Limbajul cinematografic al filmului „După dealuri” (2012) de Cristian Mungiu

0
99
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

 

dupa-dealuri

Cristian Mungiu are o teză în “După dealuri”. Teza lui sună cam aşa: „ortodoxia este un pericol la adresa societăţii”. Am înţeles. Până aici, lucrurile sunt clare. Să vedem acum demonstraţia.

Filmul este una din formele de artă în care se arată, se vede. Un film nu este o carte, în care personajele să îşi exprime sentimentele prin dialog, iar naratorul să le descrie stările. Totuşi, în acest film se vorbeşte extrem de mult, absolut halucinant, despre lucruri care nu au absolut niciun rost.

Exemple:

  • poliţistul care în timp ce o întreabă pe Voichiţa unde vrea să meargă (ce treabă are poliţia cu plecarea în Germania, eu nu am înţeles), stă la cioace cu colegii din birou că e ziua contabilei;

  • Voichiţa duce o ladă cu fructe până la colţul blocului, se întâlneşte cu unul şi zice că nu poate să stea, apoi mai stă puţin să se uite în gol şi face stânga-mprejur;

  • preotul stând la taclale la masă despre hrănitul câinelui, tăiatul lemnelor şi sobă;

  • poliţiştii care comentează în aşteptarea procurorului că iarna e lungă şi afurisită.

Apoi, secvenţe statice, în care nu se întâmplă nimic.

Exemple:

  • Voichiţa se uită pe fereastră în autobuz;

  • Voichiţa lipa-lipa prin zăpadă în curte. Se opreşte. Se gândeşte. Priveşte. Intră într-o încăpere şi se uită la pereţi.

  • Alina legată pe scândură, respiră în frig. Şi respiră. Şi respiră. Şi nu vedem nimic nou.

Înţeleg ce vrea să spună autorul, dar poate să o spună mai simplu şi mai repede. Nu sunt cretin. Mă prind repede.

Un cineast care este în stare să stăpânească limbajul cinematografic foloseşte formulele: „arată, nu spune” şi „resurse minime, rezultate maxime”. Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns să bage mesajul în ochii spectatorilor, Cristian Mungiu doreşte parcă să demonstreze cu vârf şi îndesat că el chiar nu cunoaşte limbajul cinematografic, aşa că, pentru cei pentru care nu a „ţipat” pe ecran suficient de tare, mai pune şi o ironie în gura unui medic pe ecran: „pe mine să mă lăsaţi să mă duc în iad, să nu vă rugaţi pentru mine” – ca şi cum Alina ar fi murit de la rugăciuni (!)

Ultima jumătate de oră a filmului, de la momentul în care Alina este luată de ambulanţă ar fi putut la fel de bine să lipsească şi să fie înlocuită de trei rânduri pe ecran. De ce? Pentru că nu ne spune nimic nou. După ce două ore a bătut apa în piuă spunând în loc să arate, în ultima jumătate de oră, Mungiu ţine să ne arate în loc să ne spună, când de fapt finalul avusese loc. Filmul ar fi fost mult mai eficient în demersul său dacă s-ar fi sfârşit odată cu venirea ambulanţei. Poate chiar ar fi pus pe gânduri. În schimb, distruge şi ultima fărâmă de răbdare a spectatorului. În această porţiune, singurul zgomot constant în afara sunetului prost, tipic românesc, era zgomotul uşii de la ieşirea din sala de cinema, pe care tot făceau vânt cei care ieşeau, plictisiţi probabil sau enervaţi. Poate că plictiseala şi enervarea sunt singurele stări emoţionale pe care filmul a reuşit să le suscite, având în vedere că nici actorii, nici acţiunea şi nici regia nu ne face să ne pese vreo clipă ce se întâmplă cu personajele. Ah, da, şi satisfacţia sadică a anti-creştinilor.

Exemplu elementar de încadratură proastă.exemplu de incadratura proasta

P.S. Îi mulţumesc lui Sorin că a scris articolul ăsta şi ăsta. În general, nu sunt de acord cu stilul lui Sorin, şi nici cu tot ce scrie el, dar trebuie să recunosc că pe subiectul „film în România” a atins atins cam toate punctele sensibile. S-ar putea să vă distraţi şi voi.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Dupa dealuri, batem câmpii

După dealuri, cobori la vale

Păcatele de după dealuri ale lui Cristian Mungiu

Cristian Mungiu vs. Ortodoxie

Conţinutul şi forma filmului „După dealuri” (2012) de Cristian Mungiu

Filme româneşti 2013-2014: bune şi proaste

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here