Acasă Supliment Cultural Arta La pas prin galeriile bucurestene: expozitii cu partener media ziarul Jurnalul Bucurestiului

La pas prin galeriile bucurestene: expozitii cu partener media ziarul Jurnalul Bucurestiului

283
0
DISTRIBUIȚI
Palatul CEC(fragment), București, Calea Victoriei nr. 13, fotografie de Claudiu Victor Gheorghiu, iunie 2016
Raspandeste cu incredere
  • 37
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    37
    Shares

1. Palatul CEC, fragment, iunie 2016

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News (al căror Senior Editor sunt) recomandă aceste expozitii in Bucuresti, toate au ca parteneri media cele două trusturi de presă; una este deja in desfăsurare, celelalte se vor deschide in aceste zile. Despre alte expozitii pot scrie si altii, evident că selectia realizată de mine este subiectivă, imi asum deci responsabilitatea de coordonator al paginilor de Cultură, apartinând organelor de presă deja mentionate.

Sub egida Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, instituţie publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2, director Nicoleta Paninopol, vor avea loc două expozitii, care au un numitor comun: curatorul Răzvan Ionut Cirică.

 

 

 

Expozitie de pictură Adrian Socaciu la Galeria 2 Art

La Galeria 2 Art a Centrului Cultural “Mihai Eminescu” a avut loc luni, 22 ianuarie 2018, de la ora 18, vernisajul expozitiei de pictură cu lucrări semnate de Adrian Socaciu, curator Răzvan Ionut Cirică.

Adrian Socaciu este membru in Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Grafică, Bucuresti.

Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Galeria EriCris Art;

Parteneri media: Intell News, Artportfolio, Jurnalul Bucurestiului, Top Business/Piata de Artă.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22 ianuarie – 2 februarie 2018, de luni până vineri, între orele 9,00 -17,00, la Galeria 2 Art, situată la parterul Primăriei Sectorului 2 din strada Chiristigiilor nr. 11-13.

 

Adrian Socaciu_PICTURA_Galeria 2 Art_v3_2018_1

 

 

Expoziția „Hai la sfat aici” la galeria Luceafărul

Se va deschide luni, 29 ianuarie 2018, expoziția intitulată „Hai la sfat aici”, cu lucrări semnate de Fioghin Calistru, pe simezele galeriei Luceafărul, curator Răzvan Ionut Cirică.

Partener: Galeria EriCris Art;

Parteneri media: Intell News, Artportfolio, Jurnalul Bucurestiului, Top Business/Piata de Artă.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 ianuarie – 9 februarie 2018, de luni până vineri, între orele 9,00 -17,00, la Galeria De Artă Luceafărul a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, situată in Parcul National.

 

 

 

 

Expoziția “Anotimpul culorii”, Lucia Juncu la galeria U Art

U-Art Gallery și artportfolio.ro prezintă expoziția de pictură și grafică intitulată “Anotimpul culorii”, cu lucrări semnate de Lucia Juncu.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 31 ianuarie 2018, ora 18.00.

Expozitia va fi prezentată de Ana Amelia Dincă, critic de artă.

Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă Intell News sunt parteneri media ai evenimentului, alături de artportfolio.ro(partenerul nostru media strategic, platformă web dedicată artelor plastice, Editor Valeriu Drăgan) si Artindex.

Expozitia se desfăsoară pe simezele “U” Art Gallery, sala “On top of Bucharest”, etajul 7, sediul UZINEXPORT, Bd Iancu de Hunedoara nr 8, sector 1. Expoziţia este deschisă în perioada 29 ianuarie – 7 martie 2018.

Lucia Juncu este originară din Moldova de peste Prut, membru UAP din Moldova, sectia grafică. De ceva timp a devenit o prezentă constantă pe simezele bucurestene( Galeria EriCris Art, Galeria Luceafărul etc.). Demersul artistei l-am arătat dealtfel cititorilor ziarului Jurnalul Bucurestiului si in pagina de cultură a Intell News, cu mai multe ocazii : in septembrie 2017 expoziția personală intitulată “Oameni si locuri” in Jurnalul Bucurestiului, dar mai ales in articolul personalizat(care are inclus si filmul vernisajului) din Intell News, recte expozitia personală a artistei, intitulată ” Uimitoarea lume a firescului”, in iulie 2016.

https://www.intellnews.ro/uimitoarea-lume-a-firescului-pe-simezele-galeriei-ericris-art-bucuresti/

Voi urmări cu interes evolutia plasticienei, mai ales că m-a incitat un fragment din cronica expozitiei, semnată de Ana Amelia Dincă, critic de artă: “Lectura la care ne provoacă arta Luciei Juncu fuzionează cu deplina poezie a imaginii interioare, care o definește pe plasticiană, chiar și la o primă privire asupra tablourile sale, frecventate de tușe ritmice, mai scurte sau mai prelungi, de eseuri cromatice libere, de nevoia de frumusețe absolută, de luciditatea momentului efemer al gestului artistic. “

 

afis u art

 

 

Grupaj de: Claudiu Victor Gheorghiu, Senior Editor al paginii de Cultură a agentiei de presă Intell News si al ziarului Jurnalul Bucurestiului; afilieri: Visarta si Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România : AFAPRR, totodată consilier media si al Comitetului Director al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România, 22 ianuarie 2018

1. CVG, foto oficiala


Raspandeste cu incredere
  • 37
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    37
    Shares
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAktual24.ro : Tariceanu se roaga de UDMR sa intre in guvern,…
Articolul următorcomisarul.ro – Dragnea : Persoanele cercetate penal pot intra în Guvern
My name is GHEORGHIU CLAUDIU VICTOR and I was born in October 1967 in Bucharest. In 1998 I took the master degree at University from Bucharest , the Faculty of History- universal old history section- with theme (CONSTANTIN the GREAT and CHRISTIANITY) at professor LIGIA BARZU. In 1991 I graduated Art School , PAINTING section with TITU DRAGUTESCU. I painted sacred pictures from 1990.I paint in technique tempera or tempera with egg on wood. During the period 1992-1994 I was managership at COLEUS modern art gallery . I am member of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union from 9th of April 2016, admitted by contest. I was member in Plastic Background(FP) belong Romanian Fine Arts Union (UAP) from 7th of December 2000, admitted by contest. From 25th of May 2015 I was elected Media advisor of the Steering Committee of the Association Branch of Religious Plastic Arts and Restoration : AFAPRR of UAP from Romania: Romanian Fine Arts Union. From 2014 I am member VISARTA( from March 31, 2017, I was elected in the Steering Committee of Visarta, during the period 2017-2022), the Romanian Visual Arts Copyright Collecting Society. I have 4th Personal Exhibitions with sacred art organized by UAP from Romania- Romanian Fine Arts Union in Bucharest (2001,2003,2004 at ArTei Gallery, 2007 at Galateea Gallery) and another at Silva Gallery in Busteni(2007-2008). I have also 2 Personal Exhibitions in Italy : I was Honor Guest, representing Romania, with sacred art, June 2003 at Pisa and in October 2006 ”The ICONS, sacred pictures in contemporary world” at Viadana(Mantua). I won some prizes in Italy and I participated, admitted by contest, at some art fairs and international exhibitions around the world, representing Romania: most of them in Italy, but also in France, Greece, Japan, South Korea, Switzerland, Peru. From May 2015 to January 2016 I was Contributing Editor at CULTURE (Fine Arts, Exhibitions, History, Religion) at the newspaper Jurnalul Bucurestiului. From 17th of January 2016 I was advanced Senior Editor at the same newspaper . From 1st of November 2015 to 31st of December 2016 I was Contributing Editor and Thematic Advisor at News Agency Lacasuri Ortodoxe and Press service LO News. From 1st of January 2016 I am Senior Editor at CULTURE at the Intell News: Global news, press and event analysis.