Participarea secretarului de stat Dan Neculăescu la cea de-a 17-a reuniune a Conferinţei europene a miniștrilor responsabili cu amenajarea teritoriului/CEMAT din cadrul Consiliului Europei

    0
    27
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Secretarul de stat Dan Neculăescu a participat la Palatul Parlamentului, la cea de-a 17-a reuniune a Conferinţei europene a miniștrilor responsabili cu amenajarea teritoriului (CEMAT) din cadrul Consiliului Europei. Principala temă a Conferinței a fost legată de zonele funcționale – capitalizarea potențialului local prin politici de dezvoltare teritorială în Europa – și a avut ca obiectiv identificarea celor mai bune instrumente menite să contribuie la reducerea disparităților existente.

    La Conferinţa organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene şi Consiliul Europei au participat reprezentanţi din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, ai misiunilor diplomatice acreditate la București, precum și experți în dezvoltare regională şi amenajarea teritoriului.

    În intervenția sa, secretarul de stat Dan Neculăescu a subliniat că, în cei 24 de ani de participare ca membru activ al Consiliului Europei, România a dovedit că este un partener de încredere, interesat în promovarea culturii democratice și a bunei guvernanțe. Totodată, a evidențiat că obiectivul principiilor dezvoltării durabile este de a identifica acele măsuri de amenajare a teritoriului prin care locuitorii statelor membre ale Consiliului Europei pot atinge un nivel de trai optim.

    Elemente de context:

    CEMAT reunește reprezentanții celor 47 state membre ale Consiliului Europei, având ca obiectiv comun dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european și reprezintă singurul cadru pan-european de cooperare în domeniul amenajării teritoriului, ca platformă pentru dezbateri și schimb de experiență, asigurând inclusiv corelarea politicilor de dezvoltare dintre statele membre și cele ne-membre.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here