrie 2017 în nordul Italiei ca urmare a unui mandat de arestare emis de catre autoritatile judiciare antiteroriste franceze) si extradat în Franta pe 3 noiembrie, Ahmed (consumator de droguri, divortat, fara loc de munca, care s-ar fi facut pregatit si el pentru jihadul terorist în teritoriile irako-siriene si care ar fi fost arestat de 7 ori din 2005 pentru delicte „minore” comise la Marsilia, Toulon, Lyon si Grenoble) ar fi petrecut noaptea de 29-30 septembrie în arest preventiv, ca urmare a comiterii unui furt dintr-un magazin (un bluzon în valoare de 39€).

                În cursul zilei urmatoare, pe 8 octombrie, celalat frate de-al lui, Anouar Hanachi, împreuna cu sotia, sunt si ei arestati la frontiera italo– elvetiana la centrul de retentie de la Chiasso (Elvetia) de unde urmau sa fie expulzati în Tunisia. Ahmed Hanachi, care soseste în Italia în 2006, unde la Aprilia se casatoreste cu o italianca, a fost arestat deja de 2 ori pentru comercializare de obiecte furate si trafic de droguri pâna în 2014, când divorteaza de sotia sa datorita problemelor pe care le avea legate de droguri si alcool. Pasionat” de tematica colonizarii franceze în Tunisia, în perioada 2014 – 2015  îsi câstiga existenta din munci marunte (si prost remunerate) în constructii si agricultura în Agro pontino la cca 60km sud de Roma, dupa care este localizat în Franta (sub 7 identitati diferite), unde se stabileste „oficial” în vara anului 2017 la Marisilia si reuseste sa închirieze un mic apartament (430€/luna, în cartierul  Saint-Mauront din sectorul 3 pe str. Collet n°8) de unde ar fi „migrat” (venit) de la Lyon, cu ajutorul comunitatii tunisiene din oras. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular!].

                     APROFUNDAREA DOSARULUI

                 Vineri, pe 23 martie 2018, în Departamentul Aude (Regiunea Administrativa Occitanie – rezultata prin fuziunea fostelor regiuni administrative Languedoc-Roussillon si Midi-Pyrénées, în sudul Frantei), la Carcassonne (Prefectura Depatrtamentului), cunoscut în lume ca un oras medieval, calm, mai ales celebrului joc de societate interactiv Jocul Carcassonne si la Trèbes (Agglo Carcarcassonne – comunitatea  urbana Carcassonne) au loc 3 atacuri teroriste islamiste sângeroase, comise de catre franco-marocanul Radouane Lakdim („soldat al Statului Islamic”) care va ucide 4 persoane si va rani alte 15, înainte de a fi „lichidat” si el la rândul sau (în cadrul unei fuziade–schimb intens de focuri de arma) de catre militarii unei unitati de elita GIGN[3], apartinând Jandarmeriei Nationale Franceze. Conform Procurorului Republicii de Paris, François Molins (n.1953, în functie din 2011), la fata locului ar fi fost gasite 6 cartuse. Atacurile acestuia sunt revendicate de catre Statul Islamic, grav „avariat” si „alungat” („delocalizat”) din sediul sau „general” de la Raqqa. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Ofensiva de la Raqqa (Siria – Thomas CSINTA, Politia Capitalei)]. Mentionez aici faptul ca unul dintre cele 4 victime, este tot un militar de cariera Lt. Col. Arnaud Jean-Georges Beltrame (18 aprilie 1973–24 martie 2018), care în complexul comercial „Super U” din Trèbes, va lua locul unui ostatec (voluntar).

                Originar din Taza (Maroc), Radouane Lakdim (n. 1992) este naturalizat în Franta în 2004 îmrpeuna cu parintii sai, iar pe 29 mai 2011, este condamnat (pentru prima oara) de catre Tribunalul Corectional din Carcassonne pentru port ilegal de arma (la o luna de închisoare cu suspendare), urmata de o alta condamnare tot la o luna, dar cu executare în penitenciar,  în 2015, pentru „consum de droguri”, pe care o va executa în luna august 2016. Cu alte cuvinte, în cazierul sau judiciar, Lakdim, nu are înregistrate decât aceste 2 condamnari, care nu apar de altfel decât în Buletinele B1 si B2 ale acestuia (accesibile administratiei publice, politiei si justitiei), dar nu si în Buletinul B3, la care are acces „societatea civila”, în principiu, sistemul privat (a se vedea pentru detalii si articolul autorului:  Cazierul Judiciar Francez).

             Crescut în cartierul popular Ozanam [clasat ZUS – Zona urbana sensibila, a se vedea pentru detalii si articolulul: ZUS (Les Zones Urbaines Sensibles) en France Métropolitaine], în prpximitatea unei cazarmi CRS (Compania Republicana de Securitate–un Corp al Politiei Nationale specializat în mentinerea si restabilirea ordinii publice, a securitatii rutiere, în interventie în munti si pe plajele marii sau ale oceanului etc., creat pe 8 decembrie 1944), Lakdim ar fi fost „un solitar”, nu ar fi facut nicio pregatire de lupta în vreo tabara din zonele irako–siriene (si n-ar fi prezentat niciun fel de semne de radicalizare), conform Ministrului de Interne Gérard Collomb (n.1947, în functie din 2017), dar era totusi înregistrat, începând din 2014, în Fisierul S („Siguranta Statului”) al persoanelor de supravegheat cu prioritate pentru ca ar putea aduce prejudicii sigurantei nationale si în cel Fisierul SPRT (Signalements pour la Prévention et la Radicalisation à caractère Terroriste). Împărţit în 16 (sub)diviziuni de la S1 la S16 (în functie de „periculozitatea” pe care prezinta subiectul pentru securitatea Statului), Fisierul S, în 2015, ar fi fost înregistraţi cca 850 de mujahidini (mujahedini) reveniţi din Irak şi Siria dintre care cca 140 rezidenţi (încă) în Franţa, care figurau mentionati în (sub)diviziunea 14 (S14).

             Într-un context în care conform unui raport al fostului Prim-Ministru Manuel Valls (n. 1962, în funcţie în perioada 2014-2016) care datează încă din 24 noiembrie 2015, în Fişierul S ar fi fost înregistrate cca 20.000 de persoane, dintre care cca 15.000 ar fi apartinut unor mişcări islamiste (salafiste, integriste, jihadiste, etc.), susceptibile de a călători şi de a furniza asistenţă logistică militanţilor extremişti, radicalizaţi sau în fază de radicalizare, iar 11.000 (cazurile cele mai „sensibile”) ar fi „supravegheate”  în permanenta, prin intermediul unui program de sinergie realizat de catre functionarii (membri) DGSI[4] (Directia Generala a Securitatii Interne) si DGSE [5](Directia Generala a Securitatii Externe).

                Subliniez aici faptul ca Lakdim nu a fost naturalizat în 2015, asa cum sustin unele surse mass-media, ceea ce ar putea parea si aberant, dar mult mai devreme, în 2004 (împreuna cu parintii sai), pe când era înca monor (în vârsta de 12 ani. În principiu, acesta lucra în regim de interim (în special pentru Start People et Proman), iar în perioadele (foarte dese) lipsite de activitate lucrativa, era indemnizata ca somer de catre Pôle Emploi (Oficiul fertelor de munca), unde se înscrie pentru prima data în 2008 si de unde, în repetate rânduri (în 2012, 2015, etc.), este radiat (exclus), datorita nerespectarii regulamentului interior (în special refuzul unor oferte de locuri de munca, ultima data, pe 21 noiembrie 2017 – sub pretextul ca s-ar muta definitiv în regiunea urbana pariziana).

                 Conform anchetatorilor de la DGSI, înainte de comiterea atacurilor (sale) teroriste, Lakdim n-ar fi prezentat semnalmente „semnificative” de radicalizare (în raport cu anii precedenti), dar foarte probabil, pentru ca ar fi fost în plina „taqîya” (practica autorizata de catre Saria cu scopul disimularii credintei în diferite ideologii islamist–extremiste sau negarea acestora, pentru a nu fi banuit, în special, de pregatirea unor atacuri teroriste).

               Conform anchetatorilor de la SDAT (Subdirectia Antiterorista, un serviciu al Directiei Centrale a Politiei Judiciare – DCPJ[6]), între 11 – 31 august 2014 acesta ar fi fost înregistrat la Oficiul fortelor de munca (Pôle Emploi) nu în Franta Metropolitana (partea europeana) dar într-o insula Outre Mer–de peste mari, Mayotte  (colectivitate teritoriala franceza, cu statut simultan atât de departament cât si regiune, aflat din punct de vedere geografic în Arhipelagul Comore, situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului).

                Dupa executarea celei de a 2-a pedepse (privata de libertate) în august 2016, Lakdim va efectua o noua deplsare în Franta „Nemetropolitana” (peste mari), într-un alt departament francez si cu statut de regiune (din 4 noiembrie 1958)–Réunion (insulă vulcanică în Oceanul Indian situată în sudul Africii), unde, ca de altfel si în Mayotte, Lakdim ar fi putut frecventa mai multe institutii cu carcater religios care promoveaza sub o forma sau alta, islamismul radical (lacasuri de cult, asociatii, etc.)

                În concluzie, Lakdim (practicant si adept al unui islam mai „riguros” – fidel al Moscheii Salam din Carcassonne), intra în vizorul DGSI, nu datorita deplasarilor pe care le-ar fi efectuat „în scop turistic” în Lumea Araba („radicalizata”), dar datorita celor pe care le-a efectuat în Franta DOM – TOM (departamentele franceze peste mari), respectiv, datorita anturajului sau, apropiat miscarilor salafiste.

             În primul rând este vorba de prietena sa (de peste 3 ani), o tânara franceza, Marine Pequignot (n. 1999, convertita la Islam în 2016, purtatoare de voal, înregistrata si ea în Fisierul S, având în vedere ca frecventa cu regularitate mediile islamiste radicalizate) care urma sa se casatoreasca religios cu Lakdim si un tânar din anturajul acestuia (Sofiane L., înca minor, nascut în 2000), care, la scurt timp dupa comiterea atacurilor teroriste vor fi si interpelati (arestati) de catre autoritatile politienesti, fiind retinute în GAV (Garde à Vue–arest preventiv), la sediul Comisariatului central de Politie din Carcassonne, pâna duminica (25 martie). Amândoi ar fi fost „convinsi” ca este „absolut normal” ca Statul Islamic sa-i razbune pe „fratii lor ucisi de catre Fortele Armate Franceze în Irak si în Siria”. În plus (conform Valeurs Actuelles) tânara femeie (care în momentul interpelarii sale pe 23 martie striga în celula „Allahu Akbar”), regreta profund ca Lakdim „n-a reusit sa ucida mai multi  mécréants (necredinciosi)”. Ulterior, anchetatorii au facut verificari si în anturajul sorei lui Lakdim, Assina Lakdim, care cel putin aparent, n-ar avea nimic de-a face cu mediul islamist radical si nici cu cercurile pe care aceasta le frecventa.

                În sfârsit, pe 13 decembrie 2014, Lakdim face cunostinta cu Malik Mouslamkhanov (n.1994), un barman-ospatar („unul dintre delincventii cei mai activi din cartier”), nepracticant, tot din Carcassonne, un apropiat leaderilor  cercurilor sârbesti si cecene (cu care se antrena de maniera regulata la tragere, la pregatire fizica, sport de combat, etc., în padurile din preajma orasului Carcassonne). Încarcerat (prima data) între 7 decembrie 2012–1 iulie 2013 pentru diferite delicte („minore”: rebeliune, violenta fata de fortele de ordine, agresiune fata de cei din anturajul sau, etc.), acesta este condamnat în 2016 la 3 ani de închisoare (de catre Tribunalul Corectional) pentru trafic de stupefiante si arme de foc, iar în timpul atacurilor teroriste de Trèbes si Carcassonne, era în libertate (conditionata sub control judiciar).

             Mentionez aici faptul ca în cadrul unei perchezitii efectuate în vara anului 2015 (înainte sa fi fost condamnat), la domicilul lui Malik Mouslamkhanov sunt gasite arme de foc de calibrul 7,62mm si 5,56mm si cantitati importante de munitie, ceea ce ne permite sa credem ca ar fi fost el cel care i-ar fi furnizat lui Lakdim armamentul (pistolul semi-automat 7,65mm, bombele artizanale si cutitul de vânatoare) pe care acesta din urma le-a utilizat în atacurile sale teroriste. Cu o oarecare influenta asupra lui Lakdim, Malik Mouslamkhanov, ar fi fost controlat de 2 ori în compania acestuia (în 2014 si 2015), ceea ce pune în evidenta clara o „legatura hibrida” dintre cei 2 (Lakdim – un musulman integrist, practicant, simpatizant al miscarilor islamiste radicale si Mouslamkhanov –un delincvent de drept comun,  un traficant, „ordinar” de arme).

             Fan al marcilor de automobile luxoase sau al fotbalistilor celebri (Karim Benzema, Zinedine Zidane), respectiv, al reprezentantilor de frunte a muzicii rap (Black M, Medine, Maître GIMS…), pe pagina de Facebook a lui Lakdim (activa între 2011 – 2013, cu pseudonimul  Ridwane/Grenoxx Vegeta, conform caruia locuia la Mecca în Arabia Saudita), cu Grenoxx de la Grenouille (broasca, cum era cunoscut în anturajul sau) si Vegeta de la eroul din Manga Dragon Ball Z (benzi desenate japoneze), al carui admirator era, gasim „extrase din Coran”, dar si „critica amara si violenta contra Republicii Franceze” (Valleurs Actuelles).

               Printre altele, putem citi si mesajele (preluate de pe site-urile salafiste francofone): „Mesagerul i-a spus lui Allah: Nimic nu este mai valoros decât rugaciunea, reconcilierea oamenilor si a avea o buna purtare (un comportament de bun credincios); „noi toti vrem sa fugim de moarte, dar nu de Iad, cu toate ca este mai sigur sa fugim de Iad decât de moarte”; „democratia rimeaza cu demonul (Dracul), este ipocrizie (minciuna); „Franta este o mare mincionoasa ipocrita care pretinde ca apara drepturile omului dar ea nu face altceva decât sa apare drepturile Satanei, ea apara raul (…)”, etc.

              Pe 22 martie 2012 când Mohammed Merah (presupusul asasin al celor 3 militari si al celor 4 evrei de la Toulouse si Montauban, în zilele de 11, 15 si 19 martie) este ucis de catre membri RAID condus de catre Amaury–Jacques–Bernard  de Hauteclocque (n.1966, în functie între 2007–2013), Radouane Lakdim scria în mesajul sau destul de confuz, incoerent si cu greseli de ortografie, într-un limbaj „codificat” (specific site-urilor de socializare): «pourkoi a ton dit que le tueur et un islamiste salafiste faux c psk les salafiste faut etre de front contre les torah talmud les serviteur d iblis sa sera vraiment quand il y aura lantecriste l homme a loeil borne sinon il est interdit de tuer des inocent de faire du mal a autruix (…)» [De ce am spus ca ucigasul este un islamist salafist? Este fals! Pentru ca acestia fac front comun contra Talmud Tora–învatatura religioasa acordata copiilor de catre rabini, servitorii Iblis (Eblis)-ului (Satanei), ceea ce s-ar putea întâmpla într-adevarnumai daca Anticrist (întruchiparea răului absolut într-un singur individ, adversar al creștinismului), ar fi choir, pentru ca altfel, este interzis sa ucizi nevinovati, sa faci rau altuia (…). A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Mai târziu, tot într-un mesaj („virusat” cu o serie de greseli de exprimare si ortografie) publicat pe 3 septembrie 2012, Lakdim, „elaboreaza” si un program politic pentru Carcassonne (în cazul în care ar fi ales, primar al orasului): «tkt si je sui maire je met un aqualand une patinoire des sale de sport gratuit pour tt les cité sensible permis de tir pour tt le monde ect…. la feria sa sera du 1 er auout ou 1 septembre jusqua 3heure du math il von pa le regreté carcassonne» (t’inquiète – sa nu-ti faci griji, daca sunt ales primar, voi construi  un aqualand, un patinoar si sali de sport, gratuite, în fiecare cartier, permise de tragere pentru toata lumea, „feria” ar avea loc între 1 august si 1 septembrie, pâna ora 03h00, ceea ce nu ar regreta locuitorii din Carcassonne).

              În sfârsit, într-un scurt mesaj al sau, pe 6 februarie 2013 (propalestinian si evident, antiisraelian), Lakdim doreste sa lamureasca si cuvântul „islamiste”: «Les occidentaux ont inventé le mot “Islamiste” pour nuire à l’islam… (…), l’Islam signifie soumission à la volonté d’Allah (Dieu) et elle est une religion de Paix; donc “Islamiste” ou “l’Islamisme” n’a aucun sens chez les musulmans et aucune définition (…), ce mot devrait être banni et rejeté, “Islamiste” est une insulte envers tous les musulmans» (Occidentalii au inventat cuvântul „islamist” pentru a face rau/ a dauna islamului, Islamul semnifica supunere vointei lui Allah/Dumnezeul si este o religie de Pace; deci „Islamiste” sau „Islamismul” n-au niciun sens la musulmani si nicio definitie, acest cuvânt ar trebui eliminat–„gonit”/”alungat” si respins, „Islamist” este o insulta la adresa musulmanolor”).

               Din informatiile pe care le detin din surse apropiate dosarului, chiar si o matusa de a lui Lakdim (pe care ar fi frecventat-ocu regularitate) ar fi fost adepta al  islamismului radical. Legat de atacurile sale teroriste, acestea ar fi fost neprevazute si ar fi fost „lansate brusc”, desi, în urma perchezitiei efectuate la domiciliul acestuia, ar fi fost identificate o serie de documente care atestau o oarecare „alianta” cu Statul Islamic.

                 În privinta Lt. Col Arnaud Beltrame (care s-a oferit sa ia locul unui ostatec – o femeie), ranit grav, acesta va deceda în cursul zilei urmatoare, sâmbata (pe 24 martie).

                 Conform autopsiei, moartea acestuia n-ar fi fost provcata de catre o arma de foc (pistol semi-automat de calibrul 7,65mm), utilizata de catre agresor, dar de catre o arma alba (un cutit de vânatoare) cu care acesta din urma i-ar fi taiat laringele (organul fonației, al aparatului respirator) si traheea (tub elastic fibros și cartilaginos, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea bucală sau nazală în bronhii).

                 În ceea ce priveste evenimentele, acestea s-au defasurat cu rapiditate si nici n-au fost concepute (planificate) de catre agresor, cu meticulozitate (în cele mai mici detalii), asa cum se procedeaza (de regula) în cadrul crimei organizate. Acest lucru evidentiaza, în primul rând, faptul ca autorul era un amator, un marginal  radicalizat (lumpenterorist, dupa parerea mea), al carui act nu ar fi fost comandidat de catre Statul Islamic, în ciuda faptului ca acesta l-a revendicat în limbile araba, franceza si engleza prin intermediul organului sau „oficial” de presa Amaq („un soldat al Statului Islamic, raspunzând la apelul acestuia a lovit o tara a coalitiei”).

               În dimineata zilei de 23 martie 2018, Lakdim (dupa un consum important de cannabis, conform expertizei toxicologice practicate pe cadvarul acestuia) paraseste domiciliul sau (unde locuia îmreuna cu parintii sai si cu cele 3 surori) din cartierul Ozanam (dupa numele lui Antoine-Frédéric Ozanam/1813–1853, istoric, eseist, fost profesor de literatura straina la Sorbona–astazi, Universitatea Paris 1–Panthéon Sorbonne, fondatorul societatii Saint Vincent de Paul–confederatie internationala de binefacere catolica si laica) cu scopul de a comite atacuri teroriste, dar fara ca acestea sa fi fost premediate în cele mai mici detalii.

              Astfel, în jurul orei 10h15, se îndreapta catre un parking (parcare) în cartierul Aigles (dupa ce o conduce la scoala Puech Mary pe sora sa cea mica), de unde printr-un act de „piraterie rutiera”, fura un vehicul Opel Corsa de culoare alba (si nu un Peugeot 205 gri, cum mentioneaza Le Figaro), dupa ce raneste (foarte) grav la cap (cu un foc de arma) pe soferul acestuia Renato Silva (un tânar franco–portughez  în vârsta de 25 de ani, stabilit în Franta din 2015) aruncându-l din vehicul si îl ucide cu sânge rece pe celalat pasager, aflat pe scaunul din fata, Jean Mazières (un pensionar viticultor în vârsta de 60 de ani, casatorit, originar din Villedubert, apartinând regiunii urbane Carcassonne). Cu vehiculul furat se „posteaza” în proximitatea cazarmii Laperrine a celui de –al 3-lea Regiment de Parasutisti de Infanterie al Marinei (3e RPIMa), cu scopul de a ataca militari aflati în zona.

                Suparat ca nu i-a iesit în cale niciunul dintre acestia, Lakdim trage 6 focuri de asupra unui grup de 4 politisti apartinând celei de-a 53-a CRS (Companie Republicana de Securitate) din Marsilia (aflata în misiune de interventie la Carcasonne), care, dupa un antrenament de jogging se retrageau în cazarma celei de 57-a CRS din soseaua Général Leclerc, rânind grav pe unul dintre ei. Este vorba de agentul de ordine publica – gardien de la paix Fred (Frédéric) C. (de la cea de-a 53-a CRS Marsilia, în vârsta de 43 de ani, tatal a 3 copii–2 baieti si o fata, cu vârstele de 8 si 6 ani, respectiv, 18 luni), care este strapuns din spate de un glont de calibrul 7,65.

                Perforându-i plamânul si 2 coaste (si nu umarul, conform cotidianului Le Figaro sau a altor surse mass-media), acesta paraseste corpul victimei prin pectoralul stâng (la cca 1 cm de inima si nu la cca 3cm, cum mentioneaza Le Figaro si alte surse), fara ca pronosticul ei vital sa fi fost angajat.

               Înainte de a participa la misiunea de interventie de la Carcassonne, Fred a activat (lucrat) la Paris, la PAF [7] (Politia Aerului si a Frontierei) la Gare de Lyon si la BAC (Brigada Anticriminalitate) din sectorul 17, respectiv, în Insula Mayotte (DOM –departament francez peste mari/Outre Mer, având si statut de regiune administrativa, ca de altfel si celelate 4 colectivitati teritoriale franceze: Guyana franceza din nordul Americii de Sud, respectiv, Insulele Réunion din Oceanul Indian situata în sudul Africii, Martinica si Guadelupa din Marea Caraibelor).

               În jurul orei 10h45, Lakdim penetreaza într-un magazin al retelei (lantului) de market Super U (situat în proximitatea sensului giratoriu Europe la Trèbes, apartinând aglomeratiei urbane Carcassone – la o distanta de cca 10 km de centrul acestuia din urma), unde, dupa ce striga „Allahu Akbar” si  adauga “Vous bombardez la Syrie, vous allez mourir.” (Voi bombardati Siria, veti muri), deschide focul asupra celor cca 50 de persoane aflate în interior. Ca urmare, sunt ucisi, tot cu sânge rece, Christian Medves (un om deosebit de apreciat, de origine italiana, care a copilarit în cartierul Grazailles din  Carcassonne, în vârsta de 50 de ani, seful raionului de macelarie) si Hervé Sosna (un client în vârsta de 65 de ani, pensionar, de profesie zidar, care traia singur si avea majoritatea membrilor familiei sale stabiliti în Noua Zeelanda). Iar alte 16 persoane sunt ranite mai mult sau mai putin grav, dintre care 2 foarte grav.

              Dintre cei prezenti în magazin, o parte (cca ½)  reuseste sa se disperseze si sa iasa prin iesirile de incendiu sau sa se ascunda în camerele frigorifice (cu ajutorul unui bodyuguard – cu o vechime de peste 20 de ani în armata, dupa pararea caruia, agrsorul ar fi fost „un tragator slab”), iar celalta jumatate este luata ostatec de catre „soldatul al statului Islamic”, iar pentru eliberarea acesteia solicita punerea (neconditionat) în libertate a lui Salah Abdeslam (singurul terorist supravietuitor pe 22 martie 2016 al atacului terorist islamist de pe Aeroportul din Bruxeles–Zawentem si implicat în atacurile teroriste islamiste comise pe 13 noiembrie 2015 la Paris).

              Primul care ajunge la fata locului, în jurul orei 11h00, este Lt. Col. Arnaud Beltrame (1973–2018), numit în acest grad în 2016.  Numit ofiter adjunct la CGGA (Comandamentul Grupului de Jandarmerie al Departamentului Aude) în 2017, Beltrame a fost comandant al Companiei din Avranches  (sub-prefectură a departamentului Manche, în regiunea administrativa Normandia, vestul Frantei) pâna în 2014, înainte sa devina consilier de pe lânga Secretariatul general al Ministerului Ecologiei. Aflat la comanda unei echipe de interventie a Jandarmeriei Departamentului Aude, apatinând PSIG  (Unitate  de Securitate si de Interventie a Jandarmeriei), peste cca ½h (timp în care „se familiarizeaza” cu evenimentul si cu datele de stare civila ale atacatorului) acesta începe negocierile cu atacatorul (teroristul) islamist, retras cu ostaticii într-o din fundul magazinului (sala cu vestiarele) si se ofera sa-i ia locul ultimului ostatec retinut (de cca ¾h), o casiera  Julie V. (tânara femeie în vârsta de 40 de ani, de profesie inginera, care s-a angajat la magazin anul trecut dupa disponibilizarea ei).            Jandarmul  (cu „mâinile ridicate” si teoretic, „neînarmat”) propune teroristului „aceasta oferta”, pe de o parte, cu scopul de a salva viata lui Julie, iar pe de alta parte, pentru a putea fi în preajma acestuia si sa poata transmita prin intermediul telefonului sau mobil (deschis), informatii (din interior) în timp util (real) colegilor sai aflati în exterior, în sprijinul carora au sosit (între timp) si echipe de interventie de elita ale GIGN (Antena de la Toulouse), RAID si BRI, dar si 3 elicoptere, pentru  încercuirea si izolarea completa a zonei, ocazie cu care si elevii celor 4 institutii de învatamânt preuniversitar din localitate, conform Academiei Montpellier (în subordinea careia se afla) vor fi „sechestrati” în interiorul lacasurilor de cultura pentru securitatea lor. În scurt timp, vor ajunge la fata locului si o uniutate de pompieri (cu 80 de oameni) care sub îndrumarea primarlui  Éric Ménassi, precum si a lui Serge Papin, (presedintele retelei de magazine Super U), vor ocupa pozitiile strategice pentru o interventie rapida si eficace în cazul în care agresorul ar declansa o ofensiva (sau defensiva) agresiva.

             Din informatiile pe care le detin (neoficiale si neconfirmate de catre autoritati), în tentativa sa de negociere cu Lakdim, se pare ca Beltrame esueaza si încearca sa faca uz de arma sa de „rezerva”, ceea ce ar fi declansat un schimb de focuri dintre cei doi. Ca urmare, în jurul orei 14h30, GIGN va asedia (va lua cu asalt) magazinul Super U si îl anihileaza (ucide) pe agresor. În urma acestui nou schimb de focuri dintre agrsor si echipa GIGN, 4 ostatici si 2 militari vor fi raniti (mai mult sau mai putin grav), dar si Lt. Col. Beltrame, caruia agresorul (un „adevaratmuhajirun francofon) i-ar fi taiat „beregata” (partea superioarea a traheii) înainte de a-l ucide cu bestialitate.

             În privinta celor întâmplate în interior exista o serie de incertitudini!

            Sa fi fost Lakdim cel care ar fi tras focurile de arma si l-ar fi ranit pe Beltrame înainte de interventia jandarmilor de la GIGN sau acesta ar fi fost ranit (neletal) de catre colegii sai în timpul asaltului, cu putin timp înainte sa fi fost executat de catre agrsor cu cutitul sau de vânatoare?!

             În orice caz (conform unor marturii din „interior”) cunoastem faptul ca Lakdim (un „lup solitar”) era un tragator diletant (amator) si fara o „pregatire” de terorist (în taberele de lupta din Irak si Siria), ceea ce nu exclude faptul ca acesta sa fi tras „prost” asupra lui Beltrame si sa nu-i fi provocat rani letale, ceea ce impunea, evident, utilizarea armamentului sau de „rezerva”, cutitul de vânatoare (cu care, ca orice lunpenterorist, debusolat, dar bine manipulat, se descurca „ceva mai bine”).

            Dupa cum stim în noaptea de 23 catre 24 martie, Beltrame moare la CHR (Centrul Spitalicesc Regional) din Carcasonne ca urmare a ranilor sale incompatibile cu viata, care n-ar fi fost provocate (conform versiunii oficiale) de catre o arma de foc, dar de catre o arma alba (cutitul de vânatoare al agresorului). Tot conform versiunii oficiale, politistii ar fi gasit în magazin, în proximitatea agresorului, atât pistolul cu care acesta ar fi tras asupra lui Beltrame, cât si cutitul de vânatoare cu care l-ar fi ucis pe acesta din urma. În plus, acestia ar fi gasit în magazin si explozibil artizanal (bombe artizanale si grenade), plasat în mai multe locuri, pe care argresorul ar fi vrut sa le declanseze (cu ajutorul unei telecomenzi).

               Contextul este, oarecum, asemanator cu cel din 9 ianuarie 2015, când teroristul islamist francez de origine maliana Amedy Coulibaly (în posesia unei pusti de asalt Sa vz. 58 de calibrul 7,62mm Kalasnikov si a unui pistol Skorpion VZ61, respectiv, 2 pistoale Tokarev TT 33) patrunde în magazinul evreiesc Hyper Cacher center de la Porte de Vincennes aflat pe Av. de Porte de Vincennes n°23 (pe raza sectoarelor 12 si 20) si ia ostatci clientii acestuia, pentru ca în schimbul eliberarii lor, GIGN sa renunte la asediul imprimeriei din  Dammartin-en-Goële (regiunea urbana pariziana), unde erau refugiatii fratii Chérif  si Saïd Kouachi, care pe 7 ianuarie 2015 în atacul terorist contra saptamânalui satiric Charlie Hebdo au ucis 12 persoane. Din contra, atunci, interventia lui Lassana Bathily (n.1990, musulman malian din tribul Soninkés din regiunea Kayes) cu sedere ilegala în Franta din 2006  (care lucra „au black” – la negru în magazin), a permis trupelor de interventie de elita RAID si BRI sa-l anihileze (sa-l ucida) pe agresor, iar acesta din urma sa ramâna în viata si sa fie naturalizat în Franta, în timp ce Arnaud Beltrame, într-un conext asemanator, sa fie ranit mortal.

                 Imediat dupa declansarea „ofensivei” de catre militarii de la GIGN, Statul islamic a si revendicat atacurile teroriste ale lui Lakdim prin intermediul organului sau de propaganda Amaq–agentie  de presa creata  în 2014 (de catre jurnalistul sirian Rayan Machaal, fost activist si fondator al site-ului Halab News bazat la Alep – ucis pe 29 mai 2017 la Mayadin într-un raid aerian al Coalitiei), când Statul Islamic (Daesh) era angajat în Asediul Kobaniului (13 septembrie 2014–14 iunie 2015, dupa instaurarea Califatului pe teritoriul pe care îl controla, pe 29  iunie 2014).

                În sfârsit, chiar daca exista controverse legate de ranirea mortala a Lt. Col. Aranud Beltrame (cel putin din punctul meu de vedere), calitatea de erou national al acestuia este incontestabila, ceea ce a fost unanim recunoscuta, atât de catre oficialitatile franceze, cât si de catre cele straine (inclusiv, cele americane). Ca urmare, Franta i-a adus acestuia un omagiu national demn de cel adus celor mai remarcabile (importante) personalitati care au marcat istoria republicii. Avansat (post-mortem) în mod exceptional la gradul de Colonel pe 27 martie, pe 28 martie, Arnaud Beltrame  primeste omagiul national – traditional din partea Presedintelui Republicii Franceze în exercitiu, Emmanuel Macron (n.1977, în functie din 14 mai 2017). Cortegiul  funerar al acestuia (cu sicriul învelit în drapelul national), însotit de catre unitati de motociclisti ale Jandarmeriei Nationale si de catre calareti ai Garzii Republicane, va pleaca din fata Panthéon-ului (memorialul care adăpostește rămășițele pământești ale marilor personalități franceze din sectorul/arondistemutul 5 al Parisului), pe cheile Senei, pentru a ajunge la Hotel des Invalides  (complex de clădiri în arondismentul 7, care cuprinde un spital, muzee și monumente legate de istoria militară a Franței – printre care si mormântul lui Napoleon Bonaparte), unde are loc ceremonia. Unii istorici considera ca evenimentul (ca anvergura) ar fi fost inedit dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial, iar altii merg mai departe si sustin ca un asemenea omagiu n-ar mai fi fost adus nimanui (?!) în istoria Republicii Franceze.

               Toate cele 4 victime ale atacului terorist comis pe 23 martie 2018 de catre Radouane Lakdim, sunt inhumate (înmormântate) în aceasi zi, pe 29 martie. Arnaud Beltrame, la Ferrals-les-Corbières (regiunea urbana Narbonne, Departamentul Aude, Regiunea administrativa Occitanie), unde avea resedinta începând cu luna august 2017, iar ceilalti 3, în regiunea urbana Carcassonne. Hervé Sosna la ora 10h30, la Trèbes, Jean Mazières la ora 14h30, la Villedubert si Christian Medves, tot la Trèbes, la 16h30. În ceea ce priveste inhumarea teroristului, din nou, situatia acestuia este asemanatoarea cu cea a lui Mohammed Merah. Ucis de catre politistii de la RAID pe 22 martie 2012 (în conditii, oarecum, comparabile cu cele ale lui Lakdim), dupa asediul apartamentului acestuia (unde era baricadat) din Str. Sergent Vigné n°17 (cartierul  Côte Pavée la Toulouse), desi permisul de inhumare al acestuia a fost semnat pe 23 martie de catre Procurorul Republicii de Toulouse, Pierre Cohen (n.1950, primar socialist al orasului Toulouse între 1997 – 2012 si presedinte al comunitatii urbane Toulouse Métropole între 2008 – 2014 între) s-a opus înmomântarii acestuia în localitate pentru a nu permite prietenilor lui Merah, precum si simpatizantilor jihadisti ai acestuia (din regiune) sa vina sa se reculeaga la mormântul. Cu atât maimult cu cât Toulouse, a fost si este un „focar” important al islamismului radical. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.].

             Ca urmare, tatal sau Mohamed Ben Allal Merah, reactioneaza violent si decide ca acesta sa fie înmormânt în Algeria la Souagui, în provincia Médéa (la cca 60km de Alger), „pentru a evita ca mormântul fiului sau sa fie devastat, vandalizat”. (dupa spusele sotiei sale, Zoulikha Aziri). Dar primarul comunei refuza inhumarea, pe de o parte pentru faptul ca Merah era nascut în Franta si era francez (chiar daca era de origine algeriana si avea si cetatenie algeriana), iar pe de alta parte pentru ca acesta se temea de „dezordinea” publica pe care ar putea genera acest eveniment. Ca urmare, din ordinul Presedintelui Republicii Nicoolas Sarkozy (n.1955, în functie între 2007–2012), aflat în plina campanie prezidentiala (contra lui François Hollande/n.1954, presedinte în functie între 2012–2017) care a mentionat ca este vorba, în fond si la urma urmei, de o „problema franco–franceza”, Merah va fi înmormântat (anonim) pe 29 martie 2012, în jurul orei 17h00 în partea musulmana a cimitirului Cornebarrieu (Toulouse Métropole), fara niciun fel de nume sau  mentiune pe piatra tombala.

              În concluzie, ca si în cazul lui Merah, Jean-Claude Pérez (n.1964, primarul orasului Carcassonne în perioada 2009–2014 si Deputat Socialist al Departamentului Aude între 1997–2017) sustinut de catre peste 5.000 de locuitori (care au semnat si o petitie), se va opune inhumarii lui Redouane Lakdim în departament, pentru ca mormântul acestuia sa nu devina cumva un loc de pelerinaj pentru alti jihadisti sau simpatizanti ai acestora. Din contra, din punct de vedere legal, conform art.L. 2223-3 din Codul general al Colectivitatilor teritoriale, un primar nu poate refuza înmomântarea unei persoane în localitatea pe care o gestioneaza daca persoana este decedata pe raza localitatii, daca persoana avea domiciliul fiscal (stabil) în localitate sau daca familia decedatului are (deja) un cavou familial într-un cimitir din localitate, indiferent de resedinta, respectiv, de locul de deces al acestuia (defunctului).

              Din punctul de vedere al acestei legi, Lakdim, putea fi înmormântat fara nicio discutie la Carcassonne (unde rezida în conditii legale, cu parintii, si unde a si murit). Însa, în articolul de lege exista si o mentiune, conform careia, primarul poate respinge refuzul inhumarii unei persoane (în conditiile art. L.2223 – 3) din motive vare aduc prejudicii interesului public (sau ordinii publice). Pâna la urma, cu acordul lui Gérard Larrat (n.1941, primar de dreapta al orasului Carcassonne între 2005–2009 si din 2014, respectiv, prim-vicepresedinte a Comunitatii urbane a Carcassonne din 2014) înmormântarea acestuia va avea loc în aceasi zi în care sunt inhumate si victimele sale sau chiar si predecesorul (si „mentorul”) sau, Merah, pe 29 martie, dar cu 6 ani mai târziu.

                    COMENTARIUL AUTORULUI

                Nu putem sa nu mentionam câteva similitudini importante între atacurile teroriste islamiste comise de catre Mohammed Merah (în 2012) „precursorul” lumpenterorismului si Amedy Coulibaly (în 2015), unul  dintre „fondatorii” lumpenterorismului, respectiv, Redouane Lakdim (în 2018), un terorist amator („de duminica”), influentat de catre ceilalti doi.

                Daca sirul anilor în care au loc evenimentele (2012, 2015, 2018) poate fi întâmâplator, aritmetic (cu ratia r = 3), Lakdim (de origine marocana), ca terorist islamist, este sigur o „combinatie liniara” a predecesorilor sai, Marah (de origine algeriana) si Coulibaly (de origine maliana).

                 Din informatiile (fiabile) culese din anturajele lor, toti 3, înainte sa devina islamisti radicali(zati) si sa adere la marea criminalitate, iar ulterior, sa devina islamisti teroristi, au trecut atât prin faza „obligatorie” a delincventei juvenile, cât si prin cea a „micii criminalitati” (infractiuni delictuale). Cu alte cuvinte, niciunul dintre ei nu a comis niciodata crime de sânge.

                 Toti cei 3 teroristi islamisti, în momentul comiterii actelor criminale, erau într-un esec socio–profesional profund si mai mult sau mai putin marginalizati, ceea ce, evident, favoriza radicalizarea lor si trecerea lor la acte criminale. Însa, daca Merah s-a initiat în domeniul islamismului radical la „scoala” predicatorului franco–sirian, „Emirul Alb” (Olovier Corel–Abdel  Ilat Al-Dandachi/n. 1946, predicator si practicant al islamului radical) de la Artigat pentru ca ulterior, sa se radicaleze în închisoare (unde a fost încarcerat pentru violenta si furt în banda organizata), iar mai târziu sa se „specializeze” în taberele de mujahedini din regiunile tribale afgano-pakistaneze [a se vedea pentru detalii articolele autorului: Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea I); Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea II)], iar Coulibaly care s-a radicalizat si el în închisoare (în timpul încarcerarii sale pentru jaf armat, trafic de stupefiante, etc.) l-a avut ca mentor (împreuna cu Chérif Kouachi) pe Djamel Beghal (n.1965, terorist franco–algerian), arestat pe 28 iulie 2001 si condamnat pe 15 martie 2005 la 10 ani de detentie criminala, caruia în 2006 a fost retrasa cetatenia franceza si condamnat din nou pe 26 iulie 2013 la o alte pedeapsa de 10 ani de detentie criminala (a se vedea pentru detalii articolul autorului: Allah(o)u Akbar”. Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015), Redouane Lakdim, nu s-ar fi radicalizat nici în închisoare si nici n-ar fi frecventat taberele de lupta din zonele tribale din Afganistan sau Pakistan.  În plus, oficial, nici n-ar fi avut un „mentor” ca predecesorii sai.

                Din contra, acesta s-ar fi (auto)radicalizat prin intermediul propriului sau anturaj, respectiv, al retelelor de socializare si s-ar fi inspirat (mai mult sau mai putin) din activitatile teroriste ale acestora, cu care avea impresia ca participa la un joc virtual (înteractiv, în retea) de tip Carcassonne, asociat cu cel pe care voia sa-l vada în libertate, Salah Abdeslam.  

               Un delincvent „marunt” (conform cazierului sau judiciar) pe lânga Merah si „neglijabil” în raport cu Coulibaly, Lakdim (un „tragator slab” si un terorist amator) era doar un „învatacel”, care, ca si înaintasii sai, s-a angajat într-o cauza pierduta (Razboiul Sfânt), poate nu atât pentru ca si-ar fi constientizat esecul sau în viata pe plan social si profesional, cât mai ales, pentru a scrie o „pagina” în istoria jihadismului contemporan, care sa-l ajute (probabil) sa ajunga la Allah si la cele 72 de virgine.

               Ca si ceilati 2, de altfel!

              „Lup solitar” ca si Merah, fara repere sociale (reale), Lakdim, dupa ce fura vehiculul Opel Corsa (ocazie cu care raneste grav soferul Renato Silva, un tânar franco–portughez  în vârsta de 25 de ani, stabilit în Franta din 2015 si ucide cu sânge rece pasagerul aflat pe scaunul din fata, Jean Mazières, aruncându-l din vehicul), va deschide focul asupa unui grup de 4 miltari–jandarmi apartinând celei de-a 53CRS, care intra la Carcassonne, în cazarma celei de-a 57CRS.

               Merah, la bordul unei scooter furat, ucide si el la Toulouse 1 militar–parasutist apartinând 1erRTP (Reg. 1 de parasustisti care asigura logistica in actiunile militare si transportul materialului militar) pe care îl alege ca victima de pe un site de vânzari (Imad Ibn Ziaten) iar peste 4 zile, în fata unui ATM al bancii Caisse d’Épargne (în proximitatea cazarmii Doumerc) din Montauban (apartinând unitatii urbane Toulouse Métropole) trage asupra unui grup de militari apartinând  17RGP (Reg.17 de Geniu de parasutisti), ucigând tot cu sânge rece, la înâmplare, 2 parasutisti (pe Mohamed Farah Chamse-Dine Legouadn, respectiv, pe Abel Chennouf) si ranind (foarte) grav un al 3-lea (pe Loïc Libern, ramas tetraplegic pe viata).

                În cea de-a 2-a parte a actiunii sale teroriste, Lakdim se baricadeaza într-un  magazin (al lantului de marketuri Super U) la Trèbes (apartinând unitatii urbane Agglo Carcassonne), unde va ucide 3 persoane (Hervé Sosna, Christian Medves si Lt. Col Arnaud Beltrame), pentru ca i se refuza punerea în libertate al teroristului Salah Abdeslam (implicat în logistica artacului terorist din 13 noiembrie de la Paris si singurul supravietuitor în atacul terorist comis pe Aeroportul Bruxelles – Zaventem pe 22 martie 2016).

               Ca de altfel si Coulibaly, care pe 9 ianuarie 2015, sechestreaza clientii magazinului evreiesc Hyper Cacher Center de la Porte de Vincennes (aflat la intersectia arondismentelor 12–20) si ucide 4 persoane (Yohan Cohen, student, angajat al magazinului si 3 clienti: Philippe Braham, François-Michel Saada si Yoav Hattab), pentru ca autoritatile politienesti franceze n-au renuntat la asedierea imprimeriei din Dammartin-en-Goële (regiunea urbana pariziana) unde erau baricadati fratii Chérif si Saïd Kouachi (ucisi în timpul asalutului de catre jandarmii de la GIGN), care pe 7 ianuarie au masacrat în cadrul unui atac terorist islamist 12 persoane în localul spatamânalui satiric Charlie Hebdo (8 jurnalisti, membri ai redactiei: Jean Cabut, Stéphane Charbonnier, Bernard Verlhac, Philippe Honoré, Georges Wolinski, Bernard Maris, Mustapha Ourrad, Elsa Cayat, 1 jurnalist invitat: Michel Renaud, 1 agent de salubritate: Frédéric Boisseau si 2 politisti: Franck Brinsolaro, respectiv, Ahmed Merabet).

                 În incheiere, cert este faptul ca Lakdim nu s-a ridicat (din fericire!) la nivelul „surselor” sale de (proasta) inspiratie, dar prin atacurile sale teroriste, acesta înscrie Agglo Carcassonne (o mica comunitate urbana de tip medievala cu cca 110.000 de locuitori, cunoscut mai ales datorita jocului care îi poarta numele – „fratele” mai mic al Toulouse Métropole – un adevarat focar al islamismului radical în regiunea administrativa Occitanie) alaturi de Aggl.Porte de l’Isère (aproximativ de aceasi dimensiune, în departamentul Isère centrat pe orasul Isle-d’Abeau) pe lista marilor metropole franceze victime ale terorismului modern, contemporan (Métropole du Grand Paris, Toulouse Métropole, Métropole Nice–Côte d’Azur, Métropole Rouen–NormandieTours Métropole Val de Loire, Nantes Métropole sau Dijon Métropole.

                   În martie 2018, Franta era una dintre tarile europene cele mai grav afectate de catre atacurile teroriste islamiste comanditate sau inspirate de catre Daesh (Statul Islamic) cu 11 atentate comise, începând din 2015, în care au fost ucise 245 de persoane, 17 atentate esuate (avortate) si 50 de atentate anihilate (prevenite). Daca în celelalte tari europene, într-o majoritate de cazuri acestea vizeaza populatia civila, în Franta ele sunt comise contra autoritatii publice (în special contra functionarilor Ministerului de Interne). Dupa declansarea GWOT (Global War on Terror) de catre Administratia Bush pe 28 septembrie 2001, în Europa ar fi fost ucise în atacuri teroriste (islamiste, cecene, separatiste kurde,  de extrema dreapta, etc.) cca 2.372 de persoane si alte 8.891 ar fi fost ranite. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Terorismul nu are religie (Partea IV). Terorismul islamist in lumea occidentala dupa declansarea GWOT]. 

 

SURSA: INVESTIGATIE JURNALISTICA:

Jocul de-a Carcassonne!

___________________________

 

             [1]BRI (rigazile de Cercetare – Cautare si de Interventie) sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013  sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia  DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando – o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie  BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN – Jandarmeria  Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie). BRI – BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge  si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles),  BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne),  BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux – SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille –PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes –PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes – SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille – SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI  Metz (DIPJ Strasbourg – SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans – PJ Dreux), BRI  Creil (DIPJ Lille – PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la  Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului “Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului  autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

               [2]RAID (Căutare-Asistenţă-Intervenţie-Descurajare), este o unitate de luptă de elită, aflată sub comandă directă al Directorului General al Politiei Nationale  franceze, având ca mascotă „pantera”, deviza „Intervenţie fără eşec” şi sediul central (general) la Bièvre, Domeniul „Bel  Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, regiunea urbană pariziană). Ea a fost creată pe 23 octombrie 1985 de către Robert Broussard (fost Comisar Şef de Poliţie, devenit ulterior Prefect), care a iniţiat lichidarea în 1979 a lui Jacques Mesrine „inamicul public n°1 al poprului francez. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze. si In umbra vietii (Partea IIIb). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze] şi Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Poliţiei Judiciare Ajaccio în 1983, Prefect al DOM Martinica – „Insula florilor”/Departament şi francez în Caraibe/din 18 iulie 2008, primul şef al RAID), care a anihilat grupul terorist „Action Directe” în 1897 [Vezi pentru detalii: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Printre atribuţiile acestuia figurează (în primul rând) combaterea tuturor formelor de criminalite, precum şi al „Grand banditisme” (marele banditism), pe întreg teritoriul naţional, dar şi protecţia înalţilor funcţionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Preşedintelui Republicii, în special în zonele urbane de mare densitate. Ea participa deasemenea la formarea poliţiştilor francezi şi străini în lupta antiteroristă şi anti-kidnapping, efectuând şi investigaţii, precum şi testări de materiale specifice şi sofisticate în profitul diferitelor servicii ale PN. Asistă, în cazul în care situaţia o impune, serviciile de securitate publică şi serviciile specializate în securizarea acţiunilor de mare risc, în special, în escortarea deţinuţilor periculoşi. În cazul ameninţării teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordonează acţiunea de detaşare centrală a intervenţiei tehnice (DCI), structura interministerială. În anumite misiuni, deşi RAID, poate interveni pe întregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN [7] (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale), echivalentul RAID în cadrul  Jandarmeriei Nationale care spre deosebire de acesta, deşi are aceleaşi tip de misiuni, intervine în special, în zonele periurbane-rurale, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), în special, la Paris. Dacă RAID şi GIGN au o misiune comună, este şeful RAID (sau adjunctul său) care este responsabil cu coordonarea intervenţiei. Aflată astăzi sub comanda Cms. Şef Jean-Baptiste Dulion (din 2017), RAID dispune de un buget de cca 2.,5M€, precum şi de două fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achiziţionare de material) şi altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 funcţionari, din care 3 membri (Comisari de Poliţie) al CCD (Corpul de Concepţie şi Direcţie), 21 al CC (Corpul de Comandă), 119 al CEA (Corpul de Încadrare şi Aplicaţie) şi 25 de persoane cu statut administrativ şi tehnic (din care 1 psiholog şi 6 medici), fiind compus dintr-o DAF (Diviziune Administrativă şi Financiară); 2 SO (Secţiuni Operaţionale, fiecare cu câte o specialitate); 1 GM (Grup Medical compus din 6 medici anestezişti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti); 1 GF (Grup de Pregătire ai noilor recruţi RAID); 1 SOTI (Serviciul Operaţional de Tratament al Informaţiei)  şi 1 Grup de Negociatori. Începând din 19 martie 2015, RAID şi-a mărit efectivul cu cca 148 de funcţionari – operatori specializaţi în intervenţie, după integrarea celor 7 GIPN metropolitane (Grup de Intervenţie de elită a Poliţiei Naţionale creat în 1972 şi specializat în intervenţii de mare risc/ridicat: atacuri teroriste, luare de ostatici, revolte în mediul carceral, etc.) din Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Nisa, Rennes şi Strasbourg, alte 3 unităţi, fiind implantate în colectivităţile teritoriale de peste mari (DOM-TOM). Şeful RAID şi cei 2 adjuncţi ai săi sunt membri ai CCD al PN. Cele două secţiuni sunt împărţite astfel: RAID I („de intervenţie „) este formată din 80 de poliţişti şi se află sub comanda unui Subcomisar de Poliţie. Această secţiune care asigură totalitatea misiunilor pe teren este împărţită în 4  grupe pluridisciplinare specializate în toate tipurile de luptă întâlnite în „practică”, în tirurile de mare precizie, în scufundări subacvatice şi submarine, în paraşutism, în explozive, în NRBC, etc. Această secţiune este însărcinată, în particular şi cu intervenţii dificile şi riscante (arestare de răufăcători periculoşi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar şi cu filatura (filajul) şi supravegherea în materie de terorism şi mare banditism/”grand banditisme” (crimă organizată); RAID II („srijin operaţional”) aflată tot sub direcţia unui Subcomisar de Poliţie este formată din următoarele grupe: GTP (Grupa Tehnică şi de Prospecţie, cu specialişti în materie de armament sofisticat ultraperformant, de ultimă generaţie); GC (Grupul Cynofil, specializat în educaţia animalelor şi comportamentul lor, format din 8 dresori de câini, 3 câini de atac şi 8 câini specializaţi în detectarea explozivilor); GL (Grupul Logistic); GGCN (Grupul de Gestionare a Crizelor şi de Negociere, format din 3 poliţişti criminologi şi un psiholog); GA (Grupul de Armament); GT (Standul de Tragere). Armamentul din dotarea RAID este format din: revolver MR73; pistoale semiautomate: Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26; pistoale mitrarliere: Heckler & Koch MP5, Heckler & Koch MP5K, FN P90; puşti de asalt: Heckler & Koch 53, Heckler & Koch G36, SIG-551, HK G3, FN SCAR-L, Heckler & Koch HK416; mitraliere lejere Rheinmetall MG3; puşti cu aer comprimat: Beretta M3P, Remington M870 Police, Benelli M3 Super 90, Franchi SPAS 12, Franchi SPAS 15, Molot Vepr-12, Kel-Tec KSG;Beretta F-92; Heckler & Koch MP-5k; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection; Bennelli Super 90 M3; Moloţ Vepr 12; Franchi SPAS 15; puşti de precizie: FN Minimi, PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; puşti de precizie cu rază mare de acţiune PGM Hécâte ÎI 50 BMG; Heckler & Koch PSG-1; FN Minimi; Heckler & Koch MG3; Heckler & Koch HK417, FN SCAR-H, Heckler & Koch PSG-1, PGM Ultima Ratio, PGM Hécate II; Blaser R93 Tactical; armes neletale: Taser X26. [A se vedea pentru detalii articolul  autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)], LBD Brugger & Thomet 40×46, Flash Ball; grenade (ofensive, defensive, fumigene, grenade de mâna, în particular, grenade M67, M84 stun grenade) şi explozivi. Veehicule utilizate de către RAID sunt: Chevrolet Suburban Haras, Citroën C8, Ford Galaxy, Ford Transit, PVP Panhard (mic vehicul protejat), Titus (blindat), Nissan Navara, Renault Espace 4, Renault Master, Toyota Land Cruiser,  Volkswagen Sharan, Volkswagen Multivan. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea ostaticilor (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, la Aeroportul Nantes – Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor). Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID  „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi  în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay et Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: “Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!]. În 1987, RAID intervine în anihilarea organizaţiei teroriste de extremă stânga, anarho-comunist şi antifranchist „Action Directe” (activă între 1979-1987/”anii de plumb”, responsabilă de 65 de atentate), prin arestarea (spectaculoasă) pe 21 februarie la Vitry aux Loges (regiunea urbană Orléans, Departamentul Loiret) ai celor 4 leaderi a acesteia: Jean-Marc Rouillan, Georges Cipriani, Nathalie Ménigon şi Jöelle Aubron. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Intervenţia pe 31 august 1989 la Ris Orangis (regiunea pariziană, Departamentul Essonne) pentru neutralizarea lui Gérard Marilier (46 de ani), un agent de securitate depresiv, paranoiac (în concediu de boală de 4 ani) baricadat în casă la el (înarmat cu 5 puşti de asalt Mauser /cu cartuşe de calibru 7,62) în care 2 poliţişti vor fi ucişi (Inspectorul şef Christian Caron/40 de ani şi Sub-brigadierul Fernand Seither/31 de ani, primele victime ale RAID) şi unul rănit grav (Agentul de ordine publică Thierry Azzouzi).  Urmează, neutralizarea la Neuilly sur Seine (Métropole du Grand Paris) pe 13 mai 1993 al lui Erick Schmitt (un întreprinzător şomer, depresiv) în dosarul „Human Bomb”, care înarmat cu un pistol de alarmă şi „blindat” cu exploziv, va lua ostatec o clasă cu 21 de copii, împreună cu învăţătoarea lor Laurence Dreyfus la şcoala primară n°8 al grupului şcolar Command Charcot. După aproape 2 zile de negocieri eşuate, pe 15 mai, în jurul orei 07h25, acesta este ucis de către RAID. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Erick Schmitt et Human Bomb”/Dossiers Criminels]. RAID continuă misiunile sale cu o aacţiune de anvergură pe 29 martie 1996 contra unor membri GIA (Grup Islamist Armat, algerian) la Roubaix, după tentativa avortată (eşuată) din ziua de 28 martie cu o maşină-capcană la Lille a unor islamişti terorişti. Pe strada Henri-Carrette n°59, în timpul asaltului casa explodează, din care vor fi extrase 4 corpuri carbonizate (a 2 maricani, a unui algerian şi a unui  tunisian). Este remarcabilă intervenţia RAID şi  în arestarea fugitivului Yvan Colonna lângă Olmeto pe 4 iulie 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998 la Ajaccio. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac”/Dossiers criminels], respectiv,  în arestarea unor membri-leaderi ai organizaţiei teroriste ETA (din Ţară Başca) în 2009, respectiv, în 2010 [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ETA in fata TAE!]. Pe 20 noiembrie 2009, RAID intervine şi în arestarea lui Jean-Pierre Treiber („omul pădurilor” considerat suspect în asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud (fata celebrului actor francez Roland Giraud). Înainte să fie judecat, acesta se sinucide în Închisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbană pariziană), pe 20 februarie 2010. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: În umbra vietii (IV) Evadari spectaculoase datorita neglijentei sau laxismului personalului penitenciar,…]. Tot RAID este cea care intervine în anihilarea (execuţia) lui Mohammed Merah la Toulouse, pe 22 martie 2012, suspectat de uciderea a 7 persoane pe 11, 15 şi 19 martie. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse.], ca de altfel şi pe 9 ianuarie 2015, pentru anihilarea (execuţia) fraţilor Saïd şi Chérif Kouachi (la Dammartin-en-Goële, regiunea urbană pariziană), care au comis atacul terorist (masacrul/12 morţi) la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo la Paris. Alături de GIGN şi BRI (Brigada de Căutare şi Intervenţie/”Brigada Antigang” –unitate de anchetă şi intervenţie a Poliţiei Judiciare, fondată în 1964, condus în prezent de către Christophe Molmy), o unitate RAID va interveni pe 9 ianuarie şi la eliberarea ostaticilor de la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (Paris) şi anihilarea (execuţia) teroristului islamist Amedy Coulibaly care va execută 4 persoane, după ce pe 8 ianuarie va execută la Montrouge (regiunea urbană pariziană), pe poliţistă municipală stagiară Clarissa Jean-Philippe. RAID participă, alături de BRI, la neutralizarea grupului de terorişti islamişti care au comis atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane şi-au pierdut viaţa (90-la Teatrul de spectacole Bataclan; 19-la berăria La Belle Équipe; 15- la cafeneaua Le Carillon et Le Petit Cambodge, respectiv, 5- la Casa Nostra et Café Bonne Bière şi 1- la Stade de France), iar 413 au fost rănite (dintre care 99 grav). [A se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Adio Charlie!, Charlie’s Problem! si  “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…]. Ca urmare, tot aceste unităţi vor interveni şi la anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987, terorist jihadist belgian de origine marocană), pe 18 noiembrie 2015, care ar fi fost suspectat de planificarea atacurilor teroriste de la Paris pe 13 niembrie. Acesta este ucis în compania lui Chakib Akrouh (n.1990, terorist jihadist belgian de origine marocană), complicele lui, în timpul asediului clădirii (pe strada Corbillon din Saint Denis/Métropole du Grand Paris), unde cei 2 se ascundeau cu ajutorul unei femei (Hasna Aït Boulahcen). Ancheta ar fi revelat faptul că în timpul asaltului, Chakib Akrouh ar fi explodat centura sa cu explozibil ceea ce ar fi provocat carnagiul în care cei 2 şi-au pierdut viaţa. Conform Procurorului Republicii de Paris François Molins, însărcinat cu ancheta Abaaoud şi Akrouh, ar fi planificat un atac terorist de tip kamikaze între 18-19 noiembrie 2015 în cartierul de afaceri parizian La Défense (creat în 1960, cel mai mare centru de afaceri european: cca 1,6km2; 3,5Mil m2 de birouri/45 Mil m2 Grand Paris; cca 3.000 de întreprinderi, dintre care între 15-25 pe primele locuri pe plan mondial şi între 25-50 primele pe plan naţional; cca 200.000 de salariaţi, dintre care cca 60% cadre, iar 85% utilizează infrastructura vastă si complex şi al transportului urban local; 250.000m2 de spaţii comerciale; cca 2 Mil de turişti „de afaceri” anual; 2.650 de camere de hotel; 60 de sculpturi de artă contemporană; 11 ha de spaţiu verde şi 31 ha de spaţiu pietonal; 20 de bazine de înot; 50 de terase şi restaurante „cu pretenţii”; cca 25.000 de locuitori repartizaţi în 71 de blocuri-turn în cca 1 Mil m2 de locuinţe; cca 50.000 de studenţi; 17Km de canalizare; 10km de salubritate; 10 km de galerii tehnice; 10 km de irigaţie automată; 14.000 stâlpi de iluminat publice; etc.). În sfârşit, RAID întreprinde o ultimă intervenţie de mare anvergură pentru neutralizarea (execuţia) pe 13 iunie 2016 la Magnanville (regiunea urbană pariziană) al teroristului islamist Larossi Abballa, asasinul lui Jean-Baptiste Salvaing (poliţist) şi Jessica Schneider (agent administrativ în cadrul Poliţiei Natinoale). [A se vedea pentru detalii articolele autorului: [Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…]. Menţionez aici şi faptul că intervenţiile spectaculoase ale RAID (în cei 32 de ani existenţă) au dat însă naştere şi la o serie de polemici în ceea ce priveşte „imparţialitatea” acesteia, precum şi „corectitudinea” cu care ea execută misiunile în care este implicată.

                [3]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a Gandarmeriei Nationale, echivalentul RAID al Poliţiei Naţionale specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective  ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie  (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Cele sapte “pacate” capitale ale unui (fost)…si  Legi nescrise ale Republicii franceze. Conjectura lui Matelly. Eppure io credo!]. Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare  de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici  francezi  în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate,  gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate  (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti  („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii  (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a  13°DBLE (a 13–a  Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii.  Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Legio Patria Nostra” !]. O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de către GIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: 2. Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala, respectiv, Infernul indian, un secret de stat (Somalia – Thomas CSINTA) si Infernul indian, un secret de stat!]. În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal  Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles  de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune  în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie  1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG (Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult.  O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii  (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3e RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană).  Acesta teroriza oraşul,  tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna”   din Nord), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19e CRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrul COS  (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război.  În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGN cu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor,  însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari  Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  “Allah(o)u Akbar” (الله أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995…]. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă  la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Infernul indian, un secret de stat!). La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate  sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt: Pistoale Taser X26 (cu Camera Video), care utilizeaza cu impulsuri electrice în experimentare din 2003.  Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).

             [4]DCRI/DGSI (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism).
Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie) [Vezi pentru detalii:
EDVIGE si CRISTINA, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)].

             [5]DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Extene), membră a CFR (Comunitatea Franceză de Informaţii), înlocuieşte SDECE (Serviciul de Documentare Externă şi de Contraspionaj creat pe 28 decembrie 1945), prin decretul din 2 aprilie 1982. Aflată sub tutela Ministerului Apărării Naţionale Franceze (în temeiul art. D. 3126-2 din Codul Apărării), ea este serviciul de informaţii externe al Republicii Franceze. Avându-l ca director pe Bernard Émié (n.1958) din 22 iunie 2017 şi fiind sub responsabilitatea Ministrului Armatelor (fostul Minister al Apărării) Florence Parly (n.1963) din 21 iunie 2017, cu un buget anual de cca 650 M€, DGSE dispune de cca 5.200 de angajaţi/salariaţi-funcţionari (dintre care: 1.259 de categoria A, 855 de categori B, 1.308 de categorie C, 558 ofiţeri, 750 subofiţeri şi 17 militari de rang înalt) şi are ca obiectev căutarea şi exploatarea informaţiilor privind securitatea Republicii Franceze, ca de altfel şi detectarea, respectiv, anihilarea activităţilor de spionaj în afară teritoriului naţional contra intereselor franceze. DGSE are în componenţă următoarele 6 servicii: 1. Direcţia generală; 2. Direcţia administrativă; 3. Direcţia Operaţiunilor (printre care şi Serviciul de Acţiune, însărcinată cu operaţiunile clandestine); 4. Direcţia de Informaţii; 5. Direcţia Strategiei; 6. Direcţia Tehnică (care cercetează şi exploatează informaţiile de origine tehnică). DGSE (ale cărei misiuni sunt definite prin art. D 3126-1 până la D 3126-4 din Codul Apărării Naţionale), în afară de agenţii titulari dispune şi de o reţea de „corespondenţi benevoli” („onorabili corespondenţi”), iar până în 2014, efectivul lui va creşte cu 690 de angajaţi pentru a atinge 4.375 de angajaţi (în afară Direcţiei Operaţiunilor). Conform unuia dintre foştii directori al DCSE, bugetul său ar fi repatizat astfel: 25% (1/4) informaţii militate, 25% (1/4) informaţii economice şi 50% (1/2) informaţii diplomatice. Conform art. D. 3126-1 şi D. 3126-4 din Codul Apărării, misiunile (activităţile) DGSE sunt următoarele: Furnizare de informaţii (informaţie umană: „onorabili corespondenţi”; informaţii de origine electromagnetică; interpretarea imaginilor satelit: Satelit Spot, Satelit Helios); Sprijin informaţiei umane; Operaţiuni clandestine. Contraspionajul pe teritoriul fancez aparţine DGSI (fost DCRI până în 2014) aflată sub tutela Ministerului de Interne. Printre operaţiunile remarcabile ale DGSE menţionăm: Exploatarea reţelei „Nicobar” care a permis Franţei să vândă 43 de Mirage 2000 Indiei şi să cunoască compoziţia blindatelor tancurilor sovietice T-72; Pe 10 iulie 1985 în Dosarul Rainbow Warrior, Operaţiunea „Satanic”, o echipă DGSE a exploatat în Portul Auckland din Noua Zeelandă, vasul „Rainbow Warrior” al Organizaţiei „Greenpeace”, care a făcut o victimă, pe fotograful olandez de origine portugheză Fernando Pereira; În anii 80 DGSE (până pe  2 aprilie 1982  SDECE – Serviciul de documentatre Externă şi Contraspionaj) este prezent în siopnajul economic şi împreună cu FBI a identificat o serie de agenţi infiltraţi în companiile americane: IBM, Texas Instruments, Croning Glass Works, etc.; În 2004, a contribuit la eliberarea jurnaliştilor francezi Christian Chesnot şi Georges Malbrunot, iar pe 12 iunie 2005 o eliberează pe celebra jurnalistă Flaurence Aubenas reţinută ostatec în Irak. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  Rascumpararea din irakianul „Uncle Tom’s Cabin”!)

                 [6]DCPJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans – Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

             [7]DCPAF/PAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Frontierelor) este o direcţie a PN (Poliţiei Naţionale Franceze. Vezi pentru detalii articolul autorului: „Criza de identitate a Poliţiei Române/Investigaţie Jurnalistică, Revista Poliţia Capitalei] însărcinată cu controlul imigraţiei şi ale frontierelor Teritoriului Naţional. Începând din 14 octombrie 1994, Poliţia Aerului şi al Frontierelor (PAF) detaşat de DCRG (Informaţii Generale) încă din 1973,  se transformă în DICCILEC (Direcţia Centrală al Controlului Imigraţiei şi al Luptei contra Muncii Clandestine), pentru ca din 29 ianuarie 1999 să o înlocuiască pe această cu DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Aerului şi al Frontierelor), având ca misiuni: să vegheze asupra respectării textelor legislative privind circulaţia transfrontalieră; să lupte contra imigraţiei şi a muncii clandestine (sub toate formele ei); să  asigure mijloacele internaţionale de transport; să asigure misiunile Poliţiei Aeronautice (securitatea generală ale Porturilor şi ale Aeroporturilor); să contribuie la expulzarea efectivă de pe Teritoriul Naţional ai celor aflaţi în situaţie de şedere ilegală. DCPAF este condus de către un Director Central, asistat de către un Director Central Adjunct, cu 2 structuri diferite: un Eşalon Central, compus dintr-un Stat Major, un Serviciu Naţional al Poliţiei Feroviare şi 3 Subdirecţii (Imigraţie clandestină şi servicii teritoriale; Affaceri internaţionale transfrontaliere şi siguranţă; Resurse), respectiv, un Eşalon Teritorial, compus din 7 Direcţii Zonale ale DCPAF care supravegheza numai în Europa (Franţa Metropolitană) 7.660 de km, din care, 2.940 de km terestre (630 de km cu Belgia, 690 de km cu Spania, 500 de km cu Italia, 550 de km cu Elveţia, 435 de km cu Germania şi 75 de km cu Luxemburg) şi 4.720 maritime. 4 Tuneluri, 64 de Aeroporturi internaţionale şi 10 porturi.

 


Raspandeste cu incredere
  • 92
  •  
  •  
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
    99
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here