Jurnalul Bucurestiului recomandă: evenimentele lunii septembrie in muzeele Capitalei

0
67
Palatul CEC(fragment), București, Calea Victoriei nr. 13, fotografie de Claudiu Victor Gheorghiu, iunie 2016
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

In contextul actual, "mandrul ca sunt roman", este si optiunea dumneavoastra?

View Results

Loading ... Loading ...

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News (al căror Senior Editor sunt) recomandă aceste evenimente, găzduite de muzeele importante din Bucuresti. Unele vor incepe săptămâna viitoare, altele sunt in desfăsurare.

 

„Ziua crucii. Cârstovul viilor” la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”

Evenimentul marchează sărbătoarea din calendarul religios şi datinile specifice începutului culesului viilor la români, prin prezentarea de unelte tradiţionale specifice obţinerii vinului în cadrul unor expoziţii tematice, performarea obiceiurilui storsului strugurilor, dar si un program de muzică populară, târg de meşteri, prezentare Case de vinuri.
Evenimentul se desfăsoară in zilele de 16 si 17 septembrie 2017, între orele 09:00 – 19:00.
Adresa: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr. 28-30.

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News au plăcerea să fie parteneri media ai Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

 

„Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri” la Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român continuă tradiția celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători ale Ortodoxiei: Înălțarea Sfintei Cruci, printr-o nouă serie de întâlniri cu artiști și meșteri iconari,care are loc, în fiecare an, în preajma zilei de 14 septembrie, în cadrul Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri. Anul acesta se poate vizita în perioada 15 – 17 septembrie, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Structura târgului rămâne, ca întotdeauna, mai aproape de atmosfera unei sărbători, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, heruvimi și Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

 

Notă: „Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri” este unul dintre cele mai longevive evenimente organizate de Muzeu, editia inaugurală a fost in 2002.

Am participat cu drag aproape in fiecare an din 2002 ca artist invitat până in 2011, apoi in 2014 si 2015, multumesc pentru invitatiile din 2016 si din acest an 2017 , dar nu pot participa(asa cum am anuntat) pentru că imi pregătesc participarea, după 10 ani, la a XXIV-a editie a Festivalului International de Artă cu 40 de tări participante: SIAF, Seul, Coreea de Sud, unde sunt selectat si invitat să reprezint România, in decembrie 2017, pe simezele Muzeului Chosunilbo.

 

Mai multe informații despre programul complet al evenimentului puteti citi aici:

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/targul-iconarilor-si-al-mesterilor-cruceri-2017-ro.html

 

 

Expoziția Bucureştii sub ocupaţie (1916-1918) la Muzeul Municipiului Bucureşti- Palatul Suţu

După intrarea României în Primul Război Mondial, Bucureştii au fost a treia capitală europeană, după Paris şi Londra, bombardată de aviaţia germană. Au fost câteva zile de teroare în capitală, asociată cu descoperierea unor alimente care conţineau microbi de tetanos, antrax, holeră sau febră trifoidă. La 23 noiembrie/6 decembrie 1916 armatele germano-austro-ungare au ocupat Bucureştiul. După doi ani de la intrarea trupelor germane în Bucureşti, la 30 octombrie/12 noiembrie 1918, se încheie evacuarea trupelor de ocupaţie.
Este un proiect expozițional despre cum se trăia într-un oraș aflat sub ocupație străină, în imagini și mărturisiri.
Expoziția este deschisă la Palatul Suțu in perioada 31 august- 29 octombrie 2017 și poate fi vizitată de marți până duminică, intre orele 10.00-18.00.

 

Sursa: http://www.muzeulbucurestiului.ro/bucurestii-sub-ocupatie.html 

 

 

Expoziţia “Memoria Marelui Război. Județul Argeș” la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni în parteneriat cu Institutul National al Patrimoniului organizează joi, 14 septembrie a.c., ora 18.00, vernisajul expoziţiei Memoria Marelui Război. Județul Argeș, în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 septembrie-14 octombrie 2017.
Se continuă astfel seria de evenimente dedicate Primului Război Mondial, în cadrul proiectului cultural ”Memoria Marelui Război. Județul Argeș”, cofinanțat de AFCN.
Expoziția itinerantă fotodocumentară pune în valoare și readuce în memoria comunităților monumentele memoriale dedicate eroilor din Primul Război Mondial din județul Argeș. O pagină specială este dedicată Reginei Maria a României, supranumită „Mama răniţilor” sau „Regina soldat”, datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial.
Proiectul menționat și-a propus să comemoreze 100 de ani de la intrarea României (1916) în Primul Război Mondial (1914-1918), eveniment ce a dus la realizarea unui deziderat major, România Mare. Proiectul inventariază, promovează și pune în valoare, prin toate activitățile sale, monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial din județul Argeș (15 cimitire de onoare și aproximativ 250 de monumente comemorative).

 

 

Expoziția temporară „Camera Lucida” – O privire asupra Marelui Război prin bijuteria contemporană la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR)

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va găzdui, în perioada 13-30 septembrie, 2017, expoziția temporară „Camera Lucida” – O privire asupra Marelui Război prin bijuteria contemporană, semnată de Assamblage – Asociația Natională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național. „Camera Lucida” este un nou proiect lansat de Assamblage – Asociația Natională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, în perioada 2017 – 2018, dedicat comemorării a 100 ani de la încheierea Primului Război Mondial, precum și Centenarului Desăvârșirii Unității Naționale. Expoziția este, de asemenea, în strânsă legătură cu expoziția temporară „România în Marele Război,” dedicată comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar şi a situaţiei din Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

Vernisajul va avea loc miercuri, 13 septembrie, 2017, ora 16:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, București. Intrarea este liberă, pe bază de confirmare prealabilă aici: https://www.eventbrite.com/e/vernisaj-camera-lucida-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-tickets-37721643451

 

 

 

 

“Vizitați în septembrie spațiile istorice ale Palatului Regal” la Muzeul Național de Artă al României

Cu ocazia zilelor europene ale patrimoniului, aripa centrală a fostului Palat Regal poate fi vizitată și în zilele de marți 12, 19, 26 septembrie, între orele 11-19. Sala Tronului, Sufrageria Regală sau Scara Voievozilor au o puternică încărcătură istorică, simbolică și emoțională, reprezentând „centrul de comandă” al monarhiei în timpul domniilor regilor Carol al II-lea și Mihai I.
Programul de vizitare:
Marți 12, 19, 26 septembrie, orele 11.00 – 19.00 (vizitatori individuali)
Sâmbătă 16 și duminică 17 septembrie tururi ghidate orele 11.30, 14, 16.30
Durata unui tur ghidat: aproximativ o oră
Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, Corp central, Intrarea A3.

 

 

 

Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului, 10 septembrie 2017

Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului

 

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •