Odessa (2013) regia: Florin Iepan

1
184
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

Uite filmul, nu-i filmul!

Documentarul Odessa scris şi regizat de Florin Iepan e un soi ciudat de film-fantomă despre care s-a scris mult mai ales de către cei care nu l-au văzut. Aici mă adaug eu, şi nu este că n-aş fi vrut să îl văd, ba chiar dimpotrivă. Dar, dacă ţin eu minte bine, la prima proiecţie planificată la Bucureşti în cadrul festivalului One World România în 2013, filmul nu a rulat, iar organizatorul a motivat înlocuirea proiecţiei cu alt film prin faptul că Florin Iepan nu ar fi fost mulţumit de film în urma montajului şi s-ar fi retras în ultimul moment.

Mai târziu, am aflat că o versiune provizorie de lucru a fost văzută totuşi, limitat, de o serie de critici din Bucureşti în primăvara lui 2013, apoi tot limitat în iunie, la Cluj-Napoca (deşi tot nu era gata) iar filmul a rulat în cadrul caravanei One World Romania din toamna 2013 în Cluj Napoca, Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe şi Chişinau (sau cel puţin a fost planificat să ruleze).

 

Aici scrie că filmul ar fi participat sau ar fi fost proiectat la festivalului internaţional de film de la Amsterdam. Dar pe site-ul festivalului nu am găsit deloc aşa ceva.

Aici scrie că filmul e din 2010. Premiera oficială a filmului a fost amânată în mod constant şi sistematic din 2011 până în prezent.

Catalogul filmelor româneşti editat de APFR (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc) pentru 2013 listează acest titlu la pg. 86 la secţiunea „filme în dezvoltare/în producţie/în post-producţie”. În schimb, catalogul pe 2014 nu listează Odessa, nici între filmele româneşti ce au avut premiera 2013, nici în între cele aflate în dezvoltare. Să înţelegem prin urmare, că Florin Iepan a tras o ţeapă celor de la CNC, de la care a câştigat în 2007 o finanţare de 252.000 RON (pe care i-ar fi primit abia în 2010)?

Nu am reuşit să îmi dau seama dacă filmul chiar a rulat prin România (ca să fi rulat efectiv, se presupune că în sala de cinematograf trebuia să fie măcar vreo 2-5 spectatori) sau doar a fost trecut în această listă doar ca să dea bine pe hârtie la raport.

Aici scrie că filmul ar fi fost planificat să aibă 52 de minute. Aici scrie (despre versiunea de care nu ar fi fost mulţumit regizorul) că are 55 de minute. Aici, că ar avea 56 de minute. Pe imdb, filmul nu există.

Mi se pare cel puţin interesant că Florin Iepan, un asemenea profesionist, şi-a riscat reputaţia şi a tergiversat acest proiect 6 ani, cu bani de la stat, încercând fără succes să o facă pe-a Michael Moore de România şi reuşind să facă un film cel mult mediocru, contestat şi văzut pe şest de o mână de oameni, apoi pur şi simplu uitat, după ce mai mult s-a ascuns pe la festivaluri decât a participat în ele, de parcă ar fi făcut o mare favoare cu prezenţa sa lui Alexandru Solomon, organizatorul One World Romania la Bucureşti şi lui Tudor Giurgiu, organizatorul TIFF la Cluj-Napoca, iar nu invers.

 Odessa afis

Despre ce e vorba

Veteran al documentarelor, regizorul abordează masacrul de la Odessa, coordonat de mareşalul Ion Antonescu asupra unui număr disputat de evrei (Iepan susţine 22.000), în octombrie 1941. Am citit multe articole ocazionate de iniţiativa autorului, care în mod evident a părăsit obiectivitatea (calitate vitală pentru un regizor de documentar). Obiectivitatea i-a atras în trecut multă apreciere a criticii, publicului şi festivalurilor pentru multe reportaje şi documentare, între care pentru mult-cunoscutul Decreţeii (2005), pe care eu l-am văzut şi mi s-a părut foarte bun.

Iepan a afirmat, conform Adevărul, că „Eu vreau să obţin un «feedback» despre holocaustul român de la o populaţie care este total indiferentă”. Dincolo de pleiada de fluierături şi înjurături pe care le-au ocazionat multe din articolele despre filmul Odessa în presa scrisă online din România, am căutat să aflu păreri de la critici şi specialişti care chiar au văzut filmul.

În articolul următor despre acest film, am să vă împărtăşesc câteva asemenea impresii.

 

Ştefan Alexandrescu,

ocazional, critic de film

discerne.wordpress.com

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here