Mesagerul de Neamt – Bicaz: Clubul Copiilor – din nou pe lista nepăsării

    0
    64
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

    View Results

    Loading ... Loading ...

    club6Clubul Copiilor din Bicaz a rămas cu porțile tot întredeschise, din cauza condițiilor precare și a indiferenței cu care mai-marii Educației insistă să abordeze acest subiect. Reamintim că, în urmă cu aproximativ patru luni, „Mesagerul de Neamț” a pornit un demers jurnalistic, prin intermediu căruia s-a deschis o fereastră, pentru a prezenta soarta Clubului de Copii de la Bicaz. În realitate, una cu care se identifică multe cluburi de copii din țară. Cele mai grave probleme cu care se izbesc acestea sunt lipsa investițiilor, dar, nu în ultimul rând, indiferența cu care unii factorii de decizie tratează rănile sistemului educațional.

    Într-o țară în care vorbim despre dezvoltarea educațională, management performant, idei inovatoare, reforme și viziuni deschise, iată că, cel puțin la Clubul Copiilor din Bicaz, nu putem discuta decât despre opusul celor înșiruite mai înainte.

    La mijlocul lunii iunie, după ce am scris și am descris situația deplorabilă în care se află Clubul Copiilor, reprezentanții autorităților locale din Bicaz, ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț și ai Clubului de Copii din Bicaz s-au așezat la masa verde, ca să discute și să caute o variantă câștigătoare pentru soarta clădirii unde funcționează instituția amintită. S-a desprins o posibilitate – de a muta profesorii și elevii la un etaj al internatului de la Liceul ”Carol I”. S-a vehiculat această variantă, s-au născut speranțe și, apoi, s-a tras totul pe dreapta, fiindcă, între timp, a venit vara, cu vacanțe, concedii, examene naționale, deci alte priorități.

    Acum, toamnă fiind și toate date la spate, pare-se că și mutarea clubului va împărtăși aceeași soartă și va rămâne tot la dos.

    Mutarea nu se poate face bătând din palme, deoarece, acolo, trebuie făcute modificări substanțiale. Asta ar însemna să mutăm fetele și băieții care sunt cazați acolo, la un singur etaj. Apoi, sunt celelalte lucrări de reabilitare și amenajare a spațiilor sanitare. Noi am luat în calcul această variantă, dar, pe de altă parte, nu am primit nici acum un răspuns de la Ministerul Tineretului, în ceea ce privește cele două etaje de sus, de la internat, care au rămas în paragină de când acolo nu mai funcționează tabăra (Tabăra Izvorașu – n.r.)”, a declarat Nicolae Sălăgean, primarul Bicazului.

    Tot el a precizat că din 2012 a tot făcut adrese către Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) și Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), ba a și demonstrat cu xerocopii și originale. În ciuda misivelor, până la acest moment al anului 2015, nimeni din cele două ministere nu a catadicsit să formuleze un răspuns.

    Viorel Ciurlea, directorul Palatului Copiilor din Piatra-Neamț, palat care are în subordine și clubul de la Bicaz, spune că singura noutate în discuțiile despre acest subiect este faptul că, de la Ministerul Educației, a venit solicitare de inventariere a terenului de lângă fosta clădire unde a funcționat clubul: „Este vorba despre o bucată de teren de lângă clădirea în care a funcționat clubul și care a fost retrocedată. Clădirea a fost dată împreună cu o bucată de teren, însă a mai rămas o bucată. Trebuie să vedem ce suprafață. Acest lucru ni s-a cerut în urmă cu două săptămâni”.

    Dincolo de discuții și planuri, care nu s-au soldat cu măsuri eficiente pentru viitorul clubului, rămâne întrebarea, firească zicem noi: cum este posibil ca responsabilii din două ministere să nu vină cu niciun răspuns, după o așteptare de-a lungul a trei ani de la formularea întrebărilor? Asta în condițiile în care, reamintim, sălile clubului sunt un pericol real, care amenință integritatea fizică a profesorilor și elevilor care au curajul nebun de a se mai întâlni și-a face lucruri acolo, sub tavanul care stă să le cadă în cap!

    Am adresat această întrebare și noi celor de la MECS și MTS, pe canalele oficiale, cu gândul că, măcar în cele 30 de zile regulamentare, vom afla de ce elevii din Bicaz sunt atât de puțin importanți pentru oficialii din Capitală, de ce copiii sunt îndepărtați de acest gen de activități extrașcolare și care sunt gândurile de viitor ale celor care dețin puterea de a aduce pe un făgaș normal ceea ce a fost lăsat în paragină cu bună știință. Cu promptitudine, cei de la Ministerul Tineretului și Sportului au răspuns solicitării noastre de a-și explica refuzul de a ceda etajele 2 și 3 din internatul liceului, etaje de care au uitat atâția ani și unde primăria ar putea muta clubul copiilor. MTS spune că nu poate ceda spațiul fostei tabere Izvorașul, fiindcă are planuri cincinale de a reînvia tabăra. Asta pare o veste bună pentru unii, dar nu rezolvă cu nimic problema actuală, a clubului.

    Răspunsul Ministerului Educației se lasă așteptat. La fel și rezolvarea problemei. Până la o soluționare, de orice fel ar fi ea, activitatea la Clubul Copiilor Bicaz rămâne demnă de calificativul ”pionierat”. (Marian TEODOROF)


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here