Acasă Istorie Dezvaluiri Liber in Teleorman : EXCLUSIV! Deși e în insolvență,

Liber in Teleorman : EXCLUSIV! Deși e în insolvență,

34
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

EXCLUSIV! Deși e în insolvență, S.C. Teldrum SA mai bifează 9 milioane de lei în Teleorman…

Carmen Dumitrescu

După cum se știe deja, compania Teldrum, atribuită de procurori lui
Liviu Dragnea, se află în stare de insolvență. Mai mult, chiar în cursul
zilei de ieri, 10 octombrie, Înalta Curte a respins cererea lui Liviu
Dragnea de a i se ridica sechestrul pus pe avere în dosarul Teldrum.
Văzută din exterior, fără a cunoaște aranjamentele care se fac în
Teleorman, oamenii ar putea să creadă că lucrurile nu sunt chiar roz
pentru compania cea mai profitabilă din Teleorman. Și totuși, când
arunci o privire asupra licitațiilor câștigate în județ, începi să vezi
situația diferit.

Pentru că, în continuare, Teldrum încheie contracte cu autorități
publice din Teleorman pe bani grei. Ultimul contract câștigat este cel
cu primăria Bujoreni, unde compania de drumuri va încasa nici mai mult,
nici mai puțin de 9.155.360,00 RON. Vorbim despre un proiect de
reabilitare a unor drumuri de interes local, derulat prin Programul de
Dezvoltare Locală.

Proiectul
este descris astfel: „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări
aferente obiectivului de investiții „MODERNIZARE DRUMURI ÎN COMUNA
BUJORENI, JUDEȚUL TELEORMAN”, satele Bujoreni și Prunaru din Comuna
Bujoreni. Se vor realiza: – Proiect tehnic, detalii de execuție, caiete
de sarcini, liste de cantități de lucrări elaborate pe baza articolelor
de deviz din Normativele tehnice, estimare de preț la nivel de proiect
tehnic, – Documentație pentru obținere avize și acorduri menționate prin
certificatul de urbanism, – Documentație tehnică pentru obținerea de
autorizație de construire ( D.T.A.C.), – Verificare proiect și
Asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului , – Realizarea
lucrărilor prevăzute în proiectul tehnic elaborat în prealabil.”

Contactat
să ne spună cine a câștigat licitația în cadrul acestei lucrări de
dezvoltare locală, președintele Consiliului Județean, Dănuț Cristescu,
ne-a mărturisit că NU ȘTIE: „Primăria Bujoreni va moderniza drumuri de
interes local în comuna Bujoreni, un program pe programul de dezvoltare
locală. Dar nu știu dacă în acest moment a început lucrarea acolo. Da,
s-a făcut licitație pentru atribuirea lucrării, dar eu nu știu cine a
câștigat-o. Licitația s-a finalizat, din ce am discutat cu domnul primar
de acolo. Dar știu că nu a finalizat procedura de licitație, nu cred că
au început lucrările. Domnul primar trebuie să știe mai multe.”

Nouă ni s-a părut foarte ciudat faptul că Dănuț Cristescu, în
calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, se bâlbâia în
asemenea fel, așa că am căutat licitația direct la sursă. Unde, fără
prea mari emoții, am descoperit compania Teldrum.  Cu alte cuvinte, în
pușculițele Teldrum continuă să intre bani serioși și nimeni nu poate
face nimic să oprească asta.

Pentru a înțelege cât de corect e ce se întâmplă cu Teldrum, am
contactat un avocat care ne-a povestit exact cum funcționează insolvența
Teldrum: „Da, poate să încheie contracte în continuare, pentru că este
în administrare judiciară. Sunt două tipuri de insolvență: insolvența
accelerată, atunci când se vând toate bunurile și nu mai faci absolut
nimic și administrarea judiciară când poți lucra normal, ca orice
societate, doar că sub supravegherea unui administrator judiciar. Au
voie să facă asta.”

În consecință, până și insolvența Teldrum nu poate constitui o veste
bună pentru noi. În seif-urile societății intră bani cu nemiluita în mod
legal, iar Teldrum bifează contracte după contracte din bani publici,
fără niciun fel de impediment.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here