LECŢIA NR 4: Câteva sfaturi de scriitură jurnalistic literară

0
62
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Atelierul nostru continuă. Din textele trimise până acum de cursanţii noştri (o remarcă aparte pentru Nicu Scutaru din Braşov) putem trage câteva concluzii încurajatoare. Dincolo de unele observaţii critice (de pildă, inconsecvenţa timpului verbal sau gestionarea greşită a enumerării), avem destule motive să credem că atelierul nostru e necesar şi binevenit. Să continuăm astăzi cu o lungă, dar necesară listă de sfaturi, sugestii, rugăminţi (luaţi-o cum vreţi).

În presă hotărâtor este ceea ce vrei să spui, să comunici. De unde pleci şi unde vrei să ajungi? Nepotrivirile generatoare de artificial şi incredibil se pot insinua în text oricând. Ne gândim la situaţia în care ziaristul uită (nu respectă) premisa de la care a plecat – descrierea unei cofetării, a unui parc etc. În goana condeiului, este posibil ca ziaristul să insiste cu precădere pe propriile amintiri sau (în altă situaţie) pe detaliile urâte, mizere, neplăcute din încăpere. Autorul va inventaria harnic petele de mucegai din tavan, hârtiile şi resturile alimentare de pe mese, dar, finalmente, cititorul va fi dezamăgit, negăsind aproape nici un detaliu care să evoce o cofetărie : vitrina cu prăjituri, mirosurile de zahăr vanilat şi ciocolată, aglomeraţia de tineri şi copii etc. Ar fi o mare naivitate să se creadă că stilul jurnalistic îl reprezintă stilul obiectiv şi rece, consemnarea nudă a detaliilor.  Câteva sfaturi simple şi uşor de urmat :

Gândiţi-vă la ceea ce vreţi să spuneţi, nu la felul în care o veţi face. Evitaţi perifrazele şi vorbirea stufoasă, cu multe subordonate.

Evitaţi psihologizarea: gânduri, sentimente, amintiri, constatări prelungi şi tihnite. Ca în viaţă, totul e bun cu măsură.

Cele două defecte ale expresivităţii jurnalistice sunt: poncifele, retorismul şi emfaza (abuz de elemente şi figuri stilistice).

Evitaţi neologismele. Motivul este foarte simplu: neologismele, cuvintele recent intrate în limbă sau cuvintele specializate excesiv generalizează şi dau impresia de artificial. Nu este firesc ca într-un portret să vorbim despre epiderma sau membrele inferioare înalte ale colegului de bancă. Nu este normal să ne relaţionăm cu prietenii la discotecă. Chiar dacă ne putem intersecta cu cineva pe drum, bine este să evităm neologismul, câtă vreme avem la dispoziţie verbul mult mai concret: a întâlni. Expresivitatea sporeşte şi prin alegerea acelor cuvinte care pot reda fibra lucrurilor, având o priză cât mai mare la concret. Să luăm aminte la inepuizabila forţă a expresiilor populare: umblă cu capul în traistă, prost de dă în gropi, umblă în dorul lelii, e zgârie brânză, stă ca banii în punga săracului etc. Des folosite şi, prin urmare, având o redundanţă sporită, aceste expresii rămân pe mai departe puternice, surprinzătoare şi capabile să genereze efect expresiv. Lecţia vorbirii populare este şi o lecţie jurnalistică: nu există trăire sau noţiune abstractă care să nu aibă un echivalent concret, o oglindire într-o situaţie familiară. Nu aceeaşi regulă  se aplică într-un text de opinie. Doar ironic pot spune că: „mă implementez cu o fată pe bancă  şi  îmi aranjez bogata podoabă capilară”.

Evitaţi structurile verbale impersonale. Aceste structuri verbale suferă de marele păcat al generalizării, fără a mai vorbi de un alt defect impardonabil: lipsa atribuirii. A nu se şterge nasul la masă este o exprimare artificială, pedantă şi, finalmente, neclară, în ciuda tonului poruncitor. Pe bună dreptate, Caragiale a ironizat această neimplicare şi fugă de răspundere narativă. Pe bună dreptate, ziariştii au observat tembelismul anunţurilor de tipul: „Fustele se ridică între ora 10 –12” sau „Tăbăcim cu pielea clientului”, sintagme care includ cu prisosinţă şi echivocul, apropierile nedorite de sens etc. Din păcate, presa actuală adaugă vorbirii impersonale defectul aserţiunii generalizante cu atâta râvnă, încât noi, cititorii, nu mai percepem incorectitudinea unor formulări senzaţionaliste de tipul: „Românii mor de foame” (chiar toţi ?), „ Dispar femeile !” (chiar toate ?) etc.

Evitaţi structurile verbale pasive. Fără a insista prea mult asupra acestui aspect, trebuie să atragem atenţia  ziariştilor aflaţi la început de drum că, în ciuda unei aparente corectitudini, sunt greşite formulări de genul: „Gropile sunt săpate”, „Sunt pălmuit”, „Au fost comise unele greşeli” etc.

Evitaţi nehotărâtele (pronume, adjectiv). Motivul acestei cerinţe îl constituie  lipsa de atribuire. Aia, acela etc. dau exprimării un aspect neîngrijit, ca să nu mai vorbim despre neclaritatea adresării. Permise în stilul oral, nehotărâtele devin în scris indice al neîndemânării, al amatorismului jurnalistic: „Avea un păr frumos. Aialaltă o invidia”.

Atenţie la elementele de legătură. Abundenţa acestor elemente (care, ceea ce, şi etc) complică adeseori fraza, afectând claritatea comunicării. Presa l-a ironizat îndelung pe primarul Vanghelie : Domnul care este. Folosirea excesivă sau nepotrivită a conjuncţiei care devine semn indubitabil al lipsei de instrucţie intelectuală. O grijă aparte trebuie să acordăm conjuncţiei dar. De multe ori nu este folosită cu valoare adversativă: „Dar cine te crezi tu?”. Sfatul nostru este să evităm această conjuncţie (mai ales în textele descriptive şi narative)  şi astfel vom fi la adăpost de greşeli de exprimare extrem de grave – anacolut, de pildă: „Fusese la mare, dar nu se vedea”.

Evitaţi substantivarea verbelor. Mâncatul, dansatul, cusutul etc. dau impresia de neglijenţă, de limbaj vetust şi lipsit de eleganţă. Să nu fim comozi în exprimare. Cu puţin străduinţă, vom găsi sintagma potrivită ideii pe care vrem să o exprimăm. Rareori se întâmplă ca substantivarea să aibă o valoare subtil ironică. Să ne amintim de celebra sintagmă atribuită lui C. Noica: „Aflatul în treabă la români”.

Nu începeţi fraza cu elemente de legătură: şi totuşi, chiar, dacă, ceea ce, dar etc. Oricât vă veţi strădui, nu veţi scrie o frază corectă care să înceapă cu dar. Abaterea de la această regulă este posibilă numai în cazul unei licenţe, a unei sublinieri dorite de către autor.

Nu explicaţi. În descriere sau naraţiune sunt total neindicate sintagmele explicative: pentru că, dat fiind faptul, căci, fiindcă etc. Vom ajunge invariabil la pleonasm. „Am căscat pentru că mi-era somn”. „A murit pentru că l-a călcat un camion”. Trebuie să avem încredere în puterea propoziţiilor de a se explica reciproc. Iată de ce, pentru a evita pleonasmul, trebuie să despărţim fraza în propoziţii distincte: ”A murit. Un camion a dat peste el” etc. Simpla alăturare a celor două afirmaţii este suficientă. Nuanţele explicative  rămân neatinse, chiar şi în absenţa unor formule de întărire. Sub aceeaşi interdicţie stau justificările şi parantezele explicative. Folosiţi-le numai atunci când este absolută nevoie, când absenţa lor poate provoca neclarităţi grave. Oricum, mizaţi pe inteligenţa cititorului. Cu mici excepţii, va înţelege tot ce este de înţeles. O altă variantă a explicaţiei o reprezintă justificarea. Prin urmare, în reportaj sau anchetă (într-o structură epică oarecare) evitaţi amănuntele care să lumineze explicit circumstanţele, motivele acţiunii. Dacă am ajuns într-un loc, nu este cazul să mai precizăm că: „împinşi de curiozitate, am poposit în Deltă”.

Nu folosiţi corelativele decât în textele de opinie. Ĩn descriere, naraţiune sau portret, corelativele (nu e mai puţin adevărat, pe de altă parte, ar mai fi de adăugat etc.) dau discursului un aer artificial, şcolăresc, nepotrivit: „Pe de o parte, se poate spune că era o zi superbă. Pe de altă parte…”

Atenţie la semnele de punctuaţie. Trecem peste cazurile flagrante (virgula între subiect şi predicat). Foarte deranjant este excesul semnelor de punctuaţie. Un bun exemplu îl constituie punctele de suspensie – obositoare şi, de cele mai multe ori, inutile.  Şi mai grave ni se par invenţiile în domeniu – mulţimea semnelor de exclamaţie, de pildă: !!! sau ?!!! sau ???

Evitaţi ghilimelele. Atunci când nu reproduci spusele cuiva, ghilimele sunt inutile. Ele vor să sublinieze sensul figurat al unui cuvânt, dar, adeseori, acest sens este deductibil de context. Ghilimelele artificializează textul, îi dă un aspect obositor  şi neelegant. Ĩn alte situaţii, ghilimelele devin indici textuali ai opiniei: „Democratul” Băsescu.

Mare atenţie la diferite capcane semantice. De pildă, a aduce aportul este pleonastic. Vindicativ înseamnă răzbunător şi salutar înseamnă salvator etc.

Temă: descrieţi mâncare  dumneavoastră preferată.

Termen: 10 zile

Dimensiuni: aproximativ trei sferturi de pagină.

Adresa: [email protected]  (Cele mai bune texte vor fi publicate în revistă)

 

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here