Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european! (Partea II – Comentariul Autorului & Nota Autorului)

0
128
Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Thomas CSINTA, Redactor – Corespondent (Franta)

COMENTARIUL AUTORULUI

[A se vedea pentru detalii si partea I: Preambul & Aprofundarea Dosarului: Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european! (Partea I – Preambul & Aprofundarea Dosarului)]

Ca si  asasinatele lui Yoni Palmier respectiv, ale lui Mohammed Merah, cele care sunt reprosate lui  Mehdi Nemmoueche, depasec atât cadrul national (teritorial si etnic), cât si criminalitatea „standard”, de drept comun.

În primul rând, pentru ca presupusii criminali au „radacini” în mai multe state (având în vedere originea lor etnica, respectiv, tarile în care s-ar fi radicalizat cu scopul participarii lor la „Razboiul Sfânt”), iar în al doilea rând, pentru ca în cazul lor ar fi vorba de crime comandate de catre diverse grupari (d)jihadiste tentaculare (clasate teroriste), prezente în mai multe regiuni (zone geografice) ale lumii cu instabilitati social-politice.Atrag atentia asupra faptului ca nu toate organizatile jihadiste sunt si teroriste si în concluzie, nu toti jihadistii sunt teroristi. Jihadul este „o datorie religioasa în cadrul Islamului  si în trecut în cadrul  Babismului” (1844 – 1852, o mișcare religioasă reformatoare si milenarista fondata în Iran pe 23 mai 1844 – conform calendarului islamic sau al Hegirei defasurat pe 12 luni în 345 sau 355 de zile, care începe cu anul 1 al Hegirei si corespunde în calendarul solar georgian cu data de 15 iunie 622 – îneputul erei islamice, odata cu mutarea profetului Muhammad de la Mecca la Medina), fondat de catre Sayyid ʿAlī Muammad Šīrāzī (1819-1850) cunoscut sub numele de Bāb, un comerciant din Chiraz. Mentionez aici si faptul ca momentan (între 22 septembrie 2017 – 11 septembrie 2018) ne aflam în anul 1439 al Hegirei, pentru ca din  12 septembrie 2018 sa fim în anul 1440.

În sfârsit, în cazul atacurilor teroriste perpetrate de catre cei 3  mentionati mai sus, dupa parerea mea,  nu atât vinovatia lor putem pune la indoiala, cât lipsa de fiabilitate a probelor materiale care îi încrimineaza din dosarele (lor) de instructie. Iar intr-un asemenea context, incertitudinea (lipsa unori elemente acuzatoare directe si fiabile), ar trebui sa fie benefice, conform principiului prezumptiei de nevinovatie, inculpatilor. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat nici în cazul lui Merah, care a fost „executat” pe 22 martie 2012 de catre RAID[4](Grupul de Interventie de Elita al Politiei Nationale) si nu se va întâmpla nici în cazul lui Palmier, care, a fost condamnat, dupa cum am vazut, la padeapsa maxima prevazuta de lege (închisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani). În ceea ce îl priveste pe Mehdi Nemmouche,  pe acesta îl asteapta, foarte probabil, aceasi pedeapsa, cel putin, în Franta (daca nu si în Belgia?!) ca si pe Yoni Palmier, iar Mohammed Merah, ar fi fost condamnat si el, tot la închisoare pe viata (cu o perioada de siguranta de 22 de ani), daca s-ar fi predat autoritatilor politienesti (si daca practic, acest lucru ar fi fost si posibil), înaintea lansarii asaltului (asediului) asupra locuintei (apartamentului) acestuia de catre RAID[4].

În sfarsit, exista desigur o serie de elemente comune celor 3 jihadisti, si în special, originea lor magrebiana (franco–algeriana), probabila lor radicalizare în mediul carceral, trecutul lor infractional delictual (toti, multirecidivisti), esecul lor scolar si socio – profesional, respectiv, „pelerinajele” lor în diverse state musulmane (conform DGSI[1] si DGSE[6], adepte mai mult sau mai putin, al salafismului jihadist), în care ar fi urmat „cursuri”  de pregatire de lupta (în tabere de „specialitate”), pentru comiterea de acte (atacuri) teroriste, cu precadere, în lumea occidentala.

Din contra, în ceea ce priveste „radicalizarea” lor în mediul carceral,  putem însa sa ne punem o serie de întrebari, la care, datorita gravitatii lor, în general (si în principiu), refuzam sa raspundem, fie din ipocrizie, fie din lipsa de informare (informatie).

Sa le analizam pe scurt.

Oare, în mediul carceral poate avea loc o radicalizare, într-adevar (în sensul în care presupune DGSI[1]), care sa aiba ca efect, ulterior, comiterea de atentate (atacuri) teroriste din partea celor radicalizati?

În urma analizei numeroaselor informatii primite din mediul carceral (din partea unor, actuali sau fosti detinuti, inclusiv, de origine franco-algeriana, cu care am avut ocazia sa lucrez – sa fac cursuri), personal, eu nu cred într-o radicalizare „irationala” si „oarba”, care ar putea conduce (direct sau indirect), ca regula generala, la atentate sau asasinate teroriste.

Cert, în mediul carceral, detinutii dezorientati, vulnerabili (fragili din punct de vedere psihologic si emotional, fara educatie, fara atas familial, fara resurse financiare necesare unui trai decent, aflati în esec total atat pe plan social cât si pe plan profesional, fara „niciun viitor în libertate”, sunt mult mai usor manipulabili decat cei stabili din punct de vedere psihic si sprijiniti (sustinuti) moral, respectiv, financiar de catre membri familiilor lor. Însa, nu putem sa nu facem abstractie de faptul ca în cazul celor 3 mentionati mai sus: Palmier, Merah si Nemmouche [considerati ca „precursori” ai (lumpen)terorismului contemporean european], ca de altfel, si în alte zeci de cazuri asemanatoare care vor urma în acest deceniu în Lumea Occidentala (si în special, în cadrul atacurilor teroriste deosebit de sângeroase din spatiul european: Franta, Germania, Marea Britanie, etc.), este vorba de delincventi amatori [deveniti ocazional „fondatori” ai (lumpen)terorismului islamist contemporan european], ale caror acte infractionale pentru care au fost condamnati si incarcerati (înainte de actele lor criminale), erau numai delictuale (si nu criminale), adica, relativ, minore si de drept comun. Cu alte cuvinte, în general, acestia nu sunt criminali de „profesie” si nici n-ar fi comis, vreodata, crime de sânge, motiv pentru care în cazierul lor judiciar (cel putin în Buletinul B3–accesibil societatii civile, în care sunt mentionate numai condamnarile cu executare în penitenciar egale cu 2 ani sau mai mari) nu sunt înscrise  multe condamnari sau poate niciuna [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Cazierul Judiciar Francez (Buletinul B3 si Informatii Buletinul B2); Cazierul Judiciar Francez ].În concluzie, acesti teroristi, par a fi mai mult decat „umani” si nu (neconditionat) niste brute, „fiare salbatice”, etc., capabili sa ucida cu sânge rece fara niciun motiv sau pentru o cauza, oarecum, deja pierduta. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Adio Charlie!; Charlie’s Problem!; “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015; “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea III. Atacurile teroriste de la Nisa si Copenhaga; “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995 si consecintele atentatelor din 2015; “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea V. Comentariul Autorului. Atacurile teroriste din Franta si Uniunea Europeana in ultimul deceniuCriza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la Magnanville.; Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra.; Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.].

În ceea ce priveste recrutarea acestora în organizatiile jihadist –teroriste, dupa parerea mea, are loc, ca regula generala, chiar si prin intermediul gardienilor (înca din mediul carceral), admisi în sistem si ei la randul lor, în baza dispozitivului de Discriminare poztiva din rândul populatiei franceze (dar de origina straina), cu precadere magrebiana (cu un procent destul de important în cadrul Administratiei Penitenciare), fidela islamului si de ce nu, chiar si celui extremist (radical).

Conform investigatiilor mele, exista si printre gardieni cei care au posibilitatea de a comunica „liber” cu detinutii, de a obtine informatii despre acestia din dosarele lor penale si medicale, respectiv, de a centraliza si a transmite informatii „recrutorilor” despre cei vulnerabili si potential(mente) radicalizabili. Mai mult, chiar sa si comunice nesupravegheati cu acestia!

Astfel, nu exista nicio îndoiala ca în contextul vulnerabilitatii lor (din motivele prezentate mai sus), detinutii pot semna un pact cu „Diavolul”, pentru a-si usura detentia, aderând la diferite organisme, ritualuri, etc., islamiste (radicale, integriste, etc.), aparent, doar islamice, cu eventuale „promisiuni”  în viitor (sub forma de „recunostinta”), dar asta nu înseamna neaparat, sub nicio forma, o radicalizare a lor în adevaratul inteles (sens) al cuvântului. Pentru ca întocmai, datorita vulnerabilitatii lor (curajul nefiind o calitate a acestora), ei pot vorbi si pot deconspira eventuale planuri de atentate sau atacuri teroriste. Cu atât ai mult cu cât dupa liberarea lor din mediul carceral, în majoritatea cazurilor, ei vor efectua sejururi („vizite turistice”) în strainatate (cu precadere în Orientul Mijlociu), pentru a afla mai multe despre islam, despre islamism, despre modul în care si-ar putea rascumpara „recunostinta”, dar, eventual, sa-si asigure si un trai decent în viitor (fara „griji materiale”), în libertate, evident.Jihadologia contemporana pune în evidenta (din ce în ce mai mult) faptul ca  delincventii vulnerabili  în mediul carceral, care, ca urmare a (auto)radicalizarii lor (astazi, cca 85-90), care în libertate comit asasinatele teroriste (le sale boulot”), în general, nu sunt decat niste tapi ispasitori (sacrificati) ai unor „mentori”, aflati în spatele lor (adevarati islamisti, ucigasi cu sânge rece), membri activi („profesionisti” si de încredere) ai unor organizatii islamist–extremiste teroriste  (de ideologie salafist – jihadista). Atrag atentia si asupra faptul ca majoritatea celor atrasi în jihad (într-un fel sau altul) si în special în mediul carceral, nici macar n-au citit Coranul si n-au nicio idee clara despre ceea ce reprezinta religia islamica. Ca urmare, acestia nu au nicicum fie adepti ai unei ideologii care nu-i reprezinta!

În sfarsit, ce s-ar putea întampla (sau ce se întampla) cu cei care nu respecta contractul de radicalizare „semnat” în mediul carceral?  Cu alte cuvinte, cu cei care sunt ajutati si sustinuti în închisoare si care din „recunostinta” se angajeaza (la fata locului, „au placard”!)  în slujba „radicalizarii”, dar ulterior, dupa liberarea lor se sustrag angajamentului si dispar (sau încearca sa dispara) în natura, fara urma? Din câte sunt informat, pronosticul lor vital va fi si el angajat, conform modelului operator de tip mafiot: „nu se stie unde, nu se stie când, nu se stie cine”! Pentru ca Allahu Akbar si în concluzie, el „dispune” (prin intermediul „profetilor” sai) de mijloace „suficient de eficiente” pentru a-l pedepsi pe cel nesupus, neloial, „vinovat” de tradare. Pe cel care abandoneaza cauza (pierduta a) „Razboiului Sfânt”.

©Giacomo Cuscuna/Wostok Press/Maxppp, Syrie, Alep
The Headquarter of the Islamic State of Iraq and Sham in Aleppo city, Northern Syria (MaxPPP TagID: maxnewsworldthree406685.jpg) [Photo via MaxPPP]

În ceea ce îl priveste pe Mohammed Merah, miscarea (reteaua) islamist – terorista careia acesta ar fi apartinut (a lui Olivier Corel/„Emirul Alb” de la Artigat) si care l-ar fi „format” ca mujahedin – jihadist nu pare sa fi fost anihilata nici astazi (în 2018) dupa 6 ani (pe 22 martie 2012) de la moartea sa si condamnarea recenta (pe 2 noiembrie 2017) ai celor 2 presupusi complici ai sai, Abdelkader Merah (unul dintre fratii sai mai mari, care l-ar fi influentat în radicalizarea sa si ar fi condus scooterul), respectiv, Fettah Malki (un prieten al acestuia,  care i-ar fi furnizat echipamentul de „razboi” utilizat în atacurile sale).

Dupa cum stim pe 2 noiembrie 2017, cei 2 au fost sanctionati sever de catre Juriul Popular Special de la Paris (compus din 7 magistrati), prezidata de catre Frank Zientara: Abdelkader Merah, cu 20 de ani de recluziune criminala, iar Fettah Malki cu 14 ani de recluziune criminala. O perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa a fost mentionata în ambele cazuri. Mentionez aici ca aceste sanctiuni sunt mult mai  mici, decât cele pe care le-a solicitat în pledoaria sa pe 30 octombrie Avocatul general al acuzarii (Ministerul Public) Naïma Rudloff, adica maxime pentru fiecare inculpat: închisoare pe viata cu 22 de ani de perioada de siguranta contra lui Abdelkader Merah si 20 de ani de recluziune criminala cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa contra lui  Fettah Malki. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.].

În sfârsit, dovada ca „nucleul dur” al focarului din Artigat nu s-ar fi stins, este si faptul ca recent, în cartierele Cantepau si Rayssac la Albi (Prefectura Departamentului Tarn, Regiunea administrativa Midi-Pyrénées, sudul Frantei), 3 persoane (2 barbati si o femeie, numele carora nu le putem face publice pentru pastrarea secretului de instructie) au fost interpelate de catre functionarii de politie de la  DGSI [1] (asistati de catre trupele speciale de interventie, de elita, ale Politiei Nationale  RAID[4]) din ordinul Sectiei Antiteroriste al Parchetului de la Paris, pentru ca acestia ar putea fi membri unei celule teroriste care sa faca parte din  miscaea islamista (salafist – jihadista) de la Toulouse, care „graviteaza”, înca, în jurul lui Mohammed Merah.

Din informatiile pe care le detin din surse apropiate dosarului, se pare ca cei 3 indivizi erau supravegheati (monitorizati) de catre politistii de la Sectia Antiterorista înca din septembrie 2013, când acestia ar fi plecat pentru un scurt sejur (de 3 luni) în Siria, revenind în Franta (separat), în 2014, în perioada aprilie – mai. Celula ar fi în „legatura directa” cu Thomas Barnouin (fost Martor al lui Iehova, convertit la Islam cu numele de mujahedin Abdelhakim si fost student a Universtatii din Medina – Arabia Saudita), cunoscut autoritatilor politienesti ca un simpatizant  (împreuna cu parintii sai, profesori), al razboiului (civil) din Siria si era suspectata de pregatirea unor atacuri (asasinate) teroriste islamiste pe teritoriul national (francez).

Condamnat în 2009 la 5 ani de închisoare pentru apartenenta sa la o „intreprindere” (organizatie) terorista (al „Emirului Alb”– Olivier Corel, predicatorul franco – sirian din Artigat) împreuna cu Sabri Essid (salafist – jihadist  frate vitreg cu fratii Abdelkader si Mohammed Merah în urma castoriei mamei acestora,  Zoulika Merah cu tatal acestuia, Mohamed Essid – devenit „călău” al Statului Islamic) si „asociatul” sau Imad Djebali,  Barnouin va pastra legatura cu Clanul Emirului Alb, interpelat si el, îmreuna cu sotia sa Nadia Corel si cu alti membri fideli (Stéphane Lelièvre, Imad Djebali, Mohamed Megherbi şi Anouar el Madhi) pe 15 februarie 2013, din ordinul magistraţilor parizieni antiterorişti (judecători de instrucţie), Jean-Louis Bruguière, Marc Trévidi şi Philippe Coirre. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah, respectiv, atacurile teroriste de la Manchester si Londra.; Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF Toulouse si Asasinatele lui Merah.].

Un alt eveniment iesit din comun care succede atacurile teroriste ale lui Mohammed Merah este arestarea pe 21 decembrie 2013, de catre functionarii de politie de la  PJ[2] (Politia Judiciara, al DCPJ[2] –Directia Centrala a Politiei Judiciare), BRB (Brigada de Reprimare a Bandidtismului, apartinând DCPJ) si BRI[5] (Brigada de Reprimare si Interventie–Brigada Antigang) Toulouse,  a  4 indivizi (cu varstele de 18, 20, 26 si 27 de ani, pe care nu-i putem nominaliza pentru pastrarea secretului de instructie), suspectati ca ar fi comis 7 jafuri armate în regiunea urbana Toulouse – Toulouse Métropole (într-un un magazin Lidl, pe 16 mai; într-un magazin  Carrefour, pe 19 iunie; într-un un restaurant Qiock, pe 23 iunie si altul, pe 5 august; într-un alt magazin Lidl, pe 9 august; într-un supermarket Aldi, pe 7 septembrie, respectiv, într-un alt Quick, pe 20 octombrie), pentru un prejudiciu material (total) de cca 55-57.000 €. Din lipsa de probe materiale „solide” (fiabile) si având în vedere faptul ca aceste persoane erau „neconuscute serviciilor de politie”, la interventia avocatilor acestora Chorier, Legros-Gimbert si Derieux, suspectii au fost pusi în libertate.

Însa, pe 19 iunie anul trecut 3 dintre ei sunt din nou arestati si încarcerati în preventiv, de catre Judecatorul de Instructie Nicole Bergougnan, la sesizarea Procurorului Republicii Michel Valet, pentru ca autoritatile politice si judiciare ar fi în posesia unor informatii conform carora suspectii ar fi în legatura  directa cu o intreprindere terorista pe care ar finanta-o prin intermediul infractiunilor de drept comun (în special, jaful armat). Din contra, cel mai tânar dintre ei (aparat de catre Alexandre Martin, un bun avocat penalist „pe cale de afirmare”, pe care am avut ocazia sa-l urmaresc înplina „desfasurare”), a fost lasat în libertate, pentru ca acesta ar fi putut demonstra cu „dovezi solide” (stampilele de pe filele pasaportului sau), ca la data comiterii anumitor atacuri el se afla în Tunisia, respectiv, în Turicia, la rude (în vizita cu „scop turistic”). Însa, întocmai acest lucru ar putea indica apartenenta sa la o întreprindere (organizatie terorista) si finantarea acesteia, pentru ca în trecut si ceilalti arestati (suspecti) ar fi facut sejururi mai scurte sau mai lungi în Turcia (frontaliera cu Siria), mai mult sau mai putin costisitoare, suportate în întregime din  „bugetul” lor, comun.

În încheiere, merita sa subliniez si faptul ca „traiectoria” socio-profesionala, respectiv, cea judiciara, a jihadistilor europeni francofoni, „fondatori” ai (lumpen)terorismului contemporan, este, oarecum, asemanatoare, iar între acestia exista o oarecare corelatie, mai mult sau mai putin „tare” (vizualizabila printr-un „graf” (ne)orientat jihadist), pusa în evidenta clara, în particular, în cadrul nebuloasei (galaxiei) jihadiste franco–belgiene care a generat dupa atacul terorist al lui Mohammed Merah (Toulouse Métropole – Toulouse si Montauban: pe 11, 15, 19 martie 2012) si al lui Mehdi Nemmouche (Bruxelles: pe 24 mai 2014), o serie de alte atacuri teroriste islamiste deosebit de sângeroase: la Paris (între 7-9 ianuarie 2015 la Charlie Hebdo, Montrouge, respectiv, Hyper Cacher Center, revendicate de catre AQPA – Al Qaeda în Peninsula Arabica bazata în Yemen si Statul Islamic/17 morti, dintre 9  jurnalisti si 3 politisti, respectiv, 21 de raniti – cei 3 teroristi, fratii Chérif si Saïd Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly – ucisi  de catre politistii de la BRI[5], RAID[4] si GIGN[7], iar pe 13 noiembrie la Stade de France, Sala de Spectacole Bataclan, berariile Le Petit Cambodge si Le Carillon, cafeneaua Bonne Bière si restaurantul Casa Nostra, barul La Belle Équipe si beraria-restaurantul Comptoir Volta, revendicate de catre Statul Islamic/130 de morti, dintre care 106 francezi si 413 raniti – 7 teroristi: Bilal Hadfi, Brahim Abdeslam, Chakib Akrouh, Abdelhamid Abaaoud, Ismaël Omar Mostefaï, Samy Amimour si Foued Mohamed-Aggad – ucisi de catre politistii de la BRI si  RAID), la Nisa (pe 14 iulie 2016, de ziua nationala a Frantei, pe Promenade des Anglais, revendicat de catre Statul Islamic/86 de morti si 458 de raniti–teroristul Mohamed Lahouaiej-Bouhlel–ucis de catre politistii de la Politia Nationala), la Bruxelles (pe 22 martie 2016 pe Aeroportul Bruxelles – Zawentem si în metroul metropolitan la statia Maelbeek, revendicate de catre Statul Islamic, comise de catre 3 teroristi–kamikaze: Najim Laachraoui, Ibrahim si Khalid El Bakraoui, Mohamed Abrini/32 de morti si 340 de raniti), cu o „prelungire prin continuitate” la Berlin (pe 19 decembrie 2016 în Breitscheidplatz din Charlottenbourg, revendicat de catre Statul Islamic/12 morti, dintre care 7 germani si 56 de raniti–teroristul Anis Ben Amri–ucis în gara Sesto San Giovanni din regiunea urbana Milano de catre o patrula de carabineri, în timpul unui control de rutina), la Londra (pe 22 martie la Westminster–Big Ben, revendicat de catre Statul Islamic/5 morti–3 britanic, 1 american si 1 român, respectiv, 44 de raniti – teroristul Khalid Masood ucis de catre membri Garzi de Protectie si Parlamentara, iar pe 3 iunie pe London Bridge si la Borough Market, revendicat de catre Statul Islamic/8 morti dintre care 3 francezi, 2 australieni si cate un britanic, canadian si spaniol, respectiv, 48 de raniti dintre care 21 în stare grava – 3 presupusi teroristi arestati si inculpati: Youssef Zaghba, Rachid Redouane si Khuram Shazad Butt), respectiv, la Manchester (pe 22 mai 2017, dupa concertul lui Ariana Grande din Manchester Arena, revendicat de catre Statul Islamic/23 de morti si 512 raniti – comis de catre teroristul – kamikaze  Salman Abedi), pentru ca pe 1 octombrie 2017, teroristul islamist tunisian  Ahmed Hanachi (n. 1987 la Zarzouna, Guvernoratul Bizerte în Tunisia, fara domiciliu fix, expulzat în repetate rânduri din Europa si aparent fara niciun fel de semne de radicalizare) sa ucida cu o arma alba (cutit de bucatarie având o lama de cca 20cm lungime) 2 tinere, verisoare (Mauranne Harel–în vârsa de 21 de ani, studenta în anul 3 la facultatea de Medicina la Marsilia si Laura Paumier–în vâtsa de 21 de ani, studenta în anul 2 la Scoala de Infirmiere la Lyon) la Gara Saint-Charles din Marsilia, în jurul orei 13h45. Cu acest eveniment sângeros, începând cu 2015, numarul persoanelor ucise în atacuri teroriste islamiste în Franta devine 241.

A member of the Iraqi forces stands outside the destroyed Al-Nuri Mosque in Mosul’s Old City, on January 8, 2018, six months after troops seized the country’s second city from Islamic State group jihadists. / AFP PHOTO / AHMAD AL-RUBAYE

Revendicat de catre Statul Islamic, atacul are loc pe 1 octombrie, adica în ziua care precede deschiderea procesului complicilor lui Mohammed Merah [care în zilele de 11, 15 si 19 martie 2012 a ucis 7 persoane – 3 militari  si 4 persoane de confesiune evreiasca, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea I); Thomas CSINTA: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse (Partea II)], fratele acestuia, Abdelkader Merah si Fettah Malki, prietenul acestuia, care se va desfasura de altfel, în perioada 2 – 30  octombrie 2017.

Atacatorul este ucis de catre un militar (caporal, în vârsta de 24 de ani) rezervist în cadrul Companiei a 5-a (creata în 2002 si formata din 12 ofiteri, 34 subofiteri si 64 militari profesionisti) al Primului Regiment de Geniu apartinând Legiunii Straine (REG), bazat la Laudun (Departamentul Gard, în sudul Frantei), în cadrul „Operatiunii Sentinelle al Armatei francez (creata dupa atacurile teroriste din 7-9 ianuarie 2015 de la Charlie Hebdo si supermarketul evreiesc Hyper Cacher Center, consolidat dupa atacurile teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015, a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Adio Charlie!; “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de la Paris in perioada 7-9 ianuarie 2015].

Îndoctrinat, probabil de catre fratele sau Anis Hanachi care a combatut în Irak si Siria în cadrul Daesh în perioada 2014-2016 (arestat pe 7 octombrie 2017 în nordul Italiei ca urmare a unui mandat de arestare emis de catre autoritatile judiciare antiteroriste franceze) si extradat în Franta pe 3 noiembrie, Ahmed (consumator de droguri, divortat, fara loc de munca, care s-ar fi facut pregatit si el pentru jihadul terorist în teritoriile irako-siriene si care ar fi fost arestat de 7 ori din 2005 pentru delicte „minore” comise la Marsilia, Toulon, Lyon si Grenoble) ar fi petrecut noaptea de 29-30 septembrie în arest preventiv, ca urmare a comiterii unui furt dintr-un magazin (un bluzon în valoare de 39€). În cursul zilei urmatoare, pe 8 octombrie, celalat frate de-al lui, Anouar Hanachi, împreuna cu sotia, sunt si ei arestati la frontiera italo– elvetiana la centrul de retentie de la Chiasso (Elvetia) de unde urmau sa fie expulzati în Tunisia.

Ahmed Hanachi, care soseste în Italia în 2006, unde la Aprilia se casatoreste cu o italianca, a fost arestat deja de 2 ori pentru comercializare de obiecte furate si trafic de droguri pâna în 2014, când divorteaza de sotia sa datorita problemelor pe care le avea legate de droguri si alcool.

Pasionat” de tematica colonizarii franceze în Tunisia, în perioada 2014 – 2015  îsi câstiga existenta din munci marunte (si prost remunerate) în constructii si agricultura în Agro pontino la cca 60km sud de Roma, dupa care este localizat în Franta (sub 7 identitati diferite), unde se stabileste „oficial” în vara anului 2017 la Marisilia si reuseste sa închirieze un mic apartament (430€/luna, în cartierul  Saint-Mauront din sectorul 3 pe str. Collet n°8) de unde ar fi „migrat” (venit) de la Lyon, cu ajutorul comunitatii tunisiene din oras. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular!].

În sfârsit, vineri, pe 23 martie 2018, în Departamentul Aude (Regiunea Administrativa Occitanie – rezultata prin fuziunea fostelor regiuni administrative Languedoc-Roussillon si Midi-Pyrénées, în sudul Frantei), la Carcassonne (Prefectura Depatrtamentului) si la Trèbes (comunitatea urbana Carcassonne) au loc 3 atacuri teroriste islamiste sângeroase, comise de catre franco-marocanul Radouane Lakdim („soldat al Statului Islamic”) care vor ucide 4 persoane si vor rani alte 15, înainte de a fi „lichidat” si el la rândul sau (în cadrul unei fuziade–schimb intens de focuri de arma) de catre militarii unei unitati de elita GIGN[7], apartinând Jandarmeriei Nationale Franceze.

Atacurile acestuia sunt revendicate de catre Statul Islamic, grav „avariat” si „alungat” („delocalizat”) din sediul sau „general” de la Raqqa. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Ofensiva de la Raqqa (Siria – Thomas CSINTA, Politia Capitalei)].

Mentionez aici faptul ca unul dintre cele 4 victime, este tot un militar Lt. Col. Arnaud Jean-Georges Beltrame (18 aprilie 1973–24 martie 2018), care în supermketul „Super U” din Trèbes, va lua locul unui ostatec, voluntar, pentru a veni în ajutorul celor sechestrati. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Jocul de-a Carcassonne!).Din pacate însa, atacul terorist islamist comis de catre Redouane Lakdim pe 23 martie 2018, este urmat, de un alt atac de acest gen, pe 12 mai 2018, la Paris, (la intersectia strazilor Monsigny si Saint-Augustin ale arondismentului 2, în proximitatea Operei  Garnier (din cartierul turistic Opera–La Bourse, reputat pentru barurile, restaurantele sau teatrele sale) în jurul orei 21h00, cu o arma alba (cutit de bucatarie), din fericire, mai putin sângeros, revendicat într-un comunicat „oficial” (cca 2h30 mai târziu), tot de catre Statul Islamic, prin intermediul agentiei sale de presa (stiri) Amaq (ca de altfel si atacul terorist din Agglo Carcassonne), în care într-o imagine video, acesta exprimându-se în limba franceza jura credinta lui Ibrahim Awad Ibrahim Ali al-Badri (Abou Bakr al-Baghdadi al-Husseini al-Quraychi/n.1971, jihadist irakian, „calif” al Statului Islamic din 29 iunie 2014, de când acesta este declarat „califat”).

„Adept” al ideologiei jihadist–salafiste, teroristul islamist identificat, este (era) un franco–rus Khamzat Azimov (n.1997, originar din Cecenia–republica musulmana rusa din Caucazul de Nord, facând parte din Federatia Rusa – creata pe 10 decembrie 1992, naturalizat francez în 2010) fara cazier judiciar dar înregistrat din vara anului 2016 în fisierul  S–„Siguranta Statului” (în care sunt înregistrati cca 876 de posibili teroristi islamisti si fisierul SPRT–„Al Semnalmentelor pentru Prevenirea Radicalizarii cu Caracter Terorist” (creat printr-un decret  pe 5 martie 2015, în care sunt înregistrate, astazi, cca 16.250 de persoane banuite ca ar putea fi simpatizante ale islamismului radical).

Audiat în 2017 de catre brigada criminala al  SDAT (Subdirectia Antiterorista a Directiei Centrale a Politiei Judiciare – DCPJ[2]) în legatura cu posibila sa radicalizare,  Khamzat Azimov  era rezident (îmreuna cu parintii sai si cu sora sa în vârsta de 7 ani) într-un hotel social din strada Pajol al arondismentului 18 (si el, oarecum, un cartier „social”).

Conform declaratiei martorilor (prezenti la fata locului), dupa celebrul strigat islamist terorist „Allahu Akbar” (de 2 ori),  Azimov îl ucide cu sânge rece (cu 10 lovituri de cutit) pe Ronan Gosnet (în vârsa de 29, originar din Le Mans–Departamentul Sarthe, regiunea administrativa  Pays de la Lore, stabilit în cartierul Gobelins al arondismentului parizian n°13). Acesta este cea de-a 246-a victima în Franta a atacurilor teroriste de natura confesionala începând din 2015 (cu atacul terorist islamist comis de catre fratii Kouachi Saïd si Chérif, la sediul saptamânalului satiric Charlie Hebdo).

Dupa comiterea actului sau criminal, Azimov nu se lasa si raneste alti 4 cetateni (2, foarte grav/o femeie si un barbat cu vârstele de 54, respectiv, de 34 de ani – fara ca pronosticul vital al acestora sa fie angajat si 2, usor/o femeie în vârsta de 26 de ani si un barbat în varsta de 31 de ani) internati de urgenta la Spitalul European „Georges Pompidou” din arondismentul n°15 (fondat în 2001, un spital supradimensionat, doatat cu aparatura ultramoderna de ultima generatie, cu cca 1.160 de paturi) dupa care este ucis si el la rândul sau de catre o patrula a fortelor de ordine (de securitate), compusa din 3 agenti (Police secours), catre care se dirija pe strada Monsigny, în timp ce striga: „tire, tire, je vais te planter” (trage, trage, am sa te ucid).

Mentionez aici faptul, ca înainte de a fi ucis atacatorul ar fi fost supus si unor socuri electrice provenind de la un pistol TaserX26 (cu camera video încorporata), al unuia dintre agenti. (A se vedea si articolul autorului:  Stiinta si tehnologia în slujba adversarului – Politia Capitalei). Din pacate, acesta, esuând în anihilarea atacatorului (probabil pentru ca nu i-a functionat pisolul!), un alt agent al patrulei deschide focul asupa lui cu arma sa administrativa din dotare (un SIG-Sauer SP 2022, calibru 9mm Luger) si îl raneste mortal pe acesta în regiunea inimii, la n° 8 pe str. Monsigny. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Omul care n-avea intentia sa aduca ploaia, dar voia „sa salveze vieti”!).

Spre deosebire de atacurile teroriste islamiste comise în Agglo Carcassonne pe 23 martie 2018 de catre franco-marocanul Radouane Lakdim, iar pe 12 mai 2018 la Paris de catre franco-cecenul Khamzat Azimov, pe 29 mai 2018 are loc un nou atac terorist de natura confesionala (islamista) comis (din nou) în Belgia, la Liège, capitala provinciei cu acelasi nume si capitala economica a regiunii administrative Valonia (din care, alaturi de Liège, mai fac parte din punct de vedere administrativ, si  provinciile Brabant, Hainaut, Luxemburg si Namur – cu capitala la Namur, simultan, si capitala politica a regiunii Valonia– jumătatea de sud a țării).

Din contra, daca în cele 2 atacuri mentionate mai sus, cei 2 teroristi implicati sunt (au fost) de confesiune musulmana (originari din Maroc, respectiv, din Cecenia), fara cazier judiciar, fiind naturalizati în Franta (în 2004, respectiv, în 2010), Benjamin Herman (n.1982), autorul atacului terorist de la Liège (în care 3 persoane au fost ucise, dintre care 2 politisti si un civil, si 4 politisti raniti) este un toxicoman (dependent de cocaina, heroina, etc.) notoriu, belgian de origine (din Rochefort, Provincia Namur, Regiunea Valonia), care s-ar fi fost convertit la religia islamica.Cu un cazier judiciar „lourd” („încarcat”), Benjamin Herman era un delincvent de drept comun „foarte violent”, cu o importanta instabilitate psihica (conform  Ministrului de Interne, Jan Jambon), cunoscut autoritatilor politienesti si judiciare belgiene atât pentru furt cu violenta, degradare de bunuri, vandalism, incendii voluntare, etc., cât si pentru violarea repetata a legislatiei (în vigoare) relativa la stupefiante (începând din 2003), dar si pentru evadarea sa în 2016 (încarcerat în 2013) din Închisoarea Lantin (regiunea urbana Liège), în care sunt detinuti (astazi) 756 de persoane (697 de barbati si 59 de femei) si unde s-ar fi si radicalizat, sub influenta (sau în compania) a câtorva reprezentanti al islamismului extremist.

Ca si în cazul lui Lakdin si Azimov, atacul terorist al lui Herman este revendicat tot de catre Daesh (Statul Islamic), care, pe 30 mai 2018 în comunicatul sau (via agentia sa de „presa” Amaq), îl numeste si pe acesta (ca de altfel si pe ceilalti 2 predecesori ai sai), un „soldat al Statului Islamic”. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Atacul armat de la Liège, un act (lumpen)terorist islamist low-cost sau un act de razbunare crapulos (sordid) contra Politiei Locale?).

În sfârsit, majoritatea (d)jihadistilor „fondatori” ai terorismului islamist european de a 3 –a generatie (si în special, în spatiul franco–belgian), sucesorii „precursoruluiMehdi Nemmouche (primul jihadist european care si-a revendicat apartenenta la organizatia terorista Statul Islamic), implicati în atacuri (atentate) teroriste islamiste au fost fie sinucigasi, fie ucisi de catre unitatile de interventie de elita ale fortelor de politie în cadrul unor fuziade (schimb intens de focuri). Ei faceau parte, în general, din clasa „manipulatilor” (celor manipulati), care au reusit sub o forma sau alta, sa duca la „bun sfârsit” (sa execute), cu mai multa sau mai putina eficacitate, misiunile cu care au fost însarcinati, de catre „mentorii” lor, cei care l-au manipulat.

Supravietuitorii (în rare cazuri) si majoritatea membrilor clasei „manipulatorilor” (ai organizatorilor) atacurilor (care, în principu, au conceput planurile si au pus la punct modul operatror, asigurând si logistica în cadrul operatiunilor) au fost arestati si inculpati în dosare criminale cu carcater terorist islamist„în legatura cu o întreprindere (organizatie) terorista”. Restul, dar si alti presupusi islamisti radicali, care ar fi putut avea mai multa sau mai putina legatura (directa sau indirecta) cu atacurile teroriste islamiste si care au reusit sa dispara (sa fuga), astazi sunt dati în urmarire generala, fiind cautati, atât de câtre serviciile secrete (de informatii) cât si de câtre Europol, respectiv, Interpol.

În privinta celor care au contribuit la perpetrarea atentatelor (atacurilor) teroriste islamiste de la Paris si Bruxelles, în afara de Salah Abdeslam (n.1989 în Belgia, franco-marocan, singurul supravietuiror al atacurilor teroriste de la Paris), arestat în Belgia, la Molenbeek-Saint Jean (Bruxelles Capitale), pe 18 martie 2016 si transferat pe 27 aprilie  de la Închisoarea Beveren (Bruxelles Capitale), în QI (Cartierul de Izolare) al Închisorii (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbana pariziana), pe baza unui MAE (Mandat de Arestare European), alti  7 „magnifici” sunt încarcerati în detentie provizorie si inculpati pentru „complicitate la atacuri si asasintate teroriste islamiste”, care asteapta sa fie judecati (în viitorul apropiat, în perioada 2018-2020) de catre un Juriu Popular al Curtii Criminale de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris, foarte probabil „special” (compus în Prima instanta din 7 magistrati ca „jurati” si 9 în Apel).

Este vorba de Mohammed Abrini („Brioșă” n.1984, belgian de origine franco-marocan, nascut si rezident în Belgia), prieten de copilarie cu Salah Abdelsam, identificat ulterior ca „barbatul cu palarie” pe 22 martie 2016 în holul Aeroportului National Bruxelles-Zaventem, aflat în compania celor 2 teroristi-kamikaze belgo-marocani, Najim Ibrahim Laachraoui (n.1991 în Maroc, naturalizat în Belgia, considerat „comandantul operational” al atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris) si El Bakraoui (n.1986 în Belgia) care si-au declansat centurile cu explozibil, ultimul fiind fratele lui Khalid El Bakraoui (n.1989 în Belgia), un alt terorist islamist-kamikaze, tot pe 22 martie 2016, la Bruxelles, în statia de metrou Maelbeek. Acesta este arestat pe 8 aprilie la Anderlecht (în Belgia). Vecin de cartier cu Salah Abdeslam la Molenbeek – Saint Jean, acesta ar fi fost administratorul (si proprietarul) unui magazin alimentar general. 

Încarcerat initial la Închisoarea Forest (Regiunea Bruxelles Capitale), Abrini, ar fi fost transferat într-un QHS (Cartier de Înalta Securitate) al închisorii din Bruges, unde a fost încarcerat si Salah Abdeslam, dupa arestarea luiConform Procurorului federal belgian Belgique Frédéric Van Leeuw, Abrini urma sa perpetreze un nou atac terorist islamist la Paris. Acesta ar fi efectuat mai multe sejururi (scurte) în Siria în 2015, unde de altfel, unul dintre fratii sai mai mici, Souleymane (în vârsta de 20 de ani) ar fi fost ucis ca mujahedin în cadrul „unitatii” de lupta aflata sub comanda belgo-marocanului Abdelhamid Abaaoud (n.1987, la Anderlecht, fost membru activ al nebuloasei jihadiste franco-belgiene, ucis pe 18 noiembrie 2015 în Saint Denis–Métropole du Grand Paris, în urma declansarii de catre belgo-marocanul Chakib Akrouh a centurii sale cu explozibil, cu care se ascundeau într-un apartament din str. Corbillon, dupa asediul acestuia de catre politistii de la RAID[4] si BRI[5]).[A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la Magnanville.].

Originar din Anderlecht (Regiunea Bruxelles Capitale), „cel mai cunoscut reprezentant al jihadului francofon”), el va copilarii tot la Molenbeek – Saint Jean (unde locuia cu parintii si cu cei 2 frati ai sai Yassine si Younès Abaaoud, respectiv, cu cele doua surori ale sale Sériana si Yasmina Abaaoud), Abaaoud era un prieten  (foarte) apropiat al lui Salah Abdeslam. De altfel, ca o mare majoritate a jihadistilor franco–belgieni, acesta ar fi început sa se radicalizeze în închisoare (cu ocazia multiplelor sale sejururi), în perioada 2006-2012, pentru infractiuni de drept comun (cu precadere jafuri cu sau violenta), cu pedepse nedepasind 3 luni de închisoare cu executare, unde se va întalni cu Salah Abdeslam în 2010 (care, foarte probabil), va contribui la indoctrinarea lui. Radicalizarea lui „efectiva”, cred ca va avea loc în timpul calatoriei sale în Sria, foarte probabil, via Egipt (în compania a 6 compatrioti), în perioada decembrie 2012 – septembrie 2013, unde va integra brigada al-Mouhajirine, dirijata de catre Abou Omar al-Chichani (Abou Omar al-Chichani, Tarkhan Batirashvili/1986-2016) jihadist georgian, unul dintre leaderii (principali) ai Statului Islamic [ranit grav în timpul bombardamentelor americane de lânga Al-Chaddadeh, pe 4 martie 2016 si decedat pe 13 iulie într-un  spital la Raqqa – fost „sediu general” – capitala al Statului Islamic pâna la ofensiva de la Raqqa. A se vedea si articolul autorului: Ofensiva de la Raqqa (Siria – Thomas CSINTA, Politia Capitalei)]. Prezenta lui este semnalata la Molenbeek de catre Poilitia Locala belgiana la sfârsitul lunii septembrie 2013, iar pe 20 ianuarie este controlat pe Aeroportul Konrad Adenauer Köln–Bonn (fost aeroport militar în Landul renania de Nord – Westfalia, care astazi gazduieste 60 de companii de aviatie civila si efectueaza zboruri catre 130 de destinatii) de unde cu o companie turca low–cost (Pegasus Airlines) va pleca la Istanbul (Turcia) în compania fratelui sau cel mic (Younnès, în vârsta de numai 13 ani) si un jihadist malian (decedat ulterior, în timpul luptelor, în Siria).

Pe 29 iulie 2015, el este condamnat prin contumacie (în lipsa) la 20 de ani de recluziune criminala de catre justitia belgiana pentru pozitia sa de leader în cadrul unei gruparari islamiste (reteaua lui Khalid Zerkani, în vârsta de 42 de ani, originar tot din Molenbeek) care recruta tineri belgieni (de origine musulmana) ca jhadisti – mujahedini pentru Statul Islamic (Daesh). Exista surse fiabile care indica prezenta lui, ulterior, si în Marea Britanie, unde ar fi avut contacte de natura „profesionala” cu jihadistii britanici de la Birmingham si Londra. Ceea ce extinde graful galaxiei jihadiste franco-belgiene si spaniole si la cel britanic, care la un loc, constituie cel al metagalaxiei jihadiste europene, metagalaxia eurojihadista!

În sârsit, cunoscut si sub numele de mujahedin Abou Omar Soussi (respectiv, Abou Omar al-Baljīkī/Abou Omar le Belge), acesta ar fi fost desemnat (identificat, înca din luna august 2015) de catre serviciile interne de informatii franceze (DGSI), ca unul dintre cei care l-ar fi comanditat (comandat) atacurile teroriste islamiste de la Paris (din 13 noiembrie 2015),  ca urmare a unei depozitii (dezvaluiri) facute de catre  francezul Reda H. (parizian, atunci, în vârsta de 30 de ani, al carui nume complet nu-l putem mentiona pentru pastrarea secretului de instructie), interpelat pe 11 august, dupa întoarcerea lui din Siria, unde ar fi locuit, un timp (între mai – iunie 2015), la Raqqa (cartierul general al Califatului Statului Islamic) si l-ar fi avut ca „îndrumator” pe Abaaoud, coroborate cu depozitiile (declaratiile) altor islamisti radicali(zati), audiati si inregistrati de catre DGSI în Fisierul S (al persoanelor care constituie un pericol pentru siguranta nationala/siguranta Statului).Pe 13 august, în localurile DGSI, dupa 48h00 de GAV (Garde à Vue–arest preventiv/retinere preventiva, utilizat(a) pentru audierea unui martor/invinuit), Reda ar fi recunoscut în fata Judecatorului de Instructie antiterorist Marc Trévidic, ca în taberele de lupta ale organizatiei jihadiste ale Statului Islamic, el ar fi fost pregatit pentru a comite un atac terorist la Paris, „într-o sala de spectacole”.

Mentionez aici faptul ca, numele lui Reda H. (care afirma în depozitia sa ca, „sub nicio forma, nu avea de gând sa participe la atacurile teroriste de la Paris” din 13 noiembrie 2015), apare pentru prima oara în depozitia unui (d)jihadist spaniol (numele caruia nu-l putem mentiona), interpelat în Polonia în cursul lunii iunie, ceea ce ne asigura, înca odata, de conexiunea dintre galaxia terorista franco-belgiana cu reteaua terorista islamista spaniola. Acesta facea cunoscut anchetatorilor în timpul interogatoriului sau, ca el ar fi fost însarcianat de catre Daesh cu „reperarea la Paris si la Bruxelles a acelor locuri publice (cu frecventa ridicata) unde ar putea fi perpetrate (comise) atacuri teroriste deosebit de sângeroase”. Din contra, familia lui Abrini (mama si fratele sau în viata) afirma ca ei n-ar fi avut nicio cunostinta, nici de radicalizarea lui Mohammed si nici de vreun sejur pe care acesta l-ar fi facut în Siria, în contextul în care, el locuia cu ei împreuna.

În ceea ce priveste credinta „oarba” a acestuia în Islam, care l-ar fi determinat sa plece în Siria si sa adere la grupurile de mujahedini (mujahidini) muhajiruni ai Statului Islamic, ar fi mai mult decât îndoielnica.

În sfârsit, din informatiile pe care le detin, fratii El Bakraoui, sinucigasi (kamikaze) în incinta Aeroportului National Bruxelles-Zaventem, respectiv, în metroul din Bruxelles, ar fi fost implicati si în atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris, ca instigatori si organizatori.

Înainte însa, cei 2 fac „cariera” în crima organizata („le grand banditisme”), Ibrahim El Bakraoui, fiind condamnat în 2010 la 9 ani de închisoare pentru mai multe bracaje (jafuri armate) dar si pentru faptul ca în timpul ultimului jaf (la un birou de schimb valutar) ar fi deschis focul asupra politistilor (federali) belgieni. El va fi eliberat conditionat în 2014 cu putin timp dupa liberarea conditionata sub control judiciar a lui Khalid (în decembrie 2013), condamnat si el, în 2011, la 5 ani de închisoare pentru o serie de furturi de vehicule (cu violenta si circumstante agravante), în posesia unei arme de foc kalasnikov (AK47), prin metoda „car jacking” (piraterie rutiera).

Dupa punerea sa  în liberatate (sub control judiciar), Ibrahim pleaca în „vizita cu scop turistic” în Turcia, unde însa este arestat la sfârsitul lunii iunie 2015, pentru ca pe 14 iulie sa fie expulzat de catre autoritatile de la Ankara, nu în Belgia, dar în Olanda, pentru ca, cu un an în urma, arestat pentru prima oara si expulzat (în libertate) în Belgia, acesta n-ar fi parasit teritoriul turc. Nefiind cunoscut atunci ca un potential terorist islamist autoritatilor politienesti olandeze,  imediat dupa aterizarea avionului la bordul caruia se afla, pe Aeroportul International Amsterdam – Schiphol, acesta va fi pus în libertate. Din informatiile pe care le detin, cei 2 frati El Bakraoui, ar fi figurat (deja) cu mult timp înainte de comiterea atacurilor teroriste de la Bruxelles, pe listele FBI, ale antiterorismului american, fara ca masuri „speciale” sa fi fost luate contra lor.

În ceea ce îl priveste pe Najim Ibrahim Laachraoui (posesor si a unor documente de identitate cu numele de Soufiane Kayal), originar din cartierul rezidential Terdelt (Schaerbeek – Regiunea Bruxelles Capitale), acesta era fratele lui Mourad Laachraoui (n.1995 în Belgia), sportiv de performanta belgo-marocan specializat în Taekwondo (arte martiale sud–coreene) si unul dintre „paznicii” (gardienii) jurnalistului american James Foley (n. 1973, Fotojurnalist–GlobalPost, Agence France Presse/AFP si Stars and Stripes) în timpul sechestrarii si încarcerarii sale (pâna la decapitarea lui pe 19 august 2014), respectiv, ai celor 4 jurnalisti francezi (Nicolas Henin, Didier François, Edouard Elias, respectiv, Pierre Torrès), împreuna cu Mehdi Nemmouche.

Revenit din Siria pe 9 septembrie 2015, Laachraoui, a fost cel care în atacurile teroriste islamiste din 13 noiembrie de la Paris, ar fi fost responsabil cu logistica „artificiilor”, iar pe acesta, agentia Dabiq (dupa numele satului sirian cu acelasi nume din Districtul Azaz în Guvernoratul Alep–magazin de informatii pe internet al Statului Islamic editat de catre Al Hayat Media Center, aparut între 5 iulie 2014 – 31 iulie 2016, înlocuit cu Rumiyah) îl identifica cu numele de mujahedin –muhajiruni Abou Idrïs.

Mentionez aici si faptul ca teroristul islamist–kamikaze Najim Laachraoui, care ar fi vrut sa devina medic [fost (un bun) student („fara probleme disciplinare, inteligent si sportiv”) al Scolii Politehnice a ULB (Universitatea Libera din Bruxelles), pe care ar fi frecventat-o (cel putin teoretic) în anul universitar 2009-2010], era un (bun) musulman (credincios ca de altfel si membri familiei sale), dar nimeni din anturajul sau nu si-a imaginat (vreodata!) ca acesta ar putea fi un integrist, un ilamist radicalizat si ca acesta ar putea fi angajat în jihadul islamic. El ar fi pleacat în Siria în februarie 2013 (conform Parchetului federal belgian) pentru a se alatura organizatiei teroriste salafist – jihadiste Daesh (Statul Islamic). Si este (tot) el, cel care în compania lui Salah Abdeslam, controlat la bordul unui vehicul Mercedes (pe 9 septembrie 2015), se va legitima pe autostrada (la frontiera austro – ungara)  cu identiatea lui Soufiane Kayal, în timp ce, cel de-al 3-lea pasager Mohamed Belkaïd, cu cea a lui Samir Bouzid (ucis pe 15 martie 2016 în timpul perchezitiei lansate de catre politistii belgieni într-un apartament la Forest –Regiunea Bruxelles Capitale).

Cel de-al 3 lea arestat (si cel de-al 2-lea terorist islamist în metroul din Bruxelles, considerat ca „agent operativ” Daesh) este Osama Krayem (n.1992 în Suedia), uu suedezo-sirian (cunoscut în cadrul „nebuloasei” jihadiste franco – belgiene si sub numele de Naim al Hamed) care a crescut în Rosengård (regiunea urbana Malmö), arestat de catre politistii belgieni si el, tot pe 8 aprilie ca si Mohamed Abrini, însa la Beuxelles.

Este cel care pe 22 martie 2016 ar fi plecat din Etterbeek unde rezida (una dintre cele 19 localitati al regiunii Bruxelles Capitale) la Bruxelles (împreuna cu teroristul-kamikaze Khalid El Bakraoui) pentru comiterea atacurilor islamiste din statia de metrou Maelbeek.

Descendent al unei familii de sirien refugiati în Suedia, în 2005, acesta apare într-un un film documentar (îmreuna cu celalat frate de-al sau si sora sa) care facea „propaganda” integrarii reusite a strainilor în Suedia (”Utan gränser – en film om idrott och integration” (Without Borders–A Film About Sports and Integration), a film described by Swedish newspaper Aftonbladet as „a documentary on how to succeed with integration” of migrants into Swedish society).

Members of the Syrian Democratic Forces gather to listen to an announcement from their commander in Raqa on March 6, 2018. The SDF announced it would redeploy around 1,700 fighters from front lines against the Islamic State group to a Kurdish enclave under Turkish attack. / AFP PHOTO / DELIL SOULEIMAN

Conform unor surse apropiate dosarului, procesul de radicalizarea al acestuia, debuteaza la începutul acestui deceniu (ca de altfel si al lui Mohammed Merah) când începe sa-l frecventeze pe imamul si predicatorul americano-yemenit Anwar al-Awlaki (Anwar bin Nasser bin Abdullah al-Awlaqi/1971–2011, unul dintre militantii cei mai activi ai gruparii teroriste Al Qaeda si leaderul sucursalei acesteia în Arabia Saudita – Al Qaeda în Peninsula Arabica), care (inclusiv, prin intermediul lui Krayem) ar fi recrutat combatanti (mujahedini – muhajiruni) în Siria pentru Statul Islamic (Daesh).

Acesta („Bin Laden al internetului”), ca de altfel si fiul sau, ar fi fost ucisi de drone americane (trimise de catre CIA), iar înainte de a fi ucis pe 30 septembrie 2011, el s-ar fi întâlnit si cu Said Kouachi, care împreuna cu fratele sau Chérif, au comis atacul terorist islamist de la Charlie Hebdo pe 7 ianuarie 2015 (în care 12 persoane au fost ucise, dintre care 8 erau jurnalisti).

În ceea ce îl priveste pe fostul sau „discipolul” Krayem, în 2014, acesta pleaca în Siria pentru a se alatura Statului Islamic ca mujahedin – muhajirun (fiind printre primii suedezi), în cadrul razboiul civil (în derulare din 15 martie 2011, dupa declansarea „Primaverii Arabe”/Revoluiei Arabe–un  ansamblu de nmanifestari/contestatii populare de mare amploare/intensitate în Lumea Araba/Peninsula Arabica, Africa de Nord, respectiv, Orientul Aproipiat, între   12 decembrie 2010 – 30 iunie 2012) contra regimului condus de Bachar el Assad (n.1965, Presedintele Republicii Arabe Siriene din 17 iulie 2000, succesor al tatalui sau Hafez el-Assad, n.1930 – decedat pe 10 iunie 2000), iar în ianuarie 2015, pe pagina de faccebook al fratelui sau, apare într-o imagine la Deir ez-Zor, îmbracat într-o tinuta paramilitara în fata unui steag ISIS, în mâna cu o pusca kalasnikov Ak-47, pentru ca pe 14 martie 2015 sa posteze un „clip video” cu executia unui palestinian Muhammed Ismail Mussalam (în vârsta de 19 ani din Ierusalim), considerat spion al Mossad (ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim – Institutul de Informatii si Operatiuni Speciale ale serviciului extern de informatii israeliene, unul dintre cele mai reputate si performante din lume, fondat în 1949 si aflata sub directia lui Tamir Pardo, începând cu acest deceniu).

Pe 20 septembrie 2015 (la întoarcerea din Siria), Krayem revine în Europa pe calea „migrantilor” (via Turcia), în Grecia (la Leros), cu un pasaport fals purtând numele de Naim Al Hamed (n.1988 la Hama, în Siria), identitate sub care va rezida si va activa ca (d)jihadist în Europa. Este el cel pe care Salah Abdeslam l-ar fi recuperat din Germania (de la Ulm, Landul Bavaria) pe 2 octombrie 2015, ca de altfel si pe Ahmed Alkhald, respectiv, pe Sofiane Ayari interpelați si ei după atentatele teroriste de la Bruxelles si încarcerati în Belgia. În timpul interogatoriului, Krayem a declarat ca în ultimul moment s-ar fi razgandit, motiv pentru care nu si-a mai declansat centura sa exploziva (centura cu explozibil).

Faptul ca amprentele sale genetice (ADN) ar fi fost identificate în apartamentele prin care au tranzitat teroristii islamisti implicati în atacurile de la Paris si Bruxelles, pe 19 aprilie 2016 aceste este inculpat si el pentru complicitate la „asasinate teroriste”.

Acesta este descris de catre Imamul Ali Ibrahim (de la moscheea din localitatea Rosengård), ca un „copil normal, simpatic, caruia îi placea sa joace cu mingea, împreuna cu ceilalti copii ai imobilului (din cartier) si ar fi crescut ca orice copil, pâna când a întalnit la scoala alti prieteni, dupa care parintii nu l-au mai putut controla”. Tot pe 8 aprilie 2016, au fost interpelati si alti 2 jihadisti suspecti implicati în atacurile teroriste franco belgiene: Bilal El Makhoukhi (n.1989 în Belgia, condamnat la 5 ani de închisoare într-un proces al fostei organizatii islamiste Sharia4Belgium), care ar fi luptat cu mujahedin–muhajirun în Siria  (sub identitatea „Imrane”) înainte sa fi fost ranit (foarte) grav, motiv pentru care a fost obligat sa abandoneze (d)jihadul, respectiv, „misteriosulHervé Bayingana Muhirwa (n.1990, un cetatean din Rwanda, salariat în sectorul transportului, rezident în sudul regiunii Bruxelles-Capitale), a carui implicare în atacuri este pusa la îndoiala de catre Olivier Nduhungirehe, ambasadorul Rwandei la Bruxelles. Alti 2 posibil teroristi participanti la atacurile islamiste de la Paris  (membri al unui al 4-lea comando) ar fi fost identificati si de catre autoritatile de ancheta antiterorista al Parchetului de la TGI Paris. Este vorba de Adel Haddadi (algerian, în vârsta de 29 de ani) si Muhamad Usman (pakistanez în vârsta de 23 de ani), arestati într-o tabara de refugiati din Salzburg (Austria) pe 10 decembrie 2015.

Recrutati în Siria în septembrie 2015, ei ar fi calatorit în cadul aceluiasi grup cu cei 2 irakieni Ammar Ramadan Mansour Mohamad al Sabaawi (aflat în posesia unui pasaport fals cu identitatea de Ahmad Al Mohammad/n.1990) si Mohammad Al Mahmod (neidentificat cu certitudine datorita documentelor sale false de identitate pe care le avea asupra lui) care ar fi solicitat azil politic pe 3 octombrie 2015 dupa intrarea lor pe teritoriul Uniunii Europene în Grecia (la Leros).

Dupa cum stim, cei 2, împreuna cu Bilal Hadfi (n.1995, originar din Regiunea Bruxelles Capitale) si-au explodat centurile cu explozibil pe 13 noiembrie 2015 la Stade de France (Métropole du Grand Paris).

Haddadi si Usman, interpelati si ei pentru prima oara pe 3 octombrie în posesia unor documente false de identitate, sunt eliberati peste 3 saptamani si vor încerca sa ajunga la Paris. Tranzitând însa Austria, ei vor fi reperati si interpelati la Salzburg.Peripetiile lor încep la Raqqa (fostul cartier general al Statului Islamic în Siria), recâstigat în urma  Bataliei de la Raqqa (6 iune–17 octombrie 2017) de catre FDS (Fortele Democratice Siriene) cu ajurorul Coalitiei Occidentale [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Ofensiva de la Raqqa – Politia Capitalei, „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular! ], unde cei 2 au fost „alesi” de catre „profeti” ai jihadului pentru a participa la atacurile teroriste de la Paris („Trebuie sa parasiti Califatul si sa plecati în Franta pentru a muri acolo ca martiri”).

Considerând-se „norocosi” pentru alegerea lor în aceasta misiune, ei s-au „felicitat” si au multumit lui Allah ca vor avea posibilitatea „sa ajunga în Paradis” (la cele 72 de virgine).

Surse apropiate dosarului sustin ca Usman (fost responsabil cu „artificiile” în cadrul a 2 organizatii teroriste pakistaneze, apropiate gruparii islamist– jihadiste Al Qaeda – Lashkar-e-Jhangvi si Lashkar-e-Toiba) si Haddadi (format în taberele de lupta ale Statului Islamic din februarie 2015) ar fi trebuit sa participe cu „eficacitate” la atacurile teroriste din 13 noiembrie de la Paris, în componenta unui al 4-lea comando.

Ce de-al 6-lea arestat în dosarul nebuloasei (galaxiei) jihadiste franco– belgiene este Sid Ahmed Ghlam (n.1991, student algerian radicalizat sub numele de mujahedin Djillali originar din Tiaret, capitala provinciei cu acelasi nume, aflat in regiunea orasului-port Oran), presupusul ucigas (pe 19 aprilie 2015) al tinerei Aurélie Châtelain (în vârsta de 32 de ani), care urma sa comita si un atac terorist la Villejuif (Departamentul Val de Marne–Métropole du Grand Paris), dar a fost neutralizat de catre politistii de la fortele de ordine.

Acesta ar fi fost in contact cu reteau islamista al „Emirului Alb” (Olivier Corel) din Artigat, dar si cu alti membri ai celulei teroriste care s-ar fi format în jurul lui Mohammed Merah. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif (Métropole de Grand Paris)]

În sfârsit, „le Français” (francezul) Kriket Réda (n.1982 în Franta la Courbevoie–Métropole du Grand Paris), „ultimul mohican” dintre „cei 7 magnifici”, arestati pentru compliciate „directa” (efectiva) la atacurile teroriste islamiste de la Paris si de la Bruxelles, condamnat deja în Belgia la 10 ani de detentie criminala prin contumacie (în acelasi proces cu Abdelhamid Abaaoud) pentru apartenenta sa la o retea de „alimentare” (cu mujahedini – muhajirini) a Statului Islamic, este arestat pe 24 martie 2016 la Boulogne Billancourt (Departamentul Hauts de Seine – Métropole du Grand Paris), dupa ce începând cu luna ianuarie 2016 acesta era dat în urmarire generala (inclusiv, prin intermediul Europol si Interpol) ca un juhadist „ deosebit de periculos si înarmat”.

Cu ocazia perchezitiei efectuate la resedinta sa „conspirativa” din Argenteuil (Departamentul Val d’Oise –regiunea urbana pariziana) care i-a fost închiriata înca din luna iunie 2015 (sub o falsa identitate), conform Procurorul Republicii de Paris François Molins, poltistii vor descoperi un urias arsenal militar („de o amploare ineditia”): 5 pusti automate kalasnikov (cu încarcatoare pline); o pusca mitraliera de origine croata; 7 pistoale (cu încarcatoare pline); 3 cartoane cu munitie, o bomba lacrimogena; 6 fiole de de glicerina acida, respectiv, 1kg½ de exploziv industrial cu un detonator (cu sereinga) umplut cu pudra (cu alimentare electrica); cca ½ kg de acetona si 105g de peroxid de acetona (exploziv primar descopert în 1895 de catre chimistuil german Richard Wolffenstein/1864-1926) utilizat de catre Statul Islamic în bombele sale artizanele; 4 cartoane cu cca 2.000 de bile de otel; 5 pasapoarte franceze (furate); 7 telefoane mobile (noi), respectiv, 2 laptopuri (pentru mentinerea legaturii cu diferiti membri ai jihadului francofon) si 2 bidoane de 10l, respectiv, 15l continând acid.

În timpul arestului sau (GAV – timp de 6 zile/72h00, maximum în caz de terorism) le sediul general al DGSI din Levallois-Perret (dupa care a fost inculpat si încarcerat preventiv la celebra închisoare Fresnes din regiunea urbana pariziana), Réda ar fi declarat autoritatilor de ancheta ca atât apartamentul cât si arsenalul militar ascuns (în acesta) nu i-ar fi apartinut, desi ar fi recunoscut ca ar fi cumparat materiale chimice si mai multe pasapoarte în cartierul parizian Barbès (sectorul 18).

Cu alte cuvinte, el ar fi fost doar un „intermediar” care ar fi închiriat apartamentul în contul unei „terte persoane” (Abou Badr, originar din Magreb sau Libia, în vârsta de cca 50 de ani, rezident în Siria, care nu ar fi afirmat ca „trebuie ucisi oameni”) despre care nu „este capabil sa furnizeze informatii semnificative, absolut ncesare pentru identificarea lui” si în concluzie, el nu ar avea nicio legatura cu teroristii de la Paris sau Bruxelles.

Din surse sigure, apropiate dosarului, Kriket, ar fi integrat filiera de recrutare a jihadistilor muhajiruni (muhajirini, muhajerini) francofoni, viitori combatanti în cadrul Statului Islamic (în care ar fi fost însarcinat cu „logistica trasnferurilor”), în perioada când ar fi locuit înca în Ixelles (Bruxelles Capitale).

Cu un trecut infractional delictual si nu criminal (autor a unor jafuri cu violenta, cu circumstante agravante), Réda Kriket ar fi finantat cu cca 12.000€ cauza jihadului în Siria prin intermediul filierei „Zerkani”, dupa numele lui Khalid Zerkani (n.1973 la Zinata în Maroc, cunoscut si sub numele de „Abou Riad”, „cel mai mare recrutor de candidati belgieni la jihad” pentru ISIS, ca mujahedini/mujahideen–„muhajirin”/muhadjir, muhajirun–imigranti), care ar fi trimis cca 59-60 de tineri ca mujahedini – mahajerini (cei care si-au parasat locurile lor de origine pentru Allah) cu scopul de a-i înrola în brigazile de combatanti ale Statului Islamic.

Acesta din urma este considerat mentorul lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987 la Andrelecht – Regiunea Bruxelles Capitale, ucis pe 18 noiembrie 2015 de catre RAID), al lui Najim Laachraoui (n.1991 la Ajdir, Provincia Taza în Maroc – kamikaze pe 22 martie 2016 pe Aeroprtul National Brxelles–Zaventem) si al lui Chakib Akrouh (n.1990 la Bruxelles, belgo-marocan, ucis de catre RAID pe 18 noiembrie, împreuna cu Abdelhamid Abaaoud, în Saint Denis–Métropole du Grand Paris).

În cadrul aceluiasi proces deschis pe 15 februarie 2015 la Tribunalului Corectional din Bruxelles (avandu-l pe Procurorul Bernard Michel ca Avocat general) în care Abaaoud si Laachraoui sunt condamnati la 20 de ani, respectiv, la 15 ani de recluziune criminala, pe 29 iulie 2015, este condamnat si Zerkani (care a negat orice fel de implicare a sa în cele ce justitia belgiana i-a reprosat), tot prin contumacie, la 12 ani dedetentie criminala (pedeapsa marita în Apel la 15 ani, în 2016), în timp ce Akrouh, scapa cu o sanctiune penala de „numai” 5 ani de închisoare, ca de altfel si belgo – marocanul Gelel Attar (n.1989 la Castel San Giovanni în Italia si rezident începând cu luna decembrie 2011 în „cartierul” defavorizat al regiunii Bruxelles Capitale–Molenbeek, cunsocut si sub numele de Abou Ibrahim), prieten apropiat ai celor mentionati mai sus, interpelat în Maroc pe 15 ianuarie 2016, la domiciliul mamei sale, în orasul Mohammédia (fosta Fédala, din regiuna administrativa Casablanca-Settat). Acesta l-ar fi însotit pe Chakib Akrouh, în ianuarie 2013, în Siria, cu numai câteva luni dupa ce, cei 2 ar fi fost „radiati” de pe lista „rezidentilor” în Molenbeek.

Din contra, spre deosebire Chakib Akrouh, Gelel Attar (cu dubla cetatenie, marocana si belgiana) ar fi revenit dupa foarte scurt timp în Belgia (pe 28 mai 2013, via Germania), dupa care ar fi plecat în Maroc (tara, care în principiu, nu-si extradeaza cetatenii pentru a fi judecati în exteriorul ei). De atunci, conform puratatorului de cuvânt al parchetului federal belgian Eric Van Der Sypt, acesta ar fi fost dat în urmarire generala.

Conform unor surse fiabile, în timpul „exilului” sau în Siria, Gelel Attar ar fi aderat la gruparea islamista Front Al-Nosra (de ideologie juhadist – salafista fondata în 2012, cu cca 5.000-5.500 de membri)  bransa siriana a organizatiei Al Qaeda, înainte de a integra brigazile de muhajirini (muhajiruni, muhajerni) ai ISIS (Statului Islamic).

În cadrul unui proces corectional pe 15 februarie 2016, tot la Tribunalul Bruxelles, 32 de inculpati (dintre care 30 vor fi condamnati) ar fi trebuit sa „faca lumina” într-un dosar penal mai mult decât obscur, în care o filiera islamista ar fi recrutat candidati francofoni pentru Jihadul din Siria, iar acestia ar fi putut fi implicati (sub o forma sau alta) si în atacurile teroriste de la Paris si Bruxelles.În timpul instrumentarii dosarului (debutat în 2014) 55 de percheztii au fost facute si 74 de persoane ar fi fost audiate. Din pacate, numai 19 dintre ei vor asista la proces, restul, fie „au cazut la datorie” în „Razboiul Sfânt” , fie lupta, înca, ca mujahedini muhajiruni (muhajirini).

Printre ei desigur si Khalid Zerkani (numit „Papa Noël” datorita barbii lungi pe care o purta, „actor international” al jihadismului, aparat de catre avocatul Steve Lambert) si fratii Abdelmouneim si Yassine Lachiri, originari din Schaerbeek  (în vârsta de 25, respectiv, 27 de ani, aparati de catre Sébastien Courtoy – care chiar si pe 24 mai 2014, când Nemmouche perpetra atacul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles obtine achitarea unui jihadist). Oficial, gestionarii unei librarii islamice din cartierul Place du Pavillon la Schaerbeek, acestia comercializau lucrari religioase, faceau cursuri de religie si colectau îmbracaminte (dar si bani în cash) pentru sinistratii din Siria.

Între septembrie 2012–iulie 2014, cca 18-20 de tineri recrutati de catre  Zerkani vor ajunge în Siria, unii dintre ei devenind predicatori ai Daesh (un fel de „guru” în cadrul organizatiilor sectare). Desi cei 2 nu ar fi efectuat nicio deplasare în Siria, acestia ar fi condus foarte multi „apropiati” (recruti) din anturajul lor, la Aeroportul din Düssedorf, pentru un zbor cu destinatia Turcia.

Ministerul public aprecia ca cumnatul lor (aparat tot de catre avocatul Sébastien Courtoy), de altfel unul dintre cei 2 dintre cei 32 de inculpati care a fost achitat la proces, ar fi fost cel care s-ar fi ocupat de „pregatirea fizica” a recrutilor într-un parc situat în proximitatea monumentului Atomium la Bruxelles (construit cu 4 decenii în urma (cu ocazia expozitiei universale din 1958–Expo 58, prima expozitie universala dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial).

În fata Curtii de Apel Bruxelles pe 19 februarie 2016, Zerkani (care ar fi afirmat în fata politistilor ca „am fost trimis în Belgia de catre Allah cu scopul de a acompli o misiune particulara”) este atacat cu „ferocitate” de catre procurorul federal Bernard Michel, care il numeste  fara niciun fel de menajamente „cel mai mare recrutor de candidati pentru Jihad în Belgia”, respectiv, „actorul international al jihadismului”, care „a pervertit si a îndoctrinat un întreg cartier din Molenbeek – Saint  Jean” (Regiunea Bruxelles Capitale), cu o contributie mult mai importanta „la rau” decât Fouad Belkacem (”Ab(o)u Imran”), leaderul grupului islamist radical Sharia4Belgium (organizatie salafist – jihadista belgiana fondata pe 3 martie 2010 la Anvers) care denunta democratia si avea ca obiectiv (pâna la dizolvarea ei pe 7 octombrie 2012) transformarea Belgiei într-un stat islamic (Califat)

Recrutor si el de combatanti pentru gruparile teroriste Jabhat al-Nosra si Majlis Shura Al Mujahidin (angajate în Razboiul civil din Siria, în derulare din 15 martie 2011) considerate brigazi radicale (acuzate de crime de razboi), acesta este arestat pe 7 iunie 2012.

Condamnat în Belgia pentru furt si rebeliune în 2002, 2004 si 2007, în 2012 va fi din nou condamnat la 2 ani de închisoare pentru incitare la ura rasiala contra nemusulmanilor, iar în Maroc, simultan,  pentru trafic de stupefiante.

Considerat „un expert în disimulare”, cu ocazia perchezitiei facute la Zerkani, anchetatorii gasesc  înregistrat pe hard disk-ul calculatorului sau un vast material cu titlul: „Cele 10 moduri în care poate fi demascat un infiltrat”), dar si alte obiecte compromitatoare, printre care si pasaportul marocan al lui Abdelhamid Abaaoud ascuns „într-un loc sigur”, care îmreuna cu ceilalti 3 condamnati (Najim Laachraoui, Chakib Akrouh si Gelel Attar) ar fi intrat în contact în 2012 si cu o alta organizatie islamista armata criminala de ideologie salafist– jihadista Shebab (Harakat al-Shabaab al-Mujahideen, creata în Somalia în 2006 dupa declansarea razboiului civil în Somalia pe 4 mai – cu cca 5.500 de membri, afiliata organizatiei Al Qaeda, având ca obiectiv instaurarea Sariei în regiune si crearea unui stat islamic în Somalia), operativa si în Kenya, clasata terorista de catre SUA, UE (în frunte cu Franta), Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelanda si Norvegia.

De fapt, dintre cei cca 32 de inculpati în dosar (majoritatea membri ai filierei Zerkani), contra carora Procurorul Bernard a solicitat între 2–30 de ani, prin sentinta pronuntata pe 29 iulie 2015 au fost sactionati penal (foarte sever) si unii care se considerau, mai mult, victimele unei „prejudecati” legate de contextul „febrei teroriste” din zilele noastre.

Pentru ca rolul pe care acestia ar fi avut (jucat) în cadrul retelei Zerkani nu s-ar fi putut stabili cu certitudine nici în timpul instrumentarii dosarului si  nici la proces.

Astfel, Fatima Aberkan (în vârsta de 55 de ani, care, dupa atacurile teroriste de la Paris, l-ar fi tinut ascuns pe Salah Abdeslam (la Molenbeek), a fost condamnata la 8 ani de închisoare, împreuna ca fiul sau, Soufiane Aberkan.

Ceilalti 2 baieti ai ei, Abdelmouneim  (care, ulterior, ar fi decedat în Sira ca mujahedin–muhajirin) si Yassine Lachiri (care ar fi combatant înca, tot ca mujahedin – muhajirin în Siria), au fost condamnati (prin contumacie), fiecare, la 10 ani de detentie criminala.

Merita sa mentionez aici si faptul ca Djemlia Mohamed (verisoara lui Fatima Aberkan) este mama lui Abid Aberkan (cel care ar fi gasit ascunzatoarea pentru Salah Abdeslam din strada Quatre-Vents la Molenbeek si unul dintre cei care ar fi purtat sicriul lui Brahim Abdeslam – fratele lui Salah, la funeraliile acestuia), arestat pe 18 martie 2016 îmreuna cu sora sa Sihane Aberkan, respectiv, cuînca 2 indivizi, unul cunoscut sub numele de Amine Choukri (cu identitate belgiana) si celalat, sub numele de Monir Ahmed Alaaj (cu identitate siriana) ranit în timpul capturarii lui si internat (în regim de urgenta) în spitalul Saint Pierre din Bruxelles.

Acesta din urma ar fi intrat în Europa pe 20 septembrie, tot via Grecia (Insula Leros), ca de altfel si Abdelhamid Abaaoud, respectiv, cei doi teroristi – kamikaze de la Stade France (din 13 noiembrie 2015) cu identitati false de irakieni (Ahmad al Mohamadi si Mohammad al Mahmod).

Controlat la Ulm (Landul Bavaria, Germania) în compania lui Salah Abdeslam pe 3 octombrie, amprentele lui ar fi fost identificate si într-un apartament la Namur (Provincia cu acelasi nume, Regiunea Valonia, jumatatea de sud a Belgiei), unde teroristii ar fi pregatit atacurile din 13 noiembrie 2015 de la Paris, dar si în cel din strada Dries n° 60 de la Forest (Regiunea Bruxelles Capitale), perchezitionat de catre poltistii belgieni pe 15 martie, ocazie cu care Mohammed Belkaid, acoperindu-l pe Salah Abdeslam, este ucis, acesta din urma fiind capturat (pâna la urma) pe 18 martie, cu ocazia perchezitiei unui alt apartament din strada Les Quatre Vent n°79, la Molenbeek – Saint Jean (considerata „placa turnanta” a jihadistilor europeni).În sârsit, merita de retinut faptul ca Fatima Aberkan (casatorita de 3 ori si mama a 7 copii), teoretic, suferinda (asmatica), care apare în fata Primei instante, libera, fara a crea imaginea unei femeiei „exaltate de ideologia jihadista”, pleaca în 2013 în Siria cu cele 2 fete adolescente ale ei (în vârsta de 14 si 16 ani), unde alti 2 baieti ai ei Yassine Lachiri si Abdelmouneim Lachiri (emirul grupului de combatanti franco-belgieni ucis în ianuarie 2014) erau deja angajati în brigazile Statului Islamic, iar cel de-al 3-lea, Soufiane Alilou (considerat, ulterior, unul dintre principalii leaderi ai filierei Zarkani) urma sa faca acelasi lucru.

Într-un asemenea context, Justitia belgiana face din ea un fel de complice al baietilor sai angajati în jihadul din Siria si indirect, un sustinator al Statului Islamic. În concluzie, cei 8 ani de închisoare la care a fost condamnata, pareau, conform Ministerului Public, mai mult decât justficati.

Dar Fatima Aberkan (care sustinea ca „si-a însotit copii numai din dragostea de mama fata de acestia”) va face apel la sentinta, iar în noul proces (în Apel), Procurorul Federal Michel confirma acuzatiile care i-au fost aduse de catre Ministertul Public în Prima instanta, adaugând cu severitate ca: „ea are jihadul în sânge”.

Cu atât mai mult cu cât ea ar fi avut contacte (conform Procurorului) si cu alte 2 figuri remarcabile (emblematice) ale islam(ism)ului radical belgian: Nizar Trabelsi (n.1970, fost fotbalist, iar ulterior devenit islamist tunisian, suspectat ca ar apartine unei organizatii teroriste islamiste apropiate de Al Qaeda, arestat la Uccle – Regiuna Bruxelles Capitales, pe 13 septembrie 2001, pentru implicarea sa într-un proiect de atentat contra Ambasadei SUA în Franta si condamnat la 10 ani de detentie criminala pentru planificarea atentatului–sinucigas cu un camion–capcana contra bazei militare aeriene belgiene Kleine-Brogel din Provincia Limburg, Regiunea Flamanda–partea de nord a tarii, extradat pe 2 octombrie 2013 autoritatilor antiteroriste din SUA unde risca pedeapsa cu închisoarea pe viata), respectiv, Malika El Aroud (Oum Obeyda/n.1959, islamista radicala belgiana de origine marocana, condamnata în 2010 pentru complicitate la mai multe acte teroriste) vaduva lui Abdessatar Dahmane (alias Abou Obeyda, unul dintre asasinii generalului Massoud pe 9 septembrie 2001), devenita sotia lui Moez Garsalloui (1968–2012, militant islamist tunisian, fost membru al Al Qaeda, si „formatorul” lui Mohammed Merah, ucis în pakistan într-un raid aerian american). În plus, ea apare  (conform rechizitoriului Procurorului Federal Bernard Michel) si într-o serie de fotografii în Siria în compania lui Malika El Aroud (cu 2 pusti kalasnikov AK47 si 6 grenade în mâini) unde s-ar fi ocupat de „problemele administrative” ale celor sositi (noii recruti) si de îngrijirea celor care „aveau nevoie” (cei raniti în lupte). În concluzie, pronuntarea contra ei a unei pedepse exemplare (superioare celei din Prima instanta) era necesara (se impunea), întocmai, pentru  a descuraja mamele tinerilor jihadisti franco-belgieni care ar putea sa-i urmeze exemplul.

Ca urmare, Procurorul Michel solicita contra ei o sanctine penala cuprinsa între 10–15 ani de recluziune criminala, iar instanta va pronunta cea maxima mentionata: adica, 15 ani de închisoare.

Alti 2 condamnati în Prima instanta vor face si ei apel: Naïma Aberkan, condamnata la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru ca ar fi trimis bani în Siria, sorei sale, Fatima Aberkan si nepotilor sai (copii lui Fatima), respectiv, Maria Rita Grillo (de origine italiana, convertita la Islam), plecata în Siria în 2013, îmreuna cu sotul ei Mohamed Chouhourou („Lupul alb”), pe care îl cunostea de la vârsta de 15 ani si fiica sa Habiba (casatorita acolo, mai mult sau mai putin fortata, cu un combatant algerian–emir local), condamnata la 2 ani de închisoare în Prima instanta.

Ea afirma la proces ca sotul ei ar fi constrâns-o sa-l urmeze în Siria, cu toata familia. Însa, cu numai 2 saptamâni înainte de procesul sau în Apel, în luna ianuarie (dupa sarbatorile de anul nou), ea a fost interpelata pe Aeroprtul International din Bruxelles în compania celor 3 fete ale ei (dintre care una casatorita cu Mickaël Devredt – „Abou Ryan”, condamnat si el ulterior la 5 ani de închisoare în dosarul retelei jihadiste siriano–belgiene al carui leader ar fi fost Jean- Louis Denis – „Le soumis”) si a nepoatelor sale cu care, urma sa plece pentru o „scurta vacanta – de o saptamâna” la Antalya (în Turcia).

În bagajele lor, politistii descopera, printre altele, substante contraceptive pentru 17 luni, ceea ce o va determina pe Maria Rita Grillo (aparata de catre Yannick De Vlaemynck) sa recunoasca faptul ca aveau de gând sa ajunga în Siria, via Turcia, la familiile lor care erau combatanti (activi) în brigazile Statului Islamic. Din acest motiv, Procurorul federal va solicita contra ei 3 ani de închisoare cu executare.

În sfârsit, pe 10 martie 2017, Curtea o va condamna (într-un alt proces), la 4 ani de închisoare (dintre care 2 ani cu suspendare), iar pe fiica sa cea mai mare (Habiba), la 2 ani de închisoare cu suspendare, dupa ce în Apel pe 14 aprilie 2016 Maria Rita Grillo a fost condamnata la 5 ani de închisoare cu executare.

Cea de-a 2-a fata a ei, Fatima, va fi condamnata si ea la 5 ani de închisoare (prin contumacie) pentru ca era deja „stabilita în conditii legale, în Califatul Satul Islamic” din Siria.

Din contra ce-a de-a 3-a fata a ei (cea mai mica), aparent neputând fi încriminata de lagaturi cu jihadistii statului Islamic, va fi achitata.

Naïma Aberkan, sora lui Fatima Aberkan, va fi si ea pedesita mai sever (decât în Prima instanta), cu 4 ani de închisoare cu suspendare (contra celor 2 ani la care a fost condamnata anterior).Între timp, pe 29 septembrie 2014 se deschide procesul intentat organizatiei Sharia4Belgium, în care 46 membri ai acestuia vor fi judecati.

Pe 10 februarie 2015, Fouad Belkacem este condamnat la 12 ani de închisoare si 30.000€ amenda penala pentru ca ar fi fondat organizatia  Sharia4Belgium(de ideologie salafist-jihadista), sanctiune penala confirmata si de catre Curtea de Apel de la Anvers pe 27 ianuarie 2016.

În ciuda faptului ca avocatul acestuia John Maes a depus o cerere de casare (anulare) a sentintei pentru „violarea drepturilor umanitare” pe 10 februarie 2016, cerearea acestuia este repspinsa pe 16 mai 2016. La acest proces în Apel, Zerkani va fi si el sanctionat mai sever.

În sentinta pronuntata pe 14 aprilie 2016, Curtea de Apel majoreaza pedeapsa acestuia la 15 ani de recluziune criminala, de la 12 ani acordata în Prima instanta (pe 29 iulie 2015). Ca si în cazul lui Belkacem, desi avocatul lui Zerkani, Steve Lambert va depune, imediat dupa sentinta, o cerere la Curtea de Casatie pentru casarea sentintei, aceasta cerere este respinsa pe 5 octombrie 2016. În concluzie, pedeapsa lui Zerkani ramâne definitiva.

În sfârsit, „revelatia acestui proces” (conform Procurorului Bernard Michel) ar fi fost ca, Zerkani era în relatii strânse si cu alti 2 islamisti-jihadisti, Soufiane Amghar (atunci în vârsta de 26 de ani) si Khalid Ben Larbi (atunci în vârsta de 23 de ani)  „foarte” apropiati si lui Abaaoud, ucisi în timpul operatiunii politienesti belgiene (CGSU–Comisariat General al Unitatilor Speciale, sprijinita de catre o unitate de GIGN), în jurul orei 17h45 pe 15 ianuarie 2015, din strada Colinei–în localul unei foste brutarii – la Verviers („focar islamist” belgian în Provincia Liège, Regiuna Valonia) în care vor fi arestati 13 persoane (dintre care 9 originari din Molenbeek), cu scopul de a împiedica perpetrarea unor atentate contra cartierului general al Politiei Federale si contra sediului Politiei Locale la Molenbeek–Saint Jean (reputata „placa turnanta” a eurojihadistilor – jihadistii din Europa ).

Procesul celulei islamist – teroriste franco– belgiene de la Verviers (al carui sef presupus ar fi fost  Abdelhamid Abaaoud),  debuteaza pe 9 mai 2016 în fata celei de a 70-a Camera al Tribunalului Corectional de la Bruxelles.

La acest proces vor fi citati 16 persoane, toti fosti presupusi membri ai celulei jihadiste (oarecum „marginala” galaxiei jihadiste franco – belgiene), anihilata practic pe 15 ianuarie 2015 (în urma asaltului „brutal” al fortelor de ordine), cu putin timp dupa perpetrarea atacurilor teroriste islamiste de catre fratii Kouachi Chérif si Said, la Charlie Hebdo (pe 7 ianuarie), respectiv, de catre Amedy Coulibaly la magazinul evreiesc Hyper Cacher Center (pe 9 ianuarie).

Dintre cei 16 mentionati, 3 nu voi mai fi în viata: Abdelhamid Abaaoud (ucis la vârsta de 28 de ani, creierul atacurilor teroriste de la Paris în 2015 si de la Bruxelles în 2016, ale caror planuri ar fi fost descoperite în ascunzatoarea lui de la Atena) ucis pe 18 noiembrie 2015, cu ocazia asaltului apartamentului în care se ascundea în Saint Denis (Métropole du Grand Paris) în timp ce acesta asigura fuga lui Salah Abdeslam.

Acesta a fost condamnat (prin contumacie), dupa cum am mentionat, pe 29 iulie 2015, la 20 de ani de recluziune criminala pentru rolul sau de leader in cadrul „filierei sriano – belgiene”, prin care tineri belgieni erau recrutati ca mujahedini – muhajiruni în Siria, în contul Daesh.

Ceilalti 2, Soufiane Amghar si Khalid Ben Larbi care reveneau dintr-un lung sejur din Siria  (unde se aflau din luna august 2014), urmariti de catre autoritatile belgiene (serviciile de informatii – Siguranta Statului) înca din 15 decembrie 2014, sunt ucisi pe 15 noiembrie la Verviers, în fosta brutarie din strada Colinei, în timpul asediului de catre politisti.

Un al 3–lea jihadist, Marouane El Bali (atuni în vârsta de 27 de ani, considerat comandant al operatiunilor), care reuseste sa scape (sarind pe fereastra) va fi inculpat, în plus, si pentru „tentativa de ucidere” asupra fortelor de ordine care au asigurat asaltul.

În acest proces, în care 9 înculpati vor fi absenti în afara de cei ucisi (fie pentru ca erau fugari, fie pentru ca erau mujahedini – muhajiruni în Siria, în cadrul Daesh), principalii 3 vinovati (prezenti) Souhaib El Abdi, Mohammed Arshad Mahmood Najmi et Marouan El Bali, vor fi condamnati pe 29 iulie la 16 ani de recluziune criminala.

Marouan El Bali, singurul dintre ei care va face recurs la sentinta, va avea pedeapsa redusa în Apel, pe 31 martie 2017, la 12 ani de recluziune criminala, gratie unei interventii spectaculoase din partea avocatilor sai Didier de Quévy si Sébastien Courtoy (fost si avocatal lui Mehdi Nemmouche în Belgia), care au reusit sa „descalifice” rolul de leader pe care acesta l-ar fi jucat în cadrul celulei teroriste de la Verviers.

Dar era si de asteptat, pentru ca dintre cei 11 jihadisti pe care i-a aparat Courtoy, 6 au fost achitati si numai unul singur a fost condamnat la închisoare ferma (cu executare): Jean-Louis Denis („Le Soumis” – predicator musulman, în vârsta de 40 de ani), condamnat pe 29 ianuare 2016 la 10 ani de detentie criminala de catre Tribunalul Corectional din Bruxelles, pentru roul de leader jucat în trimiterea de 18 tineri (jihadisti) belgieni din regiunea Bruxelles Capitale, în Siria, ca mujahedini ai Statului Islamic, în perioada 2013 – 2014 (dupa ce, în luna aprilie, 2 elevi – minori, de la Athénée Fernand Blum din Schaerbeek au plecat în Siria). Alaturi de acesta, vor fi condamnati la 5 ani de închisoare, fiecare, si Mohamed Khemir („le Tunisien”), respectiv, Mickaël Devredt („Abou Ryan”), „colaboratorii” lui Jean – Louis Denis, toti arestati în decembrie 2013.

Alti 9 inculpati vor fi condamnati (prin contumlacie), la închisoare cu executare. Sase dintre ei, la 5 ani de detentie, iar 3, la  15 ani de recluziune criminala. Din contra, sotia lui Jean – Louis Denis va fi achitata. Însa, nici Jean – Louis Denis nu se lasa si va face recurs la sentinta.

La Apel, pe 31 septembrie 2016, Ministerul Public solicita contra acestuia 15 ani de recluziune criminala (adica îi mareste pedeapsa), în contextul în care Courtoy, pune în evidenta o serie de carente ale anchetei, conform carora, tinerii care îl frecventau pe JL Denis, ar fi fost deja radicalizati, deci nu ar fi fost el cel care i-ar fi îndoctrinat.

Cu alte cuvinte, pune accentul pe diferenta importanta dintre un predicator excentric care denunta razboiul din Siria (clientul sau JL denis, în realitate) si un sef al unui grup terorist care incita la jihad, îndoctrineaza, recruteaza si faciliteaza plecarea tinerilor radicalizati în Siria (ceea ce afirma Parchetul Federal) – care putea sa fi fost, nu JL Denis, dar Abdelkader El Farssaoui, care, pentru simplul fapt, ca ar fi informator al Politiei si Justitiei (si care ar fi fost vizitat si de catre Mohammed Merah înainte de acomite atacurile sale teroriste islamiste în Toulouse Métropole între 11-19 martie 2012) n-ar fi fost niciodata audiat în acest dosar. Si rezultatul nu va întârzia.

Pe 18 noiembrie, Curtea de Apel din Bruxelles, anunta reducerea pedepsei lui JL Denis (de 10 ani de detentie criminala – din Prima instanta), la 5 ani de închisoare, pedeapsa cu care au fost sanctionati si „colaboratorii” sai: Mohamed Khemir si Mickaël Devredt.

În sfârsit, în ceea ce îl priveste pe Sofiane Amghar, familia acestuia ar fi anuntat radicalizarea lui la Politia Locala din Molenbeek-Saint-Jean, cu mult timp înainte deuciderea sa, fara ca aceasta sa fi luat masuri, motiv pentru ea a depus o plângere contra acesteia, pentru „ucidere”, pe 5 iunie 2015.

Merita sa subliniez aici faptul ca printre tinerii jihadisti „expediati” în Siria de catre retele franco sau belgiano-siriene au fost si multi „nefericiti” .

Cei n-ar fi reusit sa ajunga la destinatie, deci nu au avut „placerea” de a lupta ca mujahedini-mahajerini în cadrul brigazilor Statului Islamic, contra „regimului dictatorial” a lui Bachar el Assad.(Re)amintesc aici faptul ca pe 18 noiembrie 2015, politistii de la RAID[4] (cca 70 de oameni) si BRI[5] (40 de oameni), sub conducerea lui Jean-Michel Fauvergue (n.1957, seful RAID între 2013-2017), vor asedia (între orele 04h15–11h30) apartamentul din strada Corbillon n°48 din Saint Denis (Métropole du Grand Paris) în care se ascund presupsii complici ai atacurilor teroriste de la Paris.

În timpul asediului în care cca 1.580 de cartuse sunt trase de catre politisti (si numai cca 10-12 de catre teroristi!), asa cum am mai mentionat, Abdelhamid Abaaoud îmreuna cu Chakib Akrouh sunt ucisi, ca urmare a declansarii centurii cu explozibil al acestuia din urma,  Hasna Aitboulahcen,  verisoara lui Abaaoud, moare asfixiata în urma exploziei.

Cu ocazia acestui asalt, în care vor fi raniti si 5 politisti de la RAID, 7 persoane vor fi arestate (3 supravietuitori – aflati  în apartament, 2 ascunsi în anexele acestuia, precum si 2 aflate în exterior, printre care si Jawad Bendaoud (titularul apartamentului, cu 13 condamnari, începând cu acest deceniu, în Buletinul B1 al cazierului sau judiciar, legate de stupefiante si detentie ilegala de arme de foc, de conduita în stare de ebrietate, violenta conjugala, respectiv, distrugere de bunuri cu circumstante agravante, etc.).

Numai în primele zile, dupa atacurile teroriste de la Paris (din 13 noiembrie), în cadrul starii de urgenta, 118 perchezitii ar fi avut loc în mediile (presupuse) islamist – jihadiste, iar pâna în seara de 18 noiembrie (când are loc arestarea lui Abselah Abdeslam îmreuna cu complicii sai si anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud) numarul acestora ar fi fost de 414.

Originar din Saint Denis (Métropole du Grand Paris), Jawad Bendaoud (n.1985, franco-marocan cu dubla cetatenie) va copilarii (cu cei 5 frati ai sai, într-o familie „modesta”) pe Bulevardul Carnot (colt cu strada Corbillon), iar pentru prima data este condamnat de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) al tribunalului de Inalta Instanta din Bobigny (Métropole du Grand Paris) într-un proces care debuteaza pe 4 noiembrie 2008, la 8 ani de închisoare pentru uciderea (ca urmare a aplicarii repetate de lovituri puternice în abdomen cu un obiect contondent, masiv si de dimensiuni importante) pe 26 decembrie 2006 al „celui mai bun prieten de-al sau, David” (atunci în vârsta de numai 16 ani), care asa cum a sustinut în fata instantei, nu ar fi avut intentia de a-l ucide pe acesta din urma („într-un moment de nebunie”).

Liberat conditionat în 2013, Jawad Bendaoud, nu avea de gând sa devina un „cetatean model” si „sa rupa contactul” nici cu Justitia si nici cu MC (Mediul carceral). Ca dovada, pâna la arestarea acestuia pe 18 noiembrie 2015, el va fi condamnat  de 13 ori, în special pentru trafic de stupefiante, de arme de foc, etc., fals si uzaj de fals, ultraj (la adresa autoritatilor politienesti) si violenta fizica (mai mult sau mai putin cu circumstante agravante) în banda organizata.

Surse apropiate anchetei sustin ca investigatiile efectuate, ulterior, ar fi scos la iveala faptul ca Bendaoud, nu era proprietarul apartamentului (aflat într-un impbil cu 3 nivele si 38 de apartamente, majoritatea dintre ele, insalubre, locuite de catre 70 de persoane dintre care 28 copii), dar era el cel care îl „gestiona” si „gasea” chiriasi proprietarilor (3 frati domiciliati în Rancy si Blanc-Mesnil din regiunea urbana pariziana), în principiu, platitori în cash (traficanti de droguri, persoane fara documente de sedere legala pe teritoriul national, persoane date în urmarire generala sau fara domiciliu fix, etc.).

Din contra, conform depozitiilor celor din anturajul sau, Bendaoud, nu pare sa fie un islamist radicalizat, un terorist si nici un bun (practicant) musulman  (n-af fi frecventat niciodata vreo moschee).

Interesat numai de sex, stupefiante (pasionat „fumator de iarba”) si alcool, mare amator de petreceri (dupa 6 zile de GDV–Arest preventiv de tip „terorist”, încarcerat pe 24 noiembrie 2015 la Închisoarea–Maison  d’Arrêt din Villepinte, Departamentul Seine–Saint Denis–Métropole du Grand Paris), este printre cei câtiva arestati în dosarul atacurilor terroriste islamiste de la Paris (si Bruxelles), care a fost inculpat „numai” de „asociere de raufacatori în banda organizata” nu si de „complicitate la asasinate teroriste în legatura cu întreprindere (organizatie) terorista”, într-o mare masura, gratie avocatilor sai Xavier Nogueras si Marie Pompéi Cullin.

Dupa un an petrecut în QI (Cartierul de Izolare) a închisorii din Villepinte, înainte sa fie transferat (înapoi) în celula sa, acesta acuza magistratii: „Trebuie sa va confirm (sa spun) în limba chineza (…)…bordel de merde (maldăr de rahat), când veti întelege odata…(…). Vreau sa ies din izolare, voi pierde controlul si înnebunesc. Eu nu cunosc niciun membru al celulei teroriste (franco-belgiene) care a comis atacul de la Paris. Nu am nimic de a face cu ei (…). Eu nu sunt credincios, nu frecventez moschee, nu fac rugaciuni (nu ma rog la Allah). De ce sunt izolat? Eu nu am vazut explozivi (explozibili) decât pe canalul Special Investigation sau în fimele de actiune. Atunci de ce sunt cercetat penal pentru complicitate la atacuri teroriste? Am chef sa va pocnesc peste bot, pe voi toti..L-am vazut pe Abaaoud si pe complicele sau pe 17 noiembrie cca 5-10 minute, credeti ca sunt un profiler ca sa-mi dau seama ce a facut înainte sa vina la mine sau ce va face, ulterior, dupa ce pleaca de la mine?”

Pentru a-si proba nevinovatia, acesta va posta (expedia) 2 scrisori magistratilor Parchetului Antiterorist în care spune: „refuz sa devin tapul (vostru) ispasitor (…) sau sa fac obiectul unei parodii, unei glume (…). Veti baga la cap tot ceea ce va spun? De cand am fost liberat din închisoare nu mi-am pregatit nici macar o mâncare, iar voi insinuati ca as fi vrut sa pregatesc si sa perpetrez atentate”.

Cum în urma unei perchezitii generale (sistematice) gardienii gasesc în celula sa un telefon portabil (mobil) functional, acesta îi ameninta: „voi face ceva foarte rau”. Si într-adevar, nu peste mult timp îsi da foc hainelor si papetariei aflate în celula sa, încercând sa smulga fereastra acesteia. Ca urmare a acestui eveniment, el va petrece noaptea într-o celula antisuicid!

Sustinând cu convingere ca nu ar avea nicio legatura cu jihadistii franco-belgieni si nici cu atacurile teroriste islamiste ale acestora de la Paris si Bruxelles, în luna iunie 2017, Bendaoud (clamându-si nevinovatia), este condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra autoritatilor politienesti si urmeaza sa fie judecat în acest an pentru „gazduire de raufacatori (teroristi) în banda organizata”, dupa ce pe 26 ianuarie 2017, el a fost condamnat, din nou, la 8 luni de închisoare cu executare „pentru trafic de stupefiante” si „asociere de raufacatori”, împreuna cu Mohamed Soumah, condamnat si el, la 2 ani de închisoare, tot cu executare.

În acelasi dosar, un alt participant la „asocierea de raufacatori”, Youssef Aïtboulahcen, fratele lui Hasna Aïtboulahcen (care moare asfixiata în apartalmentul din strada Corbillon n°48, pe 18 noiembrie 2015, împreuna cu Abdelhamid Abaaoud si Chakib Akrouh, care în zilele de 18-19 noiembrie ar fi trebuit sa-si explodeze centurile cu explozibil în celebrul cartier de afaceri parizian– La Défense, cel mai mare din Europa) scapa de acuzatia de „complicitate la asasinate teroriste”, deci de Curtea cu Jurati si va fi judecat, ca de altfel si  Bendaoud, într-un dosar corectional, pentru „nedentuarea unei crime teroriste”.

Magistratii (judecatorii de instructie, în frunte cu Christophe Teissier) de pe lânga TGI Paris (Parchetul Antiterorist) însarcinati cu instrumentarea dosarului, au apreciat ca cei 2 n-ar fi fost la curent cu proiectul teroristilor islamisti care au comis pe 13 noiembrie 2015 atentatele la Paris.În sfarsit, revenind acum la Réda Kriket, capetele de acuzare contra acestuia sunt multe si de „bataie lunga”, conform Procurolui Republicii de Paris, François Molins: „participare la asociere de raufactoiri teroristi criminali în vederea pregatirii si comiterii de crime”, „achizitie, detinere si cedare/vânzare de arme de foc de categoriile A si B în banda organizata”, fabricare de bombe si alte obiecte incendiare în banda organizata”, „detinere si transport de substante si produse incendiare sau explozibili în vederea pregatirii de atacuri teroriste”, „orice alt tip de  infractiune în legatura cu o intreprindere (organizatie terorista).

Dupa perchezitia efectuala la Argenteuil, anchetatorii se vor deplasa în Belgia si apoi în Olanda, unde un alt suspect Anis Bahri (în vârsta de 32 de ani, nascut în Franta la Montreuil în Departamentul Seine Saint Denis–Métropole du Grand Paris, domiciliat în Departamentul Val de Marne) este arestat pe 27 martie 2016, pe baza unui mandat european de arestare emis de catre autoiritatile judiciare franceze. Coordonatele acestuia (inclusiv, numarul sau de telefon mobil) ar fi fost gasite cu ocazia perchezitiei apartamentului „principal” al lui Kriket.

În timpul perchezitiei a 2 altor  apartamente („secundare”) ale acestuia din vestul Rotterdamului, politistii gasesc 45kg de munitie de calibrul 7,62 utilizata în armamentul Kalasnikov (pistoale mitraliera si pusti de asalt), iar pe 4 august 2016, el va fi predat Justitiei franceze si inculpat cu capetele de acuzare: „asociere de raufacatori teroristi criminali”, respectiv, „infractiune contra legislatiei armelor de foc în banda organizata”.

Condamnat deja pentru infractiuni de drept comun (în special, furt si jaf, cu circumstante agravante), Anis Bahri este arestat de catre politistii olandezi într-o zona pietonala a Rotterdamului. Asupra lui sunt gasite 800€ în cash, un telefon mobil functional (cu SIM card) si  un card de identitate bulgar, fals.

Cum Kriket (condamnat si el în repetate rânduri pentru violenta cu circumstante agravante si jaf, iar în 2005, la 5 ani de inchisoare pentru „punitive expedition” de catre Tribunalul Nanterre – Métropole du Grand Paris, respectiv, la 10 ani de detentie criminala prin contumacie în Dosarul Zarkani, în 2015) si Bahri sunt banuiti ca ar fi „vizitat” Siria între sfârsitul anului 2014 – începutul anului 2015, n-ar fi exclus ca acestia sa fi fost însarcinati de catre Daesh, cu misiuni teroriste islamiste în Franta.

Pe 25 martie 2016, alti 2 posibili complici ai lui Kriket (si de aceasi vârsta cu acesta) sunt interpelati la Bruxelles. Este vorba de Rabah Meniker (în vârsta de 35 de ani, care ar fi spus la telefon lui Kriket: „Ok, eu am armele”, dar ar fi negat orice implicare a sa în atentate), fiind în contact si cu un oarecare, Yassine Alami  (Yasin Alani/ în vârsta de 35 de ani, condamnat pentru mai multe infractiuni delictuale).

Arestati la Gara Bruxelles-Midi din strada Mérode la Saint Gilles (Regiunea Bruxelles Capitale) si inculpat cu capul de acuzare: „participare la activitati ale unui grup terorist”, amândoi, vor fi extradati în Franta  pe 4 mai 2016, pe baza unui mandat de arestare. Un al 3-lea presupus complice de-al lor, Abderamane Ameroud (algerian, în vârsta de 39 de ani, fost combatant-veteran în Afganistan, format în perioada 1999-2000 în tabara de antrenament din Al Farouk – „serviciul militar islamist” – dirijat de catre Al Qaeda) va fi arestat si el în statia de tramvai din Soseaua Rogier la Schaerbeek, implicat în asasinarea pe 9 septembrie 2001 la Khwadja Bahauddin (în Provincia Takhâr, nord-estul Afganistanului) într-un atentat–sinucigas (prin intermediul unei camere de luat vedere capcana), al leaderului afgan, Comandantul Ahmed Chah Massoud (Lion of Panjshir, n.1953)

Acesta va fi condamnat la 7 ani de închisoare în Franta, respectiv, la interdictie definitiva a teritoriului francez (pentru „suportul logistic” furnizat celor 2 teroristi tunisieni Dahmane Abd el-Sattar – sotul cunoscutei islamiste radicale belgiene de origine marocana Malika El Aroud (n.1959) si Rachid Bouraoui el-Ouaer, care le-ar fi permis sa ajunga în preajma lui Massoud).

În sârsit, cei 2 „executanti” ar fi beneficiat si de complicitatea grupului islamist dirijat de catre Tarek ben Habib ben al-Toumi al-Maaroufi  (n.1965, la Ghardimaou Guvernoratul Jendouba în Tunisia, cunoscut si ca Abou Ismail el Jendoubi), islamist tunisian (naturalizat belgian, în 1993), respectiv, a lui Adel Tebourski (n.1964, islamist tunisian, naturalizat francez în 2000), implicati în trimiterea jihadistilor voluntari francofoni muhajiruni (muhajirini/muhajerini) în taberele de pregatire de lupta ale gruparii islamist–teroriste  Al Qaeda, în Afganistan.

Sosit în Belgia cu 33 de ani în urma (în 1985), unde va locui un timp, Maaroufi se va stabili în Franta, în urma casatoriei cu o tânra de nationalitate franceza, cu care va avea un copil si de care se va desparti în 2004, în timpul detentiei sale (dar cu care va ramane în relatii bune – de „strânsa prietenie”).

De altfel, acesta ar fi fost si unul dintre motivele pentru care el a fost mutat de la închisoarea (pariziana) La Santé (Centru de detentie provizorie), la închisoarea de la Nantes (Centru Penitenciar cu 3 cartiere: Detentie Provizorie – Maison  d’Arrêt, de Executare a Pedesei, respectiv, de Semiliberetate), unde s-a mutat familia sa.

Arestat în 1995 de catre autoritatile politienesti belgiene în compania unor membri al GIA (Grupul Islamist Armat – clasat terorist, responsabil cu masacrarea a zeci de mii de algerieni/fondat în 1992 în Algeria cu scopul rastunrnarii Guvernului algerian si înlocuirea acestuia cu un Stat Islamic), Tarek Maaroufi este condamnat le 3 de închisoare cu suspendare, dar în 2000 îsi creaza, îmreuna cu Seifallah Ben Hassine (Seif Allah Ben Hassine–Abou Iyadh/1965-2015, militant islamist tunisian, fost leader al organizatiei islamiste Ansar al-Charia, comanditar de atacuri teroriste jihadiste, trecut din 23 septembrie 2014 pe lista teroristilor a ONU), propria organizatie GCT (Grupul de Combatanti Tunisieni), care pe 10 octombrie 2002, Consiliul de Securitate al ONU va asocia cu gruparea islamist – jihadista Al Qaeda.

Nu peste mult timp însa, pe 18 decembrie 2001, Maaroufi este arestat de catre autoritatile belgiene pentru complicitate la asasinarea Comandantului Massoud (Seful Aliantei de Nord afgane în lupta contra talibanilor) dar si pentru alte acte de terorism (pregatirea unui atentat contra bazei militare americano-belgiene de la Kleine Brogel din Limburg), fiind condamnat de catre Tribunalul Corectional din Bruixelles, în cursul lunii mai 2005,  la 6 ani de închisoare (pedepasa majorata la 7 ani în Apel Bruxelles).

Pe 26 ianuarie 2009, Statul Belgian îi va retrage cetateania (eveniment fara precedent dupa cel de al 2-lea Razboi Mondial), iar pe 24 martie 2012, ca urmare a unei amnestii generale pronuntata de catre autoritatile judiciare tunisiene, el va fi expulzat în tara sa natala. Din contra, Adel Tebourski (rezident la Chassieu–Lyon Métropole), este arestat mai devreme, în luna noiembrie 2001 (în Franta) si  este condamnat de catre Tribunalul Corectional Paris pe 17 mai 2005 la sanctiunea penala de 6 ani cu executare (dupa cca 3½ ani  de detentie provizorie), cu retragerea drepturilor civice timp de 5 ani (în special pentru furnizarea pasapoartelor belgiene cu viza si banii necesari „operatiunii” lui Abd el-Sattar Dahmane si Bouraoui el-Ouaer), fiind pus în libertate pe 22 iulie 2006, dupa ce pe 21 iulie, Statul Francez, îi retrage si lui cetatenia (în urma unei decizii din 19 iulie).

 Expulzat în Tunisia (cu o cursa Air France la ora 13h30 de pe Aeroprotul Charles de Gaulle) pe 7 august 2006, organizatiile de aparare ale drepturilor (sesizate de catre avocatul sau Franck Boëzec) considera ca Tebourski ar fi fost neîndreptatit pentru ca ar fi fost supus unei  duble pedepse, ceea ce contravine legii din 26 noiembrie 2003, promulgata de catre fostul presedinte Nicolas Sarkozy (în functie între 2007-2012, Ministrul de Interne si al Libertatilor locale, între 7 mai 2002 – 30 martie 2004). Dupa pronuntarea sentintei, Tebourski este transferat de la închisoarea Nantes la Centrul de Retinere (Retentie) Administrativa de la Mesnil-Amelot (regiunea urbana pariziana, în vederea expulzarii sale.

Mentionez aici faptul ca alaturi de Adel Tebourski, în Dosarul asasinatului Massoud instrument de catre Parchetul de pe lânga TGI Paris, vor fi inculpati si alti 6 complici ai acestuia, dintre care 2 vor fi achitati si 4 condamnati cu pedepse cuprinse înte 2-7 ani. Ei au fost acuzati (fara probe solide, din punctul meu de vedere), în fata Tribunalului Corectional Paris (cea de-a 13-a Camera Corectionala, prezidata de catre Dominique Kaluzny) ca ar fi organizat, stagii de „antrenament” pentru mujahedinii jihadisti muhajerini (muhajirni) francezi în Afganistan, respectiv, pentru implicarea lor (sub o forma sau alta) în asasinarea Comandantului Massoud.

Cei 2 achitati au fost Ibrahim Keïta (în vârsta de 38 de ani, suspectat ca l-a fi cazat/gazduit pe teroristul islamist Willy Brigitte, care ar fi pregatit un atac terorist în Australia)  si presupusul militant islamist Azdine Sayeh (în varsta de 32). Din  contra, franco-algerianul Mehrez Azouz (în vârsta de 37 de ani), un responsabil al unei retele de recrutare a jihadistilor muhajerini (muhajirni) francezi, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare (si retragerea drepturilor civice tot timp de 5 ani).

Cel mai pedepsit a fost Abderahmane Ameuroud (atunci, în vârsta de 27 de ani) „jihadistul voluntar” (format timp de 14 luni în Afganistan), implicat în pregatirea mai multor acte teroriste islamiste, care a fost sanctionat cu 7 ani de închisoare (pedeapsa ramasa definitiva în 2007 si interdictie definitiva de teritoriu (francez).

Mentionez aici ca acesta ar fi fost banuit si de faptul ca ar fi avut legaturi „strânse” cu un grup de „drumeti” (cunoscut sub numele de „camping”-istii) care ar fi avut ca obiectiv, selectionarea în Franta ai militantilor francezi pentru jihad în zona afgano–pakistaneza si care ar fi organizat antrenamente (în cadrul unor „drumetii”) în padurea Fontainebleau (Departamentul Seine Seine-et-Marne, regiunea urbana pariziana), pe plajele din Normandia, respectiv, în muntii Jura.

Faptul ca Abderahmane Ameuroud ar fi avut legaturi cu islamismul radical (pe care l-ar fi sprijint cel putin „propagandistic” si „logistic”) nu putea fi exclus de catre instanta, având în vedere faptul, ca printre altele, fratele sau mai mare Reda Ameuroud (atunci în vârsta de 35 de ani, arestat la Paris pe 13 iulie în vecinatatea strazii Jean-Pierre-Timbaud – sectorul 11, unde se afla o moschee frecventata de catre islamisti radicali) a fost expulzat îmreuna cu alti 10 islamisti de pe teritoriul francez

Îndepartarea acestuia de pe teritoriul francez, pe 29 iulie 2005 (dupa condamnarea lui Ameuroud în luna mai), a avut loc (cu un vas) de la Marsilia cu destinatia Bejaia (în Algeria), iar motivatia ar fi fost ca acesta încerca sa recruteze tineri francezi de origine magrebina (voluntari), pentru jihad, în zonele de conflict din Afganistan si Pakistan.

Subliniez aici faptul ca, cu putin timp în urma, pe 23 iulie, a fost expulzat si un imam („ocazional”) algerian Abdelhamid Aissaoui (în vârsta de 41 de ani), care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru participarea sa la tentativa de atentat contra trenul de mare viteza (TGV) pe 26 august 1995 la  Chasse-sur-Rhône (Departamentul Isère, Regiunea administriva Auvergne –Rhône Alpes, estul Frantei), pedeapsa însotita si de interdictia definitiva de acces pe teritoriul francez.

Cel de-al 2-lea condamnat alaturi de Abderahmane Ameuroud este Fayçal Cheffou (stringer – freelance journalist), un integrist din Bruxelles, presupus de catre autoritatile politienesti federale ca ar fi fost „barbatul cu palarie” de pe Aeroportul National Bruxelles-Zaventem, disparut fara urma dupa atacul terorist islamist din 22 martie 2016 (în urma declansarii centurilor  cu explozibi de catre ceilalti 2 complici ai sai).

Acesta esta autorul  unui video publicat în 2014 în care se revolta contra regulamentului din Centrul de Retentie (Retinere) Administrativa de la Steenokkerzeel (Regiunea           Bruxelles Capitale) pentru ca mesele musulmanilor ar fi fost servite servite în perioada ramadanului, în „timpul postului”.

Se pare ca, individul ar fi fost inculpat în 2003 pentru mai multe infractiuni delictuale („asociere de raufacatori”, „comercializare de obiecte provenite din furt” si chiar complicitate la „crima” – un prieten de-al sau, i-ar fi ucis un alt prieten cu o arma gasita la domiciliul sau, „recrutare de voluntari pentru jihad printre refugiati în parcul Maximilien din Bruxelles, în fata Oficiului belgian pentru refugiati”) iar fratele sau mai mare Karim Cheffou (în vârsta de 23 de ani, cunoscut de catre politisti pentru diferite jafuri) care locuia la Schaerbeek, ar fi fost ucis în 2002 de catre politistii belgieni cu ocazia unei interpelari.

Inculpat pentru participarea sa la activitatile unui grup terorist, pentru asasinate si tentativa de asasinate teroriste, acesta este eliberat (lasat în libertate) pâna la urma, pe 28 martie 2016.

În sfârsit, ceilalti 2 implicati în organizarea stagiilor de antrenament în taberele de lupta din Afganistam pentru jihad, au fost condamnati, fiecare, la 2 ani de închisoare, fiecare. Este vorba de algerianul Khellaf Hammam (în vârsta de 37 de ani) si francezul Youssef el-Aouni (în vârsta de 31 de ani).

Consider important sa subliniez aici faptul ca, astazi, dupa aproape un deceniu si jumatate de la promulgarea legii n° 2003-1119 din 26 noiembrie 2003 (relativ la controlul imigratiei, sejurul strainilor în Franta si a nationalitatii franceze), înca cei peste ¼ din populatia carcerala franceza de nationalitate straina este supusa (sub o forma sau alta) „dublei pedepse”.

În ceea ce îi priveste pe Réda Kriket (care dupa arestarea lui pe 24 martie 2016 la Boulogne Billancourt – Métropole du Grand Paris, în urma unui mandat de arestare european emis în decembrie 2015 este cercetat penal, în paralel, si în Belgia pentru o serie furturi si tentative de jafuri comise la Hasselt – Provincia Limburg, Regiuna Flamanda, pe 11 decembrie 2013 si la Sterrebeek/Zaventem–Provincia Brabant, Regiunea Flamanda, în cursul lunii iunie 2015, pentru care a fost condamnat de catre tribunalul din Hal-Vilvorde, pe 7 septembrie 2016, la 3 ani de închisoare, respectiv, de catre cel din Hasselt, pe 17 noiembrie 2016, la 15 luni de închisoare cu executare) si pe Anis Bahri, care ar fi fost reperati de catre autoritatile de ancheta belgiene (Parchetul Federal)  pe 11 martie 2016 la bordul unui Peugeot Partner (în timpul unei deplasari efectuate de la Argenteuil – Métropole du Grand Paris în Regiunea Bruxelles Capitale), interpelarea celor 2 ar fi fost posibila datorita supravegherii unui alt suspect Miloud F. (franco-algerian, în vârsta de 40 de ani), interpelat pe 7 noiembrie 2015 la Adana (oraș în partea central – sudică a Turciei, pe râul Seyhan în Câmpia Ciliciei), expulzat catre Franta (unde este încarcerat preventiv).

Condamnat în 2009 la 3 ani de închisoare cu suspendare de catre Tribunalul Corectional Paris pentru „asociere de raufacatori cu caracter terorist”, pedeapsa lui este marita în 2010 (în Apel) la 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu executare (ocazie cu care îl cunoaste pe Anis Bahri).

Banuit ca ar fi furnizat „material sensibil” (binocluri cu utilitate nocturna, GPS, etc.) organizatiei teroriste AQMI (Al Qaeda în Magrebul Islamic), Miloud (presupus ca ar fi în contact cu jihadistii muhajiruni – muhajirini franco – belgieni din Irak si Siria) este inculpat si plasat în detentie provizorie pe 28 noiembrie 2015 în Franta.

În timpul audierii sale (GAV – Garde à Vue) de catre politistii de la DGSI, acesta ar fi afirmat ca avea intentia de a deschide un restaurant la Adana (important centru agricol și industrial, unul dintre cele mai mari orașe ale Turciei, la 30 km distanță de coasta Mării Mediterane, astazi, cu cca 1,8 milioane de locuitori).

În sfârsit, daca conform unor surse de la DGSI, „aresanalul militar exhumat” în apartamentul lui Réda Kriket (de la Argenteuil – Departamentul Val d’Oise – Métropole du Grand Paris, aparat de catre Yassine Bouzrou si Xavier Nogueras), specialist în jafuri armate ar fi fost fara precedent, ceea ce de altfel atesta, fara niciun fel de comentarii, apartenenta acestuia la o „asociere de raufacatori în legatura cu o întreprindere (organizatie) criminala”, Bahri (n.1984 la Montreuil – Métropole du Grand Paris), care era în relatii strânse cu acesta din urma, este considerat, automat (atât de catre justitia franceza cât si de catre cea belgiana), un complice al acestuia, având în vedere faptul ca cei 2 ar fi vizitat Siria, îmreuna, iar Bahri ar fi fost si el condamnat în 2006 si 2008 (si în Franta, ca de altfel si Kriket, pus în libertate în 2011, dupa mai multe condamnari) pentru jafuri (armate) cu violenta, de fiecare data, la 5 ani de închisoare.

Conform autoritatilor de ancheta, criminalitatea de drept comun, servea, în principiu, la finantarea celulelor salafist–jihadiste în comiterea de atacuri sau atentate teroriste. De altfel, conform Procurorului Republicii de Paris, François Molins, o fotografie a acestuia (dupa cum am mentionat, interpelat de catre autoritatile olandeze la Rotterdam pe 27 martie) ar fi fost gasita si în efectele personale ale lui Réda Kriket.

Într-un asemenea context, cei 2 pot fi considerati, cel putin pentru moment, ca posibili membri ai galaxiei jihadiste franco – belgiana, al  carui graf si matrice sunt, actualmente, în „constructie”.

Din contra, conform unor informatii (pe care le-am obtinut) din mediul carceral, din anturajul lui Kriket, acesta nu s-ar fi radicalizat în închisoare (la Fresnes – regiunea urbana pariziana, unde a fost încarcerat ultima data), asa cum se întâmpla cu majoritatea detinutilor musulmani (sau chiar islamisti, deja), dar ulterior, în libertate, în Belgia, unde ar fi frecventat mediul islamist radicalizat angajat profund în jihadul din Siria–reteaua (filiera) Zerkani, a carei „logistician” ar fi fost si pe care ar fi sponsorizat-o prin intermediul bracajelor (jafurilor armate) comise (conform principiului musulman al Ghanimei–Khoms/impozit islamic pe bunurile „excendentare” ale fiecarui musulman fidel lui Allah).

În realitate khoms-sul („a 5-a parte”) este un impozit islamic pe „bunurile suplimentare” (obtinute din activitati agricole, industriale, comerciale, cercetare, servicii, etc.) si este obligatia fiecarui musulman „adevarat” sa-l plateasca.

Dupa arestarea lui Reda Kriket (care ar fi fost zarit la domiciliul lui Khalid Zerkani din strada Vanderstichelen la Molenbeek în proximitatea Tour&Taxis, în 2013), Politia Federala belgiana va face alte 5 perchezitii (la Molenbeek, la Schaerbeek, la Etterbeek si 2 la Koekelberg), ocazie cu care o duzina de indivizi (mai mult sau mai putin suspecti) vor fi interpelati.

În cadrul unei anchete dirijate de catre un judecator de Instructie din Liège (apartinând Parchetului Federal), toti sunt suspectati ca ar fi implicati în trimiterea de mujahedini – muhajiruni (fie prin intermediul filierei Zerkani, fie prin intermediul altor celule jihadiste) în Siria pentru a combate (lupta) în cadrul brigazilor „Califatului” Statului Islamic (Daesh).

Dintre acestia, un francez (Azzeddine K., în vârsta de 26 de ani) si 2 belgieni (Mohamed O. si Marianna A. cu vârstele de 24 si 32 de ani), au fost inculpati de „asociere de raufacatori în legatura cu o întreprindere terorista” si încarcerati în detentie provizorie.

În sfârsit, pe 2 iunie 2017, are loc procesul în Apel la Bruxelles (la Curtea de Apel) al filierei Zerkani, în care 8 persoane inculpate de terorism, vor fi rejudecate.

Dintre acestea, Seicul – Imam Mohamed Ben Benajiba (originar din Maroc) de la moscheea Ettaboua din Evere (una din cele 19 comune din Regiunea Bruxelles Capitale) aparat de catre Nathalie Gallant, considerat un promotor al ideilor radicale în predicile sale (care l-ar fi radicalizat si pe Najim Laachraoui – unul dintre kamikaze  pe Aeroportul Bruxelles – Zaventem pe 22 martie 2016) încarcerat  în iulie 2014 (ulterior pus în libertate conditionata sub control judiciar) si contra caruia Procurorul Fabienne Laduron a solicitat 12 ani de recluziune criminala, respectiv, Mouad K., a carui culpabilitate nu a fost probata (aparat tot de catre Henri Laquay si Sébastien Courtoy) vor fi achitati, în timp ce, ceilalti 6 vor fi condamnati.

Mentionez aici faptul ca este pentru prima oara în Belgia, când un imam (format în cele mai reputate universitati în domeniul Islamului, printre care si Universitatea Al-Azhar din Cairo) este inculpat într-un dosar de terorism (a filierei lui Khalid Zerkani) pentru rolul sau jucat în recrutarea de mujahedini – muhajiruni belgieni (de catre brigazile de lupta ale Statului Islamic), alaturi de alti 31 de presupusi complici (dintre care jumatate absenti), judecati pentru prima oara pe 15 februarie 2016 de catre Tribunalul Corectional Bruxelles.

Sosit în Belgia în 2005, Imamul „à la voix d’or” (cu vocea de aur), ar fi oficiat (practicat)pentru prima data în Olanda (la Amsterdam), iar ulterior în Belgia (la Gand/Gent, Regiunea Flamanda), dupa care se stabileste la Evere. Acesta ar fi fost în contact atât cu membri retelei lui Jean – Louis Denis cât si cu cei ai organizatiei Sharia4Belgium.

Contrar ideii preconcepute, spre deosebire de Seic, majoritatea teroristilor (sau ai celor care se angajeaza în jihadul din Siria sau în cel din Irak, mai rar), nu au decât cunostinte foarte limitate despre religia islamica iar multi dintre acestia nu au nici macar cunostinte elementare despre aceasta si nu sunt nici practicanti. În concluzie, motivatia confesionala a acestora este mai mult decât îndoielnica.

Din contra, conform declaratiei facute DGSI de catre Jonathan Geffroy (Abou Ibrahim al Fransi, originar din Toulouse în vârsta de 35 de ani, convertit la islam, fost mujahedin – muhajirun în brigazile Daesh, capturat la începutul anului 2017 de catre Armata Siriana Libera) s-ar parea ca fratii Fabien si Jean-Michel Clain (originari si ei din Toulouse, astazi responsabili cu propaganda Statului Islamic, care ar fi fost implicati si în atacurile teroriste islamiste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, cu interdictie de sedere în Uniunea Europeana), fosti discipoli ai Emirului Alb (Abdel Ilat Al-Dandachi/n.1947 predicator sirian din Artigat–Departamentul Ariège, Regiunea administrativa Occitanie, naturalizat francez în 1983 sub numele de Olivier Corel), unul dintre presupusii (mari) recrutori ai tinerilor francez de origine magrebina, pentru jihad ca mujahedini–muhajiruni  în Afganistan si Irak („datorie religioasă în sânul religiei islamice şi al babismului”/mişcare religioasă persană în perioada 1844-1852), ar „dezvolta” în Siria în cadrul Statului Islamic (înca înainte de batalia de la Raqqa/6 iunie – 17 octombrie 2017, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Ofensiva de la Raqqa (Siria – Thomas CSINTA, Politia Capitalei)], un proiect având ca obiectiv principal pregatirea unor copii sirieni în scoli coranice prestigioase si îndoctrinarea lor cu jihadul, pentru ca, ulterior, acestia sa comita atacuri sinucigase (de tip kamikaze) pe teritoriul european, în general si pe cel francez, în particular.  

Acesta din urma, considerat unul dintre fondatorii comunităţii islamist– salafiste, în 1987, la Artigat (placa turnanta a jihadismului francez), care ar fi jucat un rol important si în radicalizarea lui Mohammed Merah (precursorul lumpenterorismului–terorismul modern, contemporan/cea de a 3-a generatie) respectiv, a lui Sabri Essid (frate vitreg cu Merah, prin casatoria dintre Zoulikha Aziri – mama lui Merah, cu Mohamed Essid – tatal lui Sabri), nu rareori afirma în timpul „cursurilor” sale ca „Domnul a creat 73 de grupuri de musulmani şi 72 dintre ele vor ajunge în Iad, crezând că ar fi în grupul celor care scapă…”.

Peste 2 decenii, Corel, împreuna cu fratii Clain si Sabri Essid, respectiv, cu alti jihadisti salafisti (Stéphane Lelièvre, Imad Djebali, Mohamed Megherbi, Thomas Barnouin, Anouar el Madhi, Miloud Chachou, etc.), vor fi judecati într-un proces desfasurat în perioada 3 iunie – 9 iulie 2009  în fata Curtii Corectionale Toulouse si condamnati la pedepse curinse între 6 luni si 6 ani de inchisoare, mai putin Emirul, care va fi achitat. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Euro(lumpen)jihadologia virala, moderna. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” si procesul lui Abdelkader Merah,… Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele AZF… Gemenii de la Toulouse (Partea I), Gemenii de la Toulouse (Partea II)].

În ceea ce îl priveste pe Jonathan Geffroy (n.1982), acesta (un fost apropiat al lui Sabri Essid), capturat de catre rebelii sirien pro-turci la al-Bab (regiunea urbana Alep) a fost transferat în Franta (via Turcia) pe 11 septembrie anul trecut (2017), împreuna cu sotia sa si cei 2 copii, dupa ce pe 17 august 2017 (în cadrul bataliei de la Raqqa) a fost declarat, mort, si el!

Inculpat de catre Parchetul Antiterorist de la Paris (împreuna cu sotia sa) pentru „participare la o asociere de raufacatori teroristi în vederea pregatirii de atentate criminale în legatura cu o întreprindere terorista” si încarcerat în detentie provizorie, pe 15 septembrie, Geffroy sustine ca fiul lui Jean – Michel Clain (în vârsta de 17 ani), ar fi la comanda proiectului „operatiuni externe copii” si tot el ar fi si cel care ar dirija o „retea” de tineri jihadisti care ar urma sa comita atacuri teroriste în Franta, cu precadere în zonele rurale si periurbane pentru a „instaura” teroarea în rândul populatiei.

Proiectul este asemanator cu cel lansat de catre Hitler, sub numele (denumirea) de Hitlerjugend (Tineretul hitlerist), fosta organizația nazistă de tineret între 1922 și 1945 a Partidului Muncitoresc German Național-Socialist, a      carei activitate (având la baza antrenamentul fizic si ideologic), era stabilită printr-o lege adoptată în martie 1939 și care îi viza pe toți tinerii între 10 și 18 ani, cuprinzând printre altele, si îndoctrinarea rasistă, respectiv, socialdarwinistă, plimbări comune, respectiv, marșuri și exerciții fizice în aer liber, care fi trebuit să îmbărbăteze pe copii și să îi pregătească de război.

Mai recent, copii-kamikaze sunt utilizati si de catre o alta organizatie islamista terorista Boko Haram („Învățătura occidentală e un sacrilegiu”/Grupul Poporului Sunnei pentru Predică și Război Sfânt – grupare islamistă cu caracter terorist si de ideologie salafist – jihadista din nord-estul Nigeriei, vestită pentru cruzimea membrilor acesteia și care militează pentru instaurarea unui Califat conform legii Șariei în întreaga țară și pentru interzicerea culturii occidentale, fondata în 2002 de catre Mohamed Yusuf/1970 – 2009, predicator islamist nigerian, activa în Nigeria, Niger, Benin, Camerun si Ciad).

Daca în 2014 nu au fost consemnate decât 4 cazuri, în 2015, numarul copiilor-kamikaze utilizati de catre gruparea Boko Haram în regiunea Lacului Ciad (Ciad, Camerun si Nigeria), a ajuns la 44, dintre care ¾ erau fete tinere.

Conform unor documente UNICEF, începând cu anul 2014, Boko Haram ar fi implicat în atentatele sale sinucigase 21 de copii în Camerun, 17 în Nigeria si 2 în Ciad, dintr-un total de 89 de atentate kamikaze în Nigeria, 39 în Camerun, 16 în Ciad si 7 în Niger.

În ceea ce îl priveste pe Sabri Essid (Abou Doujana, franco-tunisian în vârsta de 33 de ani, originar din Toulouse – unul dintre cele mai importante si active focare al islamismului radical si al jihadului din Europa), ar fi fost ucis în „Razboiul Sfânt” la începutul acestui an, ca de altfel si fratele sau Walid Essid (în septembrie 2015). Conform unor surse, acesta ar fi calcat pe o mina antipersonala. Alte surse afirma ca ar fi fost victima unei rivalitati pentru putere în cadrul Daesh si ar fi fost executat de catre o „bransa (ramura) dura” a acestuia.

Pentru prima oara, Essid ajunge în Siria pe 18 noiembrie 2006 (înainte de declansarea razboiului civil/15 martie 2011 – ca urmare a „Primaverii Arabe”), unde intra în contact cu Thomas Barnouin (astazi în vârsta de 36 de ani, originar din Albi, care studia istoria si religia islamica pe atunci la Universitatea Medina din Arabia Saudita), care venea în Siria prin Iordania.

Scopul lor era sa ajunga în Irak  pentru a lupta contra Coalitiei Militare, aflata sub comanda SUA, însa vor fi arestati pe 12 decembrie la Hama de catre fortele de securitate siriene la frontiera irako-siriana, iar pe 13 februarie 2007, cei 2 vor fi predati politistilor de frontiera PAF de pe Aeroportul Paris – Charles de Gaulle.

Condamnat la 5 ani de închisoare de catre Curtea Corectioonala Toulouse (în 2009, în procesul în care este achitat Olivier Corel – „mentorul”), la începutul lunii iulie 2011, Essid a fost liberat (ca urmare a executarii pedepsei sale, tinând cont si de detentia provizorie) si va asista la casatoria dintre tatal sau si mama lui Merah.

Dupa atacurile teroriste de la Toulouse si Montuban (comise pe 11, 15, 19 martie 2012) de catre acesta din urma, devenit fratele „vitreg” prin alianta, Essid (considerat mentorul lui Merah), intra din nou în colimatorul politiei si justitiei, iar începând din 13 septembrie 2013 (când i se va deschide un nou dosar penal), acesta va fi „hartuit” sistematic de catre anchetatori, motiv pentru care la începutul anului 2014 reuseste sa plece din nou în Siria (via Turcia) si reuseste sa integreze brigazile „Califatului” Statului Islamic.

El va fi însotit de fratele sau, sotia sa cu fiul ei Rayan si cei 3 copii (mici) ai cuplului.

Devine celebru datorita unui video publicat pe 11 martie 2015 pe internet în care îl pune pe fiul sotiei sale Rayan (în vârsta de numai 12 ani) sa-l execute (cu un revolver) pe Mohamed Musallah (un ostatec israelian, în vârsta de 19 ani, considerat spion al Mossadului).Tot la 5 ani va fi condamnat (în 2009) si Barnouin (astazi, tatal a 2 copii), dar ca si Essid, acesta se va întoarce si el în Siria, în 2014 (la început la Lattaquié, iar ulterior la Raqqa) unde devine un „soldat al Califatului”.

Înainte de a fi interpelat la sfârsitul lunii decembrie 2017 de catre YPK (Unitatile de Protectie ale Poporului Kurd), el este arestat de catre fortele de securitate Daesh si încarcerat timp de 105 zile la o închisoare în Amni (de unde reuseste sa „evadeze” cu alti francezi contra unei sume „importante” de bani). Arestarea lui de catre membri YPK are loc în timp ce încearca sa ajunga în Turcia.

Barnouin ar fi fost arestat de catre fortele de securitate Daesh pentru ca s-ar fi opus metodolgiei utilizate de catre aceasta în gestionarea Califatului, care dupa parerea lui, n-ar fi o „adevarata” organizatie islamista „sincera”, dar „o creatie  a serviciilor secrete” cu scopul „supravegherii bataliei petrolului în Orientul Mijlociu”. Ca si Barnouin, Mohamed Megherbi, un alt membru al celulei lui Olivier Corel (care frecventau moscheea Bellefontaine de la Mirail), întors si el în Siria, a fost interpelat recent si asteapta extradarea lui în Franta.

În sfârsit, la procesul în Apel pe 2 iunie 2017, în care Imamul Mohamed Ben Benajiba este „spalat” si „albit” complet (achitat) de orice instigare la radicalizare (la jihad, etc.), a tinerilor belgieni (în special, ai celor de origine musulmana), cel mai sever va fi sanctionat Othman Akzinnay (aparat de catre Isa Gultaslar), caruia pedeapsa va fi majorata de la 6 ani de detentie criminala la 10 ani.

Din contra, fratele sau Mohamed Akzinnay, a fost condamnat „numai” la 4 ani de închisoare cu suspendare (cea mai mica pedeapsa pronuntata de catre Curtea de Apel). Cei 2 ar fi fost însotiti (condusi) de catre Zerkani la Aeroportul din Düsseldorf (Germania) de unde ar fi plecat (via Turcia) în Siria, împreuna cu alti mujahedini – muhajiruni (nu toti identificati) pentru a lupta contra lui  Bachar el Assad în cadrul brigazilor de combatanti ale Satului Islamic (Daesh).                                                                                                            Aici mentionez faptul ca, unui alt client al avocatilor Henri Laquay si Sébastien Courtoy, Majid A., pedeapsa de 5 ani cu închisoare (dintre care 20 cu executare) i-a fost confirmata de catre Curtea de Apel.

În schimb, cca 28 de jihadisti belgieni (mujahedini – muhajiruni) în Siria (în contul califatului Satului Islamic), au fost judecati începând din a a 2-a jumatate a acestui deceniu si condamnati, dar numai prin contumacie, pentru ca acestia nu au putut fi înca interpelati si nici nu se cunosc foarte multe detalii despre ei. Cu alte cuvinte, exista mult prea putine date pentru localizarea lor în graful galaxiei jihadiste franco – belgiene, un subgraf  al metagalaxiei jihadiste europene. Dar, printre ei se afla si cei ucisi (Abdelhamid Abaaoud, Chakib Akrouh, Najim Lachraoui), cu toate ca numarul exact al acestora nu este cunoscut cu certitudine.

Merita sa subliniez aici si faptul ca dintre cei 629 tinerii jihadisti (mujahedini –muhajiruni) înregistrati în fisierul FTF (Foreign Terrorist Fighters, creat la initiativa Ministrului belgian de interne Jan Jambon în 2015) de origine belgiana care au luptat în brigazile Statului Islamic (mai mult sau mai putin, sub o forma sau alta), 121 s-ar fi întors în Belgia, iar 276 dintre ei lupta înca în Siria, în timp ce 82 de aderenti la aceasta organizatie terorista ar fi tentat (sub o forma sau alta) sa ajunga în zonele de combat (de lupta) ale acesteia, iar alti 149, ar fi candidati potential pentru jihad.

De altfel, în acest fisier pe care l-am putut consulta, cei înregistrati se împart în 5 categorii (grupe): cei presupusi ca s-ar afla în zonele de lupta ale organizatiei  Daesh (categoria 1°: 276 de persoane, dintre care majoritatea – 117 originari din Bruxelles Capitale, 74 din Anvers si 24 din Hal Vilvorde); cei care s-ar afla în drum catre Califatul Daesh (fie via Turcia), fie pe cai ocolitoare pentru a nu atrage atentia (categoria 2°: actalmente 1 singur jihadist din Bruxelles Capital); cei reveniti în Belgia dupa un sejur (mai mult sau mai putin lung) în Siria (categoria 3°:121 de persoane, dintre care 63 din Bruxelles Capitale, 16 din Anvers si 6 din Hal Vilvorde si 6 din Bruges); cei presupusi ca vor sa plece în zonele de lupta din Siria (categoria 4°: 82 de persoane, dintre care 29 din Bruxelles Capitale, 21 din Anvers si 4 din Hal Vilvorde), respectiv, candidatii potentiali la jihad (categoria 5°: 149 de persoane, dintre care 61 din Bruxelles Capitale, 22 din Anvers, 12 din Hal Vilvorde, 11 din Tongres, 8 din Verviers, 5 din Bruges, 4 din Liège, 4 din Charleroi, 3 din Gand, etc.).

Merita sa remarcam faptul Bruxelles Capitale (cca 1,2 milioae de locuitori, cu 271 de persoane apartinând categoriilor 1°-5°) si Anvers (Antwerpen, cca 600.000 de locuitori, capitala provinciei cu acelasi nume din regiunea Flamanda, al 2-lea oras ca importanta, cu 133 de persoane apartinând categoriilor 1°-5°), respectiv, Hal Vilvorde (partea flamanda a regiunii Bruxelles Capitale, cu 46 de persoane apartinând categoriilor 1°-5°) sunt cei mai importanti „furnizori” de mujahedini pentru Statul Islamic (Daesh), înainte de Verviers (Provincia Liège, regiunea Valonia, cu 19 persoane apartinând categoriilor 1°-5°) sau chiar Liège (cu 16 persoane apartinând categoriilor 1°-5°), care le succed.

În sfârsit, exista si un belgian jihadist, Tarik Jadaoun (n.1988, cu numele de razboinic Abou Hamza al-Belgiki sau „Noul Abaaoud”, prin analogie cu compatriotul sau Abdelhamid Abaaoud – unul dintre presupusii organizatori ai atacurilor teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015 ), încarcerat în Irak care a fost condamnat la moarte pe 22 mai 2018 prin spânzurare (conform art.4 din Legea Antiterorista) de catre Curtea Penala de la Bagdad pentru apartenenta sa la Statul Islamic.

Ajuns combatant (mujahedin) în brigazile Daesh în 2014, acesta într-un video difuzat pe internet ameninta Belgia si Franta cu atacuri teroriste si ar exista elemente „fiabile” în dosarul acestuia care fac din el un complice la atentatele teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015.

Parchetul Federal belgian doreste sa-l audieze pe Jadaoun înainte de executarea sentinei judecatoresti, care ar fi fost capturat pe 13 iulie 2017, în timpul bataliei de la Mosul/Mossoul (17 octombrie 2016 – 20 iulie 2017), fosta „capitala” declarata a Statului Islamic din Irak, cu atât mai mult cu cât în timpul audierii sale pe 10 mai, acesta s-a declarat „nevinovat” fata de acuzatiile care i-au fost aduse.

Autoritatile belgiene fac eforturi diplomatice pentru gratierea lui si comutarea pedepsei acestuia la închisoare pe viata, pedepasa la care a fost condamnata pe 17 aprilie 2018 (dupa o audienta care n-a durat decât 25 de minute) si jihadista franceza Djamila Boutoutaou (în vârsta de 29 ani, originara din Lille), prima femeie de nationalitate franceza condamnata în Irak pentru apartenenta sa la Daesh.

Aceasta este acuzata tot de apartenenta la Statul Islamic, însa ea sustine ca si-a urmat „doar” sotul sau Mohammed Nassereddine (cântaret de muzica rap, ucis în timpul bataliei de la Mosul) fara sa fi fost la curent cu intentia de aderare a acestuia la brigazile de lupta ale organizatiei teroriste.

Cuplul (însotit de Khadidja, fata lor de 2 ani si jumatate si baiatul lor Abdallah, ucis si el în timpul bombardamentelor) ar fi intrat în Siria, via Turcia, unde ar fi petrecut  câteva zile de vacanta, înainte de a fi contactat de catre un „oarecare” al-Qourtoubi, care l-ar fi dirijat pe sotul ei catre Califatul Daesh, iar pe ea cu copii ar fi (con)dus-o într-un loc „sigur” (un fel de ascunzatoare).

Din contra, spre deosebire de autoritatile belgiene, Ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian, considera ca Franta nu trebuie sa intervina (politic) în condamnarea acesteia pentru ca ea dupa ce a ajuns la Mosul  ar fi devenit „un terorist care a luptat contra Irakului” (fiind „salariata” de catre Daesh, timp de cca 10 luni cât au stat în Irak) si trebuia sa fie judecata în aceasta tara. Femeia este încarcerata într-o celula de  30m2 împreuna cu alte 129 de femei, ar fi aflat în Irak, ca sotul sau era jihadist.

Mama ei Saîda, face demersuri pe lânga Presedintia franceza (cu ajutorul avocatilor sai francezi William Bourdon si  Martin Pradel) pentru transferul acesteia în Franta, având în vedere faptul ca în sentinta pronuntata este marcata ca perioada de siguranta (incompresibila) 20 de ani de recluziune criminala, care, cel putin teoretic, este executabila si în MCF (Mediul Carceral Francez).

La o pedeapsa similara a fost condamnata în Apel pe 3 iunie 2018 (dupa o audienta de cca 50 de minute) si o alta tânara de nationalitate franceza Mélina Boughedir (în vârsta de 27 de ani, mama a 4 copii, dintre care cei 3, de varsta mica au fost transferati în Franta–dar cea mare în vârsta de 16 ani retinuta în Irak), care a venit în Irak îmreuna cu copii si sotul ei, un francez, în 2015, aparata si ea de catre avocatii William Bourdon si Martin Pradel, carora s-a alaturat si Vincent Brengarth.

Sosita la Mosul în 2016 (si „pacalita” de catre sotul ei!), ea este capturata pe 8 iulie 2017 (dupa ce „într-o zi sotul ei s-a dus dupa apa si a disparut pentru totdeauna”), cu putin timp înainte de terminarea bataliei de la Mosul (ca de altfel si Djamila Boutoutaou), iar în Prima instanta (pe 19 februarie 2018) a fost condamnata la „numai” 7 luni de închisioare, pentru „intrare ilegala pe teritoriul irakian” dar Parchetul a facut apel la sentinta.

Acesta sustine ca dispune de probe fiabile ca inculpata este „o luptatoare în cadrul Daesh, contra unitatilor armate irakiene care asigura securitatea tarii ”, iar faptul ca sotul ei ar fi fortat-o sa vina în Irak pentru ca altfel i-ar fi sechestrat copii, acesta considera ca „nu are absolut nimic de-a face cu realitatea”.

Pozitia statului francez fata de sentinta pronuntata în cazul ei (în care perioada de siguranta, automat, este de 20 de ani) este aceasi ca si în dosarul lui Djamila Boutoutaou.

Cele 2 tinere fac parte dintre cele 304 femei de catatenie straina, presupuse jihadiste, condamnate la moarte sau la închisoare pe viata de catre tribunalele din Bagdad pentru „terorism”, începând din acest an (cu ianuarie 2018) sau dintre cele cca 346, dupa terminarea bataliei de la Mosul (în majoritate de nationalitate turca sau originare din fostele republici ale Federatiei Ruse). Cu mai multa precizie, 103 ar fi fost condamnate la moarte, 185 la închisoare pe viata, 15 la la 3 ani de închisoare si una la 1 ani de închisoare.

În orice caz, conform Ministrului Justitiei Nicole Belloubet, „Franta va interveni (cu negociere) în cazul în care contra unui cetatean francez sentinta de condamnare la moarte va fi pronuntata în Irak sau Siria” si va studia (analiza) dosarul fiecaruia în parte (K/K–caz/caz), cum este de altfel si cazul Belgiei, în dosarul lui Tarik Jadaoun.

Totusi, situatia lui Jadaoun nu este deloc „confortabila” în Irak, daca ne gândim ca anul trecut (în 2017), în decembrie, un suedez de origine irakiana a fost executat cu alte 37 de persoane, dupa ce în 2010, acestea au fost condamnate la moarte pentru terorism.

În sfârsit, exista si o jihadista de cetatenie germana condamnata la moarte în Irak (prin spânzurare) de catre Curtea Penala centrala de la Bagdad, pe 21 ianuarie 2018. Este vorba de Lamia K. (în vârsta de 50 de ani), de origine marocana din Mannheim (un important centru industrial, comercial, cultural și universitar în sud-vestul Germaniei, în landul Baden-Württemberg), situat la vărsarea râului Neckar în fluviul Rin. Curtea Penala Centrala de la Bagada îi reproseaza acesteia „sprijinul logistic pe care l-ar fi acordat Statului Islamic în Irak si Siria”, conform Judecatorului Abdel Settar Bayraqdar, purtator de cuvânt al Curtii.

Arestata la Mosul (exact în aceleasi conditii ca si Djamila Boutoutaou, respectiv, Mélina Boughedir), în timpul eliberarii orasului, Lamia K. este prima femeie de nationalitate europeaaa care este sanctionata de catre Curtea Penala Centrala de la Bagdad cu pedeapsa capitala pentru complicitate la actele teroriste comise de catre Daesh (Statul Islamic).

Femei ca Djamila Boutoutaou, Mélina Boughedir sau Lamia K., condamnate la închisoare pe viata pentru „terorism”, exista în Irak si de nationalitate rusa (19) si alte 6 de nationalitate azeri (minoritate etnica din Azerbaidjan si nordul Iranului) si 4 tadjiki (din Tadjikistan). Ea ar fi recunoscut în timpul audierii sale ca „ar fi plecat în Siria si apoi în Irak în 2014 cu fiica sa (dupa autoproclamarea Califatului), pentru a se alatura Statului Islamic, având în vedere faptul ca aceasta din urma s-ar fi casatorit cu un membru al acestei organizatii islamiste, cunoscut via internet”.  Ca urmare a recursului intentat de catre aceasta, pedeapsa ei a fost comutata la închisoare pe viata (cu 20 de ani de recluziune criminala ca perioada de siguranta).

Desigur, Lamia K. nu este singurul cetatean german care s-ar fi alaturat „Califatului” Statului Islamic dupa autoproclamarea acestuia pe 29 iunie 2014. Conform unor documente (fiabile) apartinând serviciilor de informatii germane, 191 de nemti cu 70 de copii s-ar fi stabilit în Califat (dupa crearea acestuia), dintre cei 910 care au parasit Germania pentru a se alatura brigazilor de lupta ale Daesh în Irak si în Siria. Cca 1/3 dintre ei s-ar fi si întors în tara, iar 70 dintre acestia, ar fi luptat, efectiv, ca mujahedini – muhajiruni.

Din contra, 145 dintre cei care au parasit Germania ar fi fost ucisi (sub o forma sau alta), în special, în bataliile de la Mosul (Irak/17 octombrie 2016 – 20 iulie 2017), respectiv, Raqqa (Siria/6 iunie–17 octombrie 2017), unde Statul Islamic avea cartierele sale generale.

Mentionez aici ca desi autoritatile irakine n-au comunicat niciodata numarul total de persoane care ar fi fost facuti prizonieri de catre fortele proguvernamentale în timpul bataliei de la Mosul, dar conform sefului politiei locale, Generalul Wathiq Al-Hamdani, numarul acestora ar fi de cca 4.080-4.120 (5.395, conform lui Kim Cragin,  cercetatoare la National Defense University).

În total, peste 20.000 de persoane ar fi fost încarcerate si audiate în dosare de terorism, de când a fost lansata ofensiva contra Califatului Statului Islamic (autoproclamat în 2014), fondat pe 13 octombrie 2006, care pâna la ofensiva contra acestuia în Irak si în Siria era perceput ca un „proto-state” („political entity that does not represent a fully institutionalized or autonomous sovereign state”) si care conform jurnalistului de investigatie independent Clément Fayol colaborator al Revistei Le Point si co-autorul cartii „Un cartel numit Daesh” (în colaborare cu Benoît Faucon–Senior reporter la The Wall Street Journal, Editions First) ar functiona ca o retea de tip mafiot (ca un cartel, un start-up), „hranindu-se” cu fonduri foarte diversificate (inclusiv cele obtinute din vânzare de petrol, din sponsorizari private, cele obtinute din traficul de obiecte de arta, etc.), dispunând în prezent de un capital „social” de cca 1Md$US.  

Merita sa subliniez si faptul ca (d)jihadistii francezi predomina printre mujahedinii–muhajiruni combatanti în brigazile Statului Islamic, având în vedere faptul ca în momentul de fata cca 676 dintre ei se afla înca în zonele de conflict (de lupta) ale frontierei irako-siriene (pe teritoriul Califatului), dintre care 295 ar fi femei.

Conform unor documente oficiale franceze (ale Ministerului Justitiei), cu un an în urma (pe 6 iunie 2017), 441 de proceduri judiciare legate de terorism erau în curs în Franta (dintre care 254 de anchete preliminare si 187 informatii judiciare), în care ar fi implicate 363 de presupusi jihadisti (sau potentiali jihadisti), cu 244 încarcerati în detentie provizorie si 119 aflati în libertate conditionata sub control judiciar.

Iar acestia sunt îndoctrinati si radicalizati fie în mediul carceral (unde ajung pentru infractiuni delictuale, relativ minore, de drept comun si rareori criminale), fie în cadrul celulelor (gruparilor) islamist–salafiste „prezente” (mascat) în jurul moscheelor din marile structuri urbane (devenite adevarate „focare” active ale islamismului radical) ca Métropole du Grand Paris (regiunea pariziana), din Toulouse Métropole (regiunea administrativa Occitanie) si poate nu în ultimul rând, din Eurométropole Strasbourg (regiunea administrativa Grand Est), care, în cea de a doua jumatate a acestui deceniu a început sa se detaseze în fruntarea „placilor” turnante ale metagalaxiei eurojihadismului, în special datorita unei filiere jihadiste importante create în jurului lui Mourad Farès (aka Abu al Hassan sergent recrutor” pentru jihadul din Siria), implicata si atacuri teroriste comise în Franta, compusa din 7 islamisti radicalizati cu vârstele cuprinse între 24 si 27 de ani (Miloud Maalmi, Mokhlès Dahbi, Banoumou Kadiakhe, Radouane Taher, Mohamed si Ali Hattay, respectiv, Karim Mohamed-Aggad – fratele  lui Foued Mohamed-Aggad, unul dintre teroristii–kamikaze pe 13 noiembrie 2015 la Sala de spectacole Bataclan de la Paris).

„Cei 7 magnifici”, toti originari din cartierul popular Meinau (Strasbourg) între mijlocul lunii decembrie 2013 si aprilie 2014 ar fi facut un (lung) sejur în Siria (unde ar fi ajuns în noaptea de 17 catre 18 decembrie), via Turcia de pe aeroporturile international germane din Frankfurt, Stuttgart si Sarrebrück. De fapt, „la origine” (în total) ar fi fost 10 tineri tineri jihadisti (cu vârstele cuprinse între 23 si 27 de ani) care, dupa ce ajung în Siria,  vor fi „luati în primire” de catre Farès si integrati în brigazile de lupta Daesh.

Unul dintre ei, Foued Mohamed-Aggad (în vârsta de 23 de ani) fratele lui Karim (atunci, în vârsta de 25 de ani) revine în Franta si comite un atac – sinucigas la Bataclan (împreuna cu Samy Animour si Omar Mostefai), iar alti  2 dintre ei Yassine si Mourad Boudjellal (în vârsta de 28 si 25 de ani) vor fi si ucisi înainte, în „Razboiul Sfânt” de catre ASL (Armata Siriana Libera), probal pe 9 sau 10 ianuarie 2014, în regiunea Alep (conform surselor mele).

Începând din ianuarie 2014, Farès (considerat într-un fel „emir” al mujahedinilor–muhajiruni francezi, implicat mai mult în logistica si propaganda jihadista decât pe plan operational) împreuna cu Oumar Diaby (din Nisa, de origine senegaleza), seful unei french katiba (brigada compusa din cca 50 de combatanti francezi) în cadrul SIIL (Statul Islamic în Irak si Levant–fondat pe 13 octombrie 2006, devenit „Califatul” Statul Islamic–din 29 iunie 2014, iar ulterior Daesh), al carui adjunct era Farès, cu 60 mujahedini vor adera la organizatia Jabhat Al-Nosra (oficial, Al Qaeda în Siria). Din contra, jihadistii din Strasbourg, hotaresc sa se întoarca acasa pentru a face probabil) propaganda în Franta, jihadului (din Irak si Siria).

Arestati în Turcia de catre garzile de frontiera, acestia vor fi expulzati în Franta (în 2 serii), unde vor fi interpelati pe 13 mai 2014 de catre autoritatile politienesti (Politia Nationala).

Procesul celor „7 magnifici” se va deschide pe 30 mai 2016 în fata celei de a 16-a Camera al Tribunalului de la Paris, pentru „asociere de raufacatori în vederea comiterii de atacuri teroriste”.

Acestia sustin în fata Curtii ca Mourad Farès i-ar fi recrutat nu ca  mujahedin–muhajiruni în brigazile de lupta ale Statului Islamic, dar pentru actvitati desfasurate în „scopuri umanitare” în Siria (tara grav afectata din toate punctele de vedere: politic, social–economic, medical, etc., ca urmare a razboiul civil în derulare din 15 martie 2011). Numai ca Mourad Farès nu pare a fi un „sfânt” si nici o „usa de biserica”.

Foarte activ pe retele de socializare, prin intermediul carora intra în contact cu extremisti, integristi, radicalizati, jihadisti, etc., el se declara (public) un musulman practicant, un jihadist adevarat si un mujahedin activ sub diferite nume de rzboinic (Abu Al Hassan, Abu Rachid sau Mourad al-Faransi), fiind mândru de acest lucru („Oui, je suis terroriste et fier de l’être. C’est un ordre suprême d’Allah.”/Da, sunt terorist si sunt mândru de a fi. Este un ordin suprem de-al lui Allah), iar seviciile de informatii franceze (DGSI[1] si DGSE[6]) îl considera unul dintre importantii recrutori ai musulmanilor francezi radicalizati pentru jihadul practicat de catre brigazile de lupta ale organizatiilor teroriste Jabhat Al-Nosra (afiliata organizatiei Al Qaeda) si Daesh.

Originar din Thonon-les-Bains (Departamentul Haute Savoie, Regiunea administrativa ARA/Auvergne–Rhône–Alpes, în care am trait si eu timp de un deceniu, pâna în 1998), dintr-o fraterie de 6 copii (cu parintii originari din Agadir – oras berberofon din sud–vestul Marocului, pe coasta Oceanului Atlantic, în Regiunea Sus, la cca 500km la sud de Casablanca si 235km la vest de Marrakech), Farès, sub nicio forma, nu este un manipulat, dar un manipulator înzestrat (cu „solide” cunostinte în domeniul stiintelor comunicarii), care dupa un Bac S (stiintific–cel mai prestigios în Franta) obtinut în 2005 (cu mentiune!), urmeaza studii superioare în domeniul hotelier la Lyon (Capitala si Prefectura Regiunii administrative ARA).

Acesta s-ar fi alaturat propagandei jihadiste pe retele de socializare (publicând, în special comunicate ale AQPA – Al Qaeda în Peninsula Arabica), dupa un pelerinaj la Mecca (în Arabia Saudita), înainte de a pleca pentru un lung sejur în Siria (în luna iulie 2013).

Militant Islamist fighters parade on military vehicles along the streets of northern Raqqa province June 30, 2014. Militant Islamist fighters held a parade in Syria’s northern Raqqa province to celebrate their declaration of an Islamic “caliphate” after the group captured territory in neighbouring Iraq, a monitoring service said. The Islamic State, an al Qaeda offshoot previously known as Islamic State in Iraq and the Levant (ISIL), posted pictures online on Sunday of people waving black flags from cars and holding guns in the air, the SITE monitoring service said. REUTERS/Stringer (SYRIA – Tags: POLITICS CIVIL UNREST CONFLICT) FOR BEST QUALITY IMAGE ALSO SEE: GF2EA99110K01 – RTR3WJAI

Arestat pe 16 august 2014 în Turcia (si plasat într-un centru de detentie administrativa la Istanbul), ca urmare a unui mandat international de arestare emis de catre autoritatile franceze pe 24 iulie, Farès (atunci în vârsta de 30 de ani), este predat acestora pe 10 septembrie si este inculpat de catre Judecatorii de Instructie Laurence Le Vert si Isabelle Couzy ai Parchetului Antiterorist de la Paris, pe 11 septembrie, pentru „rolul determinant pe care l-ar fi jucat în recrutarea tinerilor francezi (de origine musulmana) în calitate de mujahedini – mahajiruni pentru jihadul din Siria si Irak”.

 Conform unor surse fiabile, acesta din urma ar fi un „baiat inteligent si cultivat”, stralucit” si „pasionat de informatica”, care „vorbea foarte mult de religie” si caruia „îi placeau reuniunile”, dar simultan, ar fi fost si „un individ foarte periculos, apropiat miscarilor teroriste juhadiste, printre care si Statul Islamic (Daesh) sau Front Al-Nosra”, iar la Reyhanli (în Turcia, nu departe de frontiera turco–siriana), acesta ar fi organizat (într-un hotel) si un centru de tranzit pentru francezi. Din contra, conform unui jurnalist (de la Magazinul online Vice), Mourad Farès, ar fi fost un consumator de alcool (interzis în religia islamica) si nici n-ar fi frecventat vreo moschee, ceea ce ridica serioase probleme legate de radicalizarea lui.

Conform informatiilor pe care le detin din anturajul acestuia, se pare ca pelerinajul sau la Mecca ar fi fost determinant în „cariera” lui de recrutor pentru jihadul din Irak si Siria, pentru ca dupa revenirea lui în Franta, el devine „realizator” de clipuri video care incita la „Razboiul Sfânt” („Al Mahdi et le second Khilafah”, „Messie va faire sa réapparition un jour en Syrie”/Nouvel Obs) sub numele de Mourad Hadji.

Conform acelorasi surse, adolescentii (minorii) Yacine si Ayoub (din Toulouse, cu vârstele de 15, respectiv, de 16 ani), Leïla (eleva la Avignon, în vârsta de 16 ani) si Imran (din Nisa, în vârsta de 17 ani), toti, ar fi fost recrutati pentru jihad, tot de catre Farès. De altfel, jurnalistului de la Vice (pe care l-ar fi cunoscut în timpul studiilor sale la Lyon), acesta declara ca: „Tous les djihadistes français dont on parle dans les journaux sont passés par moi” (Toti jihadistii francezi de care presa vorbeste au trecut pe la mine).

Probabil ca acele surse care sustin ca ar fi fost 14 tineri jihadisti ai filierei din StrasbourgWissembourg, în total (sau chiar 15, împreuna cu un alt minor Mustafa) recrutati de catre Farès, care, ulterior, ar fi plecat în Siria, tin cont (nejustificat) si de cei 4 sau 5 minori mentionati mai sus, pentru ca nu exista nicio proba certa (fiabila) care sa confirme ca acestia ar fi ajuns vreodata în Siria (sau macar, ca ar fi încercat sa ajunga în Siria).

În sfârsit, tot jurnalistului de la Vice, Farès i-ar fi destainuit si faptul ca decizia de a pleca în Siria în iarna anului 2013, ar fi luat-o dupa moartea unui verisor (în vârsta de 32 de ani), care l-ar fi atentionat ca „sa se lase de tâmpenii” si sa „îndeplineasca o obligatie religioasa”. Dupa ce se va stabili la Alep (în Siria) si va integra organizatia terorista SIIL el devine, oficial, „mâna dreapta” (adjunctul) lui Oumar Diaby.

Sub pretextul unor actiuni umanitare în „favoarea” celor „defavorizati” în Irak (unde între siiti–cca 55%din populatie, prezenti în sudul tarii si sunniti–cca 20% din populatie, prezenti mai mult în centrul si vestul tarii, au loc confruntari sângeroase, în special în regiunea Capitalei–Bagdad) si în Siria (unde razboiul civil este în derulare din 15 martie 2011), Farès, va face deplasari (de la Strasbourg) în regiunea pariziana si în cea lyoneza pentru a face propaganda jihadului si pentru a recruta mujahedini pentru „Razboiul Sfânt”.

Acest pretext serveste nu numai ca cacoperire în fata serviciilor de informatii si cele politienesti, dar si în fata candidatilor „ezitanti” la recrutare. Pentru cei „motivati” (conform documentelor din dosarul de ancheta), acesta le da un numar de telefon (de contact) a unei calauze care îi va ajuta pe acestia ca sa treaca frontiera siriana (din Turcia) în siguranta. În ceea ce îl priveste pe Farès, acesta, pe 7 iulie 2013 paraseste Franta în compania a 3 prieteni si ajunge în Siria pe 14 iulie, dupa ce cei „4 muschetari” vor fi controlati de catre Politia rutiera din Bulgaria.

În sfârsit, la acest proces al jihadistilor din Strasbourg – Wissembourg  (la care am asistat si la care marele absent a fost Farès, judecat separat într-un dosar de terorism criminal), care se va derula între 30 mai – 7 iunie 2016, în boxa acuzatilor vor fi prezenti, pe de o parte, la stânga Curtii: „barbosii glumeti” (Karim Mohamed-Aggad, Radouane Taher, respectiv, fratii Mohamed si Ali Hattay), iar pe de alta parte, la dreapta acesteia, cei „rasii sobrii” (cu  „profil–bas” si cu priviri ratacite: Miloud Maalmi, Mokhlès Dahbi si Banoumou Kadiakhe).

Pe scurt, daca Ministerul Public încerca da insiste prea mult pe aspectul fizic al inculpatilor (de „jihadisti”, datorita tinutei lor), precum si pe atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris (si în special, pe cele de la Sala de Spectacole Bataclan, în care a fost implicat teroristul – kamikaze Foued Mohamed-Aggad, fratele lui Karim Mohamed-Aggad) pentru sensibilizarea auditoriului, avocatii inculpatilor, Eric Plouvier (reprezentându-l pe Miloud Maalmi), Xavier Nogueras (reprezentându-l pe Radouane Taher) si Françoise Cotta (reprezentându-l pe Karim Mohamed-Aggad), încercau sa-l combata, rispostând cu o formula mai mult demagogica (dupa parerea mea): „acesta nu este procesul atacurilor teroriste de la Bataclan”(în care 90 de persoane vor fi ucise).

Si într-adevar, nici nu era, iar cei inculpati nici nu puteau fi condamnati pentru acestea, dar conexiunea cu ele prin intermediul lui Karim Mohamed-Aggad, mi s-a parut, mai mult decât apropriata (pertinenta). Pentru ca cei 2 frati, Foued (kamikaze la Bataclan) si Karim Mohamed-Aggad au crescut îmreuna si erau apropiati unul de altul, în special, din punct de vedere ideologic.

Cu toate ca în timpul atacurilor comise el era încarcerat în detentie provizorie (începând din 13 mai 2014), deci, în principiu, cel putin teoretic, putea sa nu fi fost la curent nici cu activitatea terorista a fratelui sau si nici cu evenimentele care urmau sa aiba loc pe 13 noiembrie 2015 la Paris, în general si la Bataclan, în particular.

În sfârsit, avocatul acuzarii (Procurorul Nicolas Le Bris, care a declarat ca „jihadistii au fost pe front”, deci „judecam teroristi, nu combatanti”) a încercat sa demonstreze (si oarecum cu reusita, având în vedere si o serie de probe materiale „fiabile” bazate pe fotografii, pe comunicari telefonice întrgistrate si pe stocarea unor informatii pe dispozitive optice sau USB, inclusiv, publicitare jihadului si terorismului) ca cei 7 tineri (care se cunosteau deja fie din copilarie, fie s-au cunoscut, ulterior la o chicha–bautura racoritoare specifica tarilor Americii de sud: Ecuator, Peru, Bolivia, Venezuela si Columbia) sub nicio forma, nu s-ar fi dus în Siria în scop umanitar, dar pentru „a face jihadul”. Mai exact, pentru a combate (lupta) în katiba (brigazile) ale Daesh în „calitate” de mujehedini–muhajoruni.

Si desigur, foarte probabil, contra regimului Assad aflat la putere (practic de peste 4 decenii si jumatate), asa cum si sustineau de altfel, unii dintre inculpati.

Dar sa nu uitam faptul ca aici Daesh si Guvernul francez ar putea fi „aliati”, pentru ca si acesta din urma, doreste si face eforturi în cadrul Coalitiei Internationale pentru înlaturarea de la „cârma” tarii a dictatorului Bachar Al Assad (n.1965, cel de-al 19-lea presedinte al Siriei, din 17 iulie 2000, ca urmare al decesului tatalui sau Hafez el-Assad/1930 – 2000, în functie între 1971–2000). Si într-adevar exista o serie de „termeni” utilizati de catre nemusulmani care nefolositi „adecvat” pot genera confuzii importante, ceea ce încercau sa evidentieze si avocatii inculpatilor dar fara mare succes.

A fi islamist extremist (integrist, salafist, jihadist, etc.) sau chiar si radicalizat, nu înseamna neaparat a fi terorist, adica, a fi capabil de a comite atacuri (sin)ucigase. Doar stim bine ca majoritatea ultranationalistilor crestini (europeni) nu ar comite atacuri teroriste si nici nu ar ucide oameni, cu sânge rece.

Un alt „element” important pe care a mizat Curtea a fost „spargerea” în timpul audierilor a grupului format din cei 7 jihadisti, cum se considerau inculpatii (dar nu teroristi!) si generarea unui conflict dintre acestia pentru trecerea la dezvaluiri, un proces în care ancheta (preliminara), oarecum, a esuat. Pentru unii dintre ei exista un „vis american”, în versiunea EAU (Emiratele Arabe Unite). Radouane Taher, ar fi vrut sa ajunga profesor de sport la Dubai, iar Miloud Maalmi, sa fie admis la o echipa de fotbal. Niciunul dintre ei, n-ar fi vrut vreodata sa adere la Saria!

În sfârsit, pe 6 iulie 2016, Curtea va anunta verdictul: între 6 si 9 ani de detentie criminala pentru membri filierei de la Stasbourg, Karim Mohamed-Aggad, fiind sanctionat cel mai sever (9 ani, cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa, probabil, pentru ca era fratele lui Foued!), ceea ce în raport cu sanctiunea penala solicitata de catre Ministerul Public, detentie criminala de 10 ani (maxima), pentru „barbosi glumeti” si 8 ani pentru cei „rasii sobri” (care au revenit în Franta cu o luna mai devreme), nu era foarte rea.

Radouane Taher, descris de Parchet ca „animator” al grupului, care îl „secunda” pe Karim Mohamed-Aggad (considerat un „leader”), a fost pedesit cu 8 ani de închisoare, ca de altfel si fratii Ali si Mohamed Hattay, care ar fi cazut în capcana politistilor turci, prin intermediul unei calauze.

Rasii sobri” care n-ar fi ramas decât 2 luni în Siria au fost sanctionati ceva mai putin sever. Miloud Maalmi si Mokhlès Dahbi, cu câte 7 ani de închisoare, iar Banoumou Kadiakhe (considerat mai mult un „novice”), cu 6 ani de închisoare.

Dar oare, cei „7 magnifici” tineri, debusolati, teribilisti si oarecum (mai mult sau mai putin) marginalizati, care s-au dus în Siria ca sa „faca jihadul” contra regimului lui Al Assad si care nu aveau ntentia sa comita atacuri teroriste pe teritoriul francez, ar fi fost corect pedepsiti? Greu de spus, pentru ca exista o serie de zone de umbra în dosar, iar adevarul este misterios si usor de pierdut, deci el trebuie recucerit mereu. Cert este faptul ca pe 25 iulie Parchetul va face apel la sentinta pronuntata de catre cea de-a 16-a Camerca a Tribunalului Corectional de la Paris.

Astfel, între 15–29 martie 2017 se va desfasura procesul în Apel ai celor 7 condamnati ai filierei (d)jihadiste din Strasbourg. Fara a intra în detalii, la proces au fost (re)analizate aceleasi elemente „vulnerabile” pentru cei 7 (d)jihadisti si chiar cu mai multa severitate decât în Prima instanta, ceea ce nu permitea acordarea de „circumstante atenuante” acestora, sub nicio forma, însa a permis Ministerului Public sa solicita pedeapsa maxima pentru toti condamnatii. Chiar daca Curtea (prezidata de catre Sabine Faivre), nu a fost (perfect) de acord (cu rigurozitate), cu rechizitoriul Avocatului general al Acuzarii, pedepsele a 6 jihadisti din Strasbourg dintre cei 7, au fost sau mentinute (confirmate). Este vorba de „leaderul” grupului Karim Mohamed-Aggad, „secundul” sau Redouane Taher, fratii Ali Hattay si Mohamed Hattay, respectiv, Miloud Maalmi si Mokhlès Dahbi. Din contra, pentru a nu face „discriminare” între Banoumou Kadiakhé (condamnat la „numai” 6 ani de închisoare) si cei 2 din urma  (condamnati la 7 ani de închisoare în Prima instanta), Curtea a decis marirea (majorarea) si a pedepselui lui  Kadiakhé, tot la 7 ani de detentie.

În încheiere, reconstituirea „traiectoriilor” celor 7 jihadisti din Strasbourg condamnati de catre Curtea de Apel de la Paris (care se vor alatura brigazilor de mujahedin în Siria), ridica o serie de probleme datorita numeroaselor contradictii din dosar, generate, în special, de divergentele dintre declaratiile inculpatilor si probele materiale care le inculpau.

În orice caz, conform unor investigatii aprofundate, se pare ca cei 10 ar fi plecat în grupuri mici (pentru a nu trezi banuiala autoritattilor germane), între 13 – 17 decembrie 2017, cu zboruri regulata catre Antalya de la aeroporturile germane Frankfurt, Stuttgart si Sarrebrück, de unde (regrupati) vor trece în noaptea de 17 – 18 decembrie vor trece frontiera siriana în proximitatea Hatay, de unde vor fi condusi în regiunea Alep (dupa ce documentele de identitate si telefoanele mobile i-ar fi fost confiscate).

Dupa un „stagiu de pregatire fizica” (curs de sport si de mânuire a armelor) si o „ucenicie în religia islamica” (dupa Coran), într-o tabara de antrenament, ei vor jura credinta Statului Islamic în Irak si Levant (ISIL), dupa care fiecare dintre ei vor fi însarcinati cu diverse activitati: supraveghere de obiective, lupta armata, etc.

În 2014 dupa ce fratii Mourad si Yassine Boudjellal (sunt ucis pe 9-10 ianuarie) cei 8 ramasi in viata (cu alti jihadisti) se vor refugia din Alep la Shadadi (in estul tarii), unde vor continua (oarecum) activitatile cu care au fost însarcinati. Începând  de atunci, cel putin, unii dintre ei (conform declaratiilor lor)  gandesc (considera) ca ar trebui sa paraseasca organizatia ISIL. Prinul dintre ei ar fi fost Miloud Maalmi (fost salariat al Centrului socio – cultural Neuhof de la Strasbourg), care le sfârsitul lunii februarie pleaca la Istanbul, de unde cu o cursa regulata va ateriza pe Aeroportul (frontalier franco–elvetian) Basel–Mulhouse. Alti 6 îl vor urma pâna la începutul lunii mai, care vor ateriza pe diferite aeroporturi din Germania si Italia, de unde vor reveni în Franta. Singurul care nu se va întoarce este Foued Mohamed-Aggad care revine în 2015 (dupa ce ar fi fost îndoctrinat si instruit de catre Farès) pentru a participa la atacurile teroriste din 13 noiembrie de la Paris, fiind cel de-al 3-lea kamikaze la Sala de spectacole Bataclan.

NOTA AUTORULUI

În ceea ce priveste numarul jihadistilor straini (mujahedffini – muhajiruni) angajati în „Razboiul Sfânt” din Irak si Siria, identificat de catre Interpol, ar fi în jur de 6.000, dintr-un total de cca 25.000 care lupta, practic, pentru o cauza, mai mult decât, pierduta.

Conform informatiilor pe care le detin din surse fiabile (în perioada în care cei 7 jihadisti din Strasbourg erau „activati” în Siria), peste 12.000 de voluntari din lumea musulmana s-ar fi înrolat în brigazile Statului Islamic (3.010 de tunisieni, 2.553 de saudieni, 2.096 de iordanieni, 1.517 de marocani, 898 de libanezi, 561 de libieni,  398 de turci, 361 de egipteni, 239 de irakieni, 191 de ceceni, 117 palestinieni, 67 de kuweitieni, etc.),

Cca 2.900–3.100 de alti combatanti proveneau si din Lumea Occidentala (dintre care 676 francezi, 391 britanici, 286 germani, 256 belgieni, 248 australieni, 126 olandezi, 107 danezi, 77 americani, 61 austrieci, 55 norvegieni, 29 irlandezi, 31 suedezi, 38 arabi israelieni, etc.).

La acestia se vor alatura si câteva zeci de ceceni si chiar, chinezi, dintr-un total de cca 80 de tari (din lumea întreaga) care asista (sprijina) Statul Islamic.

Aceste cifre sunt confirmate cu o mare aproximatie si de catre saptamânalul britanic The Economist.

Conform unor statistici ale Ministerului Apararii francez (facute cunoscute de catre Ministrul Apararii Jean-Yves Le Drian), în luna iunie 2015, numarul voluntarilor straini care lupta în brigazile Statului Islamic ar fi fost de cca 15.000 de voluntari.

Pe 27 septembrie 2015, New York Times numarul jihadistilor strain care au intrat în Irak si Siria dupa „Primavara Araba” (martie 2011), la cca 30.000, originari din cca 100 de tari, iar Statul Islamic, ar recruta cca 1.000 de combatanti, lunar.

Pe 8 decembrie 2015, Soufan group (institut specializat  în informati baza la New York), aprecia numarul celor care ar intrat în Irak si Siria, între 27.000 – 31.000.

Cca 8.240 ar veni din Orientul Mijlociu (dintre care 2.500 din Arabia Saudita, 2.100 din Turcia, 2.000 din Iordania, 900 din Liban si 600 din Egipt), 8.000 din Margeb (dintre care 6.000 din Tunisia, 1.200 din Maroc) si cca 5.000 din Europa Occidentala (dintre care 1.700 din Franta, 760 din Marea Britanie, respectiv, din Germania si 470 din Belgia).

Chiar si Federatia Rusia ar fi prezenta cu un efectiv important de cca 4.700 de voluntari (dintre care 2.400 din Rusia) sau Asia de Sud-Est cu 900 de voluntari (dintre care 700 din Indonezia).

Tarile Balcanice ar fi prezente si ele cu 875 de voluntari, iar America de Nord cu 280 de voluntari.

Mentionez aici însa faptul ca în momentul de fata (2018) multe cifre nu mai concorda cu realitatea, pentru ca multi dintre mujahedini au fost, fie ucisi în lupte, fie s-au întors în tarile lor de origine, unde sunt fie în libertate, fie încarcerati si condamnati, fi asteapta sa fie judecati.

 

______________________________________

[1]DCRI/DGSI  (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism).
Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie) [Vezi pentru detalii:
Edvige & Cristina, noile fisiere al Directiei Centrale de Informatii Interene Francez (DCRI)].

[2]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

[3]DCPAF/PAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Frontierelor) este o direcţie a PN (Poliţiei Naţionale Franceze. Vezi pentru detalii articolul autorului: „Criza de identitate a Poliţiei Române/Investigaţie Jurnalistică, Revista Poliţia Capitalei] însărcinată cu controlul imigraţiei şi ale frontierelor Teritoriului Naţional. Începând din 14 octombrie 1994, Poliţia Aerului şi al Frontierelor (PAF) detaşat de DCRG (Informaţii Generale) încă din 1973,  se transformă în DICCILEC (Direcţia Centrală al Controlului Imigraţiei şi al Luptei contra Muncii Clandestine), pentru ca din 29 ianuarie 1999 să o înlocuiască pe această cu DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Aerului şi al Frontierelor), având ca misiuni: să vegheze asupra respectării textelor legislative privind circulaţia transfrontalieră; să lupte contra imigraţiei şi a muncii clandestine (sub toate formele ei); să  asigure mijloacele internaţionale de transport; să asigure misiunile Poliţiei Aeronautice (securitatea generală ale Porturilor şi ale Aeroporturilor); să contribuie la expulzarea efectivă de pe Teritoriul Naţional ai celor aflaţi în situaţie de şedere ilegală. DCPAF este condus de către un Director Central, asistat de către un Director Central Adjunct, cu 2 structuri diferite: un Eşalon Central, compus dintr-un Stat Major, un Serviciu Naţional al Poliţiei Feroviare şi 3 Subdirecţii (Imigraţie clandestină şi servicii teritoriale; Affaceri internaţionale transfrontaliere şi siguranţă; Resurse), respectiv, un Eşalon Teritorial, compus din 7 Direcţii Zonale ale DCPAF care supravegheza numai în Europa (Franţa Metropolitană) 7.660 de km, din care, 2.940 de km terestre (630 de km cu Belgia, 690 de km cu Spania, 500 de km cu Italia, 550 de km cu Elveţia, 435 de km cu Germania şi 75 de km cu Luxemburg) şi 4.720 maritime. 4 Tuneluri, 64 de Aeroporturi internaţionale şi 10 porturi.

[4]RAID (Căutare-Asistenţă-Intervenţie-Descurajare), este o unitate de luptă de elită, aflată sub comandă directă al Directorului General al Politiei Nationale  franceze, având ca mascotă „pantera”, deviza „Intervenţie fără eşec” şi sediul central (general) la Bièvre, Domeniul „Bel  Air” (la 15 km sud-vest de Paris, Essonne-91, regiunea urbană pariziană). Ea a fost creată pe 23 octombrie 1985 de către Robert Broussard (fost Comisar Şef de Poliţie, devenit ulterior Prefect), care a iniţiat lichidarea în 1979 a lui Jacques Mesrine „inamicul public n°1 al poprului francez. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: In umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze. si In umbra vietii (Partea IIIb). Brand-uri legendare ale marilor Evadari si a marii Criminalitati franceze] şi Ange Mancini (Ex-Director al SRJP-Serviciul Regional al Poliţiei Judiciare Ajaccio în 1983, Prefect al DOM Martinica – „Insula florilor”/Departament şi francez în Caraibe/din 18 iulie 2008, primul şef al RAID), care a anihilat grupul terorist „Action Directe” în 1897 [Vezi pentru detalii: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Printre atribuţiile acestuia figurează (în primul rând) combaterea tuturor formelor de criminalite, precum şi al „Grand banditisme” (marele banditism), pe întreg teritoriul naţional, dar şi protecţia înalţilor funcţionari (demnitari) ai statului (SPHP), inclusiv al Preşedintelui Republicii, în special în zonele urbane de mare densitate. Ea participa deasemenea la formarea poliţiştilor francezi şi străini în lupta antiteroristă şi anti-kidnapping, efectuând şi investigaţii, precum şi testări de materiale specifice şi sofisticate în profitul diferitelor servicii ale PN. Asistă, în cazul în care situaţia o impune, serviciile de securitate publică şi serviciile specializate în securizarea acţiunilor de mare risc, în special, în escortarea deţinuţilor periculoşi. În cazul ameninţării teroriste, nucleare, radioactive, biologice sau chimice (NRBC), ea coordonează acţiunea de detaşare centrală a intervenţiei tehnice (DCI), structura interministerială. În anumite misiuni, deşi RAID, poate interveni pe întregul teritoriu francez, sunt preferate GIGN [7] (Grupul de Intervenţie de elită a Jandarmeriei Naţionale), echivalentul RAID în cadrul  Jandarmeriei Nationale care spre deosebire de acesta, deşi are aceleaşi tip de misiuni, intervine în special, în zonele periurbane-rurale, aeroporturi, porturi maritime, penitenciare, etc.) sau BAC (Brigada Anti-Comando), în special, la Paris. Dacă RAID şi GIGN au o misiune comună, este şeful RAID (sau adjunctul său) care este responsabil cu coordonarea intervenţiei. Aflată astăzi sub comanda Cms. Şef Jean-Baptiste Dulion (din 2017), RAID dispune de un buget de cca 2.,5M€, precum şi de două fonduri suplimentare, unul de 85.000 de euro (pentru achiziţionare de material) şi altul de 70.000 de euro (pentru formarea personalului), respectiv, de un efectiv de 168 funcţionari, din care 3 membri (Comisari de Poliţie) al CCD (Corpul de Concepţie şi Direcţie), 21 al CC (Corpul de Comandă), 119 al CEA (Corpul de Încadrare şi Aplicaţie) şi 25 de persoane cu statut administrativ şi tehnic (din care 1 psiholog şi 6 medici), fiind compus dintr-o DAF (Diviziune Administrativă şi Financiară); 2 SO (Secţiuni Operaţionale, fiecare cu câte o specialitate); 1 GM (Grup Medical compus din 6 medici anestezişti-reanimatoristi, respectiv, urgentisti); 1 GF (Grup de Pregătire ai noilor recruţi RAID); 1 SOTI (Serviciul Operaţional de Tratament al Informaţiei)  şi 1 Grup de Negociatori. Începând din 19 martie 2015, RAID şi-a mărit efectivul cu cca 148 de funcţionari – operatori specializaţi în intervenţie, după integrarea celor 7 GIPN metropolitane (Grup de Intervenţie de elită a Poliţiei Naţionale creat în 1972 şi specializat în intervenţii de mare risc/ridicat: atacuri teroriste, luare de ostatici, revolte în mediul carceral, etc.) din Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Nisa, Rennes şi Strasbourg, alte 3 unităţi, fiind implantate în colectivităţile teritoriale de peste mari (DOM-TOM). Şeful RAID şi cei 2 adjuncţi ai săi sunt membri ai CCD al PN. Cele două secţiuni sunt împărţite astfel: RAID I („de intervenţie „) este formată din 80 de poliţişti şi se află sub comanda unui Subcomisar de Poliţie. Această secţiune care asigură totalitatea misiunilor pe teren este împărţită în 4  grupe pluridisciplinare specializate în toate tipurile de luptă întâlnite în „practică”, în tirurile de mare precizie, în scufundări subacvatice şi submarine, în paraşutism, în explozive, în NRBC, etc. Această secţiune este însărcinată, în particular şi cu intervenţii dificile şi riscante (arestare de răufăcători periculoşi, eliberare de ostatici, deturnare de avion, etc.) dar şi cu filatura (filajul) şi supravegherea în materie de terorism şi mare banditism/”grand banditisme” (crimă organizată); RAID II („srijin operaţional”) aflată tot sub direcţia unui Subcomisar de Poliţie este formată din următoarele grupe: GTP (Grupa Tehnică şi de Prospecţie, cu specialişti în materie de armament sofisticat ultraperformant, de ultimă generaţie); GC (Grupul Cynofil, specializat în educaţia animalelor şi comportamentul lor, format din 8 dresori de câini, 3 câini de atac şi 8 câini specializaţi în detectarea explozivilor); GL (Grupul Logistic); GGCN (Grupul de Gestionare a Crizelor şi de Negociere, format din 3 poliţişti criminologi şi un psiholog); GA (Grupul de Armament); GT (Standul de Tragere). Armamentul din dotarea RAID este format din: revolver MR73; pistoale semiautomate: Glock 17, Glock 18, Glock 19, Glock 26; pistoale mitrarliere: Heckler & Koch MP5, Heckler & Koch MP5K, FN P90; puşti de asalt: Heckler & Koch 53, Heckler & Koch G36, SIG-551, HK G3, FN SCAR-L, Heckler & Koch HK416; mitraliere lejere Rheinmetall MG3; puşti cu aer comprimat: Beretta M3P, Remington M870 Police, Benelli M3 Super 90, Franchi SPAS 12, Franchi SPAS 15, Molot Vepr-12, Kel-Tec KSG;Beretta F-92; Heckler & Koch MP-5k; Heckler & Koch 53; SIG 553 SOW; FN-90 – VIP protection; Bennelli Super 90 M3; Moloţ Vepr 12; Franchi SPAS 15; puşti de precizie: FN Minimi, PGM Ultima Ratio, 308 Winchester; puşti de precizie cu rază mare de acţiune PGM Hécâte ÎI 50 BMG; Heckler & Koch PSG-1; FN Minimi; Heckler & Koch MG3; Heckler & Koch HK417, FN SCAR-H, Heckler & Koch PSG-1, PGM Ultima Ratio, PGM Hécate II; Blaser R93 Tactical; armes neletale: Taser X26. [A se vedea pentru detalii articolul  autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)], LBD Brugger & Thomet 40×46, Flash Ball; grenade (ofensive, defensive, fumigene, grenade de mâna, în particular, grenade M67, M84 stun grenade) şi explozivi. Veehicule utilizate de către RAID sunt: Chevrolet Suburban Haras, Citroën C8, Ford Galaxy, Ford Transit, PVP Panhard (mic vehicul protejat), Titus (blindat), Nissan Navara, Renault Espace 4, Renault Master, Toyota Land Cruiser,  Volkswagen Sharan, Volkswagen Multivan. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea ostaticilor (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, la Aeroportul Nantes – Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor) [3 ]. Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID  „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi  în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay et Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: “Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!]. În 1987, RAID intervine în anihilarea organizaţiei teroriste de extremă stânga, anarho-comunist şi antifranchist „Action Directe” (activă între 1979-1987/”anii de plumb”, responsabilă de 65 de atentate), prin arestarea (spectaculoasă) pe 21 februarie la Vitry aux Loges (regiunea urbană Orléans, Departamentul Loiret) ai celor 4 leaderi a acesteia: Jean-Marc Rouillan, Georges Cipriani, Nathalie Ménigon şi Jöelle Aubron. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala, respectiv, Action Directe (Thomas CSINTA)]. Intervenţia pe 31 august 1989 la Ris Orangis (regiunea pariziană, Departamentul Essonne) pentru neutralizarea lui Gérard Marilier (46 de ani), un agent de securitate depresiv, paranoiac (în concediu de boală de 4 ani) baricadat în casă la el (înarmat cu 5 puşti de asalt Mauser /cu cartuşe de calibru 7,62) în care 2 poliţişti vor fi ucişi (Inspectorul şef Christian Caron/40 de ani şi Sub-brigadierul Fernand Seither/31 de ani, primele victime ale RAID) şi unul rănit grav (Agentul de ordine publică Thierry Azzouzi).  Urmează, neutralizarea la Neuilly sur Seine (Métropole du Grand Paris) pe 13 mai 1993 al lui Erick Schmitt (un întreprinzător şomer, depresiv) în dosarul „Human Bomb”, care înarmat cu un pistol de alarmă şi „blindat” cu exploziv, va lua ostatec o clasă cu 21 de copii, împreună cu învăţătoarea lor Laurence Dreyfus la şcoala primară n°8 al grupului şcolar Command Charcot. După aproape 2 zile de negocieri eşuate, pe 15 mai, în jurul orei 07h25, acesta este ucis de către RAID. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Erick Schmitt et Human Bomb”/Dossiers Criminels]. RAID continuă misiunile sale cu o aacţiune de anvergură pe 29 martie 1996 contra unor membri GIA (Grup Islamist Armat, algerian) la Roubaix, după tentativa avortată (eşuată) din ziua de 28 martie cu o maşină-capcană la Lille a unor islamişti terorişti. Pe strada Henri-Carrette n°59, în timpul asaltului casa explodează, din care vor fi extrase 4 corpuri carbonizate (a 2 maricani, a unui algerian şi a unui  tunisian). [Vezi pentru detalii: [14]. Lumpenterorismul –Investigaţii Jurnalistice în serial – „Allahu Akbar”/Vol.1]. Este remarcabilă intervenţia RAID şi  în arestarea fugitivului Yvan Colonna lângă Olmeto pe 4 iulie 2003, inculpat pentru asasinarea Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998 la Ajaccio. [Vezi pentru detalii articolul autorului: „Affaire Erignac”/Dossiers criminels], respectiv,  în arestarea unor membri-leaderi ai organizaţiei teroriste ETA (din Ţară Başca) în 2009, respectiv, în 2010 [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ETA in fata TAE!]. Pe 20 noiembrie 2009, RAID intervine şi în arestarea lui Jean-Pierre Treiber („omul pădurilor” considerat suspect în asasinarea lui Katia Lherbier Géeraldine Giraud (fata celebrului actor francez Roland Giraud). Înainte să fie judecat, acesta se sinucide în Închisoarea (Maison d’Arrêt) Fleury Mérogis (regiunea urbană pariziană), pe 20 februarie 2010. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: In umbra vietii (IV) Evadari spectaculoase datorita neglijentei sau laxismului personalului penitenciar,…]. Tot RAID este cea care intervine în anihilarea (execuţia) lui Mohammed Merah la Toulouse, pe 22 martie 2012, suspectat de uciderea a 7 persoane pe 11, 15 şi 19 martie. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Adevarul despre drama terorista de la Toulouse.], ca de altfel şi pe 9 ianuarie 2015, pentru anihilarea (execuţia) fraţilor Saïd şi Chérif Kouachi (la Dammartin-en-Goële, regiunea urbană pariziană), care au comis atacul terorist (masacrul/12 morţi) la săptămânalul satiric „Charlie Hebdo la Paris. Alături de GIGN şi BRI (Brigada de Căutare şi Intervenţie/”Brigada Antigang” –unitate de anchetă şi intervenţie a Poliţiei Judiciare[26], fondată în 1964, condus în prezent de către Christophe Molmy), o unitate RAID va interveni pe 9 ianuarie şi la eliberarea ostaticilor de la magazinul evreiesc Hyper Cacher de la Porte de Vincennes (Paris) şi anihilarea (execuţia) teroristului islamist Amedy Coulibaly care va execută 4 persoane, după ce pe 8 ianuarie va execută la Montrouge (regiunea urbană pariziană), pe poliţistă municipală stagiară Clarissa Jean-Philippe. RAID participă, alături de BRI, la neutralizarea grupului de terorişti islamişti care au comis atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, în care 130 de persoane şi-au pierdut viaţa (90-la Teatrul de spectacole Bataclan; 19-la berăria La Belle Équipe; 15- la cafeneaua Le Carillon et Le Petit Cambodge, respectiv, 5- la Casa Nostra et Café Bonne Bière şi 1- la Stade de France), iar 413 au fost rănite (dintre care 99 grav). [A se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Adio Charlie!, Charlie’s Problem! si  “Allah(o)u Akbar” (اللأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…]. Ca urmare, tot aceste unităţi vor interveni şi la anihilarea lui Abdelhamid Abaaoud (n.1987, terorist jihadist belgian de origine marocană), pe 18 noiembrie 2015, care ar fi fost suspectat de planificarea atacurilor teroriste de la Paris pe 13 niembrie. Acesta este ucis în compania lui Chakib Akrouh (n.1990, terorist jihadist belgian de origine marocană), complicele lui, în timpul asediului clădirii (pe strada Corbillon din Saint Denis/Métropole du Grand Paris), unde cei 2 se ascundeau cu ajutorul unei femei (Hasna Aït Boulahcen). Ancheta ar fi revelat faptul că în timpul asaltului, Chakib Akrouh ar fi explodat centura sa cu explozibil ceea ce ar fi provocat carnagiul în care cei 2 şi-au pierdut viaţa. Conform Procurorului Republicii de Paris François Molins, însărcinat cu ancheta Abaaoud şi Akrouh, ar fi planificat un atac terorist de tip kamikaze între 18-19 noiembrie 2015 în cartierul de afaceri parizian La Défense (creat în 1960, cel mai mare centru de afaceri european: cca 1,6km2; 3,5Mil m2 de birouri/45 Mil m2 Grand Paris; cca 3.000 de întreprinderi, dintre care între 15-25 pe primele locuri pe plan mondial şi între 25-50 primele pe plan naţional; cca 200.000 de salariaţi, dintre care cca 60% cadre, iar 85% utilizează infrastructura vastă si complex şi al transportului urban local; 250.000m2 de spaţii comerciale; cca 2 Mil de turişti „de afaceri” anual; 2.650 de camere de hotel; 60 de sculpturi de artă contemporană; 11 ha de spaţiu verde şi 31 ha de spaţiu pietonal; 20 de bazine de înot; 50 de terase şi restaurante „cu pretenţii”; cca 25.000 de locuitori repartizaţi în 71 de blocuri-turn în cca 1 Mil m2 de locuinţe; cca 50.000 de studenţi; 17Km de canalizare; 10km de salubritate; 10 km de galerii tehnice; 10 km de irigaţie automată; 14.000 stâlpi de iluminat publice; etc.). În sfârşit, RAID întreprinde o ultimă intervenţie de mare anvergură pentru neutralizarea (execuţia) pe 13 iunie 2016 la Magnanville (regiunea urbană pariziană) al teroristului islamist Larossi Abballa, asasinul lui Jean-Baptiste Salvaing (poliţist) şi Jessica Schneider (agent administrativ în cadrul Poliţiei Natinoale). [A se vedea pentru detalii articolele autorului: [Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…]. Menţionez aici şi faptul că intervenţiile spectaculoase ale RAID (în cei 32 de ani existenţă) au dat însă naştere şi la o serie de polemici în ceea ce priveşte „imparţialitatea” acesteia, precum şi „corectitudinea” cu care ea execută misiunile în care este implicată.

 [5]Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ [26] (Politia Judiciara), apartinând PN[13](Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013  sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia  DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando – o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie  BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN[14] – Jandarmeria  Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie). BRI – BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge  si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles),  BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne),  BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux – SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille –PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes –PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes – SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille – SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI  Metz (DIPJ Strasbourg – SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans – PJ Dreux), BRI  Creil (DIPJ Lille – PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la  Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului “Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului  autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

[6]DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Extene), membră a CFR (Comunitatea Franceză de Informaţii), înlocuieşte SDECE (Serviciul de Documentare Externă şi de Contraspionaj creat pe 28 decembrie 1945), prin decretul din 2 aprilie 1982. Aflată sub tutela Ministerului Apărării Naţionale Franceze (în temeiul art. D. 3126-2 din Codul Apărării), ea este serviciul de informaţii externe al Republicii Franceze. Avându-l ca director pe Bernard Émié (n.1958) din 22 iunie 2017 şi fiind sub responsabilitatea Ministrului Armatelor (fostul Minister al Apărării) Florence Parly (n.1963) din 21 iunie 2017, cu un buget anual de cca 650 M€, DGSE dispune de cca 5.200 de angajaţi/salariaţi-funcţionari (dintre care: 1.259 de categoria A, 855 de categori B, 1.308 de categorie C, 558 ofiţeri, 750 subofiţeri şi 17 militari de rang înalt) şi are ca obiectev căutarea şi exploatarea informaţiilor privind securitatea Republicii Franceze, ca de altfel şi detectarea, respectiv, anihilarea activităţilor de spionaj în afară teritoriului naţional contra intereselor franceze. DGSE are în componenţă următoarele 6 servicii: 1. Direcţia generală; 2. Direcţia administrativă; 3. Direcţia Operaţiunilor (printre care şi Serviciul de Acţiune, însărcinată cu operaţiunile clandestine); 4. Direcţia de Informaţii; 5. Direcţia Strategiei; 6. Direcţia Tehnică (care cercetează şi exploatează informaţiile de origine tehnică). DGSE (ale cărei misiuni sunt definite prin art. D 3126-1 până la D 3126-4 din Codul Apărării Naţionale), în afară de agenţii titulari dispune şi de o reţea de „corespondenţi benevoli” („onorabili corespondenţi”), iar până în 2014, efectivul lui va creşte cu 690 de angajaţi pentru a atinge 4.375 de angajaţi (în afară Direcţiei Operaţiunilor). Conform unuia dintre foştii directori al DCSE, bugetul său ar fi repatizat astfel: 25% (1/4) informaţii militate, 25% (1/4) informaţii economice şi 50% (1/2) informaţii diplomatice. Conform art. D. 3126-1 şi D. 3126-4 din Codul Apărării, misiunile (activităţile) DGSE sunt următoarele: Furnizare de informaţii (informaţie umană: „onorabili corespondenţi”; informaţii de origine electromagnetică; interpretarea imaginilor satelit: Satelit Spot, Satelit Helios); Sprijin informaţiei umane; Operaţiuni clandestine. Contraspionajul pe teritoriul fancez aparţine DGSI (fost DCRI până în 2014) aflată sub tutela Ministerului de Interne. Printre operaţiunile remarcabile ale DGSE menţionăm: Exploatarea reţelei „Nicobar” care a permis Franţei să vândă 43 de Mirage 2000 Indiei şi să cunoască compoziţia blindatelor tancurilor sovietice T-72; Pe 10 iulie 1985 în Dosarul Rainbow Warrior, Operaţiunea „Satanic”, o echipă DGSE a exploatat în Portul Auckland din Noua Zeelandă, vasul „Rainbow Warrior” al Organizaţiei „Greenpeace”, care a făcut o victimă, pe fotograful olandez de origine portugheză Fernando Pereira; În anii 80 DGSE (până pe  2 aprilie 1982  SDECE – Serviciul de documentatre Externă şi Contraspionaj) este prezent în siopnajul economic şi împreună cu FBI a identificat o serie de agenţi infiltraţi în companiile americane: IBM, Texas Instruments, Croning Glass Works, etc.; În 2004, a contribuit la eliberarea jurnaliştilor francezi Christian Chesnot şi Georges Malbrunot, iar pe 12 iunie 2005 o eliberează pe celebra jurnalistă Flaurence Aubenas reţinută ostatec în Irak. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  Rascumpararea din irakianul „Uncle Tom’s Cabin”!)

 [7]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a Gandarmeriei Nationale, echivalentul RAID[4] al Poliţiei Naţionale specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective  ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie  (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Legi nescrise ale Republicii Franceze. Cele sapte “pacate” capitale ale unui (fost)…si  Legi nescrise ale Republicii franceze. Conjectura lui Matelly. Eppure io credo!]. Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare  de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici  francezi  în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate,  gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate  (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti  („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii  (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a  13°DBLE (a 13–a  Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii.  Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Legio Patria Nostra” !]. O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de către GIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE [6] (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: 2. Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala, respectiv, Infernul indian, un secret de stat (Somalia – Thomas CSINTA) si Infernul indian, un secret de stat!]. În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal  Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles  de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune  în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie  1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG (Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult.  O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii  (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3e RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană).  Acesta teroriza oraşul,  tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna”   din Nord), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19e CRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrul COS  (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război.  În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGN cu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor,  însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari  Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului:  “Allah(o)u Akbar” (الل أكبر). Partea IV. Valul de atentate teroriste din 1995…]. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă  la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Infernul indian, un secret de stat!). La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate  sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt: Pistoale Taser X26 (cu Camera Video), care utilizeaza cu impulsuri electrice în experimentare din 2003.  Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).

NOTA

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii – muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european. (Partea II – Comentariul & Nota Autorului)


Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here