Lecția maestrului Tudor Gheorghe: ”vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu!”

0
303
Raspandeste cu incredere
  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares

Sondajul nostru

tudor gheorgheVineri seara a venit vremea ”lecției”. O sală arhiplină l-a așteptat cu sufletul deschis pe marele Tudor Gheorghe, într-un spectacol de muzică şi poezie-premieră națională, la Izbiceni. Evenimentul, făcut posibil cu sprijinul Centrului Cultural ”Tudor Gheorghe” din Izbiceni, condus de către directorul Gabriel Mihalcea, a fost și un prilej de a celebra Ziua Internațională a Femeii-8 Martie.

Spectacolul ”Lecția” a adus, pe lângă sensibilitate și stare spirituală, o pledoarie pentru a păstra acurateţea limbii române. În cele două ore de înălţare sufletească, de artă şi cultură adevărată, maestrul a insistat pe ideea de a ne păstra frumuseţea limbii noastre, cântând din versurile scriitorului român bucuvinean George Sion: ”Limba, țara, vorbe sfinte/La strămoși erau;/Vorbiți, scrieți românește,/Pentru Dumnezeu!”.  Toate momentele lui Tudor Gheorghe au avut candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice, au cuprins situații paralele, trecând de la cea mai frumoasă poezie de dragoste, la modul cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre faptul că nu ar trebui să uităm să iubim.

Omul care reușește să umple săli cu evenimente tematice de rar întâlnit bun gust a gândit, împreună cu profesioniștii instituției de cultură gazdă, fiecare element al spectacolului, reușind să dea o lecţie de iubire, respect, istorie, patriotism.

Arătate cu drag și dăruire publicului, poeziile marilor poeți Mihai Beniuc sau Tudor Arghezi au făcut mintea și sufletul să funcționeze deopotrivă, stare care ține scut cotidianului un pic de vreme, pentru că de la un concert cu Tudor Gheorghe pleci încărcat, ai o stare de emoție specială, neclintită.

Ion Popa și-a invitat prietenii ”să se dea la viață”

ion popa-001Spectacolul „Lecția” va continua să fie prezentat în orașele din țară și din afară. Prima reprezentație, la Izbiceni, a putut fi percepută și de câțiva cetățeni din Republica Moldova. Delegația din Raionul Drochia, care a poposit în ospeție la Izbiceni cu ocazia unui proiect realizat între Direcția de Învățământ, Tineret și Sport Drochia și Inspectoratul Școlar Județean Olt, a fost impresionată de concert. ”Este un spectacol de zile mari oferit de Tudor Gheorghe, un artist care la noi este foarte cunoscut și cântecele acestuia, în ‘92, în Războiul de pe Nistru, ne-au ajutat să ținem piept acelor forțe care încercau să ne supună”, a afirmat Iurie Melinte, șef al Direcției de Învățământ, Tineret și Sport din Raionul Drochia, Republica Moldova, care s-a însoțit cu românii la petrecerea de la Izbiceni, care a încheiat seara din 7 martie 2014.

Și primarul comunei oltene, Mircea Velcia, și-a făcut loc printre oaspeții de seamă invitați să petreacă, în cea de-a doua parte a serii, la o întâlnire având caracter mai degrabă familial, acolo unde maestru de ceremonii a fost cantautorul ce i se aseamănă lui Tudor Gheorghe-Ion Popa. Acesta și-a avut în proximitate prietenii, cântându-le cu talent interpretativ și farmec personal melodii pline de lirism, într-o sală cu dichis a Restaurantului Curtea Boierească din localitate. ”Dați-vă la viață”, le-a spus Ion Popa petrecăreților care l-au înconjurat pe ringul de dans clipe bune fără gând de plecare.

Într-o simbioză premeditată de amfitrionii evenimentului, seara a fost ca o ciocolată dulce-amăruie. Dulce în existența sa, amăruie pentru că s-a sfârșit!

Monica Vasilescu


Raspandeste cu incredere
  • 40
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    40
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here