Monitorul de Galati : Copiii nevaccinaţi…

    37
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Copiii nevaccinaţi ar putea să nu fie primiţi la şcoală în această toamnă

    În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, desfăşurată miercuri, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a făcut un apel public pentru ca părinţii să-şi aducă, la medicii de familie, copiii, pentru a fi vaccinaţi. Apelul vine în contextul în care doar 809 copii au fost imunizaţi în perioada 1-15 august, dintr-un număr total de 5.008 copii catagrafiaţi şi declaraţi eligibili pentru vaccinare. Dacă printre primele trei motive care au condus la numărul mare de copii nevaccinaţi din România se numără şi lipsa vaccinurilor (după neprezentarea părinţilor cu copiii la cabinetele medicale şi refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii), acest motiv nu poate fi invocat la Galaţi, în condiţiile în care DSP Galaţi a primit deja alte 4.000 de doze de vaccin antirujeolic, în afară de cele 7.790 primite în lunile mai (2.070) şi iunie (5.720). Potrivit datelor prezentate la Prefectură de directorul DSP Galaţi, dr. Liliana Moise, „în cadrul campaniei suplimentare de imunizare, în perioada 1-15 august au fost catagrafiaţi 5.008 copii eligibili la vaccinare antirujeolică, din care au fost imunizaţi 809, 437 au fost refuzuri, 846 au fost copii negăsiţi la domiciliu, din care 199 sunt plecaţi în străinătate, 670 sunt copii contraindicaţi şi 2.246 sunt copii neprezentaţi, este vorba despre părinţi indecişi, căci au fost anunţaţi, dar nu s-au prezentat la medicii de familie. Nu vreau să mai supăr iar comunitatea romă, dar realitatea este că majoritatea copiilor nevaccinaţi provin din localităţile cu populaţie preponderent romă. Obligativitatea vaccinării este firească, pentru că schema de vaccinare nu înseamnă libertatea de a te vaccina, căci libertatea părinţilor de a nu-şi vaccina copiii are consecinţe şi asupra celor din jur. Considerăm că o comunitate şcolară sau de grădiniţă are dreptul să refuze înscrierea copilului nevaccinat. Mentalitatea părinţilor poate condamna copii la izolare”.

    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here