Acasă Supliment Cultural Carte Narcis Zahiu,lansare carte pentru copii

Narcis Zahiu,lansare carte pentru copii

146
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Biblioteca Municipală ,,Ştefan Petică’’ din municipiul Tecuci a găzduit în sala Helios, lansarea cărţii ,,Catrenul cu poveşti’’ al cărui autor este cunoscutul om de radio şi prezentator Narcis Zahiu. Cartea a ieșit de sub tiparul Editurii ,,Armonii culturale’’ din Adjud, are 180 de pagini şi este realizată în condiţii grafice deosebite. Moderator al evenimentul a fost directoarea Bibliotecii, Daniela Grigoraş, care și-a întâmpinat oaspeții cu urarea ,,Bine aţi venit în cetatea cărţilor, doresc ca toţi să aveţi o primăvară frumoasă alături de cei dragi.

Iată că primăvara a venit şi la Biblioteca noastră, cu o lansare de carte pentru voi, care aduceţi mereu primăvara în sufletele noastre. Vom urmări debutul literar al domnuui Narcis Zahiu, cu o frumoasă carte pentru voi copiii, lucru ce nu s-a mai făcut de mult timp, toţi fiind acum sclavii tehnicii şi ai internetului, în defavoarea cărţii. Rolul bibliotecii este de a promova cartea, principala sursă de afirmare şi documentare’’’’. Tot Daniela Grigoraș a prezentat invitaţii speciali, respectiv poeta Eleonora Stamate, membră a USR filiala Bacău şi coregrafa Mariana Enache, din partea Casei de Cultură. A luat cuvântul poeta Eleonora Stamate care și-a exprimat deplina bucurie de a fi parte dintr-o lansare de carte pentru copii, la Tecuci. „Biblioteca municipală „Ștefan Petică” găzduiește azi o lansare de carte inedită, o carte pentru copii. De mult nu am mai avut lansarea unei cărți pentru cei mici. Acum zece ani, ăpetul Ilarion Boca a venit cu un volumde versuri dedicate mamei, volum intitulat „Măicuța mea”. Și iată că azi, Narcis Zahiu oferă celor mici, piticii, părinților sau bunicilor un dar în prag de primăvară. Volumul „Catrenul cu povești” , apărut la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, vine cu o parte întâi, catrene, iar în partea secundă cu povești. Ni se oferă o carte educativă, moralizatoare, cu care pătrundem în lumea copilăriei. Copilăria ține de infinit, este o lume a miracolului, este primăvara tinereței, precum spunea Victor Hugo „copilăria este o imensă nevoie de mirare”. Dacă l-am întreba pe Narcis „De unde ești tu?” el s-ar mira precum Saint Exupery și ar răspunde precum el: „Sunt din copilăria de ca dintr-o țară”. Da, copilăria este regatul unde nu moare nimeni, este veșnic. Lucian Blaga în poemul „Trei fețe” spunea: „Copilul râde: înțelepciunea lui e jocul. Tânărul cântă: jocul și înțelepciunea mea –i iubirea. Bătrânul tace: iubirea și jocul meu e-nțelepciune”. Deci, am putea gândi, precum Blaga, că ne-am născut „din joc” și „ca joc”. Devenirea noastră stă sub semnul ludicului. Sub orice vârstă, condiția omului este cea de făuritor. Precum Arghezi spunea, și eu aș zice la fel că… Narcis s-a copilărit. Copilăria pe care o visează el este aceea care păstrează cele mai frumoase valori: candoare, nevinovăție, inocență. Catrenul- miniatură cu tâlc, educativ, moralizator, ne oferă și mici ghicitori, descrieri inedite, plăcute, pe gustul copiilor. Din ele, din catrene, emană dorința de acțiune, îndemnul la muncă. Și vom întâlni medii diferite: mediul domestic este preponderent, bine punctat cu obiecte necesare diverselor munci în grădină, în bucătărie, cu actori care robotesc, care îndeamnă la munca în vie, în ogradă, pe ogor. Narcis îi pregătește pe copii pentru viitoarele domenii profesionale de activitate, în sfera tehnologicului. Întâlnim și îndemnuri la mișcare prin diverse sporturi, de la cel cu balonul, la cel nautic sau la ciclism. Memorabilă este definiția amintirii: autorul iubește viața, iubește amintirile, iubește animalele, iubește tot ce îl înconjoară. Veți remarca realitatea în care sunt ancorate aceste catrene. Uneori ai impresia că ele, catrenele, dialoghează între ele. Cum spune autorul: „Versuri scurte-n analiză”. Și pentru a fi pe placul și pe gustul copiilor, le oferă catrene culinare, de gust și de plăcere, cu sau fără miere. Fructe, salate, grătare, bomboane, sarmale, clătite, alune, mâncăruri asezonate cu atâtea salate…Bunătăți cât cuprinde în acest volum, pentru cei mici dar și îndemnul la cumpătare, la grija pentru sănătate. Alteori remarcabil este dialogul între vulpe și urs, dialog finalizat cu concluzie, cu morală dar și cu sfaturi pentru cei mici să nu încurajeze în viață minciuna, păcăleala, înșelătoria. Din multe catrene reținem îndemnul la muncă, la dragostea de a face ceva folositor în viață, să creezi, să te bucuri de dibăcia mânuțelor copiilor. Mi-a plăcut într-un mod aprte încadrarea lor pe anotimpuri, descrierea lor: fiecare anotimp să se situeze bine în mentalul copiilor, ca de altfel și semnificația fiecărui anotimp. De la lumea basmelor la lumea florilor, reținem definiția autorului pentru fiecare anotimp, de-a dreptul antologică. Sunt catrene care amintesc de pățaniile lui Creangă iar altele pregătesc pe cei mici pentru viața de școlar, cu emoția zilelor de septembrie, în lumea școlii. Îmi dați voie să vă mărturisesc un fapt inedit întâlnit în catrenele lui Narcis Zahiu: un moment de bilogie în miniatură, cu îndemnuri la studiul plantelor, animăluțelor, al păsărilor. Descrirea este nemaipomenită. Uneori îi obișnuiește pe copii cu fenomenele meteo, ori cu bucuria existenței bunicilor, cu farmecul poveștilor la gura sobei. Sărbătorile, tradițiile, fac parte din viața copiilor: Moș Niculae, Moș Crăciun, datinile, colindele, toate încărcate de mesaje. Urările de Anul Nou, urările de belșug, de fericire, cu lumina în suflet, îndemnul la bunătate, generizitate, iertare și iubire se regăsesc în Catrenul cu povești. Ca și cadru didactic, nu pot să nu remarc și să afirm că sunt demne de reținut catrenele care îndeamnă la lectură, la aprecierea cărții de valoare, la dragostea pentru povești-adevărate pilde, povețe. Veți remarca ori îndemnul la hărnicie ori satirizarea leneviei, sau îndemnul la disciplină, la curățenie, la grija pentru igiena personală. Citind cartea, fiecare copil și-ar dori să ajungă în Fantazia, lumea visrăii, a magiei într-o manieră ușor de înțeles, magia lucrurilor simple, în lumea inocenței cu ființe fabuloase. Narcis face parte din generația creatoare de viitor. Da, trebuie să fim creatori de Viitor precum mi-a mărturisit academicianul Solomon Marcus, sărbătorit de curând.” Deși nu a putut fi prezent fizic la debutul literar al prietenului său Narcis Zahiu, directorul Editurii „Armonii culturale” de la Adjud, respectiv Gheorghe Stroia a transmis bibliotecii un salut în scris, căruia i-a dat citire una dintre bibliotecarele de la Secția pentru copii: „Dați-mi voie să salut distinsa audiență tecuceană, care s-a adunat aici, pentru a serba Copilăria, pentru a dedica vieții câteva momente de bucurie și relaxare. Felicit, din suflet, Biblioteca Municipală ȘTEFAN PETICĂ, un adevărat polarizator al literelor și culturii tecucene, care, prin efortul său, a reușit să împlinească încă un vis, să aducă în lumină gânduri, trăiri și sentimente frumoase, și să le dedice tuturor celor cu inimă și suflet de copil. Să recunoaștem că în zilele noastre, din ce în ce mai puține foruri culturale servesc și susțin cu bună-credință cartea și, implicit, autorii de carte. O inițiativă deosebită și lăudabilă, pentru care Biblioteca Municipală ȘTEFAN PETICĂ ar merita un MAGNA CUM LAUDAE. Despre CATRENUL CU POVEȘTI se pot spune și deduce multe lucruri, dar, dacă ar fi să sintetizez în doar două cuvinte mesajul cărții, atunci acestea ar fi: SINCERITATE și ALTRUISM. Sinceritate, pentru că autorul este cel care ”coboară” la nivelul copilului decis să deschidă o carte de lectură, să-i stârnească în chip minunat curiozitatea, să-l atragă, pentru ca în final, să-l cucerească. Altruism, pentru că această carte nu s-a născut dintr-o dorință de autopromovare sau dintr-o nevoie de natură strict comercială, ci pentru a trage un semnal de alarmă asupra necesității redescoperirii lecturii de către cei mici, mai ales că, în literatura actuală, scrierile pentru copii nu proliferează. Cartea este o îmbinare reușită a două genuri: LIRIC și EPIC, catrenele și poveștile cărții fiind ușor de citit și chiar de memorat. Fiecare catren ascunde câte un tâlc, dezvăluie câte un adevăr, dar spus și gândit diferit, astfel încât copiii să le poată memora, cu ușurință. Poveștile, plăcute la atingere, cu eroi mai mult sau mai puțin obișnuiți, trimit într-o lume plină de culoare și lumină. Îi spunem cu toții lui NARCIS ZAHIU: BUN VENIT!… în lumea cuvântului scris și DRUM BUN… pe calea desăvârșirii tale scriitoricești! Pentru revista Armonii Culturale, Narcis Zahiu este Omul cu sufletul de aur. Vă invităm pe toți să accesați www.armoniiculturale.ro, ca să vedeți că revista universală de creație și atitudine culturală ARMONII CULTURALE a primit o nouă viață, datorită lui. MULȚUMIM, NARCIS ZAHIU și SINCERE FELICITĂRI, pentru tot ceea ce faci!” Coregrafa Mariana Enache recent întoarsă de la un Festival internațional de dans (Dance Star) cu două trofee câștigate împreună cu grupurile Omătuța și Piticot (primul calificându-se și în Liga I la marea finală din Croația, finală ce va avea loc la mijlocul luni mai 2015) a început prin a spune că Narcis Zahiu are cu adevărat un suflet de copil, amintind publicului prezent că ani de zile, postul Radio Tecuci – unde activează Narcis – transmitea sâmbăta dimineaţa emisiunea ,,Suflet de copil’’ prezentată de dânsul, mult iubită de copii: ,,Să nu uităm că şi el, are un copil, pe Rareş, iar noi, părinţii şi bunicii, iubim foarte mult copii. O altă dovadă că Narcis iubește copii este și faptul că ne-a însoțit la București și ne-a acordat tot sprijnul pentru ca artiștii noștri mititei să urce pe scenă și să reprezinte cu brio Tecuciul, la Palatul copiilor, la Festivalul Dance Art’’. Mariana Enache a lecturat copiilor din cartea autorului, antrenând copii într-un minunat joc al poeziei și al recitării. La final a luat cuvântul și autorul volumului. Narcis Zahiu a adresat mulțumiri Bibliotecii tecucene pentru primirea făcută, a mulţumit deasemeni profesoarelor Eleonora Stamate şi Mariana Enache pentru prezentarea făcută şi, nu în ultimul rând, soţiei sale pentru sprijinul, îndemnul şi contribuţia la corectarea cărţii. „Cartea este un univers excepţional din care obţinem multe lucruri bune. Cartea e cea mai mare bogăţie’’ le-a vorbit Narcis Zahiu micilor cititori îndemnându-i să citească cât mai multe. Nu a omis să mulțumească nici bibliotecarelor de la Biblioteca din orașul său natal, Măcin din județul Tulcea, cele care i-au cultivat în anii copilăriei gustul și dragostea pentru citit. „Cartea trebuie să fie mai aproape de copii, pentru că, din păcate, știm cu toții, în ziua de azi copii sunt prea ocupați cu televizorul, calculatorul, tableta, i-phonul, de toate aceste instrumente tehnologice noi care nu fac altceva decât să țină copilul departe de lectura unei cărți, îl duce departe de carte. Din păcate, a apărut o altă formă de carte, una electronică, greu de mirosit, greu de atins, greu de palpat. Motiv pentru care trebuie să ne educăm copii să vină mai des la Bibliotecă, să-i îndrumăm să deschidă cartea pentru că adevăratele învățături sunt între paginile unei cărți. Din cărți am învățat și noi și tot din carte veți învăța și voi, copiii. Cititul trebuie să fie o ocupație minunată pentru toți copii și nu numai. Cartea este și rămâne acel univers plin de învățăminte pe care nu îl găsiți nici pe stradă, nici în parc, nici în calculator”. Toți copiii prezenți au fost răsplătiți cu prăjituri, bomboane, sucuri și desigur cu un exemplar din volumul proaspăt tipărit: Catrenul cu povești. (Aida Zaharia)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here