Participarea ministrului român al afacerilor externe la al 35-lea Consiliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre OCEMN

    0
    13
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat marți, 13 decembrie 2016, la cea de-a 35-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), desfăşurată la Belgrad, sub auspiciile Preşedinţiei-în-Exerciţiu a Serbiei.

    Dezbaterile s-au concentrat asupra evoluţiilor din cadrul OCEMN, progreselor realizate în procesul de eficientizare şi creştere a vizibilităţii Organizaţiei în contextul momentului aniversar din 2017, când se vor marca 25 de ani de la înfiinţarea OCEMN, precum şi a modalităţilor de dezvoltare a cooperării economice între statele membre.

    În intervenţia sa, ministrul Lazăr Comănescu a reconfirmat angajamentul României pentru cooperarea regională la Marea Neagră, precum şi disponibilitatea de a continua să sprijine activ continuarea procesului de eficientizare a Organizaţiei pe baze consensuale şi de implementare a obiectivelor prioritare trasate prin Agenda Economică pentru un Parteneriat Întărit (2012). În acest registru, a menţionat contribuţia susţinută a ţării noastre la activităţile din cadrul OCEMN, îndeosebi pe palierul dezvoltării de proiecte menite să crească conectivitatea între statele membre printr-o cooperare mai dinamică în domeniile sectoriale de interes comun. Șeful diplomaţiei române a amintit în context proiectul Motorway of the Sea (MoS), al cărui Secretariat Tehnic este la Constanţa.

    Totodată, ministrul Lazăr Comănescu a subliniat cerința unei interacţiuni mai substanţiale cu partenerii de cooperare ai OCEMN, cu precădere Uniunea Europeană.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here