Opinia Buzau : Impozitele şi taxele locale cresc la anul cu 10 la sută

    30
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    de Călin BOSTAN

       Executivul Primăriei Buzău a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea, la nivelul municipiului Buzău, a impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2018 şi proiectul de hotărâre pentru aprobarea tarifelor de bază, pe metru pătrat, al chiriilor lunare pentru suprafeţele locative cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a municipiului şi în admi­nistrarea Consiliului Local, proiecte care vor fi discutate în ultima şedinţă ordinară din acest an a deliberativului municipal, care va avea loc în luna decembrie.

    În expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind taxele şi impozitele locale, se arată că, în conformitate cu ,,prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale. Conform art. 491 din Codul fiscal, impozitele şi taxe locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, se indexează anual, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior. Întrucât rata inflaţiei pentru septembrie 2017 raportat la septembrie 2016 a fost de 1,8%, conform Institutului Naţional de Statistică, vă propun ca impozitele şi taxele locale pentru anul 2018 să fie majorate, conform art. 489 din Le­gea 227/2015 privind Codul fiscal, cu 10%”. Se va menţine, şi anul viitor, bonificaţia de 10 procente acordată persoanelor fizice care achită impozitul datorat pentru întregul an până la data de 31 martie, inclusiv, a anului fiscal 2018.  De asemenea, pentru plata cu anticipaţie de către persoanele juridice a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport, se acordă o bonificaţie de 5 procente, dacă plata impozitului datorat pentru întregul an se efectuează până la data la aceeaşi dată.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here