O întâlnire neconvenţională cu Marius Luca şi Attila Virányi în “The Harbour”

2
95
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La început a fost emisiunea lui Lenţi Chiriac…

Deşi numi propusesem să ascult Radio România Actualităţi în acea noapte de sâmbătă, am ascultat totuşi o emisiune a lui Lenţi Chiriac şi am avut surpriza să descopăr doi muzicieni care erau pentru mine doi monştri sacri ai rockului românesc: Marius Luca (Bubu) şi Attila Virányi (Moşu), adică o parte din METROPOL – GROUP. Mulţumesc şi pe această cale lui Lenţi Chiriac, care mia facilitat contactul cu „monştrii rockului”, pe care i-am întâlnit recent, în văgăuna“ unui restaurant ce putea semnifica “un popas” înainte de călătoria noastră întrun proiect transatlantic…

Gânduri legate de Bucureşti şi de sărbători

Am înregistrat pe reportofon o convorbire cu cei doi muzicieni şi am selectat din această convorbire secvenţe legate de Bucureşti şi gânduri în preajma sarbătorilor de iarnă.

A.V. (Moşu): – Sunt născut la Oradea, acolo în 1968 – am fondat Grupul METROPOL, care în 2018 face 50 de ani şi care cred (sper) a avut un efect special în istoria rockului românesc. Acum 47 de ani am venit în Bucureşti, am început studiile aici, imediat am început să lucrez la Televiziune (fiind singurul inginer de sunet care ştia şi ungureşte şi germană). Colegii mei ştiau franceză sau engleză. În vremea aceea era foarte important fiindcă cenzura cerea diferite corecturi. Deci anii mei cei mai frumoşi i-am trăit în Bucureşti, din 1970 până în 1981. Din păcate nu mai există casa unde am locuit (care am cumpărato la un moment dat), dar nici strada …Şi totul era în Dudeşti, care, la fel, nu mai există, în afară de Poşta Vitan. În Bucureşti am făcut primele imprimări, la Televiziune…sau la Electrecord. Şi acestea au fost nişte amintiri fantastice.

M.L. (Bubu): – Eu nu sunt atât de legat de Bucureşti ca şi Moşu pentru că în Bucureşti am dat concerte, bineînţeles că am amintiri frumoase cu Bucureştiul, sunt şi unele recente, nu chiar aşa de frumoase, dar nu discutăm acum despre ele. În orice caz Bucureştiul este pe radar pentru turneul din 2018. Vor fi şi alte interviuri, acum am venit doar o parte a trupei, Moşu a venit din Freiburg, eu din Montreal, un alt coleg este în Budapesta şi altul în Montreal…

– Aveţi un gând pentru cititorii acestui interviu?

A.V. (Moşu) : – Cum la noi cea mai mare sărbătoare este Crăciunul, când a venit Christos aici la noi, este momentul când familia se reuneşte, se întâlneşte cu prietenii, eu aş dori pentru toţi să avem pace şi să avem iubire între noi. Doresc tuturor LA MULŢI ANI şi sper tare mult să ne întâlnim anul viitor, să fim cât mai mulţi la concertele noastre !

M.L. (Bubu): – Moşu a spus tot, nu a mai rămas mare lucru de adăugat decât că dorim sănătate tuturor celor care citesc acest interviu, o participare cât mai numeroasă la concertele de anul viitor, un Craciun şi un An Nou fericit!

A consemnat Ioan Iacob


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 COMENTARII

  1. Cred ca a fost o emisiune nu numai inedita cu cei doi “monstri sacri ai rockului” dar ne-a dat un exemplu eclatant al unei colaborari vii, care dainuie in timp si care a avut si continua sa aiba un suflu tineresc de prietenie si de ce nu de omenie. Mie mi s-a parut ca intre cei doi exista o simbioza care se transmitea in mod direct prin undele radiolui. Multumesc pentru emisiune, si pentru cele cateva cuvinte, putine dar graitoare, ale acestui articol. Sa auzim de bine! Rock-one! Rock M.O.P.!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here