Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Jurnal de Arges : Aberant şi revoltător.

Jurnal de Arges : Aberant şi revoltător.

52
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

# Taxa a fost votată printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație, o adeverință costă 500 de lei # Consilierul juridic a replicat că angajații care trebuie să întocmească documentele cerute vor leafă mai mare # Oamenii au acționat în instanță institutul și au început să câștige # ICN-ul a fost obligat să le elibereze celor cu hotărâri obținute în instanță adeverințe în mod gratuit

Înființat ca unitate de importanță strategică, având ca domeniu de activitate cercetarea științifică, proiectarea, ingineria tehnologică și dezvoltarea energeticii nucleare în Romania, Institutul de Cercetări Nucleare are pretenția unui  institut de prestigiu, o unitate etalon a cercetării științifice și industriei de profil.  Este strigător la cer însă ceea ce li se  întâmplă angajaților care ies la pensie și celor care au părăsit, cu ani în urmă, porțile institutului și care umiliți, se văd în postura de a acționa în instanță instituția pentru a-și obține recunoașterea muncii lor de peste 25 de ani aici. Este cazul a zeci de salariați și foști salariați care, adresându-se conducerii, pentru a cere o adeverință, conform unei hotărâri aberante a Consiliului de Administrație trebuie să plătească… 500 de lei, adică cinci milioane de lei vechi. Iar oamenii au început să câștige definitiv și irevocabil procesele intentate în justiție.

A cerut ceva și i s-a dat altceva

Unul dintre aceștia este Gheorghe Marinescu, un piteștean care se luptă de câțiva ani să obțină documentele care să îl ajute în stabilirea unei pensii juste, raportate la efortul depus vreme de peste 25 de ani la ICN. În final, acesta s-a adresat instanței și a obținut câștig de cauză atât la Judecătoria Pitești cât și la Tribunalul Argeș iar magistrații au decis că acesta are, în mod just, dreptul de a obține o adeverință corect întocmită și mai ales în mod gratuit eliberată. Prin adresa cu nr. 85 din 27.05.2016, ICN este somat să urgenteze punerea în executare a sentinței civile cu nr. 1350/31.05.2016 pronunțată în dosarul nr. 201/109/2016 prin care instanța de judecată a dispus eliberarea unei adeverințe cu veniturile brute pentru perioada 11.01.1974-16.12.2000, fără plată. În motivarea acțiunii sale, fostul salariat al ICN a arătat că prin mai multe cereri, în 2015,  a solicitat institutului eliberarea acestei adeverințe însă i s-a răspuns că i-au mai fost eliberate și alte adeverințe cu sporurile ce au avut caracter permanent, motiv pentru care nu se va elibera o adeverință nouă. A revenit cu solicitări pentru a obține o adeverință din care să reiasă toate veniturile obținute, fie că au avut caracter de permanență sau nu, însă i s-a refuzat eliberarea documentului. Gheorghe Marinescu a arătat că este nemulțumit de faptul că ICN nu îi permite să dovedească funcționarilor de la Direcția de Pensii că pe lângă salariul tarifar înscris în carnetul de muncă și pe lângă cele câteva sporuri a beneficiat și de prime, compensații, concedii, ore suplimentare, zile de sărbători legale, zile de sâmbătă sau duminică, pentru care unitatea i-a reținut și virat contribuțiile către asigurările sociale de stat.  În apărare, juristul unității a arătat că i-au fost eliberate deja reclamantului 6 adeverințe, cu sporurile și retribuția tarifară care nu au fost înscrise în carnetul de muncă. I s-a comunicat reclamantului că i s-a întocmit adeverința solicitată cu venitul brut realizat lunar, însă fiind o adeverință suplimentară față de cele eliberate, conform legii trebuie să achite o taxă de 500 de lei la casieria unității sau în contul acesteia, urmând ca după achitarea taxei, adeverința să îi fie eliberată. Motivul invocat a fost acela că măsura stabilirii acestei taxe a apărut ca urmare a faptului că salariații care întocmesc aceste adeverințe au solicitat venituri suplimentare pentru munca suplimentară pe care o efectuează (!).

Manopera salariatului care face efortul de a completa o adeverință colegilor este calculată la 280,63 lei!

În timpul procesului, avocata a solicitat, pentru reclamant, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să elibereze reclamantului o adeverință cu venituri brute pentru perioada lucrată fără plata unei taxe pentru eliberarea acestei adeverințe. Instanța era solicitată să aibă în vedere că reclamantul a formulat mai multe cereri, eliberându-i-se mai multe adeverințe dar în nici una dintre acestea nu au fost incluse toate sporurile de care acesta a beneficiat pe perioada în care și-a desfășurat activitatea. În replică, consilierul juridic al ICN, Gheorghe Topliceanu,  a arătat că nu se opune eliberării adeverinței dar reclamantul trebuie să plătească o taxă, precum prevăd dispozițiile interne (este vorba despre o hotărâre a Consiliului de Administrație). Vă prezentăm mai jos, cum a justificat juristul de ce se percep bani salariaților și foștilor salariați și cum anume s-a ajuns la suma de cinci milioane de lei. O mostră a disprețului cu care sunt tratați cei care au avut responsabilități, într-un domeniu atât de sensibil și periculos cum este cel nuclear. „Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrată cu nr. 10909/17.06.2015 vă comunicăm că s-a întocmit o adeverință suplimentară care conține salariul brut în perioada 11.01.1974-16.12 2000. Menționăm că au fost eliberate adeverințele cu nr… Având în vedere cele menționate mai sus, vă comunicăm că pentru eliberarea adeverinței suplimentare se percepe o taxă de 500 de lei care va fi achitată la casieria unității sau în contul nr……….. deschis la…….., titular RATEN ICN Pitești”.
Adresa care este semnată de directorul ICN Constantin Păunoiu, directorul economic Sofia Costache și consilierul juridic Gheorghe Topliceanu are atașat, un deviz de cheltuieli aferente eliberării de adeverințe pentru pensie, solicitări suplimentare, în afara celor prevăzute de Legea pensiilor, care include, salarii directe, CAS, Cota Șomaj, CASS, Fond pentru accidente de muncă și boli profesionale, fond pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, alte cheltuieli directe, total manoperă directă, în valoare de 372,82 etc. totalul devizului fiind tocmai suma de 500 de lei,  fiind inclusă și manopera salariatului care face efortul de a completa o adeverință colegilor care ies la pensie. Este vorba despre suma de 280,63 lei, aceasta fiind rezultatul unei calculații cuprinzând tariful orar raportat la salariul mediu și orele necesare de muncă(19!)

„M-am angajat în 1974, când se turna temelia la reactor!”

„Eu am cerut adeverință cu salariile brute ei, mi-au dat altceva. Am făcut din nou cerere la Institut, și mi-au cerut 500 de lei. Am spus, eu îi dau, dar spuneţi-mi și mie pentru ce? Mi-au spus că au luat o hotărâre în Consiliul de Administrație și au stabilit asta. I-am dat în judecată. Ei mi-au calculat net-ul, nu brutul care era pe ștatul de plată. Mă zbat cu ei de vreo patru ani de zile. Au spus că este o adeverință suplimentară. De ce? Mi-au dat niște hârtii, niște adeverințe, care pe mine nu m-au ajutat cu nimic. Eu am avut prime, am avut inovații, am luat niște bani, nu au menționat aceste sume, nici pentru condiții. Eu am fost tehnician principal la Serviciul Mecanic Șef. M-am angajat la ei în 1974 și am ieșit la pensie în 2000. Am lucrat 26 de ani. Îți bați joc de un salariat după 26 de ani? Eu mi-am cerut doar dreptul! M-am angajat în 1974 când se turna temelia la reactor! Acum stau să mă milogesc pentru o hârtie care nici aia nu este corect întocmită!”, spune Gheorghe Marinescu.
„Sunt de condamnat asemenea practici și într-o zonă sensibilă ca asta! Fiecare în țara asta face legea cum vrea! Am lucrat peste 25 de ani acolo și eu și dânsul. Cum poți tu să-i ceri unui om care ți-a muncit atâta timp să-i ceri bani pentru o adeverință? E posibil așa ceva? Uitați ce mi-au dat ei,  un deviz de cheltuieli ca să îmi dea adeverința asta… calculație. Acum îmi trebuie hotărâre judecătorească ca să îmi facă recalcularea. Purtat pe drumuri. Directorul, eram colegi la sindicat și acuma… a uitat… În condițiile astea când toți oamenii acționează în judecată, institutul va avea mai mult de pierdut pentru că trebuie să plătească cheltuieli de judecată. Juristul ar putea să informeze conducerea. Noi am lucrat într-un mediu în care ne-am periclitat sănătatea. Eu am lucrat în reactorul nuclear. Doamne ferește, dacă eu apăsam pe un buton greșit, nu muream numai eu, murea jumătate din Pitești. Că acolo nu este un serviciu să te duci să te culci. Camera de comandă a mea era plină de butoane. Operator la dispozitive combustibil nuclear, am avut diverse funcții de conducere în Institut”, spune și N.I, un alt fost salariat al ICN.
Dacă Gheorghe Marinescu a obținut câștig de cauză în primă instanță există un alt fost salariat care a câștigat procesul la Curtea de Apel și mulți alții care acum își angajează avocați ca să dea în judecată ICN-ul, pentru că explicațiile date de juristul instituției nu au susținere în fața magistraților. Oare pentru că nu au temei legal? Că de moral… nici nu mai pomenim!
Alina Crângeanu


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here