"OF , DOAMNE , DOAMNE !" – 164 DE ANI DE LA NASTEREA LUI MIHAIL EMINESCU

0
44
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

View Results

Loading ... Loading ...

Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.”

Mihai Eminescu a bucurat naţia noastră cu doar 39 ani de viaţă, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator şi jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.

   Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil şi muzică”.Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite şi extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând şi când aspru; mulţumindu-se uneori cu mai nimica şi nemulţumit alteori de toate… „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visător cu o extraordinară inteligenţă, ajutată de o foarte bună memorie. Constantin Noica îl considera etalonul poeziei româneşti spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem creşte dincolo de măsura noastră. Şi măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi.”

Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani şi a decedat la 15 iunie 1889 la Bucureşti. A fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgeşti şi a persecuţiilor religioase. A urmat şcoala primară la Cernăuţi, primele două clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernăuţi, singura instituţie de învăţământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic.

S-a înfiinţat o catedră de română şi a fost ocupată de profesorul Aron Pumnul, cărturarul ardelean care a făcut parte din conducerea Revoluţiei Române de la 1848 din Transilvania, cel care a redactat programul revoluţiei lui Avram Iancu şi care s-a refugiat în final la Cernăuţi. La moartea acestuia Eminescu a publicat primul său poem, La moartea lui Aron Pumnul, semnat Mihail Eminoviciu; avea 16 ani. Debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan (jurist şi scriitor din Ardeal), cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

Între 16-19 ani călătoreşte din Cernăuţi la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la Bucureşti, luând astfel contact cu realităţile româneşti din diverse locuri. În această perioadă se angajează ca sufleor şi copist la teatru, unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.

Între 19-22 ani este student la Viena, la Facultatea de Filozofie şi Drept, ca „auditor extraordinar”. Audiază cursuri ale diferitelor facultăţi, frecventează cu mult interes biblioteca Universităţii, având o sete nepotolită de lectură. În acest oraş se împrieteneşte cu Ioan Slavici şi o cunoaşte pe Veronica Micle. Se întoarce în ţară şi se înscrie la Universitatea din Berlin (22-24 ani). În această perioadă a avut o bogată corespondenţă cu Titu Maiorescu care îi propunea să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filozofie, pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. În Germania, poetul  începe să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului. Se îmbolnăvesc trei dintre fraţii săi, invocă lipsuri materiale. Se întoarce în ţară. La acei 24 ani este numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Trei ani, cei mai frumoşi ani ai vieţii lui a fost bibliotecar, revizor şcolar, redactor la Curierul de Iaşi. A făcut ordine în Bibliotecă şi a îmbogăţit-o cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. În această perioadă a fost bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a îndemnat să scrie şi l-a introdus la Junimea, asociaţie culturală înfiinţată la Iaşi şi a fost mereu în prezenţa muzei sale –  Veronica Micle, scriind multe poezii. La vârsta de 27 ani i se propune postul de redactor, apoi redactor şef la ziarul Timpul din Bucureşti. După 6 ani, în 1883 se îmbolnăveşte. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa în sanatoriul doctorului Şuţu. Pleacă la tratament la Viena, în Italia, revine la Bucureşti, pleacă la Iaşi, la băi lângă Odessa, revine în ţară, lucrează la Bibliotecă câtva timp, se reîmbolnăveşte, se internează la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ. În decembrie 1888 pleacă la Botoşani, unde este îngrijit de sora sa Henrieta. Este vizitat de Veronica şi pleacă amândoi la Bucureşti; se bucură de o scurtă activitate ziaristică, în februarie 1889 se reîmbolnăveşte, este internat la Bucureşti. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, moare în sanatoriul „Caritatea” al doctorului Şuţu, iar în 17 iunie Eminescu este înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. Un cor a interpretat litania. (va urma) Vavila Popovici, Carolina de Nord, SUA

 

 

 

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Ce pacat ca ne amintim de Eminescu o data pe an si poate nici atunci. Fara Eminescu, nu am mai fi fost un popor, ci o gloata pestrita, asteptind umil cu mina intinsa la portile istoriei. Eminescu ne/a dat o limba, un crez, un destin. Felicitari dnei Vavila pentru neuitarea si frumusetea gindurilor ei.Voi astepta cu emotie tot ce scrie domnia sa.

  2. Este pacat ca ne amintim de Eminescu doar o data pe an. Este pacat ca elevii si chiar studentii nu prea stiu cine este Eminescu si ce a insemnat pentru poporul nostru. Traim intr-un secol al vitezei unde superficialul si kitch-ul sunt la loc de mare cinste. Suntem ocupati sa ascultam manele, sa promovam non-valori si apoi ne plangem ca am ajuns atat de jos incat nu ne mai putem ridica. Am uitat de cei care ne-au daruit o adevarata avere si un adevarat destin pe care noi nu am vrut sa-l urmam. Poate doar elevii sa mai citeasca o poezie, asta pentru ca sunt obligati de profesori, ca alta scapare nu avem. Multumim autoarei, care ne aminteste de radacinile noastre si de averea ce trebuie sa ne-o aparam si s-o cinstim!

  3. Oriunde ne-am afla, chiar și în S.U.A., Mihai Eminescu continuă să ne inspire. Poate doamna Vavila Popovici va scrie despre imaginea lui Eminescu peste Ocean. Românii și-l amintesc o dată pe an. Dar americanii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here