„Pacea” de la Casa Artelor Sibiu: expoziția „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” la Muzeul ASTRA

0
23
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

9 – 30 septembrie 2016

Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” abordează tehnica ţesutului la război, element de patrimoniu imaterial, prin organizarea de ateliere mixte între artizani și artiști contemporani și creearea unor lucrări de artă folosind războiul de țesut. Expoziția care prezintă creațiile se deschide pe 9 septembrie 2016, ora. 13.00, la Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Casa Artelor, Piața Mică nr. 21.

Proiectul este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums în parteneriat cu Muzeul ASTRA.

 

Două ateliere creative, desfășurate în Bastionul Țesătorilor din Brașov, au adus împreună şase cunoscătoare şi păstrătoare ale tehnicii tradiţionale de ţesut la război, din zona Branului, şi şase creativi contemporani. Cei șase artiști selectați au avut posibilitatea să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război și să producă, alături de artizane, lucrări de artă sub forma unor tapiserii extrem de interesante, de la abordarea subiectului (selfie-uri, personaje politice) până la tehnică (inserții de elemente vegetale sau obiecte printate la imprimante 3D). Artiștii vin din diferite zone creative (pictură, sculptură, arhitectură și design, artă textilă, film) iar țesătoarele folosesc războiul de țesut de peste 50 de ani fiecare. Lucrările rezultate în urma atelierelor sunt expuse la Casa Artelor din Piața Mică Sibiu până pe 30 septembrie 2016.

 

Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” are și o componentă de documentare, în cadrul proiectului având loc activități de cercetare etnografică și studii foto și video privind tradițiile lucrului la războiul de țesut.

 

Meşteşugul de prelucrare a fibrelor textile din Țara Bârsei, în special din zona Branului, păstrează tehnici străvechi, prelucrarea lânii şi a fibrelor textile vegetale constituind o îndeletnicire casnică importantă. Meşteşugul ţesutului a fost și încă este practicat pentru realizarea textilelor de uz gospodăresc, pentru amenajarea interiorului şi pentru confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte.

 

Expoziția „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” va fi deschisă pe 9 septembrie 2016 (13.00), în Casa Artelor din Piața Mică din Sibiu și va putea fi vizitată până pe 30 septembrie, de miercuri până duminică, 10.00-18.00.

 

Mai multe detalii despre artiști și artizane: www.facebook.com/RazboiulTesatorilor

 

///////

Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.

Parteneri strategici: Complexul Muzeal ASTRA Sibiu, Modernism.ro

Ioana Schiopu, manager proiect,  [email protected], 0740238742.

 

///

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here