Acasă Stiinta & Tehnica Economie Jurnalul Olteniei : An secetos, dar bogat

Jurnalul Olteniei : An secetos, dar bogat

84
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

203.849 de hectare de teren au fost însămânţate în primăvara acestui an, iar suprafeţele s-au dovedit productive, deşi, seceta le-a dat mari bătăi de cap agricultorilor. După seceta severă din vara anului 2015, cantitatea de apă din sol a continuat să se refacă şi astfel fermierii au reuşit să scoată o producţie bună în acest an.

Conform Raportul Direcţiei pentru Agricultură Dolj privind realizările cuprinse în programul de guvernare în primele opt luni ale anului 2016, a fost însămânţată o suprafaţa totală de 203.849 ha.

La ovăz suprafaţa semănată a depăşit suprafaţa programată, de la 1.897 de hectare, ajungându-se la 3.057, suprafaţă realizată. De asemenea, 110.724 de hectare de porumb au fost planificate, iar 95.500 de hectare au fost realizate. S-au mai realizat 73.752 ha de floarea-soarelui, 295 ha de tutun, 2.862 ha de cartofi, 231 ha fasole boabe, 9.185 ha legume de câmp şi solarii, 2.528 ha mazăre boabe, 4.084 ha pepeni verzi şi pepeni galbeni, 546 ha de muştar, 6.713 ha de plante de nutreţ, 3.231 de ha de soia.

“Starea de vegetaţie a culturilor însămânţate în primavara anului 2016 a fost în general bună, cu toate că a fost o uşoră întârziere la semanat, dar ulterior culturile au beneficiat de rezerva de apă din sol. În cursul lunii mai (9 mai) la nivelul judeţului Dolj au fost căderi de grindină în localităţile Amărăştii de Sus şi Amărăştii de Jos unde a fost afectată suprafaţa de 3.836 ha în procent de 80-100 % cu pierderi estimate la 9.438 mii lei. Lucrările de întreţinere a culturilor de primăvară s-au axat în principal pe tratamente contra bolilor şi dăunătorilor, întreţinerea culturilor prăsitoare prin praşile mecanice şi manuale; executarea lucrărilor specifice în plantaţiile viti- pomicole; irigarea culturilor; pentru completarea necesarului de apă a fost irigată o suprafaţă totală de 13.533 ha din care: porumb 11.227 ha, soia 2.036 ha, pepeni 170 ha, culturi furajere 100 ha”, a precizat Liliana Săvulea, directoare executivă Direcţia pentru Agricultură Dolj.

Campania de recoltare a cerealelor păioase a debutat la începutul lunii iulie. Lucrarile agricole din campania de vară au vizat: recoltarea cerealelor păioase pe o suprafaţă de 182.903 ha, recoltarea rapiţei pe o suprafaţă de 19.647 ha, transportul producţiei din câmp, eliberarea terenului de resturi vegetale, executarea arăturilor pe suprafaţa de 80.000 ha, lucrare s-a realizat cu dificultate, fiind reluată după căderea precipitaţiilor.

Producţiile obţinute în anul 2016 la cerealele păioase au fost bune din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Suprafaţa recoltată şi producţii obţinute:

Potrivit datelor furnizate de Direcţiei pentru Agricultură Dolj, s-au obţinut :

– grâu 170.537 3.900 kg/ha

– secară 1.979 2.000 kg/ha

– triticale 5.100 3.375 kg/ha

– rapiţă 19.629 2.956 kg/ha

– orz 24.065 4.200 kg/ha

– orzoaică 3.560 3.375 kg/ha

Pentru păstrarea producţiei agricole, judeţul Dolj dispune de o capacitate totală de 1.067.323 to din care în silozuri – 457.728 to, iar magazii – 609.595 to, spaţiile de depozitare aparţinând unui număr de 203 agenţi economici autorizaţi conform OUG nr. 12/2006.

Datorită deficitului de precipitaţii din iulie–august la nivelul judeţului Dolj, a fost afectată de secetă o suprafaţă de 36.710,48 ha, cu pierderi estimate de 35.576 mii lei aşa cum rezultă din Raportul final al comisiei judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Principalele culturi afectate au fost: porumb 14.475,11 ha şi floaresoarelui 16.932,63 ha.

La aceasta dată fermierii se află în plină campanie de însămânţări, la rapiţă realizandu-se o suprafaţă de 10.200 ha.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here