Pandurul.ro : CE Oltenia a găsit cumpărător pentru termocentrala Chişcani

0
31
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Sondajul nostru

Complexul Energetic Oltenia şi-a propus ca până în luna septembrie să finalizeze procesul de valorificare a termocentralei de la Chişcani – Brăila. Grupurile energetice de la Chişcani au fost cumpărate în anul 2013 printr-o procedură de dare în plată, dar nu au fost puse niciodată în funcţiune, producând doar costuri. CEO a luat decizia să le valorifice, mai ales că există un investitor interesat. „Cele două grupuri energetice nu au nicio şansă de funcţionare pentru următorii ani în condiţii de eficienţă economică. Astfel, se are în vedere valorificarea acestei centrale, urmare a scrisorii de intenţie transmisă de firma olandeză BUVOCA BV privind interesul în ceea ce priveşte achiziţia acesteia”, arată CE Oltenia într-un document care va fi analizat de acţionari în şedinţa din martie.

Compania arată că, prin vânzarea centralei SE Chişcani, se au în vedere: eliminarea unei activităţi generatoare de pierderi, obţinerea de venituri prin valorificarea activelor din patrimoniu.

Pentru a vinde centrala de la Chişcani, compania are nevoie de aprobarea Ministerului Energiei, se arată în document: „În vederea demarării operaţiunii de vânzare prin licitaţie publică cu strigare este necesară obţinerea avizului privind oportunitatea vânzării activului din partea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Energiei, aviz solicitat în repetate rânduri de companie”.

CE Oltenia a preluat termocentrala din Chişcani în 2013, ştergând datorii ale Electrocentrale Grup de 6,4 milioane de euro, făcând în plus o plată de 1,8 milioane de euro. În cei cinci ani care au trecut, termocentrala a produs doar costuri.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here