Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii jurnalul.ro : Vrei să ai propria unitate militară ?

jurnalul.ro : Vrei să ai propria unitate militară ?

31
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Te costă 7.000

Vrei să ai propria unitate militară? Te costă 7.000 € Karina Knapek

Câteva zeci de imobile, aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, au fost trecute, cu câteva zile înainte ca premierul Mihai Tudose să-și prezinte demisia, în domeniul privat al statului, ele urmând a fi casate. Este vorba despre pavilioane, terenuri împrejmuite betonate, rețele de alimentare cu apă, canalizare și energie electrică, în suprafață totală de 12.335,27 metri pătrați, care urmează să fie scoase din inventarul centralizat. Imobilele, dispuse atât în Municipiul București, cât și în mai multe județe din România, au constituit, în mare parte, vechi complexe agrozootehnice ale Armatei, în prezent nefuncționale. După casarea lor, Armata le poate vinde. Interesant este că unele imobile au valori de inventar de-a dreptul ridicole. Spre exemplu, un pavilion cu o suprafaţă de peste 400 de metri pătrați valorează în contabilitatea statului 36,28 lei, cât două pachete de tutun.

Fostul Cabinet Tudose, prin semnătura ex-premierului Mihai Tudose, a ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, și a secretarului de stat în Ministerul Finanţelor, Daniela Pescaru, a emis, pe data de 10 ianuarie, Hotărârea Guvernului nr. 5/2018, privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții și terenuri amenajate aferente unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Construcțiile sunt amplasate în Municipiul București și în județele Sibiu, Vâlcea, Timiș, Brașov, Dolj, Constanța, Alba, Arad, Gorj și Cluj.

Potrivit articolului al doilea al acestui act normativ, “se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părți din imobilele aflate în administrarea MApN, constituite din construcții și amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în Anexa 2, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora”.

Armata nu mai are nevoie de aceste imobile

Inițiativa aparține ministrului Apărării, Mihai Fifor, care a și semnat nota de fundamentare, în care menționează că Ministerul Apărării Naționale are în administrare bunuri imobile proprietate publică a statului, intrate în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. În imobilele respective sunt amplasate unele construcții cu dotare specială și amenajări la terenuri care nu mai prezintă siguranță în exploatare, din cauza gravelor deformații structurale și de detaliu, apărute ca urmare a uzurii produse în timp asupra elementelor de construcții componente.

Aceste construcții și amenajări la terenuri, spune ministrul Fifor, nu fac obiectul vreunor cereri de revendicare sau de restituire și nici al vreunui litigiu, nu sunt grevate de sarcini și nu sunt concesionate sau închiriate. “Bunurile materiale rezultate în urma casării activelor fixe se valorifică conform Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale aprobate prin Ordinul ministrului Apărării nr. M99/2009”, se mai menționează în nota de fundamentare.

O parte dintre construcțiile propuse spre casare au destinaţia de clădiri agrozootehnice, care prezintă o stare tehnică necorespunzătoare și care nu mai sunt, potrivit ministrului, utile Armatei, după desființarea gospodăriilor și complexelor agrozootehnice din unitățile militare.

140 de euro pentru 250 mp de construcții în București

Desfășurătorul imobilelor care urmează să fie desfiinţate și casate este prezent în Anexa 2 a HG 5/2010. Este vorba despre 13 imobile, în care se regăsesc zeci de construcții. Guvernul a precizat că valorile parţiale ale imobilelor menţionate în Anexa nr. 2, care urmează a fi diminuate din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, rezultă din cumularea valorilor contabile ale construcţiilor şi amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului, detaliate pe fiecare imobil în parte.

Astfel, aflăm și noi la ce prețuri își evaluează Armata proprietăţile. Este vorba despre valoarea de inventar. La București, spre exemplu, există un obiectiv, amplasat în Bulevardul Ghencea nr. 43 A, compus din 12 pavilioane, cu o suprafață totală de 1.378,6 metri pătrați. Valoarea totală contabilă a acestor pavilioane este de 339.311,59 de lei (aproximativ 75.000 de euro). Luate în parte, însă, putem observa, de exemplu, că Armata evaluează un pavilion, denumit T2, cu o suprafață de 249,69 metri pătrați, la suma de 628,07 lei. Asta, în timp ce pavilionul T3, care se întinde pe o suprafață de trei ori mai mică (63,36 meri pătrați) are o valoare contabilă de 130.639,86 de lei.

Lista obiectivelor MApN care urmează să fie desființate

Aceeași situație, din punctul de vedere al valorii contabile a imobilelor ce urmează să fie casate, se regăsește și în cazul celorlalte obiective vizate în HG 5/2018. Prezentăm, în continuare, lista acestor construcţii:

  • Imobil în suprafață de 1.261,06 metri pătrați, denumit “380”, amplasat în Sibiu. Valoarea contabilă a acestuia este de 32.702,18 lei (puțin peste 7.000 de euro).
  • Imobil în suprafață de 88 metri pătrați, denumit “481”, amplasat în Râmnicu Vâlcea. Valoarea contabilă este de 10.019,11 lei (2.200 de euro).
  • Imobil în suprafață totală de 5.406,54 de lei, amplasat în comuna Giroc, județul Timiș. Valoarea contabilă este de 23.227,36 lei (5.100 euro). Imobilul este compus din nu mai puțin de 23 de pavilioane. Unele dintre acestea, cu suprafețe de câte 493 de metri pătrați, au valoarea contabilă de 38,9 lei, în timp ce altele, cu suprafaţa de 21 metri pătrați, au o valoare contabilă de… 0,84 lei.
  • Imobil amplasat în județul Brașov, cu suprafaţa de 136 de metri pătrați. Valoarea contabilă a acestuia este de 15 lei. Amenajările la terenuri, însă, se ridică la 10.778,7 lei. Este vorba despre rețelele de apă, canalizare, curent, platouri și platforme betonate.
  • Un imobil distribuit pe raza a două localități din judeţul Gorj, în comuna Podari, și în Municipiul Craiova, cu suprafața totală de 977 metri pătrați. Acest imobil, compus din patru pavilioane, are o valoare de inventar de 155.075,4 lei (34.000 de euro).
  • Pilon metalic cu înălțimea de 42 de metri, amplasat la Constanţa, cu o suprafață de 22,55 metri pătrați. Valoarea contabilă este de 2.472,96 lei.
  • Imobil de 111 metri pătrați, cu o valoare contabilă de 3.971,45 lei, amplasat în Municipiul Craiova. Obiectivul este compus din trei pavilioane care urmează să fie desființate.
  • Imobil în suprafață totală de 685 metri pătrați, amplasat în localitatea Dud-Tăuț, judeţul Arad. Este compus din trei pavilioane, cu o valoare contabilă totală de 28.785,4 lei.
  • Un pavilion de 37 metri pătrați, cu valoarea contabilă de 33.740,95 lei, amplasat în Alba Iulia.
  • Un pavilion în suprafaă de 912 metri pătrați, cu valoarea contabilă de 136.146,3 lei, amplasat în Târgu Jiu.
  • Două pavilioane, cu suprafaţa totală de 502 metri pătrați, cu valoarea de inventar de 96.685,21 lei.
  • Șase pavilioane, în județul Vâlcea, comuna Budești, cu o suprafață totală de 398,8 metri pătrați, cu o valoare contabilă de 199,361,47 lei.

13 imobile, compuse din câteva zeci de construcții (în special pavilioane) aflate în administrarea Armatei, urmează să fie casate. Valoarea totală contabilă a acestora este de 238.000 de euro. Suprafața desfășurată se ridică la 12.335,27 metri pătrați.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here