Parfum nostalgic de doamne şi domniţe

2
63
Raspandeste cu incredere
  • 9
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

Sondajul nostru

DSCN4025Adierea vântului îmi mângâie fața. De ceva vreme mă plimb cu Vlad, logodnicul meu, pe străzile înghesuite ale Sighișoarei. Muzică veche, cu sincopări și arcuiri surprinzătoare, învie pentru câteva momente istoria. Ne facem loc prin mulțime, înaintând spre castel. Acolo, cavaleri curajoși îmbrăcați în armuri grele, purtând căști de metal și ținând cu vitejie în mână armele de luptă, se confruntă unii cu altii în bătălii îndelungate. Își arată îndemânarea mânuind săbiile cu ușurință și surprinzându-și adversarul cu mișcări neașteptate. Domnișoare cu rochii fastuoase, strânse în talie și largi în partea de jos, care le pun în evidență siluetele voluptoase, se plimbă printre oameni, oferind câte un zâmbet sfios și deopotriva cuceritor. De la geamul castelului, prințesa îi salută pe curteni. Poartă o rochie de culoarea piersicii coapte și mânuși de dantelă. Părul, galben precum spicul de grâu e strâns într-un coc sofisticat. Doar câteva șuvițe buclate îi atârnă pe fruntea îngustă. Nelipsiții bufoni de la curtea împăratului, încearcă să ne înveselească, făcând jonglerii cu mingii, cercuri sau săbii din plastic sau dansând stângaci în timp ce încearcă să țină un mar pe cap. Din când în când, se împiedică în pantofii mult prea mari. Regele se amuză pe seama lor, în timp ce gustă cu poftă din mâncărurile așezate pe două tăvi din argint ținute de doi curteni. Imbrăcați în bluze albe, largi și vaporoase cu pantaloni de culoarea untului privesc și ei spectacolul. Mă întorc pentru a-i cere lui Vlad aparatul de fotografiat. Un sentiment de nelinște mă cuprinde. Mă uit agitată în toate părțile. Îl strig de câteva ori, apoi pun mâna pe telefon. ÎI formez numărul, când gândul de a fi singură, mi se pare din ce în ce mai tentant. Continui să mă plimb printre oameni, simțindu-mă ca într-o lume de basm. Zâmbesc. Îmi opresc privirea asupra zecilor de steaguri atârnate deasupra noastră. Topotul cailor îmi distrage atenția. Toți albi, cu coamă deasă și înhămați cu niște curele din piele de o culoare precum cea a castanelor rumenite, trag o trăsură elegantă, conduși fiind de un birjar cărunt și îndesat. Își șterge din când în când fruntea cu o batistă, așezându-și, apoi, mai bine ochelarii pe nas. Imaginea lui mă duce cu gândul la un personaj de desen animat. Amuzată, mă așez pe o bancă improvizată dintr-un trunchi de copac, bine șlefuit și lăcuit. Ceasul din turnul de piatra arată aproape ora nouă. În depărtare, trei tineri, la fel de frumoși precum Făt-Frumos din poveste, pregătesc lemnele pentru aprinderea focului de tabără. Lângă ei, câțiva cântăreți își acordează viorile, încearcă tobele și fluieră prelung în nai. Mă uit spre cerul înstelat. Niciodata nu mi-a părut atât de frumos. Privesc apoi spre jocul scânteilor focului abia aprins și un sentiment de vinovație mă cuprinde. Vlad trebuie să fie îngrijorat. Încep să îl caut, în timp ce mă gândesc ce explicație îi voi da. Trecând pe lângă hanul din apropierea curții regale, mă uit, fără să vreau, la meseni. Mă opresc. Îmi încrunt sprâncenele nevenindu-mi a crede. Mă apropii. Printre ei se află și Vlad. Ține în mână un pahar cu vin roșu și se întrece cu cel de lângă el în glume. Râde cu poftă și gustă din când în când din mâncarea de pe platouri. Mă îndrept spre intrare. După câțiva pași, renunț. Zâmbesc ironic și mă îndrept spre parcare. Acorduri înfundate de vioară îmi răsună în urechi. (Elena Constantin)
Salut ! Numele meu este Elena Constantin. Sunt elevă în clasa a XII-a la „Colegiul Naţional Grigore Moisil” din Bucureşti, iar în viitorul apropiat îmi doresc să urmez studii universitare care să mă pregătească pentru o carieră în jurnalism sau în publicitate. Am ales aceste două domenii întrucât ambele sunt caracterizate de creativitate şi dinamism. Mai mult decât atât, ele îmi oferă posibilitatea de a mă exprima liber, de a crea ceva original şi cel mai important, de a transpune în artă poveşti de viaţă reale. De asemenea, consider că o astfel de carieră mi-ar oferi oportunitatea de a contribui, măcar într-o mică măsură, la ceea ce înseamnă informarea populaţiei. Sper că firea ambiţioasă şi curiozitatea de a afla cât mai multe despre oameni şi despre lumea care mă înconjoară să mă ajute să reuşesc în ceea ce mi-am propus. În afară de plăcerea pe care o gasesc în scris, alte activităţi relaxante pentru mine sunt dansul şi muzica. Publicarea creaţiilor personale pe acest site reprezintă un prim pas pentru mine şi ţin să le mulţumesc tuturor celor care îşi fac timp pentru a citi. Aştept comentariile voastre!


Raspandeste cu incredere
  • 9
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

2 COMENTARII

  1. se vede ca ai pasiunea scrisului, ai creat o lume ca de basm din imagini succesive ca de film, emotioneaza scena regasirii prietenului si finalul te aduce cu picioarele pe pamant, e ca in viata. succes! vei reusi!

  2. Si mie mi/a placut. E un text ce straluceste in momentele lui de vizualizare si in decenta subtila a povestii. Mi/e dor de texte scrise bine. Texte inchse la toti nasturii, cum este aceasta proza deloc prozaica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here