Acasă Supliment Cultural Atelier Nu aduce anul ce aduce ceasul

Nu aduce anul ce aduce ceasul

104
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 În seara dinaintea acelei zile mă hotărâsem să o termin definitiv cu fumatul. Nu era   prima dată când luam o asemenea decizie.  Şi ca să mă conving cât de hotărât sunt de de a mă lepăda de  năravul meu, de data aceasta pe loc am rupt în bucăţi ţigările rămase în pachet şi am aruncat totul la coş. M-am şters pe palme ca de ceva murdar. Nevasta m-a văzut şi a râs de mine, zicând că a mai văzut filmul ăsta. În dimineaţa următoare toate bune şi frumoase până am ajuns să-mi  beau cafeaua. Nevasta plecase  la treabă. Locul ei de muncă se află la două autobuze distanţă. Eu am cursă specială, mă ia din staţia aflată la depărtare de casă  de cinci minute.  Aşa că mi-am permis luxul de a bea cafeaua în tihnă, dacă lux se poate numi cafea fără  ţigară. Îmi pierise voinţa ce o avusesem de cu seară. N-aveam stare. Navigam pe internet, săream din fereastră în fereastră, nu aveam răbdare să citesc ceva de la cap la coadă. Luam o gură de cafea apoi imediat întindeam mâna  să iau ţigara din scrumieră. De unde ţigară? Luam o altă gură de cafea. Scuturam scrumul. De unde scrum? Îmi tremurau degetele murdare de nicotină. N-am mai luat  o altă gură de cafea.  N-avea gustul pe care îl avea altădată când trăgeam şi un fum de  ţigară. Am lăsat totul baltă. M-am ridicat, m-am plimbat prin casă vorbind de unul singur, ba certându-mă că nu am pic de voinţă, ba încurajându-mă să amân decizia luată,  că doar şi mâine urma să vină  o zi. Nu ştiu când şi cum, dar  s-a întâmplat. M-am pomenit  faţă în faţă cu fata de la caseria  buticului  din cartier. Ea aştepta să-i pun în palmă banii  pentru pachetul  de ţigări Marlboro, pe care nu ştiu când ea îl luase din aparatul cu ţigări. De fapt ea îmi ştia obiceiul. Mi-am zis în gând: Uite cum omul îţi sare în ajutor când tu nu îl ceri! Ce să fi făcut altceva? Am plătit, am luat pachetul şi am dat să plec.  Nu cred că am făcut mai mult de un pas că deodată am văzut negru în faţa ochilor. Crezusem că aşa ţi se întâmplă dacă  te laşi de fumat. Dar, nu!  Am auzit-o pe fata de la  caserie că o trimite pe colega ei la uşă, să nu mai lase pe nimeni să intre. Era pană de curent! Am stat pe loc până m-am acomodat cu întunericul. M-am strecurat cumva printre umbrele celor  câţiva oameni prinşi şi ei în magazin de întunecime. Am  ajuns la uşă. I-am arătat fetei bonul pentru pachetul de ţigări. Am ieşit afară. Ziua se îngâna cu noaptea. Până la intrarea în bloc, am şi aprins o ţigară, aşa fără să gândesc ce fac. Am ajuns la uşa blocului. Am fluturat  biscuitul magnetic prin faţa interfonului şi nimic, niciun sunet special de cuplare a releului din broască. Linişte şi pace. Am privit în sus. Nicio lumină la ferestre. M-am uitat la blocurile din jur. Nicio fereastră luminată. Întra-devăr era pană de curent.  Ce aş fi putut să fac?  Mă gândeam şi fumam. Speram să  iese cineva din bloc, numai aşa puteam să intru şi eu.   N-am aruncat chiştocul, mi-am aprins de la el o altă ţigară  înjurând, aruncând anatema pe cel care a montat interfonul şi nu a pus cum trebuie acumulatorul pentru a înlocui lipsa curentului. Poţi să te laşi de fumat? Nu poţi! Nu te lasă pana de curent!  Mi-am privit ceasul de la mână. După ceas trebuia să fi plecat spre locul din cartier de unde mă ia de obicei autobuzul special al fabricii. I-am dat telefon colegului să-i spun că  voi veni la fabrică cu maşina mea. N-am mai apucat să-mi  aprind o altă ţigară.  

Am văzut mai întâi o lumină de lanternă ce vena dinăuntru scării, apoi uşa s-a deschis  şi în deschizătura ei a apărut mai întâi un câine, apoi o doamnă ţinând în aceeaşi mână o lanternă aprinsă şi leasa. De bucurie am salutat-o  aplecându-mă aşa ca o mică reverenţă.   De gestul meu ea s-a mirat, a încercat să-mi vorbească, dar, nu a mai avut cum şi nici timp, buldogul s-a smucit în lesă şi a reuşit să o tragă după el. Eu m-am grăbit să intru, înainte de a se închide uşa. 

Am urcat anevoios scările, ele erau scufundate în beznă, am pipăit gaura cheii, am intrat  în apartament. Holul era luminat aşa cum îl lăsasem. Slavă Domnului şi  celor de la  Electrica, numai de data asta. Nu mai era pană de curent. Deodată devenisem  euforic. Mi-am făcut altă cafea, mi-am aprins o ţigară, am navigat pe internet prin locurile de mine ştiute, ce mai, m-am desfătat. Uitasem de pana de curent şi de postul de santinelă din faţa blocului. Desfătarea urma să o plătesc cu preţul a cinci-şase litri de benzină. Am işeit din casă fluierând, am luat maşina din parcare şi am plecat spre fabrică. Conduceam, fumam, ascultam o muzica bună la cd-ul din radio, mă înscriam pe banda care mă ducea la  trecerea fără barieră peste calea ferată. Am fost nevoit să opresc brusc. În faţa mea  era un şir de maşini oprite.  Mă aflam departe de  locului de traversare a căii ferate.  Se făcuse o coadă mare de maşini cum se făcea pe vremuri în staţiile Peco. Mulţi coborâseră din maşinile lor.  Am coborât şi eu, mi-am aprins o ţigară. Mai încolo câţiva se strânseră formând un cerc. Fumau şi discutau aprins ca după un meci de fotbal. M-am apropiat trâgând un fum proaspăt din ţigară. Am aplecat urechea. Am auzit. Mai bine n-aş fi auzit. Am scăpat ţigara din mână. Mă prinse un tremurat, de a trebuit să mă sprijin de-o maşină. Îi auzisem bine despre ce vorbeau aşa aprinşi. Locomotiva trenului deraiase în dreptul trecerii fără barieră. Un autobuz plin cu navetişti,  cică ar fi o cursă specială, fusese agăţat şi răsturnat. Morţi şi răniţi.  Îmi tremura mâna. Nu puteam să scot o altă ţigară din pachet.

(Nicolae Scutaru)

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here