Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete jurnalul.ro : Serviciile sunt peste tot :

jurnalul.ro : Serviciile sunt peste tot :

70
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 de la SRI, la şefia Turismului

Serviciile sunt peste tot: de la SRI, la şefia Turismului DIANA OROS

Alexandra Cerasela Pană, secretarul general din Ministerul Turismului, apare în documente oficiale ca ofiţer în Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi ocupă mai multe funcţii de conducere la instituţii strategice. Nu este foarte clar dacă Pană mai activează şi acum în SRI, cert este că avem de-a face cu o invazie a agenţilor celui mai mare serviciu secret în instituţiile statului. SRI a avut un consilier personal al primului ministru, a dat administratorul unui aeroport, dar şi şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), ca să dăm doar câteva exemple.

Alexandra Ceraselă Pană este din februarie 2017 secretar general în Ministerul Turismului, funcţie pe care a venit din postura de consilier personal al ministrului Economiei. Din noiembrie 2015, era şi inspector în Corpul de Control din Ministerul Economiei. Într-o declaraţie de avere din februarie 2015, Alexandra Ceraselă Pană dezvăluie că este angajată a UM 0418 Bucureşti, structură din cadrul SRI.

 

41.000 lei a încasat în 2014 Alexandra Cerasela Pană de la SRI

Până să ajungă la Turism, (fostul?) ofiţer SRI a fost numit administrator la companii de stat strategice, precum IOR SA (optică militară), Compania Naţională Romarm SA- Filiala UM Plopeni, Transgaz sau Romaero.

Salariu frumos de la ASF

Ofiţerul trimis de SRI să supravegheze turismul este un om avut. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Alexandra Ceraselă Pană deţine patru terenuri agricole şi unul intravilan, în suprafaţă totală de 16.000 metri pătraţi în localitatea mehedinţeană Broşteni, unul în Bucureşti, un apartament şi o casă în Capitală, dar şi o maşină Land Rover. Secretarul general de la Turism are depozite bancare de 43.000 lei şi 5.000 euro, dar şi datorii la bănci de 5.200 euro şi aproape 377.000 lei. Pană a declarat venituri de 33.108 lei de la Ministerul Economiei, 12.132 lei din partea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), 57.564 lei de la Romarm, în timp ce soţul său a încasat 12.000 lei de la un ONG, AEXA, dar şi 143.000 lei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În plus, Alexandra Cerasela Pană i-a vândut anul trecut o maşină lui Florin Cîrjan, tranzacţie care i-a mai adus 10.000 de euro.

Ofiţerul SRI, dealer auto

Secretarul general de la Turism a făcut, de altfel, o pasiune pentru maşini, pe care le schimbă aproape anual. În ianuarie 2015, ofiţerul SRI Pană de atunci vindea cu 4.500 de euro o maşină către Mircea Alexandru Pană, iar câteva luni mai târziu, în aprilie, mai vindea un autoturism, cu 6.200 euro, către un oarecare Daniel Stan.

În numai doi ani, ofiţerul SRI a vândut patru maşini şi un apartament. Aceste tranzacţii i-au adus funcţionarului nu mai puţin de 37.600 de euro

În 2016, Alexandra Cerasela Pană vindea încă o maşină, cu 6.900 de euro, lui Nicolae Dordea. Comerţul cu maşini a fost completat şi de cel imobiliar, prin vânzarea unui apartament cu două camere, cu numai 10.000 de euro, lui Alexandru Viaşu.

Colaborare strânsă cu intelligence

Întâmplarea face ca Ministerul Turismului să fie iniţiatorul unui proiect de lege prin care serviciile de informaţii să beneficieze direct de toate informaţiile legate de turişti. Este vorba chiar de Legea Turismului, care prevede înfiinţarea unui sistem informatic asigurat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), unde vor fi stocate toate datele personale ale turiştilor din România, informaţiile urmând a fi disponibile oricând pentru SRI şi SIE, după cum a precizat chiar ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.

„Ochiul şi timpanul” în Guvern

Alexandra Cerasela Pană nu este, nici pe departe, un exemplu izolat de ofiţer SRI care ajunge la conducerea unor instituţii de stat. În martie 2017, fostul premier Sorin Grindeanu şi l-a numit consilier personal pe Gabriel Stătescu, general SRI în rezervă. În iunie 2017, a fost instalat la conducerea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu” un alt fost ofiţer SRI, Răzvan Alexandru Radu, specializat în situaţii de criză, terorism şi mass-media.

 

Grade şi în CNAS

În noiembrie 2017, era numit preşedinte al CNAS doctorul Laurenţiu Teodor Mihai, de asemenea, fost ofiţer SRI. Acoperiţi sau în rezervă, oamenii din structurile celui mai important serviciu secret par a fi peste tot, iar asta nu ar trebui să fie un lucru rău, atâta timp cât protejează interesul naţional. De altfel, şi premierul Mihai Tudose este unanim văzut drept omul SRI-ului. Şcolit şi cu doctorat la SRI, actualul prim ministru a dezvoltat relaţii extrem de strânse cu acest serviciu, până şi afacerile sale de familie fiind desfăşurate cu foşti ofiţeri de informaţii.

„Patria a priori”- patria înainte de orice este lozinca SRI. Probabil de aceea serviciul îşi plasează oamenii peste tot, tocmai pentru a putea păzi mai bine interesele naţionale


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here