Părere despre piesa “La vita e bella”-Teatrul de Comedie

1
1995
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

 

Poza piesa La vita e bella

Lipsă. O lipsă acută de fond. Am încercat să găsesc o structură cât de cât închegată a piesei la care am fost spectator vineri seară la Teatrul de comedie, Sala Studio. Nu am reușit.

E vorba despre piesa “La vita e bella”, de Radu F. Alexandru, în regia lui Vlad Cristache.  Daca titlul vă face să vă gândiți la filmul cu același nume, produs de Roberto Benigni în anul 1997, vă anunț de pe-acum că nu are nicio legatură.

Piesa este o ilustrare superficială a moravurilor relațiilor din secolul al XXI-lea. Se prezintă povestea a două cupluri de prieteni care sunt mai degrabă un grup de swingeri, să folosc un termen care s-ar încadra perfect în atmosfera creată de piesă.  Totul se rezumă la formă. Și o să aveți parte de multe forme, vă asigur.  Formele piesei scot la lumină ipocrizia și superficialitatea de care poate da dovadă un om în timp ce se află într-o relație de lungă durata.  Cât despre fond…” numai de bine”. Piesa se străduiește să devină comică prin subînțelesuri ușor frivole și deja prea folosite în toate mediile, mesajul transmis fiind incoerent. Se abordează tema trădării în cuplu, motivele pentru care aceasta se petrece și se face haz de necaz pe seama ipostazelor în care sunt prinși cei patru. Am observat un ușor dezechilibru în favoarea bărbatului. Unele scene tind să devină misogine, iar replicile acide pot pune audiența feminină într-o lumină nu tocmai plăcută, actorii interacționând cu sala de mai multe ori.

Jocul actoricesc  este suficient de bun cât să te prindă în acțiunea de  pe scenă. Comicul piesei este majoritar alcătuit din limbajul folosit, ironii scurte și acide aruncate în toate direcțiile.

Un mare plus il conferă apariția lui Cătălin Milea în postura omului cu saxofon. Acesta cântă înainte de începerea piesei, dar și în pauzele scurte de schimbare a decorului. Interacționează la un alt nivel decât cel dramatic cu personajele, fiind deasupra lor. Acest artificiu regizoral este de apreciat, deoarece acesta este liantul întregii piese. Saxofonul!  Iar dacă nu v-am convins, vă spun că aparițiile sale în piesa se sfârșesc cu hohote de râs.

Conchid această cronică cu o părere de rău. Se vede că s-a lucrat la această comedie, dar îi lipsește ceva. Acel ceva care să o facă cap de afiș la Teatrul de Comedie.


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

1 COMENTARIU

  1. Îi lipsește textul. Altceva nimic. Bine, dacă te cheamă radu f alexandru, om politic pluripotent, nu contează dacă ai sau nu talent scriitoricesc, toate ușile îți sunt deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here