La umbra poetului în floare – Traian T. Coşovei

0
57
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

                            “Singuratatea e o boala transmisibilă”

Recitesc doua din interviurile pe care i le-am luat cu ani in urma lui Traian T. Cosovei şi blândă mirare mă cuprinde. Spusa poetului pare şi acum extrem de actuală, la fel de proaspată şi neprafuită. In apartamentul său din Floreasca, poetul nu se grăbeşte. Işi ia în posesie locul lui preferat de lângă perete şi mă lasă generos, câteva clipe, să-mi potrivesc prima întrebare.

–         Traiane, te văd singur şi usor abătut, amintindu-mi de spusa lui Nichita Stănescu “Poetul, ca şi soldatul nu are viaţă personală”. Eu aş mai adauga condiţiei de poet, singurătatea. Fii sincer, câtă singuratate încape în viaţa ta ?

–         Mă simt singur doar când ma uit în oglindă. E greu să fii singur în plină singuratate politică, dar şi mai teribil este să vezi lângă tine oameni aflaţi într-o singuratate şi mai mare, fără a avea puterea să se exprime poetic în scris, fără să se elibereze sufleteşte. Singuratatea e o boala transmisibilă, pe care o tratez în felul meu. Poezia e medicaţia mea. Unii iau pastile pentru rinichii, pentru artroză. Eu prefer să scriu. Pentru mine, poezia e un leac (nu un veac) de singuratate. O daruiesc cu mare drag si altora, convins fiind că versurile mele aduc un dram de speranţă în casa unui om.

–         Scriind despre lume, inseamna ca te invecinezi intr-un fel sau altul cu ea. Inseamna ca aceasta lume te inspira, te indeamna sa vorbesti despre ea. Chiar iti place ce vezi in jur ?

–         Toata omenirea pare a fi intr-o zvircolire de reasezare, dar am nadejea ca noi ne vom salva prin chiar defectele noastre. La noi, nimic nu este tragic cu adevarat. Defetismul valah este in realitate o sinucidere la un gratar cu mititei. Sigur ca ma deranjeaza ca primesc bani o data pe luna si platesc de cinci ori : la intretinere, gaze, cablu sau gunori. Sigur ca ma doare cind vad ca prietenii nostri de generatie dispar unul cite unul. Cind mi-e mai greu, merg la cartea lui Nino Stratan si citesc : “Aici unde noi am ajuns e mai bine decit binele / Egal in prostie / Aici e finele”. Merg la Cartarescu si ma inveselesc pentru intreaga zi : “Erai atit de cocheta, fisneata si fita / Incit pina si omuletul de la gitul tau se trasese mai mult decit al meu din maimuta”. Ce sa fac, sunt pasionat de finaluri : finaluri de meci, de carti, de iubiri. Ce poate fi mai frumos decit sfirsitul unui film ? E momentul in care afli asasinul, afli impacarea. In viata e la fel : doar sfirsitul conteaza.

–         Mai stii ce se intimpla in viata noastra literara ? Se mai zareste ceva din refugiul tau cotlonit ?

–         Viata noastra literara se zbate cu success intre regretful de a vorbi tot mai des la timupl trecut despre scriitori (Nedelciu, Flora, Craciun, Madi Marin, Stratan, Papahagi, Dan Laurentiu) si o resemnare adinca, in dezacord total cu apelurile patetice  (ba chiar patapievice) ale domnului Liicianu ca noi, scriitorii, sa demonstram in fata Guvernului cu productile noastre literare in mina. Nu-I mai putin adevarat ca protapul oratoric al dlui Liiceanu s-a mai domolit intre timp. (Sorin Preda)

 

                     

 

 


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here