Acasă Informatii Informatii DNA Obiectiv de Suceava : Doi afaceriști și două angajate de la Agenția...

Obiectiv de Suceava : Doi afaceriști și două angajate de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

145
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Doi afaceriști și două angajate de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au fost trimiși în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Afaceriștii Cătălin Bîrsanu și Mihai Ailenei, împreună cu Dorina Morar și Tatiana Alvădane, angajate ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), au fost trimiși în judecată pentru că au obținut ilegal fonduri europene. Cei patru s-au folosit de documente false pentru a obține fonduri nerambursabile în valoare de 500.000 de lei, într-un proiect privind modernizarea unei unități forestiere de exploatare și prelucrare a lemnului

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava i-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpații Cătălin Bîrsanu, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Mihai Ailenei, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Dorina Morar și Tatiana Alvădane, la data faptelor experți în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că la data de 13 noiembrie 2008, între inculpatul Cătălin Bîrsanu și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost încheiat un contract de finanțare având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul de modernizare a unei unități forestiere de exploatare și prelucrare a lemnului, în valoare de 999.131 de lei (271.164 de euro), reprezentând procentul de 50% din valoarea totală eligibilă a contractului.

Anterior, pentru a maximiza bugetul acestui proiect, mai exact pentru a mări cheltuielile aferente achiziției de utilaje, inculpatul a atașat la cererea de finanțare extrase din baza de date a autorității contractante, selectând utilajele cu prețurile cele mai mari.

În continuare, în conformitate cu normele emise de autoritatea contractantă, inculpatul a organizat procedurile de achiziție a bunurilor necesare implementării proiectului conform celor menționate în studiul de fezabilitate, prin procedura cererii de oferte.

În urma procedurii de achiziție a fost desemnată ca și câștigătoare societatea administrată de inculpatul Mihai Ailenei, firmă fără experiență în comercializarea utilajelor necesare unei exploatații forestiere.

O parte din utilajele livrate ulterior au fost în realitate achiziționate în mod direct de societatea administrată de inculpatul Cătălin Bîrsanu, furnizorii reali ai utilajelor expediindu-le direct către acesta.

În demersul său infracțional, inculpatul Cătălin Bîrsanu a beneficiat de sprijinul inculpatelor Dorina Morar și Tatiana Alvădane, în calitate de experți în cadrul Agenției Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care, la data de 16 octombrie 2009, au întocmit un raport în care era confirmată achiziția nereală a unui utilaj tip autotren forestier.

Această conduită infracțională a avut drept consecință obținerea pe nedrept de către inculpatul Cătălin Bîrsanu de fonduri europene nerambursabile în valoare de 500.000 de lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în dosar și la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Cătălin Bîrsanu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

La data de 4 august 2016, Cătălin Bîrsanu și Mihai Ailenei au fost trimiși îm judecată într-un alt dosar, de către DNA Suceava, după ce au reușit să obțină ilegal fonduri nerambursabile în valoare de 2.735.017,74 de lei, tot prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. (Dănuț ZUZEAC)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here